Jocul cel nebănuit cu tenebrele – îndoielile demoniace (1)

Articol preluat de pe www.yogamagazin.ro
 
 
Despre îndoielile demoniace mi-am dorit să scriu încă de când am început să înţeleg că-mi dau şi mie târcoale. De când am avut şansa, curajul sau pur şi simplu graţia divină să mă dau cu un pas în spate şi să-mi spun într-un moment de luciditate: „o clipă, vă rog! Asta nu sună a cântec dumnezeiesc. E mai degrabă o zdrăngăneală haotică…”
Aşa am început să-mi pun problema îndoielilor demoniace. La urma urmei, ce sunt ele? Conform teoriei, „stări nefaste ale minţii care provoacă în universul nostru lăuntric procese năucitoare de rezonanţă ocultă”. Un fel de boală a minţii, aşadar. Boală grea. O gripă spirituală. Şi atunci, mă întrebam eu, care e remediul? Există în cazul acesta vreun soi de „Imunoplant”?
Să vedem pentru început câteva simptome ale îndoielilor demoniace. Un caz concret. N-aş vrea să vorbesc despre ale mele, să nu creadă lumea că mă laud. N-aş vrea să vorbesc nici de ale altora, să nu se creadă că bârfesc. Însă oricum ar fi, trebuie să aleg. M-am gândit să vorbesc despre… o cunoştinţă oarecare.

Ioana a început cursul în acelaşi oraş cu mine, în provincie. Un destin fericit a adus-o în pragul sălii de sport de pe strada Toamnei. De aici a pornit, plină de entuziasm, pe drumul spre lumină. Pe aceeaşi cale cu Ioana au pornit împreună şi aspectele mai puţin luminoase ale personalităţii sale: frustrări şi nemulţumiri, dificultatea de a înţelege anumite aspecte spirituale sau teama de-a le accepta, neîncrederea în ea şi, ulterior… îndoielile.

Cuvintele promit intenţii, faptele vorbesc

O primă îndoială  care a scos timid capul, curioasă să vadă ce se petrece pe câmpul de luptă al evoluţiei spirituale, a fost legată de prezenţa la curs. A bătut întâi la uşa vigilenţei – lăsată nesupravegheată, a împins-o fără să scârţâie şi a intrat. Atunci aspiranta noastră plină de fervoare a fost năpădită de întrebări „non-existenţiale”: de ce trebuie să meargă la cursul de yoga – care ţine până seara târziu – dacă a doua zi de dimineaţă are seminar la facultate?  De ce prezenţă? De ce obligatorie? A fost prima oară când Ioana s-a îndoit. Prima oară când a gustat din licoarea amară a jocurilor mentale demoniace. Apoi, treptat, treptat, îndoielile au luat locul entuziasmului de la început.
De exemplu, Ioana credea în capacitatea bărbaţilor de a atinge continenţa perfectă, dar se îndoia că iubitul ei ar putea ajunge la o astfel de performanţă. N-avea niciun dubiu că femeile îşi pot suspenda menstruaţia – dar nu ea. Era convinsă că prin practica yoga ceilalţi oameni pot trăi stări de SAMADHI, deşi nu era cazul ei. Era ferm încredinţată că un program de HATHA YOGA e absolut necesar, dar nu s-a hotărât niciodată să lucreze sistematic, să înceapă un TAPAS şi să-l ducă la bun sfârşit.

Totuşi, se gândea Ioana, îndoielile sale nu erau „îndoieli majore”. Erau nişte pui de îndoieli, un fel de „doieli” mai mici. Asta deoarece ea considera că are deplină încredere în Ghidul spiritual. Şi Ghidul spiritual este cel mai important, nu? În raport cu el, toate celelalte sunt nişte detalii. Aşadar Ioana avea „deplină” încredere în Ghidul spiritual. Deşi, concret, nu ţinea cont de sfaturile sale, nu îi solicita ajutorul când îi era greu şi nu se raporta niciodată la inspiraţia subtilă pe care el era capabil să i-o ofere.
De asemenea, Ioana credea în DUMNEZEU. În omniprezenţa Sa. În omnipotenţa Sa. Şi totuşi atunci când îi era greu, Ioana o suna întâi pe mama ei să se plângă, pe iubit să-i facă o nouă listă de reproşuri şi pe prietena cea mai bună, să-i ceară o mână de ajutor. Dar niciodată, niciodată nu-i trecuse prin cap să îl sune pe fir direct pe DUMNEZEU.

Mai mult decât atât, Ioana n-avea nici un dubiu că există demoni. Există. Fără dubiu. Dar la ceilalţi. Niciodată la ea. De curând Ioanei îi picase în mână broşura despre îndoielile demoniace, unde a depistat rând pe rând demonii celor din jur: iubitul ei foloseşte prea mult expresia „nu cred”, Fănel nu crede că fluidele sexuale pot fi transmutate în energie, Vasilică are rezerve faţă de existenţa extratereştrilor benefici, iar Marioara se îndoieşte că profeţiile lui Sundar Singh ar putea fi adevărate. Şi mulţi alţii. Dar, evident, mai puţin ea.

Cu ocaua propriului eşec

Şi totuşi, au existat persoane binevoitoare care i-au atras atenţia Ioanei că şi ea ar avea anumite îndoieli demoniace. Dar pur şi simplu nu i-a venit să creadă una ca asta. Întâi nu i-a venit să creadă că ar putea fi influenţată de demoni sau de entităţi negative – numai gândul ăsta îi făcea pielea găină. Nu i-a venit să creadă că îi lipseşte discernământul spiritual. Şi nici că a deviat de la idealurile sale sublime de la început. Apoi s-a înfuriat când cineva a „acuzat-o” că şi-a abandonat Ghidul spiritual. Asta a pus capac la toate. Ioana s-a decis brusc şi ferm să ceară opinia Ghidului. Era necesar să facă asta în cel mai scurt timp posibil. I-a anunţat şi pe cei din jur că va acţiona.
Şi Ioana s-a liniştit în sufletul ei. Avea să acţioneze. Foarte repede. Dar în primele săptămâni nu a avut timp, ocupată cu un proiect de la facultate. Apoi decizia a fost lăsată în plan secund, pentru că a plecat în vacanţă. Apoi şi-a reamintit, dar de data asta hotărârea i se înmuiase ca o lumânare lăsată pe focul amânării. Ceva din sufletul ei încă mai vibra ca o încercare de avertizare.
Dar acest ceva a fost înăbuşit în clipa în care a fost copleşită de suferinţă. Şi de probleme. Ioanei i-a fost din ce în ce mai greu. Îndoielile nu i-au adus pacea în suflet, ci din contră, un zbucium interior abisal. Iar ce a urmat a fost previzibil: măsurându-i pe ceilalţi cu ocaua mică a propriului său eşec, Ioana a ajuns în scurt timp să considere că nu există oameni care să se fi transformat cu adevărat pe această cale spirituală. Aşadar, spunea ea, „nu poate fi ceva bun la această şcoală iniţiatică”. De unde şi concluzia finală „ce caut eu aici?” Şi a urmat abandonul căii spirituale. Abandonul total, dar nu în braţele Divinului, aşa cum îşi propusese cândva…
 
Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?

Povestea îndoielilor demoniace este veche:
„Pe când se îngâna ziua cu noaptea Iisus a venit la ei, umblând pe mare întocmai ca pe un drum.
Şi atunci ucenicii, văzându-L umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: «Este o nălucă» şi de frică unii dintre ei au ţipat.
Dar Iisus le-a spus atunci: «Îndrăzniţi să credeţi că eu sunt şi nu vă temeţi».
«Doamne, i-a răspuns imediat Petru, dacă eşti cu adevărat Tu, porunceşte-mi să vin la Tine mergând şi eu pe aceste ape».
«Vino!», i-a spus atunci Iisus.
Iar Petru s-a coborât de îndată din corabie şi a mers şi el plin de curaj pe ape ca să ajungă la Iisus.
Dar când a văzut că vântul a început să bată cu putere, s-a temut şi fiindcă a început să se scufunde în apă, a strigat: «Doamne! Scapă-mă!»
De îndată Iisus i-a întins mâna şi, după ce l-a apucat, i-a spus: «Puţin credinciosule! Pentru ce te-ai îndoit?»
Şi după ce s-au suit ei în corabie, vântul care tocmai începuse s-a oprit.
Atunci cei care erau în corabie au venit şi s-au închinat înaintea lui Iisus: «Cu adevărat, Tu eşti fiul lui DUMNEZEU»”. (Matei, 14.25-33)

Când a început să practice yoga, Ioana credea în şansa pe care viaţa i-a scos-o în cale. În DUMNEZEU. În ea însăşi. Cât timp a crezut, Ioana a putut să „meargă pe ape”: în primii ani de yoga avea dedublări conştiente şi, de asemenea, puterea de a-şi linişti mentalul, pentru a pătrunde în pacea inimii. Trăia stări de fericire fără obiect, de regăsire de sine şi iubire. Apoi vântul a început să bată: au început testele spirituale. Ioana s-a temut, a început să se îndoiască. A început să se scufunde. Credinţa o menţinuse la suprafaţă. Îndoiala a dus-o spre abisuri. Ce ar fi putut să facă? O mulţime de lucruri, ar fi putut să se ajute pe ea însăşi practicând anumite tehnici, ar fi putut să se roage. „Doamne! Scapă-mă!” a spus Petru cândva. Atât ar fi trebuit să facă Ioana: să se roage ca mâna Lui să o prindă, să o ridice la El în barcă, acolo unde vântul încetează.

Citiți aici continuarea acestui articol 


Citiţi şi:

Cele 17 pericole nebănuite ale îndoielilor demoniace

Eram într-o lume fără anotimpuri unde râdeam, dar nu cu întreaga mea bucurie, şi plângeam, dar nu în toate lacrimile mele…

 

yogaesoteric
28 iunie 2013

 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More