China a testat o armă oribilă. Nu ucide, dar face rău

Pentru a determina trupele indiene să se retragă în timpul recentei confruntări armate din Himalaya, la granița dintre cele două țări, militarii chinezi au folosit o „armă cu microunde”, a anunțat profesorul universitar Jing Zanzhong, citat de publicația The Times.

Potrivit profesorului, armata Chinei a reușit să recupereze importante înălțimi strategice din regiunea Ladakh. Inițial, ele au fost cucerite de soldați originari din Tibet, care se simt perfect în condiții de munte. În schimb, militarii chinezi, obișnuiți cu vremea destul de blândă de la șes, au avut probleme la o altitudine de 5.600 de metri.

Cu toate acestea, conducerea militară a Chinei, a continuat profesorul, i-a mustrat pe soldați pentru că au cedat respectivele teritorii, cerând să fie recuperate, dar nu oricum, ci „fără a folosi arme de foc”, pentru a nu încălca condițiile înțelegerilor bilaterale.

Și ce s-au gândit militarii chinezi? Să folosească „arma cu microunde”! Ceea ce au și făcut, transformând zona respectivă „într-un adevărat cuptor cu microunde”. „Un sfert de oră mai târziu, toți care se aflau pe acele înălțimi au început să se simtă rău, foarte rău, cu senzații puternice de greață și vărsături. Și au fugit de acolo. Așa am acaparat teritoriu”, a insistat profesorul chinez, subliniind că nu a fost tras nici un foc.

În același timp, profesorul a refuzat să intre în detalii privind acea armă oribilă. Dar, subliniază The Times, dacă spusele universitarului chinez corespund realității, ar fi pentru prima dată când se folosește o asemenea armă. În context, publicația amintea de misteriosul caz al diplomaților SUA acreditați în Cuba, despre care medicii americani spun că ar fi fost atacați cu o armă acustică.

Citiți și:
Armele electromagnetice şi drepturile omului (I)
Arme silenţioase pentru războaie tăcute
Rusia folosește deja tehnologie extraterestră și a utilizat-o în războiul din Siria?

 

yogaesoteric
4 iunie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More