Hormonul somnului – melatonina, aşa-numitul hormon al vieţii şi longevităţii

 

Cu siguranţă aţi auzit despre hormonul somnului, melatonina. El mai este numit şi hormonul vieţii şi al longevităţii.

Melatonina este produsă în mod firesc în organism, dar provine şi de la unele alimente. De asemenea există sub formă de medicamente şi suplimente.

Cum este produsă melatonina?

Melatonina este produsă de epifiză (glanda pineală). Sub acţiunea razelor solare aminoacidul triptofan se transformă în serotonină, care în timpul nopţii se transformă în melatonină. Din acest considerent este important ca în fiecare zi să petreci cel puţin jumătate de oră afară (la soare). Însă aproximativ 70% din melatonină este produsă în timpul nopţii. Procesul începe aproximativ la orele 22:00 şi este cel mai intens între orele 24:00-04:00.

Ce putem face pentru a spori cantitatea de melatonină?

– Fă tot posibilul să te culci seara până la orele 22:00.
– Dacă eşti nevoit să fii treaz după această oră, ai grijă să fie cât mai puţină lumină în cameră.
– Dormi suficient pentru a-ţi restabili puterile.
– Înainte de somn, stinge toate sursele de lumină, trage jaluzelele, foloseşte o mască pentru ochi.
– Dacă te trezeşti în timpul nopţii, nu aprinde lumina, ci doar veioza.

Ce rol are melatonina?

Funcţia principală a melatoninei este reglarea bioritmului. Datorită lui, noi putem adormi seara, având un somn profund.
Însă, pe lângă aceasta, melatonina:
– asigură o activitate eficientă a sistemului endocrin;
– influenţează procesul de producere a altor hormoni în organism;
– are efect benefic asupra celulelor creierului;
– stimulează funcţiile de apărare ale sistemului imunitar;
– are efect antioxidant;
– participă la buna funcţionare a sistemului digestiv;
– încetineşte procesul de îmbătrânire;
– ajută organismul să lupte cu depresia.

Şi, respectiv, dacă melatonina nu este produsă în cantitate suficientă, omul îmbătrâneşte mai repede, apar probleme de greutate, obezitatea, la femei se măreşte riscul de menopauză precoce şi creşte probabilitatea de cancer mamar.

În ce alimente se găseşte melatonină?

În anumite produse se găseşte chiar melatonină, iar în altele se găsesc precursori ai melatoninei care ajută la producerea ei. În formă pură, melatonina se găseşte în porumb, banane, roşii, orez, morcovi, ridichi, smochine, ovăz, nuci, orz şi stafide.

Însă există şi alimente care influenţează în mod benefic producerea melatoninei, cum ar fi: dovleacul, migdalele, caşcavalul, ouăle de găină, laptele, caisele, lintea, ardeiul gras şi seminţele de floarea soarelui.

De menţionat că producerea de melatonină încetează în organism atunci când se consumă alcool, cofeină, tutun dar şi când se iau anumite medicamente care conţin substanţe beta-blocante, somnifere, antiinflamatoare şi antidepresive. Cu vârsta, cantitatea de melatonină produsă scade, fapt ce se simte după 35 de ani, de aceea este necesar să ajutăm organismul să o producă cât mai eficient.


Citiţi şi:

Glanda pineală – o poartă spre lumile paradisiace, pe care o putem deschide

Alimente şi plante medicinale care favorizează savurarea stării de fericire (1)

 

yogaesoteric
17 iunie 2019

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More