Dezvăluiri din culisele procesului de la Cluj. Episodul 1

Dezvăluiri edificatoare din culisele procesului ce s-a încheiat recent la Cluj, în care 12 cursanți au consimțit să facă jocul murdar al unor procurori corupți, acceptând să acuze pe nedrept oameni nevinovați pentru a obține – zice-se drept pretinse despăgubiri halucinante – sume imense de bani sau o faimă stranie

Episodul 1 – Viața ca o tragică telenovelă (partea I)

Agnes Arabela Marques (fostă Mureșan, fostă Katsuno) – o jalnică vedetă exhibiționistă, oportunistă și răzbunătoare, în stare de orice ticăloșie, care nu s-a dat înapoi de la nicio murdărie pentru mulți bani și o sordidă publicitate

Am arătat deja anterior cum au fost rând pe rând dejucate până la urmă manevrele mizerabile ale procurorilor ce au urmărit să îl acuze pe nedrept pe Gregorian Bivolaru și alți 20 de cursanți și instructori de yoga. Adevărul cel adevărat a triumfat însă, chiar dacă procesul a durat 17 ani, și răul intenționat de acești foști cursanți scelerați și lipsiți de scrupule se va întoarce după cum merită prin intermediul karma-ei pe care și-au făcut-o.

Pentru că multă lume s-a întrebat și încă se mai întreabă – fiind nedumerită – cum a fost posibil ca felurite fapte limpezi precum lumina zilei să fie răstălmăcite, astfel ca munca voluntară în ashram să devină sinonimă cu „traficul de persoane”, pentru ca apoi unii cursanți și instructori plini de dăruire să fie anapoda etichetați drept „grup infracțional organizat”, astfel ca valori morale și spirituale autentice să fie apoi terfelite, pentru ca o școală de yoga să fie acoperită cu noroi, iar niște oameni complet nevinovați să-și riște chiar libertatea, ne propunem să dezvăluim mai ales pe baza faptelor edificatoare (într-o serie de articole) câte ceva despre profilul moral al acestor foști cursanți (pe care nu îi putem numi yoghini) ce au acceptat să fie „cozile de topor” ce au fost și încă mai sunt folosite de forțele oculte malefice care de zeci de ani încearcă iar și iar cu disperare să-l reducă la tăcere pe profesorul de yoga Gregorian Bivolaru și urmăresc să înăbușe această mișcare spirituală „periculoasă” în viziunea lor dementă mai ales prin capacitatea ei de a trezi conștiințele adormite în această epocă în care spiritualitatea autentică este desconsiderată, este batjocorită, în timp ce materialismul dur pare să triumfe, chiar dacă zilele îi sunt deja numărate.

Vom începe această serie de articole cu un personaj în fond jalnic, care a avut totuși o oarecare priză, ce a fost intenționată de stăpânii din umbră, la mass-media din România. Este vorba despre o lamentabilă vedetă, complet lipsită de talent, ce apare sporadic prin presa din Portugalia, ce a devenit țara ei de adopție, deoarece, așa cum mulți dintre noi știm, mass-media de gang se hrănește în special cu cancanuri cam peste tot în lume. Această vedetă de mucava pe nume Agnes Arabela Marques, fostă Mureșan, fostă Katsuno, actualmente vopsită blondă după ce anterior era vopsită șatenă, ne va permite să descoperim una dintre „cozile de topor” ce au fost folosite cu viclenie și abilitate și cărora li s-a creat un profil de pseudovictime. Ca să fim obiectivi, toate acestea sunt ceea ce această ființă umană are de oferit unei prese superficiale, senzaționaliste. Acestea, dar și altele sunt „ipostazele” în fond anoste, banale în care această femeie de moravuri ușoare îi apare publicului, încercând fără succes să trezească invidia femeilor banale, care, fiind păcălite de aparențe, o aseamănă cu personajele de două parale din telenovele, ce storc lacrimi unei anumite categorii de telespectatoare.

Fără să fi terminat măcar liceul, Arabela se prezintă, după necesitățile momentului, fie drept o „sărmană victimă inocentă”, fie ca fotomodel lipsit de o reală frumusețe și monoton, scriitoare insipidă, lipsită de talent și de cititori, cântăreață fără voce, patetică mamă de familie fără de soț, designer banal de modă, blogeriță sălcie, investitoare cu numele în domeniul imobiliar, femeie, zice-se, de afaceri, dar căreia afacerile îi lipsesc de fapt, numitorul comun al întregii ei vieți fiind goana avidă după profit, fără muncă și mai ales vânarea avidă, neîncetată, de bărbați foarte bogați, care să îi poată satisface fițele obositoare și fasoanele de vedetă ofilită. Succesul ei, bazat cel mai mult pe lăudăroșenie insolentă, care, la o analiză atentă, se dovedește a fi de paradă, este efemer, este incert, iar o dovadă semnificativă în acest sens sunt desele modificări din CV, dar totuși se poate spune că domeniul în care această ființă a excelat mereu îl reprezintă… scandalurile de tot felul prin care caută cu disperare să mai atragă atenția asupra ei unui public de duzină care înghite pe nemestecate toate aiurelile mai mult sau mai puțin extravagante.

Se cuvine să amintim că de fapt copilăria și-a petrecut-o într-un prăfuit oraș de provincie alături de mama și de sora ei (și acestea foste cursante la această școală de yoga și care de asemenea s-au declarat cu o ridicolă voioșie „părți vătămate” în același dosar de la Cluj, asupra căruia vom reveni cu anumite aspecte). Copilăria a fost una cu lipsuri materiale, fetele fiind adesea trimise de propria lor mamă să fure flori din cimitir pentru a le vinde ulterior, atunci când mama se erija în ipostaza de florăreasă improvizată (precizăm că, de altfel, există o declarație în acest sens în dosarul acestei cauze de la Cluj). Erau de asemenea nevoite să se mute des, se spune că într-un an s-au mutat de peste 20 de ori, deoarece nu dispuneau de bani să își plătească chiria. Mama întreținea curent relații sexuale cu diverși bărbați contra cost, ceea ce era, desigur, ceva traumatizant pentru tinerele fete, care fie asistau pe furiș atunci când dormeau, la aceste scene, fie, atunci când clienții erau mai pudici, trebuiau să aștepte pe afară pentru ca bărbații să își încheie sordidele întâlniri cu mama lor. Este ușor de dedus că o astfel de copilărie, în fond zguduitoare, i-a indus Arabelei anumite obiceiuri funeste, făcând-o să fie lipsită de orice repere morale. De altfel, toate acestea s-au regăsit ulterior în întreaga ei existență, pe care la un moment dat, în mare măsură, chiar ea a ales să o facă să devină o „circotecă” publică, fie prin intermediul televiziunilor interesate de scandal, fie cu ajutorul tabloidelor din România ori de pe meleagurile lusitane, fie prin unele metode moderne, directe, cum ar fi Facebook, Instagram, Youtube și, mai nou, rețeaua Tik Tok (accesibilă doar pentru unii cunoscători).

Mama ei a descoperit în anul 1992 cursul de yoga, de care, mai ales la început, a mărturisit că s-a arătat foarte încântată, motiv pentru care ulterior chiar a decis să le înscrie și pe fetele ei la acest curs (iată ce mărturisește personal mama: „Arăt că am fost tare încântată de cursul de yoga, motiv pentru care am luat hotărârea să le aduc și pe fetele mele, considerând că yoga este un mod de viață deosebit de tipare, curat și plin de principii înălțătoare.” Aceasta este ceea ce a scris mama Arabelei într-una dintre declarațiile date în acest dosar). În anul 1999, având vârsta de 15 ani și fiind deja cursantă yoga, Arabela Mureșan începe să vină la București, spunând că făcea aceasta pentru a se întâlni cu sora ei (ce era studentă la acea vreme), dar și pentru a participa la anumite meditații în spirală în care se angrenau cursanți din întreaga țară. În felul acesta, Arabela ajunge să cunoască și chiar se împrietenește cu mai mulți cursanți. Ajunge de asemenea să facă la un moment dat cunoștință inclusiv cu profesorul de yoga Gregorian Bivolaru, mărturisește că apreciază modul de viață al yoghinilor și chiar se transferă în anul 2001 la un liceu de artă din București, pe care îl frecventează.

Persoanele care au cunoscut-o pe Arabela în acea perioadă afirmă că aceasta era o fată foarte frumoasă, surprinzător de sigură pe ea, dezinvoltă, îndrăzneață uneori până la a fi provocatoare, ce se machia destul de strident și purta fuste scurte. În acea perioadă, ea dansa, cânta, picta, părea că este mult mai matură decât vârsta pe care o avea și, nu în ultimul rând, o atrăgea luxul, o fermecau bijuteriile din aur. Viața pe care ajunsese să o ducă în București, chiar beneficiind inclusiv de bunăvoința conducerii școlii de yoga, dar și de generozitatea iubitului ei din acea vreme, în apartamentul căruia a locuit o lungă perioadă, începuse deja să îi contureze o cu totul altă perspectivă. După o copilărie ce fusese marcată de lipsuri și de precaritate, posibilitățile materiale pe care le întrezărea și pentru care nu trebuia să facă mari eforturi, dispunând deja de unele înzestrări naturale, au început să exercite din aproape în aproape asupra ei o atracție magnetică. Dar în niciun caz – iar acest aspect este foarte important să fie avut în vedere – nu era câtuși de puțin genul de persoană naivă, vulnerabilă, credulă de care cineva să poată profita ușor și care să poată fi manipulată sau câtuși de puțin „exploatată”.

Dorința (ceva, în fond, ușor de înțeles) de a dispune de propria ei locuință a făcut-o să plece în anul 2003 – chiar înainte de a termina ultima clasă de liceu – pentru câteva luni în Japonia, unde a descoperit posibilitatea de a câștiga rapid sume chiar foarte mari de bani. Acolo, Arabela alege să se căsătorească cu un cetățean japonez chiar foarte bogat, chiar dacă în paralel are o relație sexuală și cu un bărbat iranian, cu care a conceput fetița care, paradoxal, s-a născut în timpul mariajului cu acel cetățean japonez (indirect, referirea la momente ce sunt caracteristice în telenovele nu a fost deloc gratuită…). Soțul japonez, ce era foarte bogat, a decis să cumpere la un moment dat barul în care dansatoarele făceau striptease, bar în care, de altfel, a cunoscut-o pe Arabela, aceasta și pentru a-i permite Arabelei să revină în acel loc și să „se răzbune” (după cum chiar ea a declarat ulterior) pe fetele care ea considera că o nedreptățiseră și că nu se purtaseră foarte frumos cu ea pe întreaga perioadă cât au lucrat acolo împreună. Conform declarațiilor personale ale Arabelei, pe care a ales să le facă în presa portugheză, soțul japonez moare apoi destul de curând, lăsându-i o avere consistentă, impresionantă.

Între timp, la București, pe data de 18 martie 2004, au loc faimoasele percheziții abuzive în cele 16 imobile aparținând unor cursanți yoga, percheziții al căror obiectiv real era să le permită totuși procurorilor să găsească ceva incriminator la adresa lui Gregorian Bivolaru în primul rând, dar și a altor instructori și cursanți MISA. Pentru că, în final, toate acele percheziții nu au făcut să apară câtuși de puțin rezultatele scontate, procurorii și-au modificat strategia și s-au decis să smulgă prin diferite tertipuri viclene, sau chiar cu forța, declarații fals incriminatoare de la locatarii respectivelor imobile, după ce mulți dintre aceștia au fost bruscați, umiliți, batjocoriți, tracasați, amenințați ore în șir și chiar împiedicați să meargă până la toaletă să-și facă nevoile. Pentru că nici această acțiune nu a fost însă, ca să spunem așa, încununată de succesul așteptat, la scurt timp după respectivele percheziții, aceiași procurori, dar și alții, ce acționau la ordinul primului-ministru Adrian Năstase, care decisese deja cu anticipație să distrugă această școală de yoga, procurorii ce acționau la comandă politică au reușit, după îndelungi căutări, să găsească foști cursanți pe care au început să-i convingă, inclusiv momindu-i în fel și chip, fie prin amenințări, fie prin promisiunea unor despăgubiri financiare imense, să dea declarații de care Parchetul avea imensă nevoie, ipostaziindu-se în niște așa-zise victime „depersonalizate”, „traficate”, „abuzate”, „exploatate în stare de aservire” de un așa-zis „grup infracțional organizat” (cităm mot a mot termenii care au figurat în rechizitoriu). Despre care la începutul acestei acțiuni în mass-media s-a afirmat chiar că acești oameni ce locuiau pașnic în acele case și practicau yoga erau, zice-se, înarmați și, zice-se, făceau trafic de droguri. Este uluitor și totodată extrem de semnificativ faptul că toate aceste declarații halucinante, pline de minciuni gogonate, au fost date după ce respectivele percheziții avuseseră deja loc, iar în aceste declarații se făcea chiar referire la aspecte despre care se spunea, cu exagerările de rigoare, că s-au petrecut în urmă cu câțiva ani (dar care în realitate erau niște invenții abracadabrante, care nu se potriveau câtuși de puțin cu realitatea, așa cum, de altfel, toate acestea au apărut ca fiind evidente de îndată ce acei foști cursanți au fost confruntați în instanță cu martori onești care, prin declarațiile lor sincere, au spulberat rând pe rând aceste false acuzații).

Iată că, în felul acesta, printre așa-zisele „victime inocente” au apărut atât Arabela, cât și mama și sora acesteia, care, ca prin farmec, „și-au amintit”, inclusiv la sugestia și la dictările efectuate cuvânt cu cuvânt ale procurorilor, că fuseseră niște victime ale „exploatatorilor” – victime care, în mod incredibil, nu au scos nicio vorbă despre inventatele fapte penale până în anul 2004. Astfel, cele trei persoane, respectiv mama, Arabela și sora acesteia, și-au amintit despre grozăviile inventate pe care susțineau în mod mincinos că le-au trăit până în anul 2001. Fiind momite că vor primi despăgubiri imense în bani, Arabela și familia acesteia au dat mai multe declarații (fals acuzatoare, în fond mincinoase) despre așa-zisa lor soartă foarte crudă și despre așa-zisa răutate a tuturor acelora care de fapt și de drept le-au făcut chiar mult bine de fiecare dată. Declarațiile pe care aceste trei persoane le-au oferit și care, multe dintre ele, au fost dictate cuvânt cu cuvânt de către procurori, se dovedesc chiar și acum, la o citire lucidă, atentă, ca fiind, pe ici pe colo, pline de spații goale sau conțin contradicții uluitoare, flagrante, ce au fost însă trecute cu vederea, deoarece procurorii acționau la comanda primului-ministru Adrian Năstase și își doreau să fie recompensați și chiar felicitați pentru treaba murdară pe care au acceptat să o săvârșească. În respectivele declarații, cele trei se contrazic de la o declarație la alta, spunând ba că au locuit împreună într-un apartament închiriat, ba mărturisesc cum că au locuit separat în diferite ashram-uri, ba susțin că au fost, chiar culmea, obligate să facă karma yoga, ba scriu că au realizat unele activități firești, cum ar fi să măture și să facă zilnic curat acolo unde locuiau. Respectivele declarații, în mod evident contradictorii, conțin afirmații ba că au fost ținute într-o „stare de totală aservire”, ba că au fost libere să locuiască în orașul Constanța cu iubitul, sau au afirmat că au ales să plece în Japonia spre a lucra cu contracte legale. Arabela a declarat anapoda ba că a fost victima unui „abuz de autoritate” din partea lui Gregorian Bivolaru, care „a pozat într-un veritabil profesor de yoga” pentru „a profita de ea”, ba, în alte declarații, a mărturisit că nu a făcut niciun curs de yoga cu acesta. Toate aceste contradicții uimitoare au scos cu prisosință la iveală intervenția nătângă a procurorilor, care le chemau iar și iar să dea declarații, uitând ceea ce le-au pus anterior să scrie la dictarea lor. În felul acesta, Arabela a declarat ba că a fost „sechestrată” timp de trei ani în ashram-uri din București, ba și-a „amintit” că a fost „traficată” și trimisă cu forța, zice-se, la muncă în Japonia de către Gregorian Bivolaru „în stare de aservire”, chiar dacă de fapt mama ei o retrăsese de la liceu ca să poată pleca, după cum și-a dorit, în străinătate. Era aceeași mamă care de altfel declară și apoi semnează, abia în anul 2004, că știa chiar foarte bine despre „tragedia” fiicei sale încă din anul 2001. (Merită să ne întrebăm, oare ce mamă ar putea aștepta trei ani de zile pentru ca apoi să ceară ajutorul autorităților, când, zice-se, fiica ei s-a aflat în mare pericol?) În mod halucinant, ea a declarat că banii pe care i-a câștigat Arabela în Japonia i-au fost, zice-se, confiscați, dar cu toate acestea Arabela s-a întors cu un ceas Rolex cu diamante și cu o mulțime de bijuterii din aur. Arabela a mințit cu insolență cum că, pe parcursul șederii ei în Japonia, yoghinii îi controlau viața permanent, dar a omis să menționeze că acolo ea s-a căsătorit, în Japonia, cu un japonez foarte bogat, iar atunci când a ales să părăsească pentru totdeauna frecventarea acestui curs, ca o culme comică și totodată edificatoare a pretinsei ei „sechestrări”, dar și a așa-zisului „control” la care ea pretindea cu obrăznicie că a fost fără încetare supusă, cu toate acestea nu a împiedicat-o nimeni să procedeze așa cum și-a dorit. Pe parcursul judecării, judecătorii care au studiat dosarul s-au dumirit că multe nu erau în regulă cu declarațiile Arabelei și de aceea au ajuns chiar să se întrebe, pe bună-dreptate, atât cu privire la declarațiile ei, cât și cu privire la declarațiile mamei și ale surorii ei: când să le crezi, când să nu le crezi?… Declarațiile contradictorii, care de multe ori, ca să spunem așa, se băteau cap în cap, arată de fapt că mai corect ar fi să constatăm că cele trei, respectiv mama și cele două fiice, s-au constituit pe ascuns într-un minuscul „grup infracțional organizat”, urmărind ca prin declarațiile lor mincinoase, și chiar prin anumite șantaje la care s-au dedat ulterior în mod intenționat, să facă astfel încât să apară condamnarea pe nedrept a unor oameni nevinovați, iar ele să aibă ocazia de a încasa, așa cum li s-a promis, de altfel, niște despăgubiri imense.

Citiţi continuarea articolului

Citiţi şi:
ARABELA MARQUES AGNES – IATĂ CĂ ISTORIA SE REPETĂ
Tabloidul Cancan, «portavocea» vulgară și răuvoitoare a minciunilor sfruntate ale unei ființe prăbușite – Agnes Arabela Mureșan

 

yogaesoteric
4 iunie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More