Ce se petrece după moarte? Afirmațiile unor mari filosofi şi gânditori ai lumii

Diferitele religii oferă răspunsuri diferite la întrebarea ce se petrece cu sufletul omului după momentul morţii.

Creștinismul, aşa cum îl cunoaştem astăzi, și tradiţia islamică vorbesc despre viața de apoi care, în conformitate cu cărțile sfinte, va veni în urma marii judecăți, ce va tria sufletele ce vor fi trimise în Rai sau în Iad.

În schimb hindușii, budiștii și taoiștii cred în reîncarnare, care este un element central al religiei lor. Astfel, Upanișadele, care pot fi considerate echivalentul Bibliei în India, cuprind învățături despre transmigrația sufletelor și despre karma: fiecare ființă își generează propriul destin datorită acțiunilor sale, iar fiecare existență va produce o karmă nouă, care va fi baza viitoarei existențe. Și în Biblie găsim noțiuni care seamănă cu cea ce se numeşte legea karmei, spre exemplu prin expresia „Vei culege ceea ce semeni”.

Credința în reîncarnare mai este împărtășită de către unele popoare din Africa, Oceanul Indian, indienii din America precum și de eschimoși și de aborigenii australieni, care sfărâmă oasele defuncților pentru a permite sufletului să părăsească vechiul trup, să călătorească și să se întoarcă într-un trup nou. Vechii celți, saxonii și vikingii credeau de asemenea în reîncarnarea sufletului. Însăși împăratul Cezar afirma despre aceștia că principala lor credință este aceea că sufletul nu moare niciodată, ci trece în alt trup.

Druizii credeau că sufletul omului trece prin toate etapele, minerală, vegetală, animală și apoi se încarnează în ființă umană, iar Pământul ar fi doar un loc de trecere către lumi superioare. Înțelepții din Extremul Orient erau de părere că viața pe Pământ nu este decât o iluzie și că realitatea se află dincolo de încarnările noastre.

De-a lungul istoriei, numeroși înțelepți au lăsat prin intermediul scrierilor lor dovezi și afirmații ale credinței în nemurirea și reîncarnarea sufletului.

Herodot, părintele istoriei, menţiona despre vechii egipteni că ar fi primii care au afirmat că sufletul este nemuritor, iar întregul proces de evoluție a sufletului, ce presupunea trecerea prin toate stările succesive de viață, ar dura 3.000 de ani.

Socrate susținea ideea reîncarnării și spunea: „Cei vii nu dau naștere decât unor morți, ceea ce însemnă că nou-născuții sunt suflete ce revin în lume ca urmare a reîncarnării după moartea acestora.”

Platon în toate operele sale prezenta noțiunea de vieți succesive – el susținea că sufletul nu moare niciodată, că iese din viață, pentru ca apoi să intre iar, dar el nu este niciodată distrus.

O definiție foarte clară a reîncarnării a fost dată de Appolonios din Tyana, care spunea: „Nimeni nu moare decât în aparență. De fapt trecerea de la esență la substanță, iată ce numim noi naștere, iar ceea ce numim moarte este, de fapt, trecerea de la substanță la esență.”

Sfântul teolog și filozof Grigorie din Nisa spunea: „Este nevoie de natură pentru ca sufletul nemuritor să fie vindecat și purificat, iar dacă nu a reușit în viața sa pământească, vindecarea se va face în viețile viitoare.”

Într-un articol publicat în Enciclopedia religiei și eticii, rabinul Moise Gaster scria că Magul Simon susținea că a cunoscut vieți anterioare, sufletul său trecând prin numeroase încarnări înainte de a se numi Simon.

În cartea lui Simon benYochai, intitulată Zoharul sau Cartea Splendorilor, care este împărțită în cinci părți, una dintre ele numindu-se „Cartea migrației sufletului”, spune despre sufletele care nu au atins toate perfecțiunile că: „este necesar să înceapă o a doua, a treia viață și așa mai departe, până când ajung la această condiție care le permite să se întoarcă la Dumnezeu”.

Marii filozofi ai Renașterii au făcut și ei referire la reîncarnare, printre ei aflându-se Paracelsus, Leonardo da Vinci, Giordano Bruno care a și demonstrat în manieră filozofică posibilitatea unui Univers infinit, populat de un număr infinit de lumi identice cu a noastră. În accepțiunea lui Bruno, un suflet omenesc găsește întotdeauna un trup omenesc. El spunea: „Mișcarea către Unu constă în perfecționarea sufletului, în iluminarea sa treptată. Importanța drumului de parcurs se exprimă în necesitatea unei treceri repetate pe pământ. Peregrinările sufletului acoperă deci în mod necesar mai multe existențe.” Pentru teoriile sale, Giordano Bruno a fost condamnat de inchiziție și ars pe rug.

Aceste idei au fost susținute și de alți filozofi și gânditori remarcabili.

Frierdrich Nietzche, în lucrarea sa Eterna Reîntoarcere a afirmat: „Doctrina mea este următoarea: trăiește în așa fel încât să îți dorești să trăiești din nou, ca și cum ar fi datoria ta, căci cu siguranță vei renaște.”

Alexandre Dumas-tatăl spunea în Memoriile sale: „Știu ce am făcut bine, fie în această lume, fie în alte lumi în care am trăit, înainte de a veni în aceasta, dar Dumnezeu are pentru mine favoruri speciale.”

În poemul său „Pădurea zeilor”, Rudyard Kipling spunea, făcând referire la suflete: „Se vor întoarce din nou, atât cât pământul se învârte. El (Dumnezeu) nu a risipit niciodată vreo frunză sau vreun copac. Credeți că ar putea face risipă de suflete?”

Și scriitorul libanez Khalil Gibran și-a exprimat credința în continuitatea vieții în operele sale, chiar dacă nu a folosit niciodată termenul de reîncarnare. În capodopera sa Profetul, spunea: „Copiii voștri nu sunt copiii voștri. Ei sunt fiii și fiicele chemării de la Viață la Viață. Ei vin printre voi dar nu de la voi. Și chiar dacă sunt cu voi, nu sunt ai voștri. Puteți să le oferiți dragostea, dar nu și gândurile voastre. Le puteți adăposti trupurile dar nu și sufletele. Deoarece sufletele locuiesc în casa zilei de mâine pe care voi nu o puteți vizita decât în vis.” Tot în această lucrare a sa apare un alt paragraf: „Nu uitați că mă voi reîntoarce la voi. Numai o clipă și dorința mea va aduna praf și spumă pentru un alt suflet. O clipă, doar o clipă în vânt și o altă femeie îmi va da naștere.”

Jack London, de asemenea, era convins că a trăit numeroase vieți. El afirma: „Existența mea nu a început o dată cu nașterea mea, nici măcar cu clipa în care am fost conceput. Am crescut și evoluat pe parcursul a nenumărate milenii. Toate eurile mele trecute își au vocea și ecoul propriu care mă inspiră. Și voi mai renaște de un număr infinit de ori.”

Și împăratul roman Flavius Claudius Iulianus era convins că fusese Alexandru cel Mare într-o viață anterioară.

Renumitul industriaș Henry Ford credea în ideea reîncarnării și declara în ziarul San Francisco Examiner: „Geniul se naște din experiență. Unii par să creadă că este vorba despre un talent sau despre un cadou dar nu este decât rodul unei îndelungate formări dobândite pe parcursul a numeroase vieți. Unele suflete sunt mai vechi decât altele, de aceea știu mai multe.”

În ceea ce-l privește pe Salvador Dali, el a susținut de nenumărate ori că este reîncarnarea Sfântului Ioan. „Îmi amintesc pe când eram Sfântul Ioan, îmi amintesc că am avut experiența uniunii divine. Îmi amintesc mănăstirea și numeroși călugări care erau frații Sfântului Ioan.”

Lista personalităților care credeau în reîncarnare nu se oprește aici. Multe alte personalități și-au exprimat această credință, cu toate că nu proveneau din medii în care religia includea această idee.

Citiți și:
Crezi că nu există viață după moarte? Vezi care a fost opinia savanților de-a lungul secolelor!
Viaţa cea de după moarte. Povestirile unei asistente medicale

 

yogaesoteric
28 mai 2021