Ce se petrece cu adevărat în altar în timpul Sfintei Liturghii

M-am întors şi văd o aripă uriaşă pe care o aşezase arhanghelul pe umărul meu şi mă conducea să fac Vohodul Mare.”

Stareţul spunea: „Oamenii, fiul meu, sunt orbi şi nu văd ce se petrece în Sfântul Altar în timpul Dumnezeieştii Liturghii. Odată am slujit Sfânta Liturghie şi nu puteam să fac Vohodul Mare (Ieşirea cu Sfintele Daruri) din cauza a ceea ce vedeam.

Cântăreţul repeta mereu «Noi care pe heruvimi…….», când, deodată, am simţit că mă împinge cineva de umăr şi mă conduce spre Sfânta Proscomidie. Atunci am crezut că e cântăreţul, şi am zis: «Binecuvântatul! Atâta neevlavie! A intrat prin Sfintele Uşi şi mă împinge!». M-am întors şi văd o aripă uriaşă pe care o aşezase Arhanghelul pe umărul meu şi mă conducea să fac Vohodul Mare. Ce se petrece în Sfântul Altar în timpul Dumnezeieştii Liturghii!!

Uneori nu pot să mai rămân în picioare şi mă aşez pe scaun. Unii dintre cei care slujesc cred că am probleme cu sănătatea, dar ei nu ştiu ce văd şi ce aud eu. Cum zboară, fiul meu, îngerii! Iar când spune preotul «Pentru rugăciunile…» atunci pleacă Puterile Cereşti şi în Sfântul Altar rămâne desăvârşită linişte.”

Citiți și:
Cuviosul Părinte Arsenie Boca, un dar al lui Dumnezeu pentru poporul român
„Să vestim Adevărul în duhul dragostei!”

 

yogaesoteric
22 iulie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More