Dezvăluiri esențiale referitoare la adevăratele scopuri ascunse ale acestei „pandemii” artificiale… (XVI)

… prin care se urmărește totodată o funestă și satanică păcălire a tuturor oamenilor spre a accepta o definitivă marcare izotopică prin consimțământ cu sinistrul semn diabolic al Fiarei despre care există deja profeții clare în Apocalipsă

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Dat fiind faptul că actualmente, iată, trăim cumplite vremuri apocaliptice, vă sfătuim să faceți cunoscute toate conferinţele cu această temă tuturor prietenilor și cunoştinţelor, deoarece informațiile pe care vi le punem la dispoziție sunt fundamentale. Ținem să precizăm că, de fapt, conținutul acestor conferințe nu se adresează fiinţelor umane letargice, sceptice, obtuze, ignorante, lipsite de intuiţie spirituală, proaste care, datorită somnului cel de moarte al inteligenţei în care deja se află cufundate, se vor pripi complet anapoda să gândească sau chiar să susțină cu o convingere tâmpă, ce este de nezdruncinat, că toate acestea sunt imposibile.

Citiți partea precedentă a articolului

Dublul blestem din Geneză

Se cuvine să precizăm că uneori în Biblie se face referire la Satana ca fiind „şarpele cel vechi”, iar acest şarpe a slujit ca instrument al ispitirii omului. Fructul oprit este, în realitate, egoul. Atunci când omul a ales acest fruct straniu a pierdut sau, altfel spus, şi-a anulat prin această alegere condiția paradiziacă, dumnezeiască. De aceea, şarpele cel vechi, Satana, a fost apoi blestemat. Prin căderea în ispită a omului a fost astfel pierdută ipostaza paradiziacă, dumnezeiască de către om, iar ulterior această cădere, acest regres ce a survenit a făcut cu putință intrarea demonilor sau, altfel spus, posesia demoniacă a oamenilor şi uneori chiar a animalelor.

Satana s-a folosit de acel şarpe inteligent şi viclean pentru a o seduce pe Eva. Blestemul la care se face referire în Geneză este dublu. Acest blestem se referă atât la „şarpele cel vechi”, Satana, care va inspira după aceea femeia şi bărbatul, propulsându-i astfel într-o condiție net inferioară prin alegerea fructului ocult al egoului, care a provocat apoi un proces de rezonanță ocultă în universul lăuntric al omului cu energia tainică, veşnică, imensă, nesfârşită, inferioară, gratuită a egoului, ce este cunoscută în cadrul tradiției hinduse a înţelepciunii sub numele de ahamkara tattva.

Această energie subtilă inferioară alimentează în universul fiinţei umane egoul inferior, efemer, ce face ca ființa umană să fie păcălită de aparența iluzorie, înşelătoare a unei existenţe personale limitate. Aceasta face să apară în Microcosmosul ființei umane egoismul, egolatria, egocentrismul ce îl separă pe om, într-o manieră păcălitoare, de Dumnezeu.

Blestemul la care se face referire în Geneză îl vizează, de asemenea, pe Satana, şarpele cel vechi al cărui cap va fi însă zdrobit prin intermediul posterităţii glorioase ce îi este promisă femeii. Trezirea, dinamizarea exemplară a stării de shakti în universul lăuntric al femeilor ce aleg această cale privilegiată le face ca să devină şi să rămână canale tainice în şi prin care se manifestă din plin Duhul Sfânt, Eternul Feminin, Maha Shakti. Asemenea femei ce îşi dinamizează în mod exemplar şi profund starea de shakti se îndumnezeiesc printr-o comuniune inefabilă, plenară, euforică, îndumnezeitoare cu Duhul Sfânt, cu Maha Shakti.

Este necesar să ştiţi că şarpele prezintă un simbolism complex. Şarpele se târăşte prin ţărână, iar muşcătura şerpilor veninoşi introduce în rană un venin ce este mortal. Chiar dacă există unii şerpi ce sunt inofensivi, există însă şi specii de şerpi foarte periculoase, cum ar fi cumplita cobră egipteană sau vipera cu corn. Vipera care s-a prins de mâna apostolului Pavel la Malta este identificată prin gen cu vipera aspis.

Termenul „diavol” provine de la cuvântul grec diabolos care, în traducere, înseamnă „învrăjbitor”, „ispititor”, „calomniator”. Luând în considerare aceste aspecte, se cuvine să ne dăm seama că atunci când o fiinţă umană urmăreşte prin nu contează ce modalităţi să ne ispitească să facem ceva rău, ceva malefic, care nu este plăcut lui Dumnezeu, este evident că, dincolo de aparențe, printr-o astfel de fiinţă umană se manifestă un diavol sau un demon.

Este necesar să știți că sunt multe categorii de entități malefice. Astfel de entități malefice vin, sunt atrase să exercite influenţe nefaste în strânsă legătură cu hibele, cu viciile, cu păcatele pe care ființa umană a început să le săvârşească sau care, printr-o ispitire vicleană, pot fi făcute să apară în universul fiinţei umane. Atunci când o fiinţă umană urmăreşte să ne învrăjbească într-un mod straniu şi intenţionat în ceea ce priveşte relaţiile pe care le avem cu alte fiinţe umane, putem fi siguri cu anticipație că printr-o astfel de fiinţă umană acţionează într-o manieră abilă, insidioasă, una sau mai multe entități malefice.

Arma favorită a lui Satana

Dat fiind faptul că diavolii sunt şi nişte pătimaşi calomniatori, se cuvine să veghem atunci când venim față în faţă cu ființe umane ce calomniază. Se cuvine ca în acest context să vă vorbim despre calomnie.

Termenul „calomnie” provine de la cuvântul latin calumnia care, în traducere, înseamnă „o afirmație mincinoasă şi tendențioasă, făcută cu scopul de a discredita onoarea sau reputația cuiva”. Aici sunt cuprinse şi acţiunile defăimătoare şi clevetirea.

În Codul Penal se precizează: „Calomnia este afirmarea sau imputarea făptuită în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară ori ar expune-o disprețului public”.

Noţiunea de „calomnie” include unele aspecte ce predomină în acest caz, deoarece acestea exprimă anumite fapte particulare referitoare la aceasta. Putem astfel să distingem semnificația peiorativă sau, altfel spus, al unui sens depreciativ, disprețuitor fie al unui cuvânt, fie al unui joc de cuvinte. Distingem, de asemenea, devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană.

Distingem deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane ce survine atunci când devalorizarea acestora este practicată în mod repetat, sistematic. Distingem deprecierea extremă ce survine mai ales atunci când se face comparație cu aspectul cel mai nefavorabil, funest din categoria respectivă.

Distingem exprimarea caustică, ce provine mai ales din tendinţa, în mod evident exagerată, de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun atât în ceea ce privește oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele. Distingem animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau față de un grup de fiinţe umane.

Distingem asprimea comportamentului. Distingem severitatea exagerată ce provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos.

Distingem atitudinea ironică, chiar exacerbată, ce provine mai ales din resentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană. Distingem răutatea sau ostilitatea ce exprimă sentimente nefavorabile, funeste, în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane.

Distingem nesimțirea crasă ce demonstrează chiar foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă al persoanei care manifestă această trăsătură de caracter. Distingem vulgaritatea aproape constantă ce apare în cazul unei conştiinţe superficiale, grosiere sau a unei fiinţe umane inferioare, imature.

Tradiția spirituală milenară afirmă că limba, subînţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ ce poate să devină foarte periculos şi chiar devastator prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii acesteia în rău sau, altfel spus, în direcţii malefice.

Pe de altă parte, este important să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este câtuşi de puţin inspirată de Duhul Sfânt sau, altfel spus, de Eternul Feminin, Maha Shakti, poate deveni chiar repede arma favorită a lui Satana. De aceea, în textele creştine se spune de multe ori că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, Diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice.

Diavolul se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori malefici ai săi, care sunt bârfa şi calomnia. Calomnia constă, la modul esențial vorbind, din afirmații false, distorsionate şi mincinoase, ce se referă la fapte care îi sunt atribuite pe nedrept unei alte persoane şi care au scopul ascuns să distrugă reputația și onoarea acesteia. Calomniatorul acuză, deci, o altă persoană, spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se bazează pe ceva real, dar care totuşi sunt prezentate în această manieră.

Cum să ne scutim sufletul de necazuri

Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. Prin urmare, calomnia este un instrument important prin intermediul căruia Diavolul acţionează pentru a face să apară neîncrederea în calea spirituală pe care ne aflăm sau în tehnicile yoga tradiționale ori dezlănțuie cearta între fiinţele umane pentru a le dezbina şi pentru a le învrăjbi pe unele împotriva altora spre a face să apară de cele mai multe ori sentimente de invidie, de animozitate, de rivalitate, de ură, de duşmănie etc.

Înţelegem astfel cu uşurinţă motivul pentru care se spune adeseori că limba este capabilă să „murdărească” prin rostirile ei întregul trup, care, aşa cum știm chiar foarte bine, este însuşi templu cel sfânt al lui Dumnezeu. Prin urmare, este ceva firesc ca întotdeauna cel care procedează astfel iar şi iar să nu mai beneficieze, să nu se mai bucure de Grația Dumnezeiască. Cu atât mai mult ființa umană ce calomniază nu va rămâne nepedepsită de Justiția Dumnezeiască imanentă.

Fiinţele umane ce se lasă pradă ispitei de a calomnia vor fi nevoite să suporte mai devreme sau mai târziu consecinţele pedepsei dumnezeieşti, care nu reprezintă, în realitate, decât acțiunea perfect integrată a Legii dumnezeieşti universale a karma-ei, aşa cum, de altfel, se spune în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” (Proverbe). De asemenea, tot în Biblie se afirmă: „Spune Domnul Dumnezeu: pe acela care în ascuns bârfeşte şi calomniază aspru îl voi pedepsi” (Psalmi). Tot în Biblie, Proverbe, se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar acela ce spune numai minciuni ce fac rău, până la urmă va pieri”.

Ființa umană ce calomniază exprimă aproape întotdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ce este ascunsă şi care există în inima sa. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greșelile mult exagerate ale altora şi acţiunile rele, neadevărate împotriva acestora.

Dumnezeu care, aşa cum ştim, este într-o manieră nesfârşită cel mai bun şi răbdător ne iubeşte după cum merităm necondiționat și ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă ne căim sincer şi suntem oneşti în inima noastră şi aspirăm cu adevărat să ne îndreptăm sau, altfel spus, să nu mai greşim, pe când Diavolul bârfeşte şi acuză aproape fără încetare cu scopul esențial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Noul Testament, în Prima Scrisoare a apostolului Petru, acesta spune: „Luaţi aminte că acela care iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune este necesar să-şi înfrâneze fără încetare limba de a rosti ceea ce este rău şi să-şi păzească buzele să nu spună niciodată cuvinte înşelătoare”. Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care multe ființe umane nu pot cunoaște pacea dumnezeiască lăuntrică şi nici fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care astfel de ființe umane le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite cu intenţii rele şi a inimii impure pe care o au. De altfel, în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini se spune: „Limba este fericită atunci când ea exprimă aşa cum se cuvine bogăţia inimii”.

Ființa umană ce calomniază, dezlănțuind în felul acesta o anumită suferinţă, demonstrează astfel în mod implicit că tenebrele infernale i-au cuprins deja sufletul. O astfel de fiinţă umană devine, de fapt, un agent inconştient care cel mai adesea nu-şi dă seama şi săvârşeşte acţiuni demoniace sau chiar satanice. Tot în Biblie, în secțiunea Proverbe, se spune: „Cine îşi păzeşte fără încetare gura îşi păzeşte astfel sufletul, iar acela care îşi deschide buzele mari spre a rosti minciuni şi spre a făptui în acest mod răul, aleargă în felul acesta spre pieirea sa”.

În Proverbe, în cadrul Bibliei, este scris: „Acela care îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte în felul acesta sufletul de multe necazuri”.

Să luăm aminte că Grația Dumnezeiască cea tainică şi binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, până la urmă, mai devreme sau mai târziu, ei vor fi obligați să suporte consecinţele şi vor fi determinați să se hrănească cu fructele amare ale acţiunilor lor rele. Mai mult decât atât, în ciuda rugăciunilor pe care poate astfel de ființe umane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorințele lor nu vor fi împlinite atâta vreme cât astfel de ființe umane vor continua să se complacă în această stare deplorabilă, mizerabilă.

Citiți și:
Despre lăcomie, orgoliu și sfârșitul lumii
Starea de yoga implică transcenderea neîntârziată a egoului (ahamkara)
Lupul cel bun și Lupul cel rău ce există în ființa noastră, în universul lăuntric al fiecăruia dintre noi (IV)

 

yogaesoteric
26 ianuarie 2023