Este groaznic de stupid să te vaccinezi pentru că ești progresist

Unul dintre cele mai toxice fenomene contemporane este raportarea ideologică, non-rațională și non-pragmatică, la știință.

S-a ajuns aici și datorită hiperpolarizării și hiperideologizării spațiului public contemporan alimentate de polarizarea socio-economică tot mai accentuată, de rețelele de socializare și de valurile recurente de isterie progresistă care nu împing societatea în ansamblul ei pe „calea cea bună”, ci îndepărtează tot mai mult jumătatea de societate care îi tot dă înainte de cealaltă jumătate care stă pe loc (după care avangarda primei jumătăți începe să se dea de ceasul morții că se întorc fantomele trecutului interbelic, când de fapt nu se întoarce nimic, ci unii au rămas pe loc la începutul anilor ’90, iar alții au tot tras înainte și reacționează precum acel copil care crede că se mișcă gara atunci când pleacă trenul din gară).

Drept urmare, sunt oameni care decid cu privire la vaccinare nu în virtutea unui calcul pragmatic referitor la efectele concrete ale vaccinului, ci pentru a bifa toate căsuțele din fișa bunului conservator sau din fișa bunului progresist. Sau pentru că ăsta e trendul în bulă și așa se iau like-uri. Sau pentru că au pus botul în urmă cu ceva vreme la o prostie și au postat pe subiect, iar acum riscă să pară proști dacă se răzgândesc.

De fapt, ați observat cât de puțini oameni – dacă există vreunul – se răzgândesc pe facebook? Fenomenul e cu atât mai interesant în cazul acelor credincioși obișnuiți să invoce smerenia la fiecare pas și să dea ochii peste cap invocând nenumăratele păcate care le apasă sufletul, dar care n-ar fi niciodată în stare să zică „am fost un idiot” sau „nu știu”, adică să facă proba adevăratei smerenii.

În orice caz, este stupid, groaznic de stupid, să te vaccinezi pentru că ești progresist și/sau colectivist sau să nu te vaccinezi pentru că ești conservator și/sau individualist.

Decizia cu privire la vaccinare este esențial să se facă în urma unei judecăți personale care să nu aibă în vedere nicio apartenență de partid, niciun istoric al postărilor, ci doar efectele concrete ale vaccinului care, asemeni virusului, nu ține cont de profilul ideologic și de profilul de pe facebook.

Problema nu este atât la intelect, cât la voință, care este necesar să fie eliberată de jugul mândriei, care mândrie, așa cum bine spune înțelepciunea populară românească, este o formă de prostie.

Mai bine să moară decât să fie puși în situația de a recunoaște că au fost proști. Un orgoliu prostesc (cum altfel?) pe altarul căruia sunt gata oricând să îi jertfească pe alții sau chiar pe sine. Citești și te întristezi.

Citiți și:
Alexandru Racu: „Cred însă că mare parte dintre cei care refuză să îngenuncheze o fac din trei motive, toate legitime”
Pandemia de coronavirus a revelat o falie socială care îi separă pe cei care consideră că omul este doar trup de cei care consideră că omul are și un suflet

 

yogaesoteric
4 decembrie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More