Dr. Henry G. Bieler – Greutatea dumneavoastră: prea mare sau prea mică? (II)

 

Citiţi prima parte a articolului 


Problema obezităţii este una de o importanţă reală. A căra o greutate inutilă nu este numai o chestiune de imagine, este şi o chestiune de longevitate. Cineva a spus pe bună dreptate: „Cu cât căraţi mai multă greutate trupească, cu atât mai puţin timp o s-o căraţi”.

După părerea mea, înainte de a trata un caz de obezitate, pacientul este necesar să fie plasat într-una din următoarele trei categorii: (1) mare mâncău; (2) cauze endocrine; (3) excedent toxic de greutate.

Persoanele din prima categorie sunt probabil cele mai numeroase. În acest caz, tratamentul logic este să restrângi cantitatea de hrană ingerată. Obiceiurile lor alimentare sunt însă atât de adânc înrădăcinate încât le este greu să renunţe la ele şi, dacă o fac, încep să mănânce între mese sau se scoală noaptea pentru a vizita frigiderul, ceea ce nu face decât să le sporească obezitatea. Pentru ei este esenţial să li se prescrie alimente conţinând cât mai puţine calorii. Le recomand să-şi înceapă masa printr-o supă de legume făcută în casă (niciodată din conservă), urmată de o salată uriaşă, astfel încât stomacul lor să fie practic umplut înainte de a servi feluri mai bogate. Pauza pentru cafea sau ceai, destul de generalizată în zilele noastre, este dăunătoare siluetei mai ales dacă băutura este însoţită de frişcă sau de prăjituri. Recepţiile cu cocktail reprezintă de asemenea mari tentaţii calorice. O doză mare de voinţă este foarte importantă, deşi rară, în cazul obezilor.

Dacă simt nevoia să „ronţăie” între mese sau în faţa televizorului, recomand fructe crude sau fierte, niciodată uscate (pentru că sunt prea bogate în zaharuri). În acest mod, pierderea în greutate va fi progresivă, dar nu spectaculoasă. O reducere sănătoasă a greutăţii nu se poate efectua însă cu o rapiditate miraculoasă. Am remarcat că cel mai bun mijloc de a câştiga bătălia pentru o siluetă armonioasă este o scădere în greutate lentă dar constantă. Este ceea ce a făcut una dintre pacientele mele de o oarecare vârstă.

La obezii de tip endocrin problema este diferită. Persoanele care suferă de această boală sunt în general de tip suprarenal sau prezintă anumite dereglării ale glandelor suprarenale. Iau în greutate fără să mănânce excesiv. Având scheletul solid al calului de povară, ei acumulează grăsimea prin absorbţia zaharurilor, făinoaselor şi a materiilor grase. Un regim de băuturi neîndulcite, fructe proaspete şi fierte, legume nefăinoase fierte le va fi benefic – dacă îl urmează cu asiduitate. Smântâna, untul, ouăle, grăsimile animale şi sosurile este necesar să fie eliminate. Se va recomanda exerciţiul fizic pentru a se păstra tonusul muscular şi pentru a favoriza combustia carbohidraţilor. Se recomandă să se înceapă cu mişcări uşoare şi se trece progresiv la exerciţii mai dificile.

Unul dintre pacienţii mei era un obez de tip suprarenal. Cântărea 102 kg şi avea tensiunea 11/8. Nu se plângea de nimic, dar dorea să coboare la 80 kg. I-am prescris un regim fără zahăr şi pâine. Respectând cu scrupulozitate dieta, a pierdut 12 kg în 5 luni, apoi greutatea a crescut progresiv până la 100 kg. Este un exemplu specific de tip suprarenal.

O altă formă de obezitate endocrină este constatată în cazul epuizării glandei tiroide, dar această formă este puţin frecventă. Tratamentul clasic constă în a prescrie extracte de tiroidă sau alimente bogate în iod, şi în a interzice făinoasele. Atunci când glanda tiroidă nu este prea deteriorată, absorbţia extractelor de tiroidă este urmată de o transformare miraculoasă. Din această reuşită s-a născut, poate, utilizarea extractului de tiroidă în toate cazurile de obezitate, fără discriminare. Este o terapeutică greşită bazată pe o proastă interpretare a metabolismului de bază, care depinde nu numai de activitatea glandei tiroide dar şi de funcţia mai mult sau mai puţin deficitară a glandelor suprarenale şi a ficatului.

Mulţi pacienţi suferind de o insuficienţă hepatică sau suprarenală au un nivel al metabolismului foarte scăzut, în ciuda supra-activităţii glandei tiroide. Aceştia reacţionează prost la tratamentul cu extract de tiroidă care poate provoca depresii nervoase sau tulburări cardiace.

Tratamentul celei de-a treia categorii, obezitatea toxică, ridică medicului cele mai grele probleme. În acest caz, greutatea în exces este datorată retenţiei de apă şi de mucus în canalele limfatice. Atunci când funcţionează deficitar, ficatul şi rinichii nu pot elimina destul de repede materiile toxice care se aglomerează în ţesuturi şi le umflă. Atunci când aceşti bolnavi recurg la regim sau la post, efortul la nivelul ficatului şi al rinichilor este uşurat iar pacientul suferă de ceea ce numim o „criză de eliminare”. Se sperie şi nu mai are curaj să urmeze tratamentul. Există în general un tip de hrană a cărei digestie imperfectă este cauza tuturor tulburărilor. Ficatul poate fi sensibil la zaharuri, pâine, grăsimi, proteine, cafea, ceai, ciocolată, oţet, sare şi orice alt condiment. Medicul atent poate determina de obicei care aliment este incompatibil, iar vindecarea depinde de eliminarea vinovatului din regim. Este, de asemenea, probabil ca aceşti bolnavi să prefere alimentele care sunt cele mai toxice pentru ei, din cauza virtuţilor lor stimulente. Hrana de care au cel mai mult poftă, pentru că pare să îi remonteze, îi conduce pe nesimţite la ciroză hepatică. Dacă îi facem să postească 48 de ore, putem găsi în urina lor mari cantităţii de otrăvuri periculoase. Va fi pentru medic o indicaţie preţioasă pentru elaborarea regimului, ale cărui prime rezultate ar putea să pară de-a dreptul miraculoase. Cu un regim bine dozat, aceşti pacienţi pot pierde 5 kg pe săptămână. Ceea ce pierd, este umflătura toxică, în principal apa strânsă în jurul sărurilor şi a toxinelor în exces.

Obligaţi la un regim mai normal, aceşti pacienţi suferă îngrozitor din cauza lipsei de stimulare, se simt slăbiţi şi epuizaţi şi au nevoie de repaus la pat. Aceste simptome neplăcute este necesar să le fie explicate înainte de începerea tratamentului. După acest stadiu iniţial de slăbiciune, pe măsură ce ficatul îşi reia funcţionarea normală, le revine energia şi starea lor cea nouă este mult mai diferită de ceea ce, înainte, nu era de cât o stare de stimulare toxică.

Aceste simptome complexe au fost perfect înţelese şi descrise de dr. Alexis Carrel în cartea sa intitulată Omul, acest necunoscut. Medicii însă au profitat în general prea puţin de pe urma remarcabilelor observaţii ale dr. Carrel.

Dacă o persoană bolnavă de această obezitate toxică se vindecă cu ajutorul unui regim adecvat, este absolut indispensabil ca alimentele la care este alergic să fie eliminate din dieta sa pentru tot restul vieţii. Nu-i va fi greu să o facă pentru că se va simţi mult mai bine mâncând hrana care i se potriveşte.

Iată un caz care ilustrează alergia la un anumit aliment. O femeie de 46 de ani a venit la mine să mă consulte pentru obezitate şi oboseală cronică. La vârsta de 19 ani, când cântărea 45 de kg, medicul ei i-a prescris un medicament pentru a reduce ceea ce el credea că este o hiperactivitate a glandei tiroide. Greutatea a crescut la 60 de kg, aproximativ normală pentru vârsta ei. S-a măritat, a rămas însărcinată şi, în 1926, după naşterea primului copil, cântărea 90 de kg. Nu a pierdut nimic din greutate după naşterea celui de-al doilea copil. În anii următori, greutatea ei a oscilat între 80 şi 90 de kg. A venit la mine în 1957, când cântărea 82 de kg. Suferea în mod manifest de o indigestie făinoasă cu umflare toxică. În urma unui regim lipsit de făinoase, umflarea a dispărut iar greutatea i-a scăzut la 72 de kg, ideală pentru ea. Deşi a fost avertizată, nu a putut să reziste tentaţiei prăjiturilor, o dată în 1961 şi de două ori în 1964. De fiecare dată a avut neplăceri cardiace, ultima destul de gravă. Acum duce o viaţă foarte activă şi nu prezintă nicio urmă de umflare toxică sau simptome cardiace.

A câştiga în greutate este uneori o problemă la fel de grea ca a pierde în greutate. Persoana slabă, de tipul cal de curse, care are în general o glandă tiroidă supra-activă şi capsulele suprarenale slabe, rămâne slabă ani la rând. Tiroida arde literalmente hrana înainte ca organismul să aibă cea mai mică posibilitate de a o pune în rezervă sub formă de grăsimi. Adesea, pentru a acoperi cu carne carcasa sa osoasă, ea se îndoapă cu zaharuri şi pâine, care stimulează şi mai mult tiroida, şi după o digestie dificilă şi o noapte de palpitaţii cardiace, se scoală şi constată că a mai pierdut un kilogram. Abuzul de alimente grase provoacă, pe de altă parte, indigestii care o împiedică să absoarbă o cantitate normală de hrană. Unii beau mai mult lapte, dar creşterea în greutatea nu este decât provizorie.

În cazul unei fiinţe prea slabe, am observat că cele mai grave erori de dietetică erau comise pur şi simplu pentru că oamenii îşi imaginau ca este de ajuns să te îndopi pentru a deveni obez. Este poate cazul gâştelor de la fermă cărora li se ţine ciocul deschis pentru a le introduce o grămadă de hrană pe gât. Acest sistem nu se potriveşte însă fiinţelor umane, în special celor de tip tiroid, care sunt adesea îndopaţi cu smântână şi cu unt până când fac un icter sau se acoperă de coşuri şi de furuncule. Este de preferat să fie lăsate să-şi urmeze înclinaţiile, pe plan dietetic, mâncând ceea ce le place. Către vârsta de 50 de ani, când activitatea tiroidei lor se restrânge adesea, ei se îngraşă şi devin uneori chiar obezi continuându-şi regimul din trecut. Unul dintre semnele caracteristice ale persoanei de tip tiroidian, fie ea slabă sau grasă, este lipsa poftei de mâncare la micul dejun. Asta se datorează în general absorbţiei unei mese copioase seara, cauză a unei stări biliare. Persoana nu-şi recapătă echilibrul chimic decât abţinându-se de la micul dejun. Dacă ar evita să mănânce prea mult seara, şi-ar recăpăta pofta de mâncare dimineaţa şi s-ar simţi bine.

Unii dieteticieni au recomandat renunţarea la masa de seară sau, cel puţin, servirea unei mese foarte uşoare. Nutriţionista Adele Davis ne sfătuieşte să „mâncăm dimineaţa ca un rege, la prânz ca un prinţ, iar seara ca un cerşetor”. Este indicat pentru o persoană dispepsică să mănânce mai puţin pentru a-şi redobândi sănătatea.

Se petrece să întâlnim pacienţi care au un ficat slab încă de la naştere; în acest caz glanda lor tiroidă, printr-o secreţie prea mare, uşurează funcţia ficatului ajutând la procesul de dezintoxicare; pentru că fracţiunea de iod din secreţia internă a glandei tiroide este un puternic dezintoxicator. Aceste persoane mănâncă puţin, se simt bine, sunt puternice şi sănătoase mult timp, dar rămân mereu slabe.

Cabinetele doctorilor sunt însă pline de pacienţi prea graşi. Ei sunt în căutarea unui mijloc comod pentru a pierde greutatea în exces: o pilulă magică care face să se topească grăsimea, permiţându-le în acelaşi timp să mănânce tot ce le place, aşa cum promit unele reclame. Ştiinţa nu a descoperit încă o astfel de pilulă…

Punctul crucial rămâne şi în prezent acela descris de poetul Walter de La Mare:
„Este un aspect foarte straniu,
Cât de straniu cu putinţă,
Orice ar mânca Domnişoara T
Ea rămâne tot Domnişoara T.”


Fragment din cartea Alimentele, miracolul vindecării, de dr. Henry G. Bieler


Citiţi şi:
Cum să abordăm în mod corect practica individuală pentru a ajunge să ne modelăm în mod armonios trupul şi să avem un admirabil «abdomen plat»
Modalități naturale pentru a da jos kilogramele în plus și pentru a ne menține armonia trupească

 

yogaesoteric
3 noiembrie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More