Diavolul a căzut din cer și există! Bântuie pe pământ cu toate slugile lui, cu toți slujitorii lui și cu toată lucrarea lui

 

Sunt ferm convins că sunt oameni care atunci când le spui că există diavol râd sau îşi dau coate. „Ăsta în secolul XXI, când tu vezi că atmosfera e făcută din fotoni, din particule, din atomi, din electroni, vine să-mi spună mie că există diavol?!”

Eu nu vin să îţi spun de diavol, ci vin să-ţi spun că tu vii şi-mi povesteşti că ai simţit pe tine o putere care te apăsa sau te sugruma sau te sufoca şi până nu ţi-ai făcut semnul crucii nu ai scăpat. Ca dovadă că astfel de entităţi demonice există!

În momentul în care te-ai trezit cu un pumn în cap în miezul nopţii când dormi, sau aruncat de pe pat, sau sufocat, atunci ai un horror personal, care te îndeamnă din prima…. urgent la rugăciune. Şi primul semn este să-L cauţi pe Dumnezeu. De ce? Pentru că sufletul din tine este de natură divină!

V-am povestit aceasta ca să înţelegeţi că ţine de orbirea minţii. Poţi să o pui pe seama unei coincidenţe, poţi să o pui pe seama întâmplării, pe o stare nervoasă sau neuronală, dar ea ţine totuşi şi de lumea duhurilor. Diavolul a căzut din cer și există! Bântuie pe pământ cu toate slugile lui, cu toți slujitorii lui și cu toată lucrarea lui. Iar atunci când spui într-o rugăciune de dezlegare să se îndepărteze, să se împrăştie şi să fugă într-un loc pustiu şi neumblat, într-adevăr nu te adresezi particulelor, fotonilor, electronilor, atomilor, ci te adresezi demonului care este o entitate cu raţiune.

Această întunecare a minţii ţine de necunoaştere. Aici este Evul Mediu, şi timpuriu, şi contemporan.

Părintele Calistrat Chifan

Citiţi şi:

Nu vă lăsaţi păcăliţi! Demonii există

Dr. Richard Gallagher: «Mulți psihiatri se feresc ca de foc să recunoască faptul că bolile psihice au o componență demonică reală»

 

yogaesoteric
13 octombrie 2019

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More