M E M O R I U adresat Preşedintelui României privind abuzurile săvârşite împotriva d-lui Gregorian Bivolaru – aprilie 2005

Acest memoriu a fost adresat în luna aprilie 2005 Preşedintelui României, Ministrului Justiţiei, Consiliului Suprem al Magistraturii, Guvernului României, Parchetului General şi altor instituţii 
 

CUPRINS:
 
1. Denumire şocantă: „Christ”

2. Gregorian Bivolaru – Adevărul
   2.1. Perioada până în 1990
   2.2. Perioada de după 1990

3. Abuzuri şi înscenări recente

4. Încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale

5. „Ultimul cartuş”

1. Denumire şocantă: „Christ”

Acţiunea din 2004 a purtat numele de cod „CHRIST” (etim. limba greacă – Christos: cel uns, cel ales de Dumnezeu) – denumire şocantă care relevă, fără putinţă de tăgadă, implicarea anumitor cercuri oculte adversare în represiunea ideologică împotriva Şcolii de Yoga şi a yoghinului Gregorian Bivolaru. 

2. Gregorian Bivolaru – Adevărul

2.1. Perioada până în 1990

Gregorian Bivolaru s-a născut la 12.03.1952 în comuna Tărtăşeşti, judeţul Ilfov. 
Erudiţia şi realizările sale spirituale deosebite au condus la conferirea titlului de profesor de yoga al Universităţii “International Himalayan Vishvaguru Yoga University”, precum şi al Şcolii Superioare de Cercetări din cadrul Academiei Universale pentru Pace din Franţa.
Contribuţia sa ca autor este de asemenea semnificativă, în special în domeniul ezoterismului, al terapiilor naturiste, religiei şi metafizicii: este autor sau coautor a peste 25 de cărţi şi traduceri, peste 20 de broşuri informative în domeniile sus-menţionate, precum şi al unor articole apărute în reviste străine de specialitate.

Odată cu anul 1971, când începe să predea primele cursuri de yoga, este vizat de Securitatea Statului, datorită corespondenţei sale cu Mircea Eliade (considerat duşman al poporului pentru preocuparea sa privind sistemul Yoga şi misticismul oriental). Domiciliul său devine ţinta unor percheziţii abuzive pretextate de o presupusă deţinere de arme, dar sunt confiscate cărţile de filosofie orientală şi esoterism, corespondenţa şi caietele de însemnări.
În 1982 regimul comunist interzice cursurile de Yoga, dar Gregorian Bivolaru, în ciuda pericolului extrem, a continuat în ilegalitate susţinerea acestor prelegeri pentru 170 de cursanţi.
La 17 aprilie 1984 este arestat. Acuzaţia de faţadă: deţinere de materiale pornografice. Acuzaţia din rapoartele secrete ale securităţii: complot împotriva lui Nicolae Ceauşescu. În aceleaşi rapoarte se menţionează că reprezintă un pericol mult mai mare decât al unor criminali, deoarece acţionează într-o manieră necunoscută şi subtilă, care nu poate fi contracarată.
Deşi arestat de Securitatea Statului, yoghinul “protestează într-un mod sui-generis” şi, utilizând anumite capacităţi paranormale, evadează din beciurile Securităţii, fapt care îi îngrozeşte pe torţionari.
Fiind prins din nou, este aruncat în închisoare, la penitenciarul Mărgineni, în lipsa oricărei hotărâri judecătoreşti pentru săvârşirea vreunei alte infracţiuni, în afară de aceea de evadare. Condiţiile de detenţie sunt cele mai drastice, este maltratat şi bătut, fiind legat cu lanţuri în permanenţă. Atât împotriva lui Gregorian Bivolaru, cât şi împotriva celorlalţi discipoli, Securitatea a folosit cele mai cumplite tehnici pentru smulgerea de informaţii, cum ar fi privarea de somn, alimente şi apă, sau anchetarea simultană cu torturarea unui prieten căruia cel anchetat să îi audă ţipetele.

După o perioadă de aparentă libertate, în care torţionarii îl urmăreau permanent şi făţiş, încercând să îi creeze o stare permanentă de teamă, în septembrie 1989, Gregorian Bivolaru, datorită faptului că nu a stopat total contactul cu cursanţii săi, împreună cu care continua să-şi exprime, în discuţiile particulare, ideile şi concepţiile, este din nou reţinut şi internat în Spitalul-Închisoare Poiana Mare, alături de alţi deţinuţi politici precum şi de pacienţi cu probleme psihice foarte grave.
Securitatea indică medicilor să-l dopeze, să-i administreze medicamente într-o doză care ar fi distrus un om obişnuit în maximum o lună. Persoane care l-au vizitat în acel loc declară că oricine ar fi fost forţat să trăiască în acel mediu, creat special pentru anihilarea voinţei şi lucidităţii, „ar fi înnebunit sau ar fi căzut pradă deznădejdii”.

Riscându-şi funcţia şi chiar libertatea, medicul psihiatru căruia i s-a comandat distrugerea psihică a profesorului de yoga, doctor Leonard Hriscu, a refuzat îndeplinirea ordinelor torţionarilor, arătând că recomandările lor medicale nu le-ar putea aplica nici pentru un criminal periculos. Acum, medicul Leonard Hriscu declară într-un interviu: „Diagnosticul lor era schizofrenie paranoidă. Dar nu era real, acest diagnostic nu îl accept. Gregorian Bivolaru nu era om care să aibă nevoie de tratament psihiatric.(…) Nu aveam nici o motivaţie să îl ţinem. Era un autodidact care citise foarte mult şi era pregătit în multe domenii, le aborda şi de multe ori eu trebuia să mă retrag, fiindcă nu aveam atâtea cunoştinţe în domeniile respective.”
Alţi medici şi asistenta şefă din perioada detenţiei în Spital se tem încă să vorbească despre situaţia respectivă.  
Medicul său arată că „este evident că fusese internat din motive politice, fapt dovedit de aceea că, imediat după revoluţia din decembrie, s-a constituit o Comisie Specială, care l-a externat pe Gregorian Bivolaru în câteva ore…”

2.2. Perioada de după 1990

La 1 ianuarie 1990 se constituie legal Asociaţia Mişcarea Spirituală de Integrare în Absolut. În martie 1990, Gregorian Bivolaru reîncepe să predea cursuri de Yoga, conţinând informaţii şi tehnici specifice acestei căi spirituale milenare.

Întrucât Gregorian Bivolaru a ajuns din nou la un moment dat ţinta hărţuirii şi discriminării din partea autorităţilor române, în 1995 preşedinţia M.I.S.A. a fost încredinţată lui Nicolae Catrina. Din 1995, Gregorian Bivolaru colaborează în calitate de profesor de yoga şi este implicat în diverse activităţi de natură spirituală iniţiate şi coordonate de M.I.S.A.   

În prezent această Mişcare Spirituală are 35.000 de cursanţi şi simpatizanţi în România şi peste 1000 de cursanţi în Statele Unite, Japonia, Canada, Australia, Olanda, Franţa, Marea Britanie şi Danemarca, Suedia, Ungaria, Italia, Germania, Finlanda, Grecia, Cehia, India etc.

Această dezvoltare a Şcolii noastre de Yoga a fost permanent boicotată, din umbră, de structurile securităţii comuniste şi antiteiste care, în ciuda schimbării regimului dictatorial şi retrograd, au rămas extrem de active şi de virulente, ascunzându-se în sânul noilor instituţii ale statului, în special în cadrul serviciilor secrete.

După 1990, aceste structuri „scot de mai multe ori colţii” şi, în spiritul stalinist cunoscut, încep un veritabil atac psihologic, prin lansarea anumitor zvonuri calomnioase la adresa profesorului Bivolaru, prin contactarea organelor de conducere ale tuturor instituţiilor care închiriau yoghinilor săli pentru cursuri sau conferinţe, indicându-le ferm, uneori în mod brutal, să nu accepte desfăşurarea activităţilor de acest tip, sau să rezilieze contractele deja încheiate.
La modul cel mai neruşinat, toate persoanele care îmbrăţişau ideile yoghinului erau atent monitorizate de serviciile secrete, respectiv de SRI şi de UM 0962 a M.I.; fiecăreia i s-a întocmit câte un dosar informativ, identic cu cele ale „duşmanilor poporului” din regimul comunist.

Adepţii acestor structuri oculte şi ateiste, cocoţaţi în vârful unor instituţii care ar fi trebuit să apere valorile democraţiei, au considerat că practicanţilor yoga nu merită să le fie respectate drepturile şi libertăţile constituţionale.
Autorii celor două atentate la viaţa şi sănătatea profesorului Gregorian Bivolaru au rămas în mod straniu necunoscuţi. Organele de poliţie s-au dovedit total neputincioase să identifice atât banda de bătăuşi care au năvălit în camera profesorului din incinta vilelor Amiral din Costineşti, în 1994, cât şi autorul exploziei apartamentului său din Bucureşti, din 1995.

În ceea ce priveşte gravitatea atentatului din 1994, aceasta poate fi confirmată de nenumăraţi martori oculari, inclusiv cei care practic l-au salvat pe yoghin din mâinile agresorilor. Domnul Mihai Stoian, profesor de Yoga din Danemarca, aflat în Tabăra Internaţională de Yoga de la Costineşti, declara: «Un grup de indivizi foarte bine făcuţi, solizi, au năvălit pe uşă, au început să distrugă chiar mobilierul (…), au început să arunce cărţile pe fereastră, l-au bătut pe domnul Bivolaru. Au început să-l lovească cu picioarele, cu pumnii, purta ochelari şi aplecându-se să-i ridice a fost din nou lovit cu picioarele, deci a fost o scenă de o violenţă foarte mare! Ei strigau: „te-am avertizat că te învăţăm noi minte!” şi în acel moment a început să se adune lume, au ieşit pe hol persoane care îl cunoşteau pe domnul Bivolaru, au venit şi alţi colegi, iar aceşti indivizi au fugit.»
Ulterior, martorii oculari i-au identificat pe agresori dar poliţia nu a luat nici o măsură împotriva lor şi a refuzat (!) să investigheze acest caz.

În atentatul din 1995, la puţin timp după ce Gregorian Bivolaru iese din casă, în apartamentul profesorului izbucneşte un incendiu, urmat de o explozie extrem de gravă, care a afectat întreg blocul de locuinţe, distrugând complet uşile apartamentelor până la etajul 4 şi punând în pericol viaţa tuturor locatarilor. În această explozie au ars peste 3000 de volume, dintre care unele exemplare rarisime. 
Imediat după eveniment, pe strada profesorului pot fi observate maşini cu persoane în civil, care monitorizau situaţia şi puneau unele întrebări vecinilor, după care le sugerau să depună plângeri, „că Bivolaru era să vă omoare!”. Nerealizându-şi dezideratul iniţial, autorii atentatului au comutat imediat pe o altă variantă.
Urgent se declanşează o anchetă împotriva profesorului, pentru o eventuală infracţiune de distrugere. În cadrul acestei anchete se dovedeşte însă că vinovăţia în declanşarea incendiului nu îi aparţine în nici un mod locatarului Gregorian Bivolaru, pe care doreau să-l incrimineze pentru neglijenţă în utilizarea aparatelor casnice, care ar fi provocat incendiul respectiv.
Cercetările comisiei speciale a unităţii de pompieri au identificat urme de benzină, forţarea grilajului ferestrei băii – pe care s-a dedus că au pătruns atentatorii, apartamentul fiind situat la parter – precum şi secţionarea ţevii de la aragazul din bucătărie. Concluzia procesului verbal al constatării evenimentului: „incendiul din apartamentul situat în str. Turturică, aparţinând domnului Gregorian Bivolaru, a fost provocat de o mână criminală”.
Autorii acestui grav atentat, care s-ar fi putut solda cu decesul a câtorva zeci de persoane, datorită situării apartamentului respectiv deasupra ţevii de gaz de la subsol, au rămas neidentificaţi de către poliţie şi procuratură, deşi au trecut 10 ani.

Două atentate la viaţa şi sănătatea mentorului spiritual al M.I.S.A., un atentat perpetuu la viaţa privată şi la intimitate, la libertatea de expresie, la egalitate şi siguranţă a tuturor practicanţilor şi simpatizanţilor yoga. S-a schimbat oare de fapt regimul în România sau este doar o schimbare de etichetă şi de faţadă?

Răspunsul la această întrebare retorică vine la 18 martie 2004.

Răspunsul este Nu.

Ateii, securiştii, comuniştii, torţionarii sunt aici. Sunt mult mai puternici, mult mai bogaţi, mult mai subtili şi ascunşi în fustele unei democraţii de carton, fardată strident pentru a cuceri credibilitate internaţională.
Metodele de manipulare sunt fiţuicile la care au articole comandate, posturile de televiziune la care pot prezenta absolut ce doresc.
Metodele de represiune: corupţia, calomnia obsesivă, marginalizarea socială, justiţia coruptă şi şantajabilă.
După lichidarea ultimului bastion de „golani” prin forţa dezlănţuită a minerilor, ultimul dizident politic serios, care nu poate fi păcălit de zâmbetele machiavelice, care nu poate fi cumpărat, ca liderii sindicali cu o funcţie de paie, care nu poate fi convins să accepte varianta aparent frumoasă a materialismului dialectic renăscut, care nu poate fi convins să-L uite pe Dumnezeu şi să tacă: Gregorian Bivolaru.

Represiunea nedreaptă (încriminată în codul penal în articolul 268) care a început împotriva lui Gregorian Bivolaru nu este doar o gravă eroare judiciară, este o acţiune concertată şi premeditată, pusă la cale de vechi securişti, de miliţieni îmbrăcaţi în uniforme de poliţişti, de procurori pentru care Gheorghe Ursu, victima exponenţială a abuzurilor din România antedecembristă, este „un banal traficant de valută”.

Gregorian Bivolaru este dovada perenităţii totalitarismului mascat în România.
Imaginea negativă, creată de campaniile mediatice obsesive şi halucinante, din gazetele foştilor nomenclaturişti, a fost treptat înghiţită de consumatorii de informaţie naivi, arhitecţii acestei stări de fapt mizând pe superficialitatea oamenilor şi pe principiile demoniace: ”calomniaţi, calomniaţi, ceva tot va rămâne!” sau „o minciună repetată de suficient de multe ori sfârşeşte prin a deveni un adevăr”- pentru cei ignoranţi.

Remediul născocit de vechii adversari pentru această stare de fapt a fost ticluirea unor probe de mucava, aruncate peste gard Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care, cu o solicitudine ce atestă complicitatea, a demarat un ruşinos război al forţei brute împotriva unor fiinţe umane vinovate doar că sunt adepţii ideilor şi concepţiilor unei Şcoli Spirituale Autentice.
Încercând deznădăjduiţi să ne minimizeze protestele, să ticluiască probe, aceştia au realizat cu groază că nu au nimic, dar absolut nimic logic şi coerent împotriva liderilor şcolii de Yoga, împotriva lui Gregorian Bivolaru şi, în absenţa argumentelor, ajung pur şi simplu să ofere bani pentru prinderea lui.
Recompensa de 50 de milioane – oferită de Sorin Roşca Stănescu în ziarele Ziua şi Gardianul – este cel mai disperat semnal de alarmă al adversarilor ideologici şi oculţi ai yoghinului Gregorian Bivolaru, este dovada clară că circul cu găselniţele juridice a eşuat şi, „vinovat sau nu”, cum s-a exprimat un senator PSD-ist de la tribuna Camerei în 2004, ei îl doresc prins şi anihilat ca lider spiritual.

Iar acest circ tragic a demarat după peste un deceniu de supraveghere informativă a yoghinilor, după cum reiese din comunicatele oficiale ale unor instituţii. 
Şi, deşi monitorizarea s-a efectuat pentru infracţiuni legate de siguranţa naţională, Gregorian Bivolaru este cercetat pentru nişte… relaţii sexuale. Relaţii sexuale nedovedite cu nici o probă specifică dar, probabil, în viziunea Parchetului, periculoase pentru siguranţa naţională.
Similitudinea cu prima represiune asupra yoghinului este perfectă. În 1984 Gregorian Bivolaru a fost cercetat pentru complot împotriva lui Ceauşescu şi ulterior încarcerat împreună cu ceilalţi deţinuţi politici, deşi motivul oficial al arestării sale a fost: deţinere de materiale pornografice. 
 
3. Abuzuri şi înscenări recente

Aproximativ din 1995, Serviciul Român de Informaţii începe monitorizarea activităţii lui Gregorian Bivolaru şi a M.I.S.A. în general, întrucât s-a considerat că gruparea fondată de către acesta, ca şi el însuşi de altfel, desfăşoară activităţi de natură a leza siguranţa naţională a României. Urmărindu-se astfel procedura specială prevăzută în Legea siguranţei naţionale nr. 51/1991 la art. 13-15, au fost interceptate convorbirile lui Bivolaru şi ale altor membri M.I.S.A., fiind desfăşurate şi alte activităţi specifice în urma cărora la data de 01 februarie 1999, Serviciul Român de Informaţii sesizează organele de urmărire penală în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni contra siguranţei statului, respectiv infracţiunea de propagandă în favoarea statului totalitar prev. de art. 166 C.p. şi comunicarea de informaţii false prev. de art. 1681 C.p.

Prin rezoluţia nr. 500/P/1999 din 30.10.2000 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru ca la 27 mai 2002 Serviciul Român de Informaţii să sesizeze din nou Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la faptul că persoanele cercetate anterior au continuat în mod organizat acţiuni de natura celor sesizate în 1999 şi în perioada anilor 1999-2002. Prin rezoluţia nr. 500/P/1999 din 7 aprilie 2003 se dispune din nou neînceperea urmăririi penale, pentru ca la 12 martie 2004 (de ziua de naştere a domnului Bivolaru) să se infirme rezoluţia dată cu un an în urmă şi să se dispună continuarea cercetărilor.

La data de 12 martie 2004 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti începe urmărirea penală in rem (nu se cunosc făptuitorii) – după un deceniu de supraveghere – sub aspectul infracţiunilor prev de art. 11 lit. b din Legea nr. 87/1994 (Legea privind Evaziunea fiscală), republicată cu aplicarea art. 13 C.p., art. 7 cu aplicarea art. 2 lit b pct. 14 şi 18 din Legea nr. 39/2003 (Prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate) şi art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 (Spălarea de bani), toate cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 33 lit. a C.p., infracţiuni despre care reprezentanţii Ministerul Public afirmă în rezoluţia nr. 720/P/2003 din 12.03.2004 că ar fi săvârşite de către membrii asociaţiei Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut (M.I.S.A.) sub îndrumarea lui Gregorian Bivolaru.

Ignorând obiectul dosarului de urmărire penală în baza căruia au fost obţinute autorizaţiile de percheziţie, respectiv infracţiunile prezentate mai sus,la data de 18 martie, autorităţile române au procedat la efectuarea unei căutări barbare în urma căreia au fost ridicate zeci de obiecte personale şi chiar intime, fără legătură cu obiectul percheziţiei, iar persoanele identificate în imobilele percheziţionate au fost supuse unui regim de tortură psihică şi chiar fizică ore în şir. Printre aceste persoane se numără şi minora în vârstă de 17 ani Mădălina Dumitru care, după 13 ore de interogatoriu, în care i s-a refuzat constant cererea ei de a fi asistată de un avocat, a dat o declaraţie, transformată de către autorităţile române în plângere, prin care se pretinde că dl. Gregorian Bivolaru ar fi fost acuzat de către aceasta de relaţii şi perversiuni sexuale încriminate de către codul penal român în art. 198 şi 201.

 Fragmente din interviul cu Mădălina Dumitru realizat de Gabriel Andreescu (APADOR-CH)

«M-au dus la Parchet… după două ore jumătate a venit un procuror. Mi-a zis să fac bine să scriu ce îmi dictează ei, că o să fie bine şi cu Mirona. “O să fie bine şi pentru Bivolaru ăsta al vostru.” Între timp vorbea prin staţie şi cei de acolo îi comunicau despre obiectele pe care le găseau acasă.
A venit o femeie care a spus că e psiholog şi va face tot posibilul să mă liniştesc. Mi-a spus: „Tu n-ai auzit niciodată cum face el sex cu femeile prin ashramuri?”. Mi-a spus să scriu Grig, să-i scriu pe nume. Mă împotriveam. Mă opream, ştiam că e o minciună. Procurorul mi-a spus atunci să desenăm. Să desenez un copac. Am desenat o yantră. S-a supărat, mi-a cerut să aleg între mai multe culori. Am ales negru din toate culorile pe care mi le-a arătat psiholoaga.
M-au întrebat dacă Bivolaru mă poate influenţa prin telepatie. M-au întrebat când am venit la curs. În 2002. Ei erau foarte surprinşi, făceau parcă un calcul. Au insistat să scriu că am venit în 2001. N-am vrut. „De ce sunt rea, aşa mă învaţă Bivolaru, să fiu rea? Dacă nu scriu aşa, de aici nu mai plec.” Psiholoaga a venit, m-a luat de păr, mi-a zis: „De ce eşti încăpăţânată, de ce nu scriu ce îmi spune procurorul?”. Am început să plâng, să tremur. „De ce fac aşa?, aşa mă învaţă ei pe mine?”.
A început să mă doară foarte tare capul. Au dat un telefon să mi se aducă nişte pastile. M-am liniştit. Mi-au spus să scriu că am venit la o conferinţă la Bucureşti şi m-am dus la Grig la sfârşit şi i-am spus că vreau să fiu iubita lui. ”
[În timp ce dădea declaraţia, Adina Solomon, avocata Mădălinei Dumitru, încerca să intre la ea, dar nu i s-a permis.]

În ziua următoare, respectiv 19.03.2004, Mădălina Dumitru, transformată fără voia ei în parte vătămată, îşi retrage declaraţia dată sub presiune în data de 18 martie 2004 şi formulează o plângere împotriva purtării abuzive a procurorului. Atât această plângere cât şi declaraţiile în faţa reporterilor şi a ziariştilor că nu a întreţinut relaţii sexuale cu Gregorian Bivolaru au fost total ignorate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care dispune la data de 26 martie 2004 începerea urmăririi penale faţă de Gregorian Bivolaru sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de act sexual cu un minor prevăzut de art. 198 alin. 2 şi 3 C.p. şi perversiuni sexuale prev de art. 201 alin 2 şi 31 C.p. Este probabil o premieră cel puţin la nivel naţional, dacă nu şi internaţional, când o presupusă parte vătămată afirmă că nu există nici un motiv pentru a avea această calitate, iar autorităţile vin şi o contrazic, afirmând că susţinerile acesteia nu pot fi reţinute.

În data de 28 martie 2004, în urma unor ştiri contradictorii referitoare la posibila dispunere a măsurii preventive de a nu părăsi ţara, dl. Gregorian Bivolaru se deplasează la Vama Nădlac pentru a verifica dacă este dat în consemn la frontieră. Dl. Bivolaru a considerat necesară această verificare deoarece se anunţase deja pe mai multe posturi de radio că „Bivolaru este dat în consemn la frontieră”, deşi consemnul era pe numele Gabriel Bivolaru, fost deputat al partidului de guvernământ, condamnat în lipsă la 5 ani de închisoare pentru fraudă bancară.
Deplasarea la Nădlac era justificată de o excursie planificată în afara ţării, în Ungaria, astfel că, dorind să evite o posibilă situaţie care să conducă la concluzia că ar încerca să se sustragă urmăririi penale, Bivolaru, în compania unui prieten practicant yoga, Farkas Ferenc Zsolt, încearcă să obţină informaţii de la o cunoştinţă a acestuia din urmă, funcţionar la Vama Nădlac, în sensul existenţei sau inexistenţei vreunui impediment de a părăsi ţara.

  Stenograma P.S.D. din 27 martie 2004 – dovada înscenării

Reproducem mai jos câteva fragmente din stenograma P.S.D. din 27 martie, fragmente care îl privesc pe cetăţeanul Gregorian Bivolaru, al cărui caz, deşi nu este membru P.S.D, este raportat de ministrul de interne din acea vreme, Ioan Rus, primului-ministru Adrian Năstase, în cadrul unei şedinţe a delegaţiei permanente a partidului.
Ioan Rus: “…Şi celălalt Bivolaru (Gregorian n.n.) se îndreaptă spre o condamnare. Sunt deja suficiente dovezi pentru a fi încriminat.”
Adrian Năstase: “Înteleg că sexul în loc de pâine. Unii dau circ, cum este Băsescu, alţii dau sex la popor, alţii dau… Aveam noi un coleg la Craiova care avea o fată care dădea la tot cartierul. ”
Dl…: “Poliţia încearcă să îi scoată afară acuma.”
Trecând peste starea de frustrare a fostului premier şi “empatia” acestuia evidentă cu cetăţenii,  ne vom opri la afirmaţia misteriosului domn “Dl.”
Observăm că “Dl. …”, al cărui nume nu apare în stenogramă, fiind ţinut secret – de serviciul căruia îi aparţine – face, în data de 27 martie 2004, o afirmaţie revelatoare la adresa lui Gregorian Bivolaru şi a vameşului Zsolt Farkas. Astfel chiar în ziua următoare, 28 martie 2004, cei doi sunt reţinuţi de către (atenţie!) Poliţie, sub învinuirea că au ieşit fraudulos din ţară trecând prin loc nepermis frontiera de stat.
Astfel afirmaţia “afară acuma” îşi revelează sensul, iar “poliţia – nu numai – că încearcă” ci, în acest caz, chiar reuşeşte.
Există mărturii revelatoare ale martorilor oculari care arată că Gregorian Bivolaru şi vameşul Zsolt Farkas au fost scoşi cu forţa din clădirea vămii şi târâţi pe sensul de intrare în ţară, loc unde li s-au făcut poze care să demonstreze presupusa înscenare.

Desigur că, dacă aceste dezvăluiri referitoare la Stenogramele P.S.D. n-ar fi atât de bine “periate”, iar ele nu s-ar termina chiar cu această stenogramă din 27 martie 2004, şi alte adevăruri ar ieşi la iveală, dar acest lucru nu ar fi în interesul serviciilor secrete care au orchestrat atât de abil aceste înscenări.
Redăm mai jos alte argumente care vin să confirme în mod indubitabil că reţinerea domnului Gregorian Bivolaru la vama Nădlac a fost o înscenare.

Autorităţile române, respectiv Poliţia Punctului de Frontieră Nădlac, au dispus măsura reţinerii motivând că i-ar fi surprins pe Gregorian Bivolaru şi Farkas Ferenc Zsolt în flagrant în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera de stat a României.
Încă de la primele declaraţii luate de către Poliţia Punctului de Frontieră Nădlac atât lui Bivolaru cât şi lui Farkas, amândoi au negat că ar fi fost surprinşi în timp ce se deplasau „de la ieşirea din clădirea vămii şi care s-au deplasat pe jos, pe lângă clădirea P.T.F. NĂDLAC, spre frontiera cu Ungaria trecând de tonetele poliţiei de frontieră, locul unde se efectuează controlul documentelor de călătorie pentru intrarea în ţară, la aproximativ 10-15m, fără însă a se duce la acestea pentru a prezenta paşapoartele la control”, astfel cum s-a consemnat în Procesul-verbal de constatare nr. 3727 din 28.03.2004 din dosarul nr. 1620/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. Amândoi au declarat că poliţia de frontieră i-a reţinut în incinta sediului Vămii Nădlac, unde se deplasaseră să afle dacă ştirea anunţată în presă cum că Gregorian Bivolaru a fost dat în consemn la frontieră era corectă. De asemenea, ambii au susţinut că au fost scoşi de poliţie în afara sediului vămii unde au fost filmaţi, pentru a se „dovedi” că aceştia ar fi încercat să săvârşească infracţiunea prev. de art. 70 din OUG nr. 105/2001. Susţinerile acestora sunt contrazise de către martorul D.B., respectiv funcţionarul la care Bivolaru împreună cu Farkas au mers să se intereseze dacă este dat consemn la frontieră pe numele lui Gregorian Bivolaru.

În declaraţia acestuia, aflată la fila 976 din dosarul cauzei, martorul D.B., aşa cum s-a consemnat şi în rechizitoriul întocmit în cauză, la fila nr. 29, „dintr-o confuzie de nume i-a comunicat că inculpatul Gregorian Bivolaru figurează în evidenţe ca fiind dat în consemn şi nu poate părăsi teritoriul României”. Justificarea că l-ar fi confundat pe acesta cu Gabriel Bivolaru, urmărit pentru delapidarea a 60 milioane de dolari, este nesusţinută întrucât în art. 53 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 se prevede că sunt introduse în calculator următoarele date în legătură cu persoanele consemnate la frontieră: numele şi prenumele, numele anterior, pseudonimele sau poreclele care au fost eventual înregistrate separat; semnele fizice particulare, obiective şi inalterabile (culoarea ochilor, înălţimea); prima literă a celui de-al doilea prenume; data şi locul naşterii; sexul; cetăţenia; dacă persoanele în cauză sunt înarmate; dacă persoanele în cauză sunt violente; motivul semnalării;  măsura care trebuie luată.”

Dacă luăm în considerare că lui D.B. i-a fost înmânat paşaportul lui Gregorian Bivolaru pentru a verifica foarte exact dacă este dat în consemn la frontieră, şi luând în considerare multitudinea de date care se aflau în calculatorul din Vama Nădlac, „confuzia” nu poate fi considerată decât o intenţionată inducere în eroare, care se înscrie în încercările autorităţilor de a fabrica cu orice preţ probe împotriva lui Gregorian Bivolaru.
Şi aceasta deoarece, în alte condiţii, Gregorian Bivolaru nu ar fi avut absolut nici un motiv pentru a încerca să treacă fraudulos frontiera de stat a României deoarece în legătură cu el nu fusese dispusă nici o măsură preventivă din lipsă de probe. Cu alte cuvinte, acesta ar fi putut trece liniştit frontiera de stat a României fără ca nimeni să ridice vreo obiecţie.
Un alt argument zdrobitor care susţine afirmaţia că autorităţile au urmărit în mod voit crearea unei confuzii pentru a facilita realizarea unei înscenări, o reprezintă declaraţia dată de jurnalistul Christian Levant, de la Evenimentul Zilei, în direct la postul de televiziune B1TV: “De aceea spun că este o diversiune […] pentru că azi la conferinţa de presă ni s-a spus că nu s-a început urmărirea penală împotriva lui Gregorian Bivolaru […] dar mai târziu am sunat la Mediafax şi am întrebat, ne-au spus că ştirea [că Bivolaru e dat în urmărire generală] nu e adevărată, dar li s-a cerut să o comunice […] mi-au spus atât mie cât şi unei colege”. 

La data de 30.03.2004 Tribunalul Bucureşti se consideră legal învestit şi dispune în dosarul nr. 1775/2004 arestarea celor doi inculpaţi pentru 29 de zile prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 30 martie 2004. Atât Gregorian Bivolaru cât şi Farkas Ferenc Zsolt declară recurs şi Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul de recurs nr. 1109/2004 constată în mod legal că se poate aprecia competenţa unei instanţe în funcţie de infracţiunile pentru care se solicită arestarea inculpaţilor şi nu pentru toate infracţiunile cercetate în acelaşi dosar, motiv pentru care prin Încheierea nr. 131/R pronunţată în şedinţa publică din 01 aprilie 2004 constată că Tribunalul Bucureşti nu a fost competent să judece propunerea de arestare preventivă, că măsura reţinerii pentru 24 de ore a expirat, drept pentru care se dispune punerea în libertate a celor doi inculpaţi şi se trimite spre rejudecare propunerea de arestare preventivă către Judecătoria sectorului 5, instanţa legal competentă prin raportare la infracţiunile pentru săvârşirea cărora s-a făcut propunerea de arestare preventivă.

Cu toate că punerea în libertate se face de îndată conform art. 350 cod procedură penală, Gregorian Bivolaru mai este reţinut ilegal încă aproximativ 10 ore în arestul Inspectoratului General al Poliţiei.

La acest moment a rămas definitivă încheierea Judecătoriei Sectorului 5 prin care s-a dispus măsura preventivă a arestării, în lipsa inculpatului care este considerat că s-ar sustrage.

În prezent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recunoscut implicit influenţele politice şi mediatice care sunt exercitate în Bucureşti şi a admis cererea de strămutare formulată de avocaţii domnului Bivolaru, dispunând judecarea cauzei la Sibiu.  

4. Încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale

Abuzurile fără precedent ale organelor de justiţie au dus, la numeroase incălcări ale drepturilor omului. Numai privitor la emiterea mandatului de arestare au fost 19 încălcări grave a 4 articole din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (art. 8 – dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, art. 5 – dreptul la libertate şi siguranţă, art. 6 – dreptul la un proces echitabil, art. 13 – dreptul la un recurs efectiv), fapt pentru care în septembrie 2004 avocaţii domnului Gregorian Bivolaru au înaintat o plângere Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În acest sens redăm mai jos doar 2 exemple:
A) După acţiunile în forţă ale autorităţilor române, menite „a stăvili fenomenul infracţional pe care îl reprezintă Bivolaru”, au existat şi nenumărate oficialităţi care au afirmat în mod public, fără nici un fel de jenă sau reţinere, că Gregorian Bivolaru se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor imputate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Ca un prim exemplu, Raj Tunaru, deputat al partidului de guvernământ, cere în şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 martie 2004: „Rog insistent organele de cercetare, în special pe Procurorul General al României, să emită urgent un mandat de arestare conform legislaţiei în vigoare, şi acesta să fie prelungit de judecători, conform legii, până când se vor strânge probele pentru arestarea ticălosului [Gregorian Bivolaru]”.

De asemenea, după ce Curtea de Apel Bucureşti a fost nevoită să dispună punerea în libertate a lui Gregorian Bivolaru pe 1 aprilie 2004, dat fiind faptul că procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au apreciat greşit normele relative la competenţă şi au învestit cu soluţionarea cererii de arestare preventivă Tribunalul Bucureşti în locul Judecătoriei Sectorului 5, nenumărate oficialităţi au găsit de cuviinţă să iasă la rampă şi să-şi manifeste dezaprobarea făţişă faţă de punerea în libertate a acestuia, transmiţând clar mesajul conform căruia, odată cu rejudecarea cauzei de către Judecătoria Sectorului 5, trebuie dispusă măsura arestării preventive.   

Ioan Rus, ministrul Administraţiei şi Internelor, este citat de mai multe cotidiane: – Ziua – 05 aprilie 2004 – „Apreciez drept ciudată punerea în libertate pe motive de procedură a lui Gregorian Bivolaru”.
    – Realitatea Românească – 05 aprilie 2004 – „Ioan Rus îl vrea pe Grieg la puşcărie”
    – Naţional – 02 aprilie 2004 – „Ioan Rus [declară că] M.I.S.A. era supravegheată încă din 1995, dar specialiştii din MAI (Ministerul Administraţiei şi Internelor) au decis că acum e momentul să se intervină”.

Ceea ce este cel mai grav este însă faptul că nu doar opinia publică a fost influenţată, ci şi instanţele de judecată, care au neglijat în cel mai înalt grad drepturile fundamentale ale inculpatului în dorinţa de a soluţiona cât mai repede acest controversat dosar şi a da satisfacţie atât reprezentanţilor statului cât şi opiniei publice. În acest sens este, de altfel, şi motivată hotărârea judecătorească prin care s-a dispus măsura arestării preventive: „Reacţia notorie a publicului (care a luat cunoştinţă de comiterea unor fapte penale grave îndreptate împotriva unor minori) a suscitat şi continuă să suscite o anumită tulburare socială care justifică luarea unei măsuri preventive drastice faţă de inculpatul Gregorian Bivolaru, fără ca prin aceasta să se aducă atingere prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la o eventuală condamnare definitivă. Lăsarea în libertate a inculpatului tulbură în mod real ordinea publică.”

Cum mai poate oare completul de judecată să vorbească despre neştirbirea prezumţiei de nevinovăţie în condiţiile în care dispune cea mai drastică dintre măsurile preventive doar pentru a da satisfacţie opiniei publice intoxicate de declaraţiile publice ale Parchetului, care afirmă că a ridicat 5 camioane de probe fără a menţiona că au fost ridicate obiectele cele mai intime ale celor percheziţionaţi, care a batjocorit o practică recunoscută în toate ţările democratice – yoga –  făcând publice nişte acuzaţii nesusţinute nici măcar de către o presupusă victimă, şi care, după aproape 10 ani de monitorizare atentă din partea serviciilor secrete, consideră că mai are încă de cercetat pentru obţinerea probelor în vederea trimiterii în judecată pentru infracţiunile de o gravitate deosebită puse în sarcina lui Bivolaru.

B) Un alt aspect care vizează încălcarea art. 6 din Convenţie, paragraful 1, vizează alcătuirea completului de judecată.
Pentru judecarea cauzei în data de 1 aprilie 2004 a fost alcătuit un complet de judecată ţinut secret până în momentul intrării în sala de judecată şi, mai mult decât atât, judecătorul (auto)desemnat preşedintele completului de judecată a fost preşedintele Judecătoriei Sectorului 5, d-na judecător Mihaela Andrei. Această împrejurare încalcă dispoziţia din cuprinsul art. 6 din Convenţie care statuează că „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil… de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege”. Ori, potrivit Legii nr. 92/1992 republicată în 1997, preşedinţii de instanţe erau numiţi, la data respectivă, de către Ministrul Justiţiei prin ordin direct care se publica în Monitorul Oficial al României.

De asemenea, primul complet de judecată care s-a pronunţat în data de 30 martie 2004 cu privire la mandatul de arestare preventivă a lui Gregorian Bivolaru, respectiv în cadrul Tribunalului Bucureşti, a fost prezidat de doamna judecător Antonela Costache, care îndeplineşte, ca şi doamna judecător Mihaela Andrei, o funcţie administrativă în cadrul instanţei, şi anume este Preşedinta Secţiei a II-a Penală, secţie căreia i-a fost repartizat dosarul spre soluţionare. 

Subordonarea faţă de Guvern este evidentă în acest context, şi dacă luăm în considerare şi declaraţiile unor membri ai Guvernului României, astfel cum au fost reproduse mai sus, devine evidentă violarea art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Mai mult decât atât, acţiunea disciplinară împotriva magistraţilor era exercitată de Ministrul Justiţiei, acţiunea penală era, de asemenea, exercitată de Ministrul Justiţiei (art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 republicată în 1997), Ministrul Justiţiei poate da dispoziţii directe şi obligatorii procurorilor, în vederea respectării şi aplicării legii (art. 33, art. 34 din Legea nr. 92/1992 republicată în 1997), potrivit Regulamentului nr. 9 de funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, Ministrul Justiţiei poate suspenda, prin ordin direct, din funcţie, orice procuror sau judecător etc.

5. „Ultimul cartuş”

La ora actuală, datorită inexistenţei probelor pe care se bazează primul mandat de arestare privitor la infracţiunea de act sexual cu o minoră, mandat pe care se întemeiază cererea de extrădare din Suedia a domnului Gregorian Bivolaru şi care va fi evaluat de către justiţia din această ţară, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat şi a obţinut de la Tribunalul Bucureşti în data de 15.04.2005 un nou mandat de arestare preventivă pe numele lui Gregorian Bivolaru pentru infracţiunea de trafic de persoane. Apreciem ca cel puţin ciudată emiterea de această instanţă a acestui mandat în condiţiile în care, doar cu câteva luni în urmă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recunoscut că instanţa Tribunalului Bucureşti nu poate judeca imparţial cauza privitoare la Gregorian Bivolaru şi a strămutat procesul acestuia la Sibiu. Dorim de asemenea să subliniem că preşedinţii celor două secţii penale din cadrul T.M.B. sunt cele care au emis atât mandatele de percheziţie cât şi primul mandat de arestare pe numele lui Bivolaru, fapt care elucidează secretul şi misterul care au învăluit emiterea acestui mandat: deşi instanţa cunoştea numele avocaţilor sus numitului, aceştia au aflat despre emiterea unui nou mandat prin intermediul mass-mediei. Ne întrebăm de ce se fac aceste manevre dacă probele care stau la baza acestui nou mandat sunt reale?

Este însă evident că Parchetul împreună cu Tribunalul Bucureşti caută să-şi acopere abuzurile grave şi evidente din primul dosar cu noi acuzaţii de o subţirime jalnică. Asimilarea activităţii unei firme de impresariat artistic, cu care domnul Bivolaru nu are nici o legătură, şi a unei practici milenare cum este Karma Yoga, cu traficul de persoane, arată disperarea şi debusolarea care a cuprins un segment al justiţiei care s-a făcut vinovat în trecutul apropiat de nenumăratele abuzuri pe care le-am semnalat mai sus. Ţinând cont că atât Gandhi cât şi Maica Tereza au practicat şi şi-au îndemnat discipolii să practice această formă nobilă de yoga numită Karma Yoga, nu putem decât să ne bucurăm pentru ei că au scăpat de ochiul vigilent şi inteligenţa sclipitoare ale unor magistraţi români şi nu au fost şi ei, la rândul lor, acuzaţi pentru TRAFIC DE PERSOANE.  La ora actuală, în viziunea Parchetului şi a magistraţilor aparţinând Tribunalului Bucureşti, M.I.S.A. şi mentorul ei spiritual sunt cercetaţi şi prezentaţi opiniei publice ca fiind o grupare de Crimă Organizată al cărui lider este Gregorian Bivolaru şi a căror activitate este Traficul de persoane. 

Acesta este modul tragic – pentru o societate care se doreşte democrată – în care au acţionat unii magistraţi, preluând indicaţiile de la stăpânii politici cărora le sunt total aserviţi, pentru a fabrica probe care să creeze aparenţa că M.I.S.A. şi mentorul ei spiritual Gregorian Bivolaru sunt un grup criminal organizat, care săvârşeşte infracţiuni grave. Deoarece la ora actuală protectorii politici ai acestor magistraţi sunt în opoziţie, aceştia urmăresc să-şi “salveze scaunele” şi să-şi acopere vechile abuzuri cu altele noi.
       
aprilie 2005
yogaesoteric

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More