Eurobarometru: 59% dintre români au o opinie neutră sau nefavorabilă despre Uniunea Europeană
Conform unui sondaj realizat de Eurobarometru publicat de Parlamentul European, românii sunt foarte încrezători în Uniunea Europeană, 73% fiind încântați de planul european de redresare economică, dar sunt foarte pesimiști în privința modului în care va decurge situația economică națională.
Un nou sondaj comandat de Parlamentul European şi realizat în perioada noiembrie-decembrie 2020 de Kantar constată o creștere cu zece puncte procentuale a numărului de cetățeni la nivelul UE care au exprimat o opinie favorabilă cu privire la Uniune (50%) în comparație cu toamna anului 2019, iar 66% dintre respondenții la acest sondaj sunt optimiști cu privire la viitorul Uniunii Europene.
Întrebați dacă în ultimele luni au avut probleme cu plata facturilor, 5% dintre români au spus că în cea mai mare parte a timpului, 43% au răspuns din când în când, iar 52% au răspuns că aproape niciodată.
Nu mai puţin de 36% dintre români cred că peste un an condiţiile lor de viaţă vor fi mai rele, fiind cei mai pesimişti din UE după slovaci (43%) şi greci (40%). 35% dintre români spun că peste un an condiţiile lor de viaţă vor fi la fel, iar 27% că vor fi mai bune, un grad de încredere printre cele mai ridicate din UE, după cele din Suedia, Irlanda şi Estonia (30% fiecare) şi la fel ca în Danemarca şi Austria (27% fiecare).
60% dintre români consideră că România se îndreaptă spre o direcție greșită. Totuşi, faţă de eurobarometrul din octombrie 2019, proporţia românilor care spun acum că situaţia merge într-o direcţie bună a crescut cu 5%.
În ceea ce priveşte funcţionarea democraţiei în ţara lor, 4% dintre români sunt foarte satisfăcuţi, 46% destul de satisfăcuţi, 33% nu foarte satisfăcuţi şi 15% deloc satisfăcuţi. România se află practic pe locul al 16-lea în UE în ceea ce priveşte proporţia cetăţenilor foarte satisfăcuţi şi destul de satisfăcuţi de funcţionarea democraţiei în ţara lor.
Aproape 70 de procente dintre români și-ar dori ca în viitor, Parlamentul European să aibă o putere mai mare, să joace un rol mai important, în timp ce 25% cred că acesta ar fi necesar să fie mai puțin important. Nu mai puţin de 23% dintre români cred că imaginea UE s-a îmbunătăţit în ultimul an, pe locul al 5-lea în UE, 27% afirmă că aceasta s-a înrăutăţit, iar 49% că a rămas la fel.
Totuși, 59% din români au o poziție neutră sau nefavorabilă față de Uniunea Europeană (40% neutră, 19% nefavorabilă), în timp ce aproximativ 41% au încredere în UE. Din acest punct de vedere, în ultimul an percepţia favorabilă asupra apartenenţei României la UE a scăzut cu şase puncte procentuale.
Este de remarcat, însă, faptul că două dintre țările fondatoare ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO, iar din 1993 sub denumirea de Uniunea Europeană), anume Italia și Franța, au procentul de încredere în instituție de 28, respectiv 30%.
Constatăm, totodată, faptul că românii au, în general, o atitudine pesimistă cu privire la viitor, fiind divizată între europenism și euroscepticism. Înclinația înspre Parlamentul European vine, probabil, și din amăgirile interminabile oferite de politica autohtonă.
Datele au fost preluate de pe site-ul Comisiei Europene.
Citiți și:
«Urâm Uniunea Europeană și nu ne vom întoarce niciodată!»
Europarlamentarul Terheș spune: Uniunea Europeană recunoaște că vaccinurile nu produc imunitate
Vladimiri Bukovsky: Eu am trăit în viitorul tău şi nu a funcţionat!
yogaesoteric
9 iunie 2021