Dr. Oana Mihaela Secară spune: „Vaccinarea în masă ca metodă de oprire a transmiterii bolii nu se justifică pentru că ea nu se oprește prin vaccinare. Și vaccinații transmit boala la fel de ușor ca și cei nevaccinați”
Mihaela Secară, medic primar al Spitalului Municipal „Sfântul Ierarh dr. Luca” suport covid Onești, a declarat pentru Ziarul Național că imunitatea colectivă s-a instalat deja în România și, prin urmare, nu mai este nevoie de vaccinare în masă.
În plus, Secară a afirmat că și cei vaccinați pot transmite boala mai departe și, astfel, vaccinarea în masă nu se justifică.
„Se justifică cel mult vaccinarea persoanelor vulnerabile, cu anumite comorbidități, care au o anumită vârstă, după analizarea fiecărui caz împreună cu medicul curant, adică să pună în balanță avantaje și dezavantaje. Repet, vaccinarea în masă ca metodă de oprire a transmiterii bolii nu se justifică pentru că ea nu se oprește prin vaccinare, că vaccinații transmit boala. Și vaccinații transmit boala la fel de ușor ca și cei nevaccinați, asta este foarte clar.
Faptul că faci o formă ușoară de boală, dacă ăsta este efectul vaccinului, deși nu știm încă, vom vedea în timp, nu înseamnă deloc că nu transmiți boala. Iar proporția de vaccinați care fac boala este aceeași ca și în cazul nevaccinaților, la fel ca și la gripă. Asta se va dovedi în următoarea perioadă, pentru că nimeni nu a studiat așa ceva. Că nu a stat nimeni să testeze vaccinații, ca să îi poți compara cu nevaccinații.
Și mai important este însă că este clar că nu există niciun argument pentru vaccinarea în masă a copiilor, pentru că ei fac boala și o transmit în continuare, deci nu protejează pe nimeni, și ei nu fac forme grave, deci nu poți spune că îi protejezi pe ei de forme grave. Așa că nu are sens să vaccinăm în masă copiii cu un vaccin pe care nu l-am testat suficient, pentru că în fața lor sunt 70-80 de ani de viață. De ce să ne grăbim la copii? Pentru că ei nu au o problemă.”
Medicul a subliniat faptul că peste 60% dintre români sunt imuni la Covid.
„Este clar că aici a intervenit imunizarea de turmă care s-a produs prin boala naturală, și estimez cam 5 milioane de români trecuți prin covid, la care adăugăm vaccinații și ajungem, iată, la un procent de imunizare de peste 60%. Plus că sunt mulți care au făcut boala după vaccinare, dar nu declară, chiar eu știu persoane care s-au îmbolnăvit, dar nu au vrut să declare.
Astăzi [12.05.2021 – n.r.] avem 12 cazuri într-un spital de 600 de paturi, din care 150 dedicate covid. Iar la Terapie Intensivă, din cele 9 locuri, sunt numai 5 ocupate, deci dezescaladarea este evidentă, de aceea s-au și mobilizat în acest fel cu vaccinarea, pentru că scăderea numărului de cazuri este atât de rapidă încât noi, în maximum două săptămâni, o să ajungem la 5 cazuri. Și dacă noi ajungem la 5 cazuri și niciun caz la Terapie Intensivă, înseamnă că și la nivel național se va petrece la fel și atunci toată lumea va spune că boala a dispărut și o să se întrebe de ce să se mai vaccineze.
Ei de asta plusează acum cu toate metodele, maratoane, caravane, vaccinări nocturne, vaccinări la benzinărie și tot felul de acțiuni și evenimente. Pe mine nu mă interesează asimptomaticii, pe mine mă interesează internații, care scad foarte mult. Într-o săptămână, numărul internaților în spitalele din țară a scăzut de la 8.000 la 6.000, iar undeva, pe la jumătatea lui iunie, vom avea, foarte probabil, doar cazuri sporadice în spitale.”
Nu în ultimul rând, Secară a mai precizat că, odată ce s-a atins acest prag de imunizare, nu mai este nevoie de restricții și, prin urmare, ar fi necesar ca toate acestea să fie imediat ridicate.
„Se vede clar că rata de incidență a cazurilor este sub nivelul oricărei stări de alertă. Și nu se mai justifică niciun fel de restricție. Și, de vreme ce numărul cazurilor a scăzut, nu mai avem de ce să discutăm de faptul că sunt persoane sensibile. Scăderea numărului de cazuri arată că există un grad de imunizare suficient și că avem un grad ridicat de rezistență datorită sezonului cald.”
Citiți și:
Interviu cu dr. Gabian Rahmanian – Covid-19 şi medicina criminală (II)
Dincolo de propaganda oficială: Informații autentice despre Covid-19
MHRA caută un program de inteligență artificială (IA) pentru a contabiliza efectele secundare ale vaccinului covid-19
yogaesoteric
22 mai 2021