Înlăuntrul durerii se află Dumnezeu

 

Crezi că vei urca la ceruri fără osteneală, fără întristare, fără lacrimi?

Stareţul nostru, bătrânul Iosif Sihastrul, întotdeauna ne spunea: „Toată viaţa mea a fost o mucenicie”.



Stareţul Efrem Katunakiotul

Dar altceva este să asculţi cuvântul acesta şi altceva să-l trăieşti, să verşi în fiecare zi lacrimi şi sânge, fie pentru tine însuţi, fie pentru alte persoane iubite ţie.

Toţi recomandăm răbdare, dar vine ceasul când şi aceasta se termină şi atunci începe mucenicia ascunsă: lacrimi amare, durerile inimii, suspinul din adânc, sângerările inimii. Cât de multe ne învaţă experienţa!

De aceea, când auzi că cineva se află în suferinţă, roagă-te pentru el, nu ca să-i înceteze Dumnezeu durerea, ci să-i dea răbdare. Pentru că înlăuntrul durerii se află Dumnezeu.

Mai întâi Răstignirea şi apoi Învierea. Că prin cruce a venit bucurie la toată lumea. Nici pe Fiul Său, Tatăl nu L-a scăpat de Cruce, ci „se arăta Lui înger din cer, întărindu-L pe El” (Luca 22, 43). Mult folos putem primi din această pildă.

Extras din Stareţul Efrem Katunakiotul – Ieromonahul Iosif Aghioritul

7 versete care te vor ajuta să treci prin perioade dificile

• „Pentru că numai Eu ştiu gândul ce-l am pentru voi, zice Domnul, gând bun, nu rău, ca să vă dau viitorul şi nădejdea.” Ieremia 29:11

• „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte.” Filipeni 4:13

• „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.” Ioan 14:27

• „De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?
Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?

Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot?
Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc.” Matei, 6

• „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine. Nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău. Eu te întăresc si tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” Isaia 41:10

• „Dacă tu vei trece prin ape, Eu sunt cu tine şi în valuri tu nu vei fi înecat. Dacă vei trece prin foc, nu vei fi ars şi flăcările nu te vor mistui.” Isaia 43:2

• „El dă tărie celui obosit şi celui slab îi dă putere mare. Cei tineri se obosesc, îşi risipesc puterile şi vitejii luptători vor putea să se clatine; Dar cei ce nădăjduiesc întru Domnul vor înnoi puterea lor, le vor creşte aripi ca ale vulturului; vor alerga şi nu-şi vor slei puterea, vor merge şi nu se vor obosi.” Isaia 40:29-31

Citiţi şi:

Rugăciune de dimineaţă şi învăţături

Stările de criză sunt, alături de încercările spirituale, nişte modalităţi necesare de trecere de la o etapă evolutivă la alta

Stareţul Tadei atestă autenticitatea tuturor religiilor, dar el confirmă şi adevărurile ce sunt spuse de fizica cuantică!

 

yogaesoteric
15 februarie 2020

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More