Frica și virusurile (I)

 

Redăm mai jos o comunicare realizată între Gosha, Robert – doi ufologi spanioli – și două ființe extraterestre feminine din constelația Pleiade.

Potrivit celor doi ufologi, aceste două ființe extraterestre fac parte dintr-un grup de aproximativ 18 mii de taygetieni care se aflau (la momentul contactului) în mai multe aeronave, pe diverse orbite, în jurul Pământului. Majoritatea dintre aceştia erau originari de pe planetele Erra și Temmer, ce orbitează în jurul soarelui Taygeta din sistemul de stele M45 al constelației Pleiade, numit și „Cele 7 surori” și care se află la 442 de ani lumină depărtare de planeta Pământ.

Ei aparțin dimensiunii (densității) a 5-a și afirmă că majoritatea locuitorilor Universului se află în a 5-a densitate. Spre deosebire de noi, pământenii, care locuim în 3D şi pentru care realitatea este alcătuită din densități complet separate, ca și cum ar avea niște ziduri între ele, taygetienii percep realitatea ca un Tot, ca un Ocean de frecvențe de vibrație, ușor modificabile.

Gosha și Robert au fost permanent pasionați de existența extratereștrilor și au intrat în contact cu ei, în anul 2018. Cei doi au ajuns să înțeleagă multe taine ale Universului, grație nenumăratelor conversații cu aceste ființe și în special cu una dintre ele, pe nume Swaruu. Aceste taine, Gosha le-a dezvăluit și publicului larg, interesat, prin intermediul canalului său de youtube, Cosmic Agency.

Ce este Frica? Ce este Iubirea?

Swaruu: Deși frica este opusă iubirii, ea te determină să „zbori”, dacă știi cum să te folosești cu înțelepciune de ea. Iubirea este acțiunea de a îngloba ceva, de a face ca ceva să fie parte din noi înșine. Frica, pe de altă parte, respinge, se împotrivește. Este tocmai de aceea opusă iubirii, este ceea ce nu dorim.

Din acest motiv frica este privită ca ceva nefast: toată lumea acționează permanent evitând să trăiască frica sau evenimentele care ar putea să o producă, iar majoritatea facem aceasta cu orice preț! Probabil nu există ceva mai înspăimântător de care o ființă umană să fugă, decât frica. De ce? Pentru că frica este mecanismul de bază de protecție pentru supraviețuirea ego-ului. Ego în accepțiunea în care ne percepem și ne identificăm cu trupul, cu ceea noi percepem că suntem atâta timp cât ne aflăm încarnați.

Pe de altă parte, Sinele este o identitate complet transcendentă, tot ceea ce am fost și vom fi vreodată, o puternică și indestructibilă conştiinţă cosmică a ceea ce suntem noi înșine. Ego-ul este limitat la conceptul pe care îl avem despre noi înșine atunci când ne aflăm încarnați într-un trup. Sinele este infinit expansionat, transcenzând totul.

Frica este necesar să fie transcensă. Ego-ul de asemenea este necesar să fie transcens. Nu putem să ne debarasăm complet de ego sau de frică, dar putem să le transcendem. Niciuna dintre ele nu este necesar să fie privită ca fiind bună sau rea. Legea opușilor complementari, ce guvernează acest Univers, ne arată că nu este posibil să înțelegi ceva dacă nu cunoști și opusul său.

Astfel, frica este un instrument de autocunoaștere. În lipsa ei, nu putem să înțelegem ce este iubirea deoarece, ele fiind opuse, sunt inseparabil legate. Atunci când experimentezi frica, apreciezi spontan iubirea și astfel îi recunoști valoarea.

Frica este protecția pentru ego. În absența fricii, egoul dispare – nu va continua să persiste.

Fără viață nu există expansiune, iar expansiunea este ceea ce orice ființă vie își dorește: să aibă un suflet și să se reîntoarcă la Sursă (Dumnezeu), să se integreze. Integrarea este iubire. Fragmentarea este frică.

Experiența obişnuită implică existența unei frici și este totodată satisfacția de a ne înfrunta fricile, de la cele mai mici, până la cele mai mari. Nu vom fi niciodată capabili să scăpăm de frici atâta timp cât ne agăţăm de viața aşa cum o cunoaştem în trup. Frica face parte din viață. Ea este partea inseparabilă a experiențelor din densitatea (dimensiunea) 3D și din alte densități [limitate].

Cu cât suntem mai separați de Sursă, cu atât mai multă frică vom experimenta, deoarece separarea în acest caz este mai mare. Cu cât ne aflăm mai aproape de Sursă, cu atât mai puțină frică vom experimenta, deoarece va exista mai multă integrare, deci mai multă iubire.

Cu alte cuvinte, putem spune că frica este într-un anume mod necesară pentru a ne impulsiona să ajungem să experimentăm din ce în ce mai mult iubirea, cu o singură excepție, aceea în care suntem deja pe deplin integrați în Dumnezeu, ceea ce înseamnă a fi una cu Dumnezeu, adică Totul. În acest ultim caz noi doar existăm, transcenzând orice proces de devenire. Existăm pur şi simplu, având conştiinţa complet imobilă, neperturbată, transcendentă, fără a fi captivă în experiențe limitate. Experiențele limitate aduc un contrast, un element de confuzie, ce poate fi tradus prin frică.

Deci, putem concluziona ceva ce pare a fi „zen”: nu există viață pe pământ fără frică! Frica este necesară și ea este nevoie să fie privită ca un instrument de analiză pentru a afla de ce o simțim. Iar pentru aceasta este necesar să ne întrebăm: de cine ne este teamă și de ce?

Nu vom putea fi niciodată pe deplin lipsiți de frică (până nu ne vom uni pe deplin cu Dumnezeu). Diverse frici ne vor bântui mereu, de aceea nu există altă opțiune decât aceea de a le înfrunta. Fugind de ele cu orice preț, nu vom face decât să le întâlnim din nou la următorul colț, forțându-ne să le înfruntăm.

A le înfrunta înseamnă a ne înfrunta propriile umbre, propriile motive ce apar din frica de a ne confrunta cu ceea ce nu dorim. Ele ne vor forța să ne confruntăm cu noi înșine, deoarece acea frică apare din noi înșine și nu din exteriorul nostru. Căci totul vine din interiorul nostru și la modul esenţial nimic nu există în afara noastră. Totul este conștiință! Ea ne definește.

Fiind singurul mod de a dizolva aceste frici, noi vom dori să le înfruntăm. A fugi de ele nu funcționează, deoarece nu putem să fugim de noi înșine. În momentul în care le vom înfrunta, vom realiza că aceste frici nu sunt decât o iluzie, căci doar iubirea și integrarea reprezintă adevărul.

Frica este o iluzie, deoarece este o reflexie a ceea ce noi anticipăm că se va petrece, dar care nu neapărat se va petrece. Este ceva nesigur, este nesiguranța abilității noastre de a înfrunta o problemă, o situație. Integrarea și iubirea sunt singurul adevăr și singura realitate.

Frica este minciuna, iluzia. Cu toate acestea ea ne ajută, forțându-ne să ne confruntăm cu noi înșine, dar nimic mai mult. Iar în momentul în care suntem forțați să o înfruntăm, realizăm că nu este altceva decât o iluzie. În acest moment noi reușim să integrăm tot restul și să devenim îndrăzneți și neînfricați.

De îndată ce vom reuși să ne înfruntăm toate fricile, toate umbrele, vom fi integrat tot ceea ce am avut de învățat în această încarnare; dar acesta poate fi, de cele mai multe ori, exact momentul în care vom realiza că am părăsit deja această lume, pentru că am experimentat și am învățat tot ceea ce aveam de experimentat și de învățat în această încarnare.

Dacă Dumnezeu este reprezentat de iubire, atunci tot ceea ce nu este Dumnezeu este reprezentat de frică. Pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, este necesar să cunoşti şi ce este opusul lui Dumnezeu – iar acesta este frica. Noi putem afla cine suntem, experimentând mai întâi cine nu suntem.

Viața este făcută în așa fel încât expansiunea [conştiinţei] poate să aibă loc doar dacă continuăm să ne eliberăm de frică. A elimina frica din viața noastră este totuna cu a integra. Mai multă iubire înseamnă mai puțină frică. Dar de obicei noi nu dorim să ne confruntăm cu noi înșine, cei care singuri generăm această frică.

Naishada: Repetăm din nou și din nou greșeli și comportamente pe care conștient nu le dorim, dar pe care inconștient le cerem, le chemăm tocmai pentru a ne forța creșterea. Astfel există un conflict în interiorul nostru, o situație ambivalentă.

Swaruu: De aceea apare în noi o rezistență în a le avea, în a le experimenta. Singurul mod de a ne confrunta cu ele, cu alte cuvinte, de a experimenta o expansiune a ființei noastre, este de a înceta să le mai respingem, căci se știe că la ceea ce te opui, persistă! Acesta este motivul pentru care continuăm să trăim mereu și mereu aceleași situații, aceleași experiențe.

Ceea ce putem să facem pentru a ne cunoaște pe noi înșine este să lucrăm cu propriile umbre, ceea ce înseamnă în primul rând să ne înfruntăm propriile frici, deoarece ceea ce reprimăm, și care imediat se transformă într-o umbră, este de fapt exact ceea ce ne provoacă după aceea teama. De aceea noi nu vedem aceste umbre, de aceea le reprimăm. Nu vă mai luptați cu propriile umbre! Eliberați-vă de rezistenţa pe care o aveţi faţă de ele [care vă ţine la distanţă de a le înţelege].

Naishada: A înfrunta frica înseamnă a avea atitudinea că „nimic nu este în afara controlului meu. Sunt în control deplin asupra ființei mele. Nimeni nu poate să treacă peste voința mea dacă eu nu permit aceasta.”

Swaruu: Această atitudine reprezintă drumul care duce la integrare. Iar pentru aceasta este necesar să ne analizăm aceste frici.

Putem folosi aceste frici ca pe un mecanism de supraviețuire. Nu le vom ignora și nu le vom suprima, deoarece ele sunt indicații precise despre direcția în care nu este indicat să mergem. Ignorarea fricilor va cauza doar mai multe probleme și de aici și mai multă frică.

Naishada: Nu vom putea atrage și nu vom putea simți o frică pe care deja o cunoaștem, căci doar ceea ce este necunoscut poate să ne producă teamă. A cunoaște pericolele dinainte, face să ne pierdem din frica faţă de ele și atunci vom alege să le ocolim. Așa cum, de exemplu, ne ferim să băgăm mâna în foc ca să nu ne ardem. De ce am face asta dacă deja știm rezultatul? Însă ne temem de radiații, deoarece nu le vedem și neștiind unde se află, nu știm unde să ne plasăm ca să nu ne afecteze. Necunoscutul este ceea ce noi definim ca nefiind noi, egoul nostru.

Frica și virusurile

Robert:
Deci nouă ne este frică de virusuri și de 5G pentru că nu le putem vedea?

Swaruu: Exact. Dar în ceea ce privește virusul, există date precise care spun că nu este necesar să vă fie frică de el, deoarece un virus nu poate fi utilizat drept armă biologică pentru mult timp, întrucât există o tendință naturală a unui virus modificat de a se reîntoarce la originea sa, la forma sa inițială ce nu este atât de periculoasă. Virusurile au existat cu miliarde de miliarde de ani în urmă și încă mai există în fiecare colțișor al planetei. Un alt factor este acela că un virus își mărește virulența atunci când are multe gazde și își va reduce virulența, intrând în remisie, atunci când are puține gazde.

Gosha:
Dacă cineva nu simte frică, nu poate simți opusul ei, iubirea? Ce putem afirma despre oamenii care nu se tem de virusuri, radiații etc, chiar dacă nu le văd?

Swaruu: Aceasta este o atitudine foarte masculină. Însă ei confundă curajul cu lipsa fricii. Am explicat mai devreme că atâta timp cât eşti în viață, este imposibil să nu îți fie teamă de nimic (cu excepţia cazului în care eşti într-o comuniune permanentă cu Dumnezeu).

Curajul este abilitatea de a înfrunta frica. El împinge sau îndreaptă persoana către expansiune. El determină ființa să se focalizeze cu toată atenția spre ceea ce ea își dorește și nu spre ceea ce nu își dorește.

În schimb, o persoană care trăiește în frică, poate manifesta numai ceea ce vede și percepe, adică propria ei frică. Aceasta se explică prin faptul că și atunci când nu dorim ceva, legea oglindirii face ca noi să primim înapoi doar ceea ce noi privim, percepem și la care suntem atenți, adică ceea ce menținem în câmpul conștiinței noastre.

Dacă cineva nu se teme de nimic, aceasta arată că acea persoană trăiește cu curaj și nu că este lipsită de frică. Niciodată nu vei putea scăpa complet de frică, pentru că ea este o parte inseparabilă a vieții. Frica este sinonimă cu viața, atunci când încă nu am ajuns să ne unim pe deplin cu Dumnezeu, căci frica este mecanismul de apărare al egoului. Fără frică, noi am părăsi foarte repede planul fizic, pentru că nu ne-am da la o parte din calea pericolelor.


Citiţi a doua parte a articolului

Citiţi şi:

Nu-mi mai este niciodată frică

În România, de frica unei viroze s-a instaurat o dictatură a absurdului, care ne-a furat toate drepturile și libertățile și ne-a afectat grav economia

 

yogaesoteric
27 iulie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More