Contra-revoluția din SUA: După restrângerea avorturilor, urmează interzicerea căsătoriilor homosexuale?

Ironia face ca, în timpul celei mai de stânga administrații din istoria SUA, să apară o uimitoare reacție conservatoare de contracarare a valului ultraprogresist.

A fost nevoie de 49 de ani pentru ca sentința din faimosul dosar Roe vs. Wade să fie casată de Curtea Supremă din Statele Unite, care a stabilit că avortul NU este un drept constituțional.

S-ar putea ca de acum încolo să fie nevoie de mult mai puțin timp pentru ca și alte bombe juridice să cadă în tabăra Stângii. Nu peste decenii, nu peste ani, ci în câteva luni sau săptămâni.

Principiile enunțate în sentința Curții Supreme a SUA din 24 iunie 2022 deschid calea spre răsturnări spectaculoase în noi dosare „mitice” ale Progresismului.

Unul dintre cei șase judecători care au înclinat balanța de partea restrângerii dreptului la avort este Clarence Thomas.

În observațiile sale pe marginea sentinței, el a îndemnat Curtea ca, pe baza acelorași principii, să reexamineze un alt caz faimos: Obergefell vs. Hodges.

Este vorba de dosarul în baza căruia s-au legalizat căsătoriile între persoane de același sex la nivel federal în SUA, în iunie 2015, în timpul mandatului președintelui Barack Obama și vicepreședintelui Joe Biden.

Clarence Thomas a apreciat că, întocmai ca în cazul avortului, nici căsătoriile homosexuale nu sunt expres menționate ca un drept în Constituția SUA și prin urmare reglementarea lor este de competența fiecărui stat component.

În argumentația sa, Thomas a scris:

Ideea că o dispoziție constituțională, care nu garantează decât o «procedură juridică» înainte ca o persoană să fie privată de viață, libertate sau proprietate, ar putea defini substanța acestor drepturi depășește cu mult imaginația oricărui utilizator normal al vocabularului……. Deci rezoluția în acest caz este simplă. De vreme ce clauza procedurii juridice normale nu garantează niciun drept fundamental, ea nu garantează nici dreptul la avort.”

Judecătorul Thomas a afirmat că această argumentație se extinde firesc și asupra altor „precedente de fond în materie de procedură regulată”.

Mai departe, el a conchis:

Pe viitor, ar fi necesar să reconsiderăm toate precedentele de fond ale acestei Curți în materie de procedură regulată, inclusiv Griswold, Lawrence și Obergefell. Dat fiind că orice decizie de fond referitoare la procedura regulată este «evident eronată»……. avem datoria de a «corecta eroarea» făcută în aceste precedente.”

Dacă sentința în cazul Obergefell vs Hodges va fi casată pe baza principiilor juridice care au dus la casarea sentinței în cazul Row vs. Wade, așa cum a cerut judecătorul Clarence Thomas, atunci și căsătoriile homosexuale vor înceta să mai constituie un „drept federal” și vor fi reglementate de fiecare stat american în parte.

Potrivit National Conference State Legislatures și Stateline, 35 din cele 50 de state americane au chiar în acest moment prevederi legale împotriva căsătoriilor de același sex fie în constituțiile lor, fie în legislația lor, fie în ambele.

Astfel, în cazul în care Curtea Supremă de Justiție a SUA ar casa decizia din cazul Obergefell, mariajele gay ar fi interzise în 70% din statele americane. Aceasta ar deschide un drum larg ca un bulevard pe care să meargă și restul de state. Nu mai vorbim de efectul pe care o asemenea decizie l-ar avea asupra întregului Occident.

Se pare că brutalitatea procesului de globalizare și infectarea galopantă a societăților occidentale cu viruși marxiști are efectul contrar: a trezit din somn forțele sănătoase ale societății care au trecut la reacțiune.

Citiți și:
SUA și alte 32 de state au semnat o Declarație comună prin care se afirmă rolul fundamental al familiei ca celulă de bază a societății…
Mărturia lui Abby Johnson, fost director la Planned Parenthood
Adevărata pandemie și cea mai mare: Avortul a fost principala cauză de deces în 2020, cu 42,7 milioane uciși, față de 1,8 milioane CU coronavirus

 

yogaesoteric
10 septembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More