Cum deosebim produsele cu adevărat ecologice de cele care folosesc această denumire doar ca o strategie înşelătoare de marketing

Termenul de ecologic a ajuns să fie atât de exploatat, încât în orice magazin poţi găsi un astfel de aliment. Dacă arunci o privire pe rafturi găseşti de la colţul eco, unde sunt produse din import, până la lactate bio și legume ori cereale crescute natural. Aceste produse sunt mai scumpe decât cele obişnuite chiar și cu 100%, iar clienţii sunt dispuşi să plătească pentru calitate. Un motiv suficient ca producătorii să mizeze tot mai mult pe această etichetă. Însă reflectă ea conţinutul sau este doar un „cârlig” de marketing?

Conform legislaţiei, un produs atestat ecologic are o etichetă care conţine două elemente obligatorii: sigla AE (agricultură ecologică) şi un cod de identificare al companiei care l-a certificat ecologic. Acest cod este de tipul RO-ECO-trei cifre. În România, sunt 13 companii care pot acorda astfel de certificate, fiind autorizate de Ministerul Agriculturii. Cele două elemente nu sunt, neapărat, scrise cu litere foarte mari, aşa că trebuie să citiţi atent eticheta. Denumirea de ECO din codul RO-ECO a fost aleasă de România, în conformitate cu reglementările europene şi este cea care dovedeşte originea alimentului. Cât priveşte denumirea scrisă de producători pe ambalaj, sub numele produsului, fie că este bio, eco sau orice alt cuvânt similar, este valabilă doar în măsura în care este însoţită de cele două elemente obligatorii.

„Potrivit legislaţiei în vigoare fiecare ţară din UE şi-a ales un termen prin care să-şi definească agricultura ecologică. România a ales ecologic, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Franţa au ales biologic, Marea Britanie a ales organic”, a declarat pentru Capital Avram Fitin, preşedintele Federaţiei Naţionale de Agricultură Ecologică (FNAE). Prin urmare, ceea ce este scris mare pe etichetă nu contează. „Dacă pe un produs apare termenul de bio sau natural, dar nu apare niciunul din elementele menţionate anterior, atunci produsul nu respectă legislaţia în vigoare şi nici condiţiile pentru a fi ecologic”, a completat Fitin. Totuşi, există producători care preferă să îşi pună pe etichetă bio sau organic, deşi produsele lor sunt ecologice, considerând că aceste denumiri vând mai bine. Este o decizie de marketing care nu exclude că produsul este ecologic. La polul opus, sunt cei care folosesc abuziv denumirile pentru a vinde scump produse obişnuite.

Tot mai multe ecologice

Suprafaţa cultivată ecologic este de circa 300.000 de hectare, alte 700.000 de hectare fiind în reconversie. De ce avem o suprafaţă aşa de mare în reconvesie? Pentru că în 2011-2012 au început să se dea subvenţii consistente. De exemplu, pentru reconversia în pomicultură eco, subvenţia ajunge la 620 de euro pe hectar. Cum se obţine o certificare pentru o cultură eco? Fermierul semnează un contract cu una dintre companiile care pot acorda astfel de certificare şi va trece la transformarea fermei chimice într-una ecologică. Perioada de reconversie durează între unu şi trei ani. Potrivit lui Fitin, în 2016, suprafaţa certificată va ajunge la circa 700.000 de hectare. Chiar şi în aceste condiţii, agricultorii nu vor putea asigura o cantitate suficient de mare pentru a intra în marile lanţuri de retail. Aşadar, produsele ecologice din marile magazine provin, în mare parte, din importuri. Anual, în România ajung produse ecologice în valoare de 200 de milioane de euro. Nici pe viitor situaţia nu se va schimba foarte mult, iar cele mai multe produse ecologice vor proveni tot din străinătate. Pentru producţia internă, nu există o statistică.

„În România există 15.000 de ferme certificate ecologic, dar acestea sunt de mici dimensiuni. Producţia este vândută în târguri, sau direct către client”, a mai zis Fitin. Preţurile produselor ecologice româneşti sunt cu 10-20% mai mari decât al celor cu chimicale. În schimb, cele importate sunt şi cu 50 până la 100% mai scumpe.

Ce înseamnă un produs eco

În etapa de producţie la fermă se interzice utilizarea organismelor modificate genetic (OMG-uri şi derivatele acestora), a fertilizanţilor şi pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor şi regulatorilor de creştere, hormonilor sau antibioticelor. În etapa de procesare a alimentelor se restricţionează folosirea aditivilor, a substanţelor complementare şi a substanţelor chimice de sinteză folosite la prepararea alimentelor.

Citiți și:

Şapte minciuni mortale ale agriculturii industriale (I)

Dezvăluiri ale doctorului Mencinicopschi despre micro-organismele modificate genetic (OMG)

Avantajele produselor naturale în raport cu medicamentele de sinteză (I)

yogaesoteric
22 februarie 2016