Documente CIA declasificate confirmă teoria potrivit căreia inginerii naziști au construit cu succes OZN-uri

Potrivit unei serii de documente de război desecretizate de Agenția Centrală de Informații a Americii (CIA), inginerii și savanții implicați în industria de război a lui Hitler au reușit construcția „farfuriilor zburătoare” și a mai multor vehicule aeriene ciudate – descrise în documente ca „sfere zburătoare”, ce aveau capacitatea de a zbura la viteze extrem de mari, sfidând legile fizicii și gravitația. 

Există unele documente declasificate care susțin că inginerii naziști au folosit și testat aceste nave aeriene în formă de „farfurie zburătoare” și „sfere zburătoare” cu incandescență pentru a descuraja piloții aliați în timpul războiului.

Nu este un mister nici faptul că mai multe divizii ale naziștilor au căutat chiar și în cele mai îndepărtate locuri de pe Pământ, dispozitive și manuscrise antice care descriau energiile paranormale sau alte aspecte care să-i ajute în scopul lor final de dominație a lumii. 

În acest articol vom descrie o parte a acestor evenimente petrecute într-o perioadă tulbure a istoriei, care ne-a lăsat moștenire însă un uriaș avans tehnologic după încheierea războiului.

OZN-ul nazist, fapt sau ficțiune?

Renato Vesco, un cercetător italian, a susținut că inginerii naziști au dezvoltat un sistem antigravitație de formă tubulară pe care l-au folosit pe o navă în formă de disc ce a fost construită și testată aproape de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Apariția acestui tip de navă în formă de disc a fost raportată de piloții aliați în timpul luptelor aeriene, aceștia numindu-le „luptătorii Foo”. Unele observări de OZN-uri din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în special cele raportate de piloți și cunoscute ca intervenții ale „luptătorilor Foo”, erau considerate de Comandamentele aviației aliaților drept „arme secrete” naziste.

Mulți autori au făcut legătura între Germania nazistă și misiunile ei de explorare pe întregul glob și aceste OZN-uri. OZN-urile naziste, denumite în germană Haunebu (Hauneburg-Gerate sau Reichsflugscheiben) sunt cunoscute de aviația militară ca avioane avansate sau nave spațiale care ar fi fost dezvoltate de inginerii și savanții naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Toate aceste tehnologii și superinvenții au dat naştere la anumite teorii ce le conexează cu nazismul ezoteric și societățile secrete ale acestuia (Black Sun, Vril), ce urmăreau o ideologie care implică dobândirea de puteri supranaturale sau paranormale pentru a fi folosite în scopuri de dominare a lumii.

O zonă explorată de Germania nazistă a fost Antarctica, în special teritoriul numit de aceștia New Swabia, unde în 1938 a fost trimisă o expediție cu scopul de a crea o bază secretă (Baza 211). La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în acel avanpost foarte mulți lideri naziști au fugit și li s-a pierdut urma. 

Probabil că pentru mulți aceste rânduri pot suna ca o conspirație masivă, fără nicio dovadă solidă care să le susțină. Totuşi, este demn de menționat că în timp, după război, au existat voci care au spus părți de adevăr. Însă mai apoi unele dintre aceste „voci” fie au fost cumpărate, fie reduse la anonimat… sau la tăcere.

Din fericire, încă există destule referințe ale unor importanți oameni de știință care au recunoscut că au lucrat la construcția de OZN-uri. Germania nazistă a produs și testat tehnologii avansate de propulsie, inclusiv rachete și turbine puternice dezvoltate de savantul Viktor Schauberger. „Aceste concepte au fost ulterior dezvoltate de americani și sovietici după terminarea războiului și au avut ca finalitate construcția de noi aparate de zbor moderne, inclusiv a «farfuriilor zburătoare».” – Richard Dolan

Prima referire certă la OZN-urile naziste provine dintr-o serie de texte scrise de Giuseppe Belluzzo, expert italian în turbine, care spus că: „o mare putere lansează aceste discuri zburătoare pentru a le studia”. Un astfel de text care detaliază tehnologiile secrete a fost publicat în 24 martie 1950 de cotidianul italian „Il Giornale d’Italia”: „… tipurile de discuri zburătoare au fost proiectate și studiate în Germania și Italia încă din 1942”.

La scurt timp după ce Belluzzo a scris despre turbine avansate, omul de știință german Rudolph Schriever a recunoscut că în perioada nazistă a lucrat la dezvoltarea producerii de farfurii zburătoare. Într-un interviu acordat revistei Der Spiegel, Scriever a susținut că a proiectat o navă a cărei propulsie era dată de paletele rotative ale unei turbine de 15 m în diametru.

Cursa pentru OZN-uri

După anii ’50, în această „competiție”, mai multe țări și-au dorit propria „farfurie zburătoare”. În 1953, Compania aviatică Avro din Canada a anunțat că dezvoltă VZ-9-AV Avrocar, un avion cu reacție circular, care putea atinge o viteză de 2.400 km/h. La scurt timp după anunțul Avro Canada, inginerul german Georg Klein a susținut că această invenție fusese dezvoltată în timpul războiului de savanții și inginerii naziști, pe modelele unor proiecte de nave secrete. 

Klein a identificat două astfel de nave de zbor naziste pe care acea tehnologie a fost dezvoltată:
– Primul proiect, un disc nerotabil dezvoltat la Breslau de inginerul de rachete V-2 Richard Miethe. Miethe a fost capturat de sovietici pentru o perioadă scurtă, apoi a reușit să fugă prin Franța spre SUA și în final să lucreze pentru compania canadiană Avro.
– Al doilea, un disc dezvoltat de Rudolf Schriever și Klaus Habermohl la Praga (uzinele Skoda), care consta dintr-un inel de palete de turbină în mișcare în jurul unei cabine fixe. Klein a susținut că a asistat la primul zbor cu echipaj al acestei nave la 14 februarie 1945. Nava a reușit să urce la 12.400 m în mai puțin de 3 minute și a atins o viteză de 2.200 km/h în zbor plan.

Acest document este disponibil în arhivele online ale Agenției Centrale de Informații și îl menționează pe Georg Klein, care, așa cum se spune în document, a afirmat că „deși mulți oameni cred că «farfuriile zburătoare» sunt o dezvoltare postbelică, acestea erau de fapt în etapa de producție în fabricile germane de avioane încă din 1941.” Documentul continuă să precizeze: „Farfuria zburătoare” a atins o altitudine de 12.400 de metri în decurs de 3 minute și o viteză de 2.200 km/h pe oră. Klein a subliniat că, în conformitate cu planurile germane, viteza acestor „nave” va ajunge la 4.000 de km/h.

O dificultate, potrivit lui Klein, la începutul proiectelor, a fost cea a obținerii materialelor utilizate în construcția acestor nave, însă în 1945, pe parcursul dezvoltării acestor proiecte, inginerii germani rezolvaseră problema. Tot în același an, 1945, era programată și construcția în serie a acestor nave, conform lui Klein.

Nu putem vorbi despre farfurii zburătoare, nave spațiale misterioase și tehnologie avansată fără să-l menționăm pe savantul Hermann Oberth, părintele fondator al rachetei și astronauticii. Oberth a spus: „Teza mea este că farfuriile zburătoare sunt reale. Însă este necesar să fie făcută diferența între acestea și navele spațiale ce provin dintr-un alt sistem solar. Acestea din urmă, cred, probabil, sunt conduse de observatori inteligenți, care nu aparțin rasei umane, dar ne monitorizează evoluția de foarte multe secole”.

Citiți și:

Adevărul despre Antarctica – Operațiunea Highjump

Rușii susțin că naziștii au avut baze militare secrete aproape de cercul polar arctic. Ce cercetări făcea Hitler acolo

Agenda OZN a guvernului din umbră – programul secret referitor la OZN-uri



yogaesoteric

14 februarie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More