Imprimantele 3D sunt toxice și pot duce la apariția cancerului

 

Imprimantele 3D permit designerilor să producă într-un timp foarte scurt un prototip. În consecință prototipul poate fi testat și remodelat rapid. Constructorii de bolide de Formula 1 pot obține cu ajutorul aparatelor de imprimare componente cu forme extrem de complexe. Cu toate acestea, potrivit ultimelor cercetări realizate de către cei de la Institutul de Tehnologie din statul Georgia, dispozitivele ieftine din această categorie prezintă o serie de riscuri pentru sănătate. Mai exact, dăunează calităţii aerului din interior prin generarea unei game de particule de dimensiuni diferite, ce sunt inhalate mai apoi și ajung în plămâni. Aceasta are loc în special la începutul procesului de printare, atunci când peste 200 de compuşi organici volatili iritanţi şi cancerigeni sunt eliberaţi în aer.

Cercetătorii au testat modul în care imprimantele 3D emit particule atunci când sunt într-un mediu controlat, rezultatele cercetărilor fiind publicate în două studii separate, unul în 2017 și altul în 2018. Astfel, ei au descoperit că imprimantele 3D generează o gamă de particule de dimensiuni diferite, inclusiv ultrafine care pot fi inhalate.

„Aceste imprimante tind să producă particule care sunt foarte mici, în special la începutul procesului de printare, iar într-un mediu fără o ventilație bună ar putea reduce semnificativ calitatea aerului din interior”, a declarat Rodney Weber, cercetătorul principal al studiului.

Cu toate că imprimantele 3D utilizează o varietate de tehnologii și metode diferite, de obicei tipăresc obiecte prin topirea materialelor plastice și metalice care se întăresc ulterior la temperatura camerei. Cercetătorii au constatat că structura filamentului joacă un rol important în acest proces, deoarece filamentele care necesită o temperatură mai mare de topire produc mai multe particule. Oamenii de știință au mai precizat că imprimantele 3D ar trebui să dețină o evaluare a riscurilor, deoarece sunt tot mai des folosite atât acasă, cât și în spațiile comerciale. Sfatul lor este să fie utilizate doar în zone bine aerisite și să fie folosite materiale și mașinării care au fost testate și s-a demonstrat că au emisii reduse.

Citiți și:

Case pentru toată lumea prin… tehnologia imprimării 3D?! O imprimantă 3D poate construi o locuință solidă, ieftină, într-o singură zi!

Studiu al NASA: cinci plante care elimină substanţele toxice ce poluează aerul din clădiri

 

yogaesoteric
2 martie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More