Cei care credeau că Anglia s-a rupt de UE din cauza propriului conservatorism se înșală amarnic

Cei care credeau că Anglia s-a rupt de UE din cauza propriului conservatorism se înșală amarnic. În fapt țara a dat-o puternic pe progresism. Dacă la începutul pandemiei, atunci când Boris Johnson a anunțat că refuză lockdown-ul, mai erau ceva șanse de normalitate, acum meciul este definitiv pierdut. De fapt, mai mult, au luat-o puternic înainte pe calea progresismului extrem.

O dovadă este recent aprobata legislație referitoare la drepturile animalelor. Inițial am crezut că e o chiflă de tipul celor servite până acum la presiunea diverselor organizații pentru protecția animalelor. Nu, este mult mai dură și mult mai cu schepsis: conform legii, animalele sunt declarate „ființe cu drepturi”. Cineva mai superficial ar putea spune că noua lege e o mostră de prostie: cine a contestat vreodată că animalele ar fi ființe? Desigur, nimeni. Iar în ceea ce privește drepturile, erau și până acum legi. Atunci?

Din punct de vedere juridic, declararea animalelor „ființe cu drepturi” le duce ceva mai aproape de statutul omului. Într-o primă fază, legislația va fi completată cu tot felul de interziceri ale practicilor considerate barbare. De exemplu, dresarea câinilor cu zgardă electrică sau producția de foie gras (asta cu trimitere directă la „barbarii de francezi”). Însă, legislația ar urma să se extindă în domenii destul de ciudate, cum ar fi, de exemplu, interzicerea deținerii de primate ca animale de familie sau… utilizarea capcanelor cu lipici (hârtia de insecte, capcanele de șoareci și șerpi etc.). Ciudată este și interzicerea comercializării de animale vii. Ea însă vine, după cum vom vedea, dintr-o de-acum „coerență” a sistemului legislativ.

Scopul final al legislației este cel al interzicerii consumului de carne. Treptat, restricțiile se vor mări până când se va interzice întreaga zootehnie, care va fi considerată un domeniu barbar. Iar „coerența legislativă” va continua până la a considera sacrificarea unui animal similară omuciderii. Traficul de animale vii va fi considerat, de asemenea, similar traficului de sclavi pentru a permite în final o mișcare ALM, similară BLM.

Probabil vă întrebați ce proteină va consuma populația, dat fiind că este obligatoriu să existe o sursă de proteine. Ei bine, aici este cheia întregii afaceri. În mod sigur Anglia va fi una dintre primele țări din lume care va trece la consumul integral de proteină artificială. Tehnologia promite să ieftinească prețul cărnii artificiale. Probabil va fi mai scumpă decât carnea actuală, dar cu o legislație favorabilă precum cea din Marea Britanie, prețul devine „digerabil” atâta vreme cât nu ai altă sursă. Și iată cum o nouă redută este cucerită.

Populația care consumă doar carne artificială devine legată indubitabil de producător, întrucât aia e singura sursă legală de proteine. În plus, se află în imposibilitatea de a-și procura alte proteine întrucât va exista interdicția de a deține animale pentru carne. Așadar, mâncarea se va centraliza făcându-i pe toți dependenți de hrana artificială. Mai mult, sursa de proteine fiind centralizată, n-ai habar ce se va mai adăuga pentru a servi „politicile sanitare” ale statului.

Sună promițător, nu-i așa? Și, în final, o să vă reamintesc că și la noi, în plină pandemie, s-a făcut un pas în direcția respectivă prin înființarea așa-numitei poliții a animalelor. Ușor, ușor, ne mișcăm în direcția cerută de „stăpânire”.

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Marea Britanie va recunoaște animalele domestice și sălbatice drept ființe cu drepturi
«Hrana artificială» produsă de compania Impossible Foods, sponsorizată de Bill Gates și Google…

 

yogaesoteric
6 decembrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More