Informatorul şi masonul Valeriu Frunteş este anchetat în Franţa pentru activităţi de spionaj

de George Preda şi Ciprian Fodor
 

De câţiva ani, serviciile secrete sunt foarte active pe Internet, într-o veritabilă campanie de dezinformare şi propagandă online anti-MISA, în cadrul căreia diverşi agenţi plătiţi activează pe forumuri, bloguri, scriu comentarii pe site-urile unor publicaţii etc. Printre aceste manifestări s-a remarcat, prin bizareria sa, activitatea spionului Valeriu Frunteş, actualmente rezident în Franţa, unde îşi desfăşoară activităţile de spionaj sub acoperirea meseriei de psihiatru.
 
Astfel, dintr-o dată, cu aproximativ doi ani în urmă, a apărut ca ciuperca după o ploaie acidă blogul acestui Valeriu Frunteş, un fost cursant yoga până în anul 1995, care nu a mai păstrat deloc legătura cu colegii de la curs sau cu activităţile mişcării de yoga din România şi care dintr-o dată se ipostazia în „expert” în orice subiect legat de MISA. Chiar şi pe vremea când era înscris la cursurile de yoga, Frunteş era mai mult preocupat să agaţe fete din cadrul cursului, decât să practice yoga – aşa cum îşi amintesc prea bine foştii săi colegi. Apoi, la un moment dat a plecat în Franţa şi s-a stabilit, de mai bine de 12 ani, la Reims, pentru ca să reapară acum doi ani, dând declaraţii „de ultimă oră” despre şcoala de yoga MISA unor cotidiene din România şi, ulterior, chiar publicând pe internet un blog propriu.

Din câte ştim, Frunteş „s-a despărţit” de MISA doar datorită mutării sale în Franţa. Înainte să ia această decizie a anunţat unii colegi de la curs şi chiar a avut o discuţie pe acest subiect cu profesorul de yoga Gregorian Bivolaru. El personal nu a avut niciun conflict cu vreun alt yoghin şi nu şi-a manifestat niciodată dezacordul principial sau formal legat de activitatea şcolii de yoga. Deoarece ni s-a părut cel puţin ciudată apariţia şi manifestarea acestui personaj, citarea lui în ipostaza de expert în subiectul MISA, precum şi volumul imens de materiale scrise dintr-o dată de Funteş – ca să nu mai vorbim de stilul straniu şi plin de ură al acestuia de a scrie împotriva MISA –  am început o investigaţie şi, cu puţin noroc, am aflat din surse irefutabile nişte informaţii extrem de interesante despre Frunteş pe care le-am publicat pe yogaesoteric.net aici: Adevăruri secrete despre spionul Valeriu Frunteş, care totodată a fost şi informator neremunerat până la retragerea sa de la cursurile MISA.

Imediat după publicarea articolului nostru, Frunteş şi-a depublicat blogul de pe Internet, blog care, pe de altă parte, cu siguranţă că îi afecta imaginea profesională, pentru că părea scris de un psihopat mai degrabă, decât de un psihiatru. Limbajul suburban, imaginaţia delirantă şi obsesiile sexuale evidente, precum şi propriile complexe freudiene ale autorului (Valeriu Frunteş) erau o penibilă carte de vizită pentru un aşa-zis „medic psihiatru”.

La doi ani de la aceste evenimente, în mod subit, Frunteş contactează redacţia şi webmasterul site-ului yogaesoteric.net solicitând depublicarea articolului în care era demascat şi formulând în acest context, diferite ameninţări mai mult sau mai puţin fantasmagorice. Ce a urmat aflaţi din acest articol: Tentativa disperată a spionului şi masonului Valeriu Frunteş de a închide site-ul yogaesoteric.net.

Singura explicaţie posibilă a modului straniu în care au reacţionat cele două firme din SUA la această situaţie, obligându-ne să depublicăm un link de pe site, în absenţa unei hotărâri judecătoreşti, este intervenţia unei autorităţi ameninţătoare pentru aceste firme. Singura organizaţie care poate avea o astfel de influenţă este secta satanică a francmasoneriei mondiale. Este evident pentru noi că Frunteş nu este doar spion, ci şi mason şi încă nu un mason oarecare, ci probabil francmason cu grad înalt. Văzând că nu are cum să ne intimideze şi părând a fi din ce în ce mai deranjat de articolul cu pricina, Valeriu Frunteş a apelat la „fraţii” săi masoni ca să îl ajute. Deoarece site-ul nostru era deja vizat datorită dezvăluirilor curajoase despre masonerie, noua ordine mondială, chemtrails etc. etc., fiind un site deranjant pentru cei care conduc din umbră planeta, masonii – care au o imensă putere în Statele Unite (locul unde găzduiam site-ul) – au acţionat prompt şi au solicitat firmei care furnizează serviciul de internet (netINS) şi celor care găzduiesc site-ul (Shanje) să le spună acestora că dacă nu îl vor determina pe unul dintre miile de clienţi pe care îi au să scoată un link anume de pe site-ul lui, Netins va da în judecată firma Shanje şi va tăia conexiunea lor la internet.

Aşa cum era de aşteptat, firma Shanje, care găzduieşte sute de server-e, s-a speriat şi ne-a somat să scoatem articolul respectiv, DOAR LINK-UL CĂTRE ARTICOLUL ÎN LIMBA FRANCEZĂ (CARE ERA PUBLICAT PE ALT SITE), de pe site, motivând că acesta ar conţine informaţii cu caracter calomnios. Având în vedere situaţia cusută cu aţă albă, aceasta ne-a determinat să ne informăm cu privire la acest aspect şi am aflat că împotriva lui Frunteş s-a început anchetă de cercetare cu privire la faptul că el este informator al serviciilor de spionaj, iar acum doreşte cu orice preţ să „radă” orice informaţie care ar avea vreo legătură cu acest subiect. Aşa se explică şi faptul că timp de doi ani acel articol a existat pe site-ul nostru, fără a-l deranja. Nu putem spune că poate Frunteş nu l-a citit şi că abia acum a descoperit cele publicate de noi, deoarece el şi-a şters blogul plin de nebunii imediat după ce noi am publicat articolul, fără ca atunci să ne acuze de calomnie sau să ne ameninţe cu închisoarea. Din informaţiile care au ajuns până la noi, activităţile de spionaj ale lui Frunteş au fost sesizate de către DGST (direcţia generală de securitate teritorială) care desfăşoară în această perioadă o anchetă în acest sens.

Frunteş are toate motivele să se teamă şi să fie disperat şi de aceea a recurs la ajutorul fraţilor masoni. Modul în care s-a acţionat asupra site-ului yogaesoteric.net şi intervenţiile lui Frunteş dovedesc foarte clar aceste aspecte. Având în vedere scara la care s-a operat, este cât se poate de clară intervenţia masoneriei în această poveste, iar modul în care s-a trecut peste legislaţia şi reglementările în vigoare sugerează faptul că Frunteş are un grad în francmasonerie. În plus, dincolo de problemele personale ale spionului demascat Valeriu Frunteş, modul în care s-a intervenit şi faptul că fosta firmă de hosting a intenţionat să suspende site-ul yogaesoteric.net pentru că a publicat un simplu link ne arată clar că această situaţie este doar un pretext de a elimina acest site deranjant de pe internet.

Citiţi şi:

Dezvăluiri şocante ale unui angajat al serviciilor secrete privind implicarea autorităţilor în campania împotriva MISA 

yogaesoteric
14 mai 2010

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More