Denunțătoarea Pfizer ripostează fără teamă după ce a fost acuzată în mod fals de minciună

Avertizoarea publică a demonstrat că Pfizer a modificat datele din rezultatele studiilor clinice ale vaccinului covid. Prestigiosul BMJ a publicat documentele

O fostă angajată a unei companii de cercetare, care a fost contractată de Pfizer în toamna anului 2020 pentru a ajuta la realizarea studiilor clinice pentru vaccinul său covid-19, se apără după ce fostul său angajator a acuzat-o că a mințit când a denunțat public neregulile grave la care a fost martoră cât timp a lucrat acolo, în funcția de director, arată publicația WND.

Compania Ventavia Research Group, la care a fost angajată Brook Jackson, a emis o dezmințire, susținând că „nicio parte a responsabilităților sale [ale lui Jackson – n.n.] profesionale nu avea legătură cu studiile clinice respective”, a relatat jurnalista de investigație Maryanne Demasi, citată de WND.

Dar avocatul lui Jackson le-a trimis celor de la Ventavia o scrisoare prin care le cerea să se abțină de la a continua să nege acuzațiile, avertizându-i că are documente care atestă că aceasta a fost angajată de Ventavia în funcția de director regional în data de 7 septembrie 2020, pentru supravegherea operațiunilor, recrutări și asigurarea calității la centrele de studii clinice ale companiei. Ea și-a început activitatea la acest loc de muncă cu o experiență de aproape două decenii în coordonarea și gestionarea de studii clinice.

O serie de documente scurse în presă, precum și mărturiile a doi foști angajați ai Ventavia, coroborează afirmațiile lui Jackson, publicate în prestigiosul British Medical Journal. Jackson a acuzat faptul că, în timpul studiului pivot de fază III, Ventavia a falsificat date, a decodificat informații privind alocarea tratamentelor la pacienți, a angajat personal de vaccinare insuficient instruit și a reacționat cu întârziere la evenimentele adverse raportate.

Jackson a relatat că după ce firma sa i-a ignorat plângerile, a trimis un e-mail către Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA. În aceeași zi în care a trimis e-mailul, a fost concediată. Agenții FDA, în loc să analizeze sesizarea întemeiată și documentată cu privire la neregulile Pfizer, au contactat rapid cele două firme pentru a o demite de urgență pe denunțătoarea-avertizor public, în încercarea de a-i bloca orice altă obținere de informație. Dar documentele erau deja copiate, ulterior fiind remise presei de specialitate.

După apariția articolului din BMJ, FDA și omologul său australian, TGA, au emis declarații în care își declară încrederea deplină în vaccinul Pfizer. Atunci Ventavia a emis, la rândul său, o declarație în care susținea că Jackson nu a avut nimic de-a face cu studiile clinice derulate de Pfizer.

Avocatul ei, Robert Barnes, le-a trimis celor de la Ventavia o scrisoare prin care le cerea o retractare publică și scuze oficiale. „Această declarație este falsă”, a scris Barnes. „Această declarație pune în pericol reputația clientei mele, Brook Jackson, și insinuează în mod fals că ea ar fi mințit public cu privire la activitatea sa în cadrul studiilor clinice”.

Într-o discuție cu jurnalista Maryanne Demasi, Brook Jackson a descris un mediu de lucru haotic, cu atât de multe probleme grave, încât a cerut oprirea imediată a recrutării participanților la studiu.

Demasi relatează că, în ciuda dovezilor credibile pe care Jackson le-a prezentat în e-mail său către FDA în legătură cu comportamentul necorespunzător al personalului din cadrul studiilor clinice, agenția nu a desfășurat nicio investigație.

Jackson i-a spus lui Demasi că problemele erau generalizate și persistente, punând în pericol pacienții și afectând integritatea datelor.

Cititți și:
Mizerii
FDA dată în judecată pentru aprobarea vaccinului Pfizer – Comirnaty
Se vor opri vreodată din vaccinare? Câte sute de miliarde de euro face Pfizer până în 2023?

 

yogaesoteric
28 mai 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More