Echilibrul geopolitic

Fiecare conflict între două sau mai multe persoane poate avea două finalităţi. Cel mai frecvent, persoanele implicate se aşază la masa negocierilor şi ajung la un compromis, compromis în urma căruia îşi reiau relaţiile. A doua variantă este ca respectivele persoane să evite orice formă de compromis iar conflictul să se termine odată cu decesul acestora. În cazul naţiunilor, a doua variantă este extrem de improbabilă, având în vedere faptul că naţiunile pot dăinui timp de secole sau chiar milenii. Prin urmare, ulterior conflictului se ajunge inevitabil la negocieri care să ducă la reluarea relaţiilor dintre părţile implicate. În momentul în care toate părţile sunt în mare parte satisfăcute de compromisurile realizate, se intră într-o nouă fază de echilibru – echilibrul geopolitic. Echilibru care este o condiţie absolut necesară pentru realizarea păcii.

Înclinarea balanţei

Echilibrul geopolitic nu se poate perpetua la infinit deoarece situaţia politică, economică, militară a statelor este în permanentă modificare iar la un moment dat, unul dintre state poate considera drept nesatisfăcător actualul echilibru geopolitic şi poate forţa înclinarea balanţei în favoarea sa. Cu cât satisfacţia pentru atingerea echilibrului iniţial a fost mai mare, cu atât durata echilibrului este mai lungă. Nu este deloc cazul Ucrainei însă.

În urma dezintegrării Uniunii Sovietice, pe harta lumii au apărut mai multe state printre care şi Ucraina. Stat ce avea în componenţă teritorii ce aparţineau de drept unor ţări precum România, Polonia, Slovacia sau chiar Rusia. Încă de la fondare, şicanele între Ucraina şi vecinii săi nu au întârziat să apară. Cu toate acestea România, Polonia sau Slovacia au considerat ca fiind mai importantă aderarea la NATO decât un eventual conflict cu Ucraina având ca scop recuperarea teritoriilor pierdute.

Rusia în schimb, chiar dacă scutită de cerinţele de non-agresiune ale NATO, a acceptat de asemenea forma iniţială a Ucrainei, constrânsă fiind de o situaţie economică extrem de precară şi având la putere unul dintre cei mai slabi lideri ai istoriei sale moderne. Odată însă cu instaurarea lui Putin la Kremlin, situația a început să ia o turnură favorabilă. Economia s-a stabilizat, în principiu pe fondul unor preţuri ale petrolului ce au crescut de la $19/baril în noiembrie 1998 la aproape $160/baril în iulie 2008, dar şi a dezvoltării unor reţele de gazoducte ce aveau să alimenteze Europa cu gaz natural (Nord Stream 1, Yamal, South Stream) dar concomitent alimentând bugetul Rusiei cu miliarde de dolari.

Odată redresată din punct de vedere economic dar şi politic, Rusia a considerat că echilibrul geopolitic nu mai este deloc satisfăcător. Profitând de absenţa unor lideri politici occidentali de anvergură, Rusia şi-a însuşit mai întâi Crimea de jure, dar şi cele două republici separatiste Donetskul şi Luganskul, de facto. Pentru Rusia s-a ivit însă o şansă şi mai mare, poate nesperată, odată cu politicile UE şi alegerea lui Biden la Casa Albă. Prin politica sa de tranziţie energetică, statele membre UE au renunţat la producţia de energie convenţională închizând pe rând mine de cărbune sau centrale nucleare şi bazându-se pe energie regenerabilă, o energie intermitentă şi ineficientă.

Constatând penuria de energie, statele din UE au început a cumpăra în disperare gaz rusesc, reuşind astfel să contribuie la cel mai bun an fiscal al Rusiei din ultima perioadă şi reducându-i costul unei invazii în Ucraina. De altfel, începutul masării soldaţilor ruşi la frontiera ucraineană coincide cu explozia preţurilor la gaze observată în septembrie 2021. Iată deci de unde vine motivaţia Rusiei de a înclina balanţa în favoarea sa.

Restabilirea echilibrului

Desigur şi această invazie a Ucrainei se va sfârşi în jurul unei mese rotunde unde se va decide un nou echilibru geopolitic. Masă de la care nu ar trebui să lipsească Ucraina împreună cu toţi vecinii săi (inclusiv Turcia), SUA, dar şi Marea Britanie, deoarece o mare parte din activele oligarhilor ruşi se află pe teritoriu Britanic.

Prima formă de echilibru pe care o putem anvizaja este una în care Rusia ar fi de acord ca Ucraina să se integreze în NATO în schimbul ridicării sancţiunilor şi a păstrării unor teritorii vitale din punct de vedere economic sau strategic. Aici putem include regiunea economică a Dombasului dar şi sudul Ucrainei, cu ieşire directă la Marea Neagră.

Acest aranjament ar fi benefic Rusiei deoarece ar avea un control sporit al Mării Negre, incluzând porturi importante precum Odessa sau Mariupol, ar intra în posesia unei regiuni industriale şi foarte bogate în resurse naturale şi în acelaşi timp ar face din Ucraina o ţară fără ieşire la mare şi fără prea multe resurse pentru a se dezvolta.

Pe de altă parte şi Ucraina ar putea beneficia de pe urma acestui aranjament întrucât s-ar putea integra în structurile NATO, ceea ce i-ar garanta securitatea şi ar spori investiţiile străine. De asemenea, Ucraina ar putea semna acorduri de asociere cu Uniunea Europeană sau cu alte organizaţii economice, şi, poate cel mai important, ar putea deveni un membru Intermarium, adăugând astfel încă un strat la securitatea sa naţională.

Nu în ultimul rând Occidentul nu ar avea prea multe obiecţii la această înțelegere deoarece aceasta ar asigura stabilitate în regiune, ştiind că o viitoare agresiune a Rusiei ar deveni aproape imposibilă cu o Ucraina integrată în NATO şi Intermarium. De asemenea, cu această ocazie s-ar rezolva şi vechile dispute teritoriale menționate anterior, iar gradul de colaborare între Ucraina şi vecinii săi ar creşte considerabil.

Al doilea scenariu, mai puţin sustenabil, este reprezentat de o retragere a Rusiei din Ucraina în schimbul unor garanţii ferme că Ucraina nu se va integra niciodată în structurile NATO. Acest scenariu ar lăsa Ucraina în forma anterioară invaziei, cu excepţia că republicile separatiste vor deveni inclusiv de jure ale Rusiei.

În acest scenariu Rusia ar primi garanţiile cerute în privinţa Ucrainei şi ar ieşi de sub sancţiuni, renunţând totuşi la teritorii importante ce puteau fi integrate destul de uşor în cadrul Federaţiei Ruse datorită rusofiliei unei bune părţi ale populaţiei. Cu toate acestea, Rusia ar păstra o oarecare influenţă asupra politicilor Ucrainei şi ar evita o graniţă comună cu NATO.

Ucraina ar reveni practic la forma sa iniţială însă fără prea multe perspective. Va rămâne cu o bună bucată din populaţie pro-rusă şi fără niciun fel de garanţie că Rusia nu va invada Ucraina din nou dacă se va ivi o şansă. De asemenea, nu-şi va putea decide propriul viitor şi va rămâne o ţară oarecum captivă, în zona „gri”, aşa cum sunt numite aceste ţări în termeni geopolitici.

Din punctul de vedere al Occidentului, acest scenariu ar aduce măcar pacea în regiune şi ar putea renunţa la sancţiuni, sancţiuni ce afectează şi Occidentul, desigur. Însă din nou, nu va fi un echilibru geopolitic sustenabil iar riscul unei escaladări va persista. Cu toate acestea, un tampon între Rusia şi NATO nu este a priori ceva nefast din perspectiva occidentală.

Citiți și:
În locul covidului avem noul rău absolut: Rusia
Rusia, ca inutilă imagine a inamicului (I)
Maria Zaharova dă în vileag activitatea subversivă a NATO și a Occidentului în Rusia

yogaesoteric
17 mai 2022