Crezul de a fi procuror

 

Un bun prieten, stareț în provincie, mi-a telefonat azi. La sfârșitul discuției, m-a întrebat dacă m-am gândit vreodată să-mi scriu memoriile. Desigur că m-am gândit, dar întotdeauna au fost alte cărți pe prim plan. I-am spus că anii mei între 1972-1989 i-am expus într-un serial, iar viața mea după 1990 este expusă în zeci de articole. Nu știa de serial, așa că i l-am trimis, ocazie cu care mi-am amintit un episod din viața mea de anchetator.

Acesta nu este un articol, este un text dintr-un articol de acum doi ani. Acest fragment ar putea să îi facă pe procurorii cu conștiință să demisioneze, să intre în politică, să muncească în agricultură, să emigreze, să intre în șomaj etc. Dar ei nu vor face asta, vor rămâne slugi conștiincioase și bine plătite ale mafiei.

Iată ce înseamnă să fii anchetator adevărat iar pentru a afla adevărul este necesar să îți asumi toate riscurile.

„Și totuși, vă voi vorbi despre un dosar dându-vă o altă temă de gândire. Într-o zi, un lucrător de miliție îmi aduce cu propunere de arestare un bătrân acuzat de săvârșirea unei tâlhării la o stână. Ține să îmi precizeze, chiar dacă nu avea nicio legătură cu cauza, că bătrânul fusese legionar. Îmi pare rău că în aceste zile în care mi-am răscolit arhivele nu am găsit nicio notiță despre acest caz. Nu mai țin minte numele acuzatului, nu mai țin minte amănunte despre dosar. Rețin doar că era un om plăpând, care nu mai știu dacă s-a uitat vreodată în ochii mei și care la întrebările mele îmi răspundea cu o voce calmă și egală că este nevinovat, că nu a făcut nimic rău, că nu știe nimic despre fapta de care este acuzat.

Dar pe sală erau 4 tineri care la unison declarau că l-au văzut pe bătrân săvârșind tâlhăria. L-am arestat.

Dar era ceva ce nu îmi plăcea la băieții aceștia, declarațiile lor perfect similare (ca în filmul „Z”) nu se învârteau rotund, erau prea perfecte. Fac un plan și îi chem din nou la audiere. De data aceasta, în afară de întrebările legate strict de faptă, îi plimb prin multe întrebări colaterale, fără nicio legătură directă cu cauza. Surpriză! Declarațiile nu se mai potrivesc deloc! Știam ce am de făcut, dar asta era cel mai greu. Mă duc la șef și îi spun că vreau să le dau mandate pe 5 zile. Șeful (adus recent din provincie, nici nu mai țin minte de unde, cinstit, destul de bun jurist dar fără nicio aptitudine de conducător, laș și care habar nu avea de anchetă) gata să cadă de pe scaun! Nu-mi aprobă arestarea.

Ies din birou și mă hotărăsc – aleg insubordonarea și le dau celor 4 mandat de arestare pe 5 zile, neaprobate de șef. Dacă intuiția mă înșela, puteam să fiu dat afară din procuratură fără ca să am vreun motiv de a contesta, întrucât ar fi însemnat pe de-o parte insubordonare, iar pe de-altă parte, 4 cazuri de arestare imputabilă.

Întrucât la sediul miliției din Săftica încă se lucra și nu exista arest, iar sediul poliției SAI era pe Calea Rahovei, gard în gard cu sediul Direcției de Cercetări Penale a IGM, noi ne duceam temporar arestații în arestul direcției. În drum spre București, planul meu era făcut. Când am ajuns la direcție îi mai las puțin în dubă pe reținuți și urc la Tudor Stănică, șeful direcției. Tudor, un om extrem de isteț, și el cu o intuiție remarcabilă și un excelent profesionist (chiar dacă la bază mi se pare că fusese strungar) prinde din zbor ideea și îi împarte pe flăcăi doi câte doi în celule diferite, unde avea informatori. Într-un timp foarte scurt, nu mai rețin, după o noapte sau două, l-am pus în libertate pe bătrânul legionar. Tinerii povestiseră în celulă celorlalți deținuți cum săvârșiseră ei tâlhăria!

Vă mai dau o temă de meditație, la care să mediteze și procurorii de azi, care se bazează doar pe denunțuri și înregistrări telefonice sau ambientale.

Dacă nu aveam curaj să mă opun șefului, un nevinovat ar fi ajuns (din nou, după 40 de ani) în închisoare iar 4 tâlhari ar fi scăpat. Mi-am asumat riscuri majore și am avut dreptate. Am câștigat. Eu am câștigat? Nu, au câștigat adevărul și dreptatea. Exista o publicație a procuraturii generale, buletinul intern prin care se popularizau prin țară bunele și relele procurorilor. Am avut multe dosare în care rezultatul anchetelor mele părea că ține de domeniul miracolului – nu s-a scris nimic despre acestea. Singura dată când s-a scris despre mine, am fost prezentat ca procurorul abuziv care l-a trimis în judecată fără probe pentru furt din buzunare pe NVEV, un tânăr onest dintr-o familie bună, care nu lucra nicăieri întrucât de ani de zile se pregătea să intre la facultate. Nicio vorbă despre cazierul lui, nicio vorbă despre declarațiile martorului Ceapă.

Să fii un anchetator adevărat este, spun eu, un har de la Dumnezeu. Nu este suficient să fii absolvent de drept (să fiu sincer, nici nu este nevoie de asta). Dar ai nevoie de calități pe care nu le dobândești prin cursuri ci cu care ori te naști, ori nu ai cum să le obții (intuiție, temeritate, capacitatea de a vedea jur-împrejur și de a selecta adevărul, capacitatea de sinteză și de analiză și multe altele). Altfel, ești doar un funcționar foarte bine plătit (astăzi).

Ce credeți, am greșit că m-am insubordonat?”

Dan Cristian Ionescu

Citiți și:

Globaliștii SUA-UE-Soros au creat, susținut și instaurat Noua Securitate în România. Super imunitatea procurorilor

De la statul clientelar la statul paralel al noii securități (I)

 

yogaesoteric
31 ianuarie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More