De ce este necesar să ne opunem pașapoartelor de vaccinare
Ele vor supune cele mai comune libertăți ale noastre aprobării oficiale.
În ultimele două decenii, statul britanic a început să emită un număr tot mai mare de licențe necesare îndeplinirii celor mai multe activități cotidiene. Există licențe pentru cântatul public, pentru a înmâna broșuri, pentru a organiza ore de fitness în parc.
În conformitate cu Legea privind acordarea de licențe din 2003, un chitarist solitar într-un pub avea nevoie de o „licență de furnizare de divertisment”, iar posesia unui pian de către un local avea nevoie de o licență de „furnizare de facilități de divertisment”.
Logica unei licențe este că poți acționa doar cu o permisiune oficială. Nu poți să te apuci pur și simplu să cânți în stradă. Mai întâi depui o cerere, plătești o taxă, primești un ecuson și îți închiriezi o stație.
Pașaportul pentru vaccinuri este punctul culminant al oficialității „biletului de voie”. Înseamnă că, înainte de a merge la cinema, la un concert, la un eveniment sportiv sau poate chiar la serviciu, este necesar mai întâi să obțineți o autorizație oficială Fiecare persoană este declarată un risc pentru alții până când nu are dovada că a fost testată sau vaccinată.
Pașaportul vaccinal înseamnă că participarea la viața civică nu mai este un drept, ceva ce fiecare cetățean poate face fără a fi nevoie să dovedească nimic nimănui. În schimb, participarea se poate face doar cu o autorizație oficială. Există condiții, există o barieră de intrare; permisul este necesar să fie prezentat la intrarea în clubul de noapte.
Odată cu implementarea completă a pașapoartelor de vaccinare, așa cum s-a văzut în Israel, cei care nu au un „permis verde” sunt dați afară din sălile de sport sau din coruri și nu pot intra în multe locuri publice. În China, cei care nu au „codul verde” covid pe smartphone nu pot intra în supermarket sau merge cu metroul.
Devine o obligație constantă a fiecărui cetățean să obțină un statut verde covid și să demonstreze că este „covid-securizat”. Persoana care nu este vaccinată sau testată în mod regulat este marcată ca fiind un pericol pentru ceilalți, permisiunea de a participa la viața civică fiindu-i revocată.
Aceasta înseamnă că cetățenia devine ceva provizoriu. Astăzi există anumite condiții de intrare, dar mâine acestea se pot schimba, printr-o simplă modificare în aplicație. În China, oamenii au pe telefon un statut verde, galben sau roșu, care poate fi schimbat brusc, fără avertisment.
Pașaportul de vaccinare seamănă foarte mult cu verificarea antecedentelor penale la Biroul de cazier judiciar (CRB) pentru a putea lucra cu copiii. Această verificare a devenit de facto o licență de „adult sigur”, necesară chiar înainte ca părinții să poată ajuta la lecțiile de înot sau la excursiile școlare ale copiilor lor. Adultul necontrolat a fost declarat un pericol pentru copii, în timp ce adultul verificat a fost declarat în siguranță.
În realitate, CRB-urile în masă nu spuneau dacă cineva reprezenta un risc sau nu; într-adevăr, din cauza tuturor erorilor din bazele de date și a încrederii în hârtie mai degrabă decât în judecata de specialitate, acestea ar fi putut fi contraproductive. Mai degrabă, CRB-urile se bazau pe o logică politică: declarau fiecare adult ca fiind un risc până la obținerea permisului. Acestea au făcut din lucrul cu copiii o activitate specială de înaltă securitate, și nu un rol obișnuit pe care cineva și-l asuma în mod natural ca cetățean.
La fel se petrece și cu pașaportul de vaccinare. Cetățeanul liber este declarat cu „risc covid”, un pericol pentru ceilalți; persoana cu „statut covid” verde este declarată curată, fără niciun risc pentru ceilalți.
În Marea Britanie îți poți demonstra „statutul de securitate covid” într-unul din următoarele trei moduri: prin dovada vaccinării, printr-un test covid pozitiv în trecut (care conferă imunitate) sau printr-un test covid negativ recent.
Într-o analiză a acestui sistem, Big Brother Watch a concluzionat:
„Riscul de covid-19 pentru societatea noastră se diminuează în mod rapid. Odată cu vaccinarea celor mai vulnerabile grupuri, costul certificatelor de statut covid pentru libertățile civile, trecând peste costul economic, social și politic, nu mai poate fi explicat, cu atât mai puțin justificat. Big Brother Watch estimează că este greu ca certificatele de statut covid să se dovedească a fi strict necesare sau proporționale. Cele trei status-uri covid propuse de guvern nu indică riscuri reduse pentru comunitate, ci doar riscuri reduse pentru individ”.
Oamenii pot crede că un pașaport de vaccinare este un preț mic de plătit în schimbul anumitor libertăți practice, dar acesta este un târg periculos. A fi de acord cu pașaportul de vaccin înseamnă că ți-ai vândut libertatea. Vei putea merge la bar, însă acesta va fi un privilegiu, nu un drept.
Verificarea statusului vaccinal la intrare nu este doar o formalitate; ea îți spune că dreptul tău de a merge la bar, de a participa la viața civică a fost retras și nu mai poți intra decât cu aprobare oficială. Astăzi este vorba de covid, dar mâine ar putea fi vorba de o altă boală sau de cu totul altceva.
Desigur, s-ar putea ca la granițe să mai funcționeze controalele covid pentru o perioadă de timp și să aveți un pașaport covid alături de pașaportul dumneavoastră real. Dar aici vorbim de trecerea frontierei, un moment în care dintotdeauna am revocat momentan unele drepturi ale cetățeniei. Drepturile unui cetățean sau ale unui rezident în interiorul țării lui este necesar să fie o chestiune total diferită.
Un argument comun împotriva pașaportului de vaccinare este că acesta creează o cetățenie de categoria a doua, pentru cei care din motive medicale sau din altele, nu pot să își dovedească statutul lor de „covid-secure”. Ar exista două categorii de persoane, două seturi de reguli, două seturi diferite de drepturi. Aceasta este o îngrijorare reală.
De altfel pașaportul vaccinal violează și etica medicală, făcând presiuni pentru ca oamenii să se supună unei proceduri medicale pentru a putea participa la viața
Dar ideea mai importantă este că pașapoartele de vaccinare vor schimba natura cetățeniei și a libertății pentru toți cetățenii, inclusiv pentru cei cu statut covid „verde”. Ar fi victoria finală a oficializării „biletului de voie”; ar revoca orice drepturi presupuse ale cetățenilor de a participa la viața civică.
Ne-am vândut libertatea pentru un preț mizerabil și vom afla consecințele acestui târg în lunile și anii ce urmează.
Autor: Josie Appleton
Citiți și:
Scrisoare deschisă a doi mari filosofi italieni împotriva condiționării libertății de pașaportul „sanitar”
Pașaportul de vaccinare era prevăzut în registrele Comisiei Europene din 2018!
Sorin Faur: „Pașaportul de vaccinat anti-covid este o abominațiune”
yogaesoteric
13 ianuarie 2022