«Lupii nu mai veniseră să atace şi să fure, ci să se supună şi să ceară»


O povestire impresionantă


Am cunoscut cândva un cioban care, dintr-un om rău prin care lucra Cel Rău, într-o zi le-a pus piciorul în prag patimilor, şi-a ostoit relele şi a devenit un om cu frica lui Dumnezeu şi cu dragoste de Dumnezeu.

Se uită odată în ochii mei şi îmi zise: „Dumitale pot să-ţi spun ceva ce mi s-a petrecut, pentru că ai să mă înţelegi şi ai să mă crezi, altora nu-l pot spune fiindcă nu numai că nu m-ar crede, dar m-ar socoti nebun.

Într-o noapte am auzit câinii lătrând ameninţător şi dintr-o dată s-au oprit. Am ieşit în ţarc şi i-am zărit undeva lângă gard, întinşi. M-am apropiat şi am aprins lanterna. Dincolo de gard, întinşi la fel, şedeau patru lupi. M-am oprit năucit. Nu mai văzusem asta. Îmi cunoşteam câinii foarte bine, n-ar fi lăsat să se apropie de ţarc nici vrabia. M-am mai apropiat niţel şi am îndreptat lanterna către lupi. N-au schiţat nicio mişcare, doar unul dintre ei a schelălăit uşor. Mă oprisem şi mă uitam aşa buimac la ei, neputând să înţeleg nimic. Atunci o căţea carpatină, rea de s-ar fi luptat cu leul, s-a ridicat şi a fugit la şopron de unde a venit cu o bucată mare de mămăligă, punându-mi-o la picioare. Nu era de înţeles? Le-am dat lupilor bucata aceea și am adus încă vreo cinci-şase şi le-am dat. De-atunci au rămas mereu pe lângă stână. Ajunseseră că mergeau în urma oilor, iar seara făceam o mămăligă uriaşă, fiartă în zer, pe care le-o împărţeam, mâncând-o de-a valma cu toţii. Mă crezi?”

L-am crezut. L-am crezut, cum să nu-l cred? Îi arătase Dumnezeu trei aspecte. Mai întâi cât de importantă este transformarea firii. Biruieşte-ţi firea şi-ţi vei dobândi mântuirea!

Ciobanul acela îşi recâştigase nobleţea cea dintâi. Acolo, în vârful muntelui, Îl aflase pe Dumnezeu şi Îl trăia atât de profund încât sălbăticiunile din jur îl recunoşteau ca stăpân, ca şi câinii lui care înţeleseseră atunci, în noaptea aceea, în limbajul lor câinesc, că lupii nu mai veniseră să atace şi să fure, ci să se supună şi să ceară.

Apoi i-a arătat că fiarele pădurii fug de om pentru că-i simt sălbăticia, condiţia de fiară mai feroce decât a lor şi, în sfârşit, încă şi încă o dată, că la Dumnezeu ce pare de neînchipuit devine realitate, incredibilul devine un fapt oarecare, piedicile pot fi căi deschise, şi tot ce la noi pare cu neputinţă la El este realizabil.

Extras din cartea Se întorc morții acasă, de Cornel Constantin Ciomâzgă


Citiți și:
Leul şi sclavul – O povestire uimitoare care ilustrează legea universală a karmei
Nu îţi schimba niciodată natura, chiar dacă cineva îţi face rău, nu-ţi pierde esenţa. Ia-ţi doar măsuri de siguranţă

 

yogaesoteric
25 octombrie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More