Documente uimitoare: Pfizer și FDA au ascuns decesele în urma vaccinării. Peste 1200 de morți în primele 90 de zile

FDA a autorizat vaccinul Pfizer în ciuda sutelor de mii de evenimente adverse grave raportate chiar producătorului

O organizație americană a reușit să obțină o mică parte din documentele pe care FDA a anunțat că le va desecretiza doar după 55 de ani, pentru că le demonstrează complicitatea la crimă. Peste 1200 de morți raportați după vaccin în primele 90 de zile!

La patru zile după ce vaccinul Pfizer a primit de la FDA aprobare deplină pentru administrarea la toate persoanele cu vârsta minimă de 16 ani, organizația Public Health and Medical Professionals for Transparency a depus o cerere la FDA (Agenția federală de avizare a alimentelor și medicamentelor) în baza legii privind libertatea de informare pentru obținerea tuturor datelor din dosarul de produs biologic al vaccinului covid-19 dezvoltat de Pfizer, pentru ca cetățenii lumii care sunt constrânși să se vaccineze cu acest ser să știe în baza căror documente a fost autorizat acesta.

Însă, pentru că FDA a refuzat să dea curs solicitării, așa cum era formulată ea, organizația profesioniștilor americani din sistemul medical și de sănătate publică care militează pentru transparență a dat în judecată Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente.

Prin decizia instanței, FDA a fost obligată să transmită organizației 7 dintre documentele solicitate, publicate recent pe site-ul profesioniștilor din domeniul medical. Aici pot fi consultate documentele judiciare și aici pot fi vizualizate cele 7 documente puse la dispoziție de FDA despre vaccinul Pfizer.

La paginile 6 și 7 ale documentului Pfizer intitulat „Postmarketing experience”, Pfizer recunoștea că în perioada 1 decembrie 2020 – 28 februarie 2021, a primit un total de 42.086 de raportări de cazuri de reacții adverse grave (25.379 confirmate medical și 16.707 confirmate nemedical), majoritatea la femei, în grupa de vârstă 31-50 de ani, între care 11.361 nu se recuperaseră la momentul raportării iar 1223 decedaseră. DOCUMENT:

Cele mai multe raportări de cazuri (34.762) au fost primite din Statele Unite (13.739), Marea Britanie (13.404), Italia (2.578), Germania (1913), Franța (1506), Portugalia (866) și Spania (756); restul de 7.324 au provenit din alte 56 de țări.

Dintre acestea, cele mai frecvente au fost:

  • Tulburări generale și reacții la locul de administrare (51.335),
  • Tulburări ale sistemului nervos (25.957),
  • Boli ale sistemului musculo-scheletic și ale țesutului conjunctiv (17.283),
  • Tulburări gastrointestinale (14.096),
  • Boli ale pielii și ale țesutului subcutanat (8.476),
  • Afecțiuni respiratorii, toracice și mediastinale (8.848),
  • Infecții și infestări (4.610),
  • Leziuni, intoxicații și complicații procedurale (5.590) și
  • Investigații/Necunoscute (3.693).

Documentele pot fi descărcare de la linkurile de mai jos:

File Name Date Produced File Size Link
BATES-92_adc19ef-ve-cov-7pd2-wo-eval-sas.txt November 17, 2021 9 KB Download
BATES-93_tv.xpt November 17, 2021 16 KB Download
5.3.6 postmarketing experience.pdf November 17, 2021 984 KB Download
5.2 tabular listing.pdf November 17, 2021 2 MB Download
5.2 listing of clinical sites and cvs pages 1-41.pdf November 17, 2021 8 MB Download
Pages 42-289-Section 5.2 – listing-clinical-sites-cvs_Part A.pdf December 1, 2021 12 MB Download
Pages 42-289-Section 5.2 – listing-clinical-sites-cvs_Part B.pdf December 1, 2021 14 MB Download

Citiți și:
235 de sportivi au făcut stop cardiac de-a lungul acestui an, iar 119 au murit după vaccinul anticovid
O asistentă medicală din New York afirmă că i s-a spus să nu mai raporteze vătămările provocate de injecția anticovid
Comitetul pentru evaluarea riscurilor în materie de farmacovigilență a actualizat lista efectelor secundare ale „vaccinurilor” anticovid (I)

 

yogaesoteric
3 iunie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More