De ce nu discutăm despre revolta islamistă din Suedia?

În luna aprilie, a avut loc una dintre cele mai mari și mai violente răzmerițe din ultimii ani de pe Bătrânul Continent. În Suedia, gloate violente au atacat forțele de ordine, încercând să-i ucidă pe polițiști, au incendiat mașini și au distrus proprietăți. Deși evenimentele au fost descrise de șeful Poliției Suedeze drept „violențe fără precedent”, nu găsiți prea multe știri despre asta în presa din România și nici în cea din Europa.

O singură știre mai acătării a apărut pe BBC, în cele cinci zile ale violențelor care au zguduit liniștita țară nordică. BBC a informat că au fost arestate câteva zeci de persoane în revoltele pricinuite de arderea Coranului de către un politician local de extremă dreaptă.

Chiar și așa, după cum remarcă jurnalistul britanic Brendan O’Neill pentru Spiked, BBC le acordă circumstanțe atenuante revoltaților, numindu-i „contra demonstranți impregnându-le, intenționat sau nu, cu o legitimitate politică pe care cu siguranță nu o merită”. Mai mult, presa din Germania a ignorat profilul persoanelor care au provocat violențele, transferându-le spre vinovatul de serviciu: „extrema dreaptă”.

Ziaristul remarcă că aceste revolte nu au avut ca scop idealuri precum democrația, libertatea de exprimare sau a opiniilor politice, ci dimpotrivă: restrângerea acestor drepturi.

Din puținele știri apărute în mainstream reiese cumva că principalul vinovat pentru violențe ar fi Rasmus Paludan, politicianul suedez, nu cei care le-au comis: tinerii islamiști.

O’Neill se întreabă de ce persoanele violente care distrug și atacă forțele de ordine sunt privite de presă ca niște copii.

„Domnul Paludan poate avea convingeri respingătoare, dar nu a aruncat cu obiecte în poliție sau a incendiat mașini sau a spart vitrinele magazinelor și școlilor. Asta au făcut-o oamenii care s-au supărat pe discursul său, care se simt alarmați de vorbăria lui. Acești oameni, în mare parte musulmani, nu sunt copii, oricât de mult ar încerca forța motrice a politicilor identitare reprezentată de paternalism și milă să ne convingă de contrariul.

Nu, au luat decizia de a folosi forța fizică ca răspuns la discurs. Ei nu sunt «contra-demonstranți»; sunt revoltați și folosesc focul și furia pentru a încerca să scoată din sfera publică discursurile pe care le consideră ofensatoare.

Pentru a fi clar, expresiile publice ale domnului Paludan sunt ofensatoare. El vrea să scoată în afara legii islamul în Danemarca. Este o idee pe care o găsesc profund jignitoare, având în vedere că ar reprezenta un atac grotesc la adresa libertății de religie și a libertății de conștiință. El vrea să-i deporteze pe toți musulmanii din Danemarca, ceea ce este absolut rasist. Și înțeleg de ce musulmanii se simt tulburați de faptul că a ridiculizat Coranul.

La diferite mitinguri din ultimii ani, l-a aruncat în aer, l-a călcat în picioare, l-a ars. Sunt aceste acțiuni necesare? Nu se poate critica Islamul fără a face un mare circ din distrugerea textelor și simbolurilor acestuia? Am critici la adresa credinței catolice în care am fost crescut, dar nu am de gând să merg într-o piață publică și să decapitez o statuetă a Sfintei Fecioare”, a scris el.

Zilele de răzmeriță din Suedia nu sunt „contra-demonstrații”, nu sunt „discurs”. Este violență și violență folosită pentru a suprima comentarii „blasfemiatoare”. Este o formă instabilă, incoerentă de Inchiziție, în care e trimis un mesaj amenințător: ofensează-mi sensibilitățile religioase, ofensează-mă pe MINE și te vom distruge. Nicio națiune care crede în libertate n-ar fi cazul să cedeze în fața unor asemenea amenințări.

Din păcate, constată O’Neill, elitele europene nu apără libertatea de exprimare, ca principiu, ci fac exact opusul: trimit mesajul conform căreia anumite forme de limbaj „provoacă durere”, așa încât este legitim să fie eradicate sau marginalizate: este vorba despre feminismul „transfobic”, umorul incorect politic sau ironizarea lui Muhammad.

Vă mai amintiți când Donald Trump spunea că în Suedia sunt anumit probleme sociale? Și ce necazuri a avut când a spus-o? Și totuși, a avut dreptate. O cultură a instabilității este palpabilă în Suedia. Anumite infracțiuni au crescut, ca număr, după primirea unui mare număr de migranți în 2015. Atacurile armate au ajuns la un nivel fără precedent. Și recent, am avut aproape o săptămână de revolte violente după ce cineva a făcut o glumă despre cartea religioasă a cuiva.

„Problema aici nu o reprezintă musulmanii – marea majoritate a musulmanilor din Suedia nu se revoltă. Nu, este vorba despre reticența societăților europene de a fi sincere cu privire la problemele cu care se confruntă și de a clarifica faptul că anumite valori nu sunt negociabile, indiferent de ce ai putea simți pentru ele.

Prima dintre aceste valori este libertatea de exprimare. Suedia merită să fie felicitată pentru că a permis exprimarea ideilor ofensive și pentru că a înăbușit răspunsul răvășitor la aceste idei. Violența nu este niciodată un răspuns acceptabil la ceea ce se afirmă”, scrie jurnalistul britanic.

Citiți și:
Australia a renunţat la expresiile „extremism islamic” şi „extremism de dreapta”, care au fost înlocuite cu „extremism violent cu motivaţie religioasă” şi „extremism violent cu motivaţie ideologică”
Franța își pune turban: Republica lui Macron se islamizează într-un ritm galopant
Molenbeek, fieful islamismului radical din inima Europei

yogaesoteric
16 iulie 2022