Iisus şi iniţierea sa în India

Principala sursă de informaţii asupra acestui mare maestru spiritual care a adus mesajul iubirii pe pământ o constituie Noul Testament ce cuprinde evangheliile apostolilor. În câteva capitole din Evangheliile după Matei şi după Luca sunt prezentate succint evenimentele semnificative din viaţa lui Iisus: aceste naraţiuni din copilărie insistă pe genealogia lui Iisus, pe conceperea şi pe naşterea sa, şi pe un număr de evenimente familiare nouă, precum Buna Vestire, venirea magilor din răsărit, venirea ciobanilor la staul, arătarea în templul din Ierusalim, fuga în Egipt unde familia a rămas până la moartea lui Irod, şi întoarcerea la Nazaret. După aceste evenimente extraordinare, viaţa lui Iisus este învăluită în obscuritate până la începutul misiunii sale. Din această biografie a lui Iisus lipsesc practic 17 ani despre care nu se ştie nimic. După aceşti 17 ani Iisus este botezat de către Ioan în râul Iordanului, în jurul vârstei de 30 de ani. Evanghelia după Luca nu are decât un singur verset referitor la această perioadă: „Şi Iisus creştea în statură şi în înţelepciune, şi era în deplină armonie cu Dumnezeu şi cu oamenii”.

În anul 1894, Nicolas Notovici, un ziarist rus, a publicat cartea Viaţa necunoscută a lui Iisus Christos în care arăta cum, în cursul călătoriei sale în Ladak, în micul Tibet, la sfârşitul anului 1887, a găsit o copie a unui vechi manuscris budist care spunea explicit unde fusese Iisus în timpul anilor săi pierduţi: în India. În timpul conversaţiei dintre Notovici şi un lama de la mănăstirea Himis, acesta din urmă a afirmat că printre multele papirusuri manuscrise din mănăstire „pot fi găsite descrieri ale vieţii şi ale faptelor lui Buddha Issa, care a predicat doctrina sfântă în India şi printre copiii lui Israel”.

Având la bază aceste documente din mănăstirile tibetane, la care a avut acces destul de greu datorită reticenţei lamas-ilor de a dezvălui astfel de manuscrise faţă de străini, Notovici a scris cartea Viaţa sfântului Issa, cel mai bun dintre fiii oamenilor. Pe lângă evenimentele deja cunoscute din Evanghelii cu privire la viaţa lui Iisus, cartea aduce în plus relatări despre anii despre care Evangheliile nu pomenesc nimic. Astfel relatarea arătă cum în cel de-al 13-lea an a lui Issa, primul din anii săi pierduţi, era timpul în care un israelit ar trebui să se căsătorească. Casa părinţilor săi, deşi era umilă, a devenit loc de întâlnire pentru cei bogaţi şi nobili care doreau să-l aibă drept ginere pe tânărul Issa, deja celebru pentru învăţăturile sale despre lumea Celui Atotputernic. Issa avea însă alte scopuri în vedere. Potrivit manuscrisului pe care l-a publicat Notovici, el a părăsit în taină casa tatălui său, a plecat din Ierusalim şi a călătorit spre răsărit cu o caravană de negustori pentru a se perfecţiona în „Cuvântul Divin” şi pentru a studia legile marelui Buddha.

Se spune că Issa avea 14 ani atunci când a trecut prin Sind, o regiune situată în sud-estul Pakistanului de astăzi, în valea inferioară a fluviului Ind, şi s-a stabilit printre arieni. Faima sa s-a răspândit destul de curând, şi el a fost rugat de către jainişti să stea cu ei. În loc să facă aceasta, el a plecat însă mai departe şi a ajuns la Juggernaut, unde a fost primit cu bucurie de către preoţii brahmani care l-au învăţat să citească, să înţeleagă Vedele, să tămăduiască şi să exorcizeze. Issa a petrecut şase ani studiind şi învăţându-i şi pe alţii la Juggernaut, Rajagriha, Benares, şi alte oraşe sfinte, după care a fost implicat într-un conflict cu brahmani şi kshatriya-şi, respectiv castele preoţilor şi războinicilor, prin faptul că a predat scrierile sfinte castelor inferioare, vaisya-şi (casta fermierilor şi a negustorilor) şi sudra-şi (casta muncitorilor şi a ţăranilor).

Decât să se supună viziunilor limitate ale brahmanilor, Issa a preferat să predice împotriva lor şi a kshatriya-şilor, şi în favoarea vaisya-şilor şi a sudra-şilor. Fiind conştienţi că au fost înjosiţi, preoţii şi războinicii au plănuit să-l condamne pe Issa la moarte.

Avertizat de pericol de către sudra-şi, Issa a părăsit Juggernautul în timpul nopţii şi a ajuns la poalele Himalayei, în Nepalul de sud, unde cu 5 secole înainte se născuse marele Buddha. După 6 ani de studiu, Issa a devenit „un predicator perfect a scrierilor sacre”. A părăsit apoi Himalaya şi a călătorit către vest predicând, în drumul său, împotriva idolatriei, întorcându-se în cele din urmă în Palestina, la vârsta de 29 de ani. De aici încolo povestea este bine cunoscută.

La vremea sa această carte a avut un succes imediat stârnind, bineînţeles, numeroase controverse.

Aceste controverse s-au încheiat în aparenţă atunci când profesorul J. Archibald Douglas a plecat la Himis şi a luat o declaraţie Marelui Lama, care a pretins că toate relatările lui Notovici erau false.

În anul 1922, Swami Abhedananda a plecat la Himis. A întrebat despre Notovici şi despre descoperirea sa şi i s-a spus exact contrariul celor spuse profesorului sus-amintit. Nu numai că Marele Lama a confirmat povestea lui Notovici, dar la rândul său l-a ajutat pe Abhedananda să traducă aceleaşi verste, pe care swami le-a publicat ulterior în bengali, în cartea În Kashmir şi în Tibet.

În anul 1925, conducând o expediţie în Asia Centrală, Nicolas Roerich, pictor rus, poet, arheolog, mistic şi filosof, a vizitat Himis-ul. El a publicat ulterior scrieri pe care le descoperise la mănăstire şi care era cât se poate de asemănătoare cu cele ale lui Notovici. El a relatat de asemenea că a dat în călătoria lui de multe alte documente, atât scrise cât şi orale, legate de şederea lui Issa în Orient.

În cele din urmă, în anul 1939, fără a avea vreo cunoştinţă de legendele despre Issa sau de cartea lui Notovici, lui Elisabeth Caspari, o talentată pianistă cunoscută în acea vreme, i s-au arătat trei cărţi de către bibliotecarul de la Himis, care i-a explicat: „Aceste cărţi spun că Iisus al vostru a fost aici”.