M E M O R I U adresat Preşedintelui României privind abuzurile săvârşite împotriva şcolii de yoga M.I.S.A. – aprilie 2005

Acest memoriu a fost adresat în luna aprilie 2005 Preşedintelui României, Ministrului Justiţiei, Consiliului Suprem al Magistraturii, Guvernului României, Parchetului General şi altor instituţii

CUPRINS

Cuvânt înainte
A. Urmărire penală IN REM (se cunosc faptele dar nu se cunosc autorii) – cei 10 ani de monitorizare şi un 1 an de la percheziţiile terorii, reprezintă un timp insuficient pentru identificarea „făptaşilor”?
B. Procurorii – denunţaţi prin 55 de plângeri penale. Nici o victimă şi nici un torţionar audiat.

1. Ce este M.I.S.A

2. Abuzurile din 18-19 martie 2004 săvârşite de autorităţi asupra cursanţilor Şcolii de Yoga M.I.S.A.
2.1. Expunerea faptelor
2.2.  Memorialul durerii
2.3. Încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale
2.4. Concluzii
3. Cazul minorei Mădălina Dumitru
3.1. Expunerea faptelor
3.2. Încadrarea juridică a faptelor

4. Abuzuri ulterioare celor din data de 18-19 martie 2004 săvarşite de autorităţi asupra cursantilor Şcolii de Yoga M.I.S.A.
4.1 Tehnici „moderne” de anchetă
4.2. Drame relatate de victime
4.3. Martie 2005 – Abuzuri recente

Cuvânt înainte

A. Urmărire penală IN REM (se cunosc faptele dar nu se cunosc autorii) – cei 10 ani de monitorizare şi un an de la percheziţiile terorii, reprezintă un timp insuficient pentru identificarea „făptaşilor”?

După ce serviciile secrete au monitorizat cu cea mai costisitoare „vigilenţă” M.I.S.A., interceptând convorbirile telefonice, filmând, fotografiind, înregistrând viaţa privată a sute de persoane, pentru fiecare dintre acestea fiind necesar un mandat de interceptare individual, cu nume, prenume, termen şi temei de drept, Parchetul începe în data de 12.03.2004 urmărirea penală pentru infracţiunile de trafic de persoane, evaziune fiscală, spălare de bani, in rem adică împotriva unor persoane NEIDENTIFICATE.

După 10 (zece) ani de monitorizare informativă, recunoscută oficial, chiar şi pentru nişte funcţionari „secreţi” incompetenţi ar fi fost imposibil să nu ştie pe cine ascultă…

De abia de curând, la data de 17.04.2005, Parchetul a învinuit 17 yoghini, pe care îi consideră fără temei ca fiind infractori, traficanţi de persoane, care fac parte dintr-o aşa-numita reţea de Crimă Organizată „condusă” de Gregorian Bivolaru.

B. Procurorii – denunţaţi prin 55 de plângeri penale. Nici o victimă şi nici un torţionar audiat.

O parte a victimelor abuzurilor procurorilor a depus de acum un an plângeri penale la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie împotriva procurorilor Curţii de Apel Bucureşti, referitor la săvârşirea de către aceştia a unui număr de peste 15 infracţiuni grave,  înfăptuite de aceştia cu ocazia percheziţiilor din data de 18 martie 2004 şi a audierilor ce au urmat. Până în prezent, nici una din victime nu a fost citată pentru audieri, nici un act procedural nu s-a efectuat în aceste dosare, solidaritatea procurorilor în acoperirea colegilor lor infractori fiind remarcabilă.

Sperăm ca, şi cu ajutorul dumneavoastră, Parchetul General va coborî pe pamânt şi îşi va face datoria trimiţând pe cei cu ADEVARAT VINOVAŢI la locul pe care îl merită.

1. Ce este M.I.S.A.

Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut este o asociaţie non-profit înfiinţată în ianuarie 1990, cu caracter socio-profesional, filosofic, experimental-educativ, având drept scop ridicarea nivelului spiritual prin popularizarea cunoştinţelor şi practicilor yoga. M.I.S.A. publică cărţi şi scoate un buletin lunar.

Cel care este considerat mentorul spiritual al Mişcării, Gregorian Bivolaru, a fost controlat permanent de Securitate între 1971 şi 1989. El a fost închis de două ori, apoi internat în vremea regimului comunist într-un spital psihiatric (de la Poiana Mare) destinat deţinuţilor politici, pentru  faptul că practica yoga.

M.I.S.A. a deschis după 1990 cursuri de yoga, de filosofie orientală, de medicină traditională indiană. Estimăm astăzi la circa 35.000 numarul celor care practică sau au practicat yoga în cadrul M.I.S.A., atât în România cât şi în peste alte 20 de ţări.

2. Abuzurile din 18-19 martie 2004 săvârşite de autorităţi asupra cursanţilor Şcolii de Yoga M.I.S.A.

2.1. Expunerea faptelor

Pe data de 18 martie 2004 autorităţile române au declanşat o campanie agresivă şi abuzivă fără precedent, având ca obiectiv discreditarea M.I.S.A., a Şcolii de Yoga şi a cursanţilor, a d-lui Gregorian Bivolaru. Aceasta reprezintă o încălcare gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului – dovedită cu fapte, declaraţii, documente oficiale, filme, poziţii oficiale ale APADOR-CH – ceea ce ridică mari semne de întrebare asupra respectării unor cerinţe exprimate în numeroase ocazii de Uniunea Europeană, precum şi de alte organizaţii internaţionale:
a) independenţa justiţiei şi nesubordonarea faţă de puterea politică;
b) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului; nediscriminarea bazată pe idei şi convingeri filosofice;
c) independenţa mass-mediei.

În data de 18 martie aproximativ 300 de politişti şi jandarmi, însoţiţi de procurori, au pătruns în forţă, fără somaţie, în 16 imobile proprietate personală aparţinând unor practicanţi yoga şi membri M.I.S.A. În majoritatea cazurilor procurorii au refuzat să arate mandatele de percheziţie sau le-au fluturat rapid prin faţa celor care ceruseră să le vadă, au refuzat să explice motivele acţiunii lor şi, în unele cazuri, chiar să-şi decline identitatea. În toate locaţiile percheziţionate s-au spart geamurile şi uşile, deşi existau chei disponibile, şi ocupanţii acestor locuinţe s-au oferit să descuie uşile. Comportamentul jandarmilor şi al politiştilor a fost brutal şi violent, deşi nu s-a opus nici o rezistenţă: persoanele prezente au fost forţate să se întindă pe podea (chiar şi în cazul în care podeaua era acoperită cu sticlă de la geamurile sparte), cu faţa în jos, cu mâinile la ceafă, îmbrăcate sumar (întrucât o mare parte se aflau la acea ora în pat, la duş, sau chiar la toaletă), ţinute în frig ore în şir sub ameninţarea armelor şi lovite cu bocancii, în timp ce erau ameninţate în permanenţă că vor fi împuşcate dacă se mişcă sau dacă vorbesc. Unora li s-au pus cătuşe la mâini deşi nu erau acuzaţi de nimic. Nimănui nu i s-a permis să dea telefon familiei sau să contacteze un avocat.

Actiunea a fost filmată în detaliu şi livrată prompt tuturor posturilor de televiziune şi tuturor ziarelor, care au difuzat-o împreună cu comentarii instigatoare şi incriminatoare, fără a proteja imaginea persoanelor filmate, care au fost astfel văzute de întreaga ţară în posturi umilitoare. Reporterii afirmau despre aceste persoane că sunt acuzate de trafic de droguri, deţinere de arme, prostituţie şi crimă organizată. Se pune întrebarea cum a fost posibil ca mass-media să prezinte aceste fapte ca motivele principale ale percheziţiilor, când de fapt mandatele conţineau formulări extrem de ambigue gen „date informatice, date referitoare la utilizatori, date referitoare la traficul international” (!?!). După cum se ştie deja, nici una dintre persoanele investigate nu a fost ulterior reţinută sau acuzată, fapt care ridică un mare semn de întrebare asupra uşurinţei cu care aceste mandate au fost emise şi asupra temeiniciei dovezilor existente în momentul emiterii.

Deşi nu erau legate de motivele oficiale ale percheziţiei, procurorii au ridicat un mare număr de obiecte: telefoane mobile, bani, fotografii, acte personale (inclusiv buletine, paşapoarte, legitimaţii, permise de conducere), bijuterii, medicamente şi plante medicinale, cărţi, reviste, casete video, CD-uri. Multe dintre bunuri nu au fost înregistrate în procesele verbale, au fost ridicate fără martori, şi nici până în acest moment proprietarii nu au reuşit să-şi recupereze toate bunurile ridicate în mod abuziv (ceea ce pentru mulţi dintre ei a pus problema asigurării mijloacelor de subzistenţă în perioada care a urmat). Toate aceste bunuri au fost prezentate în mod tendenţios opiniei publice drept „tone de materiale pornografice”, deşi deţinerea de materiale pornografice, chiar dacă ar fi fost reală, nu constituie o infracţiune.

Persoanele percheziţionate au fost apoi urcate cu forţa în dube ale Poliţiei, fără a li se spune unde sunt transportate, exact ca pe vremea fostei Securitaţi, şi forţate să dea declaraţii în condiţii de presiune fizică şi psihică şi de intimidare. Nici una dintre aceste persoane nu a opus rezistenţă şi nu s-a manifestat în vreun fel violent faţă de autorităţi, de asemenea nu s-au găsit în posesia nici unei persoane arme sau droguri. Printre cei abuzaţi se afla un numar de 9 cetăţeni străini.

2.2.  Memorialul durerii

Redăm mai jos câteva fragmente din numeroasele declaraţii şi plângeri:

• D-ra C.O.M.: „Agăţându-mi-se brăţara de persoana de lângă mine, nu am reuşit să mă mişc repede (să mă întind cu faţa la sol). Procurorul care tocmai ajunsese la etaj m-a lovit cu piciorul pentru a mă întinde mai repede, folosind cuvinte obscene pe care nu mi le mai amintesc pentru ca eram în stare de şoc şi nu înţelegeam ce se petrece şi de ce se comportă cu noi ca şi cum am fi nişte infractori periculoşi. Pentru a ne intimida, de câte ori trecea cineva pe lânga noi, ne călcau şi lăsau intenţionat armele să ne atingă diferite zone ale corpului şi în special capul […] În permanenţă ni se vorbea obscen şi eram ameninţate cu moartea: că ne zboară creierii dacă facem vreo mişcare […] Punându-mă să mă legitimez în faţa camerei de luat vederi şi refuzând deoarece nu aveam nici un act asupra mea şi pentru că nu exista nici un avocat, procurorul a ordonat să mi se pună cătuşe şi să mă agaţe de lustră […]“

• D-ra V.D.M.: „Mă aflam în pat şi dormeam când am fost surprinsă de zgomote puternice de geamuri sparte şi obiecte distruse precum şi ţipete ale jandarmilor care ameninţau: «Mâinile la ceafă!», «Faţa la perete!», «Stai acolo, nu mişca!», «Te omor dacă mai faci un pas!», «Vă omor dacă mişcaţi!» […] Am fost smucită şi luată cu forţa, scoasă afară din cameră şi pusă cu faţa în jos la podea, imobilizată timp de o oră […] La solicitarea mea să mi se spună de ce sunt tratată în acest mod, mi s-a răspuns: «Lasă capul jos şi nu mai comenta atâta, căţea! Parcă nu ştii ce ai făcut!» […] Limbajul violent şi pornografic al jandarmilor, mai ales al procurorului, mi-au făcut greaţă […] Cu toate că am solicitat un comportament uman, deoarece nu existau dovezi asupra mea, am fost bruscată, trântită la pământ, ţinută sub sechestru mai mult de 12 ore, fără mâncare, fără odihnă şi în tensiune.“

• D-ra C.V.: „Au spart geamul de la uşă, deşi nu era închisă […] M-au trântit pe jos, unde erau împrăştiate sticle sparte, ameninţându-mă şi ţinându-mă în vizorul armelor […] Persoane mascate au forţat fetele să intre în cameră – erau în picioarele goale şi nu puteau merge pe cioburi de sticlă – una dintre fete a fost îmbrâncită prin geamul uşii, care era spart, a ţipat de durere şi a căzut jos pe cioburi de sticlă. Am fost obligate să stăm pe podea, unde erau împrăştiate bucăţi de geam.“

• D-lui D.M., jandarmul care îl supraveghea i-a adresat urmatoarele cuvinte: „Dacă închid uşa şi te lipesc de perete un pic […] te împing puţin şi îţi pun piedică şi după aia spun că ai vrut să fugi şi descarc tot sectoru’ în tine, aşa te împuşc, ca pe iepuri! “

Deşi toate persoanele ridicate şi duse forţat la Parchet au fost audiate în calitate de martori, ele au fost reţinute împotriva voinţei lor şi sechestrate timp de 14–18 ore pentru a da declaraţii despre viaţa lor intimă, relaţia lor cu dl. Gregorian Bivolaru şi despre convingerile lor religioase şi filozofice.

Există şi cazuri în care prin violenţă şi ameninţare cu arme de foc au fost deposedate de bunurile personale  persoane care treceau pe strada respectivă şi, aşadar, nu se aflau în puterea vreunui mandat de percheziţie. Bunurile respective au fost însuşite pe nedrept de organele judiciare, nefiind consemnate în vreun proces verbal.

• Dl. T.C. relatează: „Mă deplasam cu maşina personală când am fost oprit de un grup de jandarmi înarmaţi, am fost legitimat şi târât cu forţa, sub ameninţarea armelor de foc, fără a mi se da nici o explicaţie, în incinta imobilului de pe strada Veseliei 64, unde trei jandarmi mi-au furat obiectele personale: 2 telefoane celulare, un aparat foto, o camera foto digitală, un mini computer de buzunar PALM M 505, o cartelă telefonică de Connex şi altele, fără ca aceste bunuri să fie menţionate în vreun proces verbal.“

În scopul de a-i forţa să dea declaraţii, procurorii le-au refuzat categoric celor audiaţi dreptul de a fi asistaţi de un avocat, ameninţând chiar cu replici de genul: „Dacă mai ceri avocat, te bag la beci!“ (declaraţia dlui N.V.).

• Dl. I.M.: „Am fost duşi la Parchet sub escortă, ca nişte infractori, ţinuţi până la 1-2 noaptea, când un alt procuror ne-a luat în primire şi, sub diferite forme de ameninţare – când mai subtile când mai violente – m-a forţat să dau nişte declaraţii care să le convină numai lor. Nu au vrut să ne dea voie să aducem avocat, cu toate că acesta era în clădirea Parchetului şi, dacă am refuzat să dăm declaraţii, ei – într-un mod foarte impulsiv – m-au ameninţat. Au folosit tot felul de tactici de intimidare pentru a scrie totuşi, sub presiune şi la ameninţări violente la adresa mea personală cât şi la adresa familiei: „Mă, tu vrei să-ţi mai vezi copiii sau soţia?“

Conlucrarea între Guvern, Servicii Secrete, Poliţie, Justiţie şi o parte a mass-media-ei a condus la săvârşirea a 13 infracţiuni pedepsite de Codul Penal, culminând cu cea prevăzută de art. 324:  instigarea publică şi apologia infracţiunilor.
Numeroase persoane au avut de suferit în urma abuzurilor şi instigărilor, fiind marginalizate de prieteni sau societate, daţi afară din casă de către parinţi, sau chiar concediaţi, în cazul celor din armată, poliţie sau învăţământ.
 
2.3. Încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale

Actiunea autorităţilor reprezintă o încălcare flagrantă atât a legislaţiei penale în vigoare, cât şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale protejate de legislaţia internă şi de tratatele internaţionale la care România este parte:
Constituţia României, 2003:
• Art. 16 – egalitatea în drepturi
• Art. 22 – dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
• Art. 23 – libertatea individuală (inclusiv prezumţia de nevinovăţie)
• Art. 24 – dreptul la apărare
• Art. 26 – viaţa intimă, familială şi privată
• Art. 29 – libertatea conştiinţei
• Art. 30 – libertatea de exprimare
• Art. 40 – dreptul la asociere
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, 1950:
• Art. 3 – interzicerea torturii, a tratamentelor inumane şi degradante
• Art. 5 – dreptul la libertate şi siguranţă
• Art. 6 – dreptul la un proces echitabil (inclusiv prezumţia de nevinovăţie)
• Art. 8 – dreptul la respectarea vieţii private şi de familie
• Art. 9 – libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie
• Art. 10 – libertatea de exprimare
• Art. 11 – libertatea de întrunire şi de asociere
• Art. 14 – interzicerea discriminării
 
2.4. Concluzii

Percheziţiile brutale şi nejustificate începute în data de 18 martie 2004 în Bucureşti reprezintă o nouă etapă în lunga serie de acţiuni abuzive şi discriminatorii împotriva M.I.S.A. şi a Şcolii noastre de Yoga. Deşi acţiuni represive şi calomnioase au mai avut loc în Bucureşti şi în alte oraşe, intervenţia Parchetului, a Jandarmeriei şi a S.R.I. nu a atins până acum asemenea proporţii. În mod straniu, în 2004 Parchetul declara oficial că nu se întreprinde vreo cercetare penală împotriva M.I.S.A., punând astfel un mare semn de întrebare asupra legitimităţii uriaşului mecanism angrenat, pentru ca prin acţiunile din aprilie 2005 să arate că de fapt ţinta acestor acţiuni au fost de la bun început M.I.S.A., Şcoala de Yoga, domnul Gregorian Bivolaru.

Aceasta este cea mai gravă încălcare a drepturilor omului de la Revoluţia din 1989, de neacceptat într-un stat democratic care aspiră să adere la Uniunea Europeană şi să-şi ajusteze sistemul juridic conform standardelor europene.
Mass-media a fost implicată în campaniile calomnioase împotriva M.I.S.A. prin folosirea fără discernamânt a „informaţiilor” oferite de autorităţi, încalcând astfel grav codul deontologic al jurnaliştilor, arătându-se o dată în plus că în România mass-media nu este în realitate independentă, ci este subordonată economic şi politic.

3. Cazul minorei Mădălina Dumitru

3.1. Expunerea faptelor

Disperate din cauză că nici unul din capetele de acuzare (trafic de droguri, trafic de carne vie, prostituţie, crimă organizată) nu s-au confirmat, şi deci nu-şi puteau atinge scopul de a-l încrimina pe mentorul M.I.S.A., autorităţile au fost nevoite să inventeze un nou motiv care să  justifice abuzurile comise în cadrul operaţiunii cu nume de cod „CHRIST”,  unice în analele organelor de anchetă din ultimii 15 ani.

În timpul descinderii violente la domiciliul său, Mădălina Dumitru, minoră, a fost filmată împotriva voinţei sale în ţinută de noapte, bruscată şi ameninţată, ţinută în vizorul armelor de foc de luptători mascaţi, timp de peste 14 ore. În tot acest timp i s-a interzis cu desăvârşire şi prin violenţă să ia legatura cu vreun membru al familiei sau cu un avocat ales.

Prin crearea unei stări psihice de panică şi nesiguranţă, prin utilizarea metodelor clasice de manipulare psihică şi intimidare, se urmărea ca tânăra să devină receptivă şi să accepte să devină instrumentul realizării scopului, deci să semneze o declaraţie incriminatoare despre domnul Gregorian Bivolaru.

 Povestirea Mădălinei (Interviul din 7 februarie 2005 realizat de Gabriel AndreescuAPADOR-CH)

“La data de 18 martie 2004 mă aflam acasă cu prietena mea Mirona Farcaşi. Tocmai ne sculasem, eram îmbrăcată uşor, cu ce dormisem. Dintr-o dată am auzit bubuituri puternice. Nu-mi venea să cred ce se petrece. Eram atât de speriată, am crezut că visez. La un moment dat am crezut că o să mor, nu mai ştiam de mine. Am crezut că sunt hoţi, când i-am vazut cu berbecul. “Mirona, Mirona, a venit cineva să ne omoare”, am strigat. Am vrut să ne ascundem în dulap. Apoi m-am gândit să sărim pe fereastră (eram la etaj). Îmi simţeam pulsul în urechi, atât de tare îmi bătea inima. N-am avut timp să facem nimic. Au intrat în cameră. Au strigat: „Jos, jos! Culcat!” Unul dintre ei a venit spre mine şi mi-a dat cu piciorul în sân. “Culcat! Culcat!” Eu nu făcusem nimic, doar mă uitam speriată la ei.
Au spus că au mandat de percheziţie, să nu ne opunem că e foarte rău pentru noi. Au început să percheziţioneze parterul, apoi şi sus. Jumătate de oră ne-au ţinut aşa. Din când în când spuneau să nu mai vorbim, că ne împuşcă. Eu îi spuneam Mironei: “aştia ne omoară”.

Au venit doi baieţi, să mă îmbrac şi să merg cu ei. Procuroarea mi-a spus să ma duc cu ei, să nu mă opun, că altfel va fi foarte rău. Nu mai recunoşteam parcă nici casa, nu mai ştiam unde îmi e geanta să le dau buletinul. Ei oricum spuneau prin casă: „Unde e minora? Unde e minora?”.
La Parchet, m-au dus la nişte fete aflate pe un culoar. M-au întrebat: „Nu cunoşti pe aici nici o fată?”. Erau prostituate. Au continuat: „Dar nici ele nu te cunosc pe tine? Esti sigură că nu te cunosc?” Eram atât de şocată încât în momentul în care m-au întrebat de mama, daca ştie că sunt în Bucureşti, am întrebat: “care mama mea?”
După doua ore jumatate a venit un procuror. Mi-a zis sa fac bine sa scriu ce îmi dicteaza ei, că o sa fie bine şi cu Mirona. “O să fie bine şi pentru Bivolaru ăsta al vostru.” Între timp vorbea prin staţie şi cei de acolo îi comunicau despre obiectele pe care le găseau acasă. […]

M-au întrebat dacă Bivolaru mă poate influenţa prin telepatie. M-au întrebat când am venit la curs. În 2002. Ei erau foarte surprinşi, făceau parcă un calcul. Au insistat să scriu că am venit în 2001. N-am vrut. „De ce sunt rea, aşa mă învaţă Bivolaru, să fiu rea? Dacă nu scriu aşa, de aici nu mai plec.” Psiholoaga a venit, m-a luat de păr, mi-a zis: „De ce eşti încăpăţânată, de ce nu scriu ce îmi spune procurorul?”. Am început să plâng, să tremur. „De ce fac aşa?, aşa mă învaţă ei pe mine?”.

A început să mă doară foarte tare capul. Au dat un telefon să mi se aducă nişte pastile. M-am linistit. Mi-au spus să scriu că am venit la o conferinţă la Bucureşti şi m-am dus la Grig la sfârşit şi i-am spus că vreau să fiu iubita lui.
A început procurorul să se grăbească, îmi spunea ca va veni altcineva în locul lui şi o ia de la început cu întrebările, dacă nu vreau să închei acum. Din când în când mă puneau să cânt, încercau să îmi distragă atenţia, ca să mă liniştesc şi să scriu. Mi-au zis: „Dacă tu te-ai înhăitat cu ăştia ai lui Bivolaru, ce să-ţi facem, scrie ce îţi spunem noi şi o să fie bine şi pentru Mirona, şi pentru Bivolaru ăsta al vostru.”
 [În timp de dădea declaraţia, Adina Solomon, avocata Mădălinei Dumitru, încerca să intre la ea, dar nu i s-a permis.]

Au dus-o înapoi cu maşina, după 12 noaptea.
 [Adina Solomon, avocata: De 1 aprilie a vrut sa faca o plângere, ne-am dus la Parchet. Am intrat de buna voie şi în momentul acela ne-au înmânat mandat de aducere. De atunci nu am mai avut voie să ieşim. Au spus: „Sunteţi sub puterea unui mandat de aducere”. Când am ajuns înauntru ne-au dat Ordonanţa pentru efectuarea examenului ginecologic. Exista un proces-verbal la dosar, prin care Mădălina refuză să i se facă acest control, din cauza pudorii, mai multe maşini au dus-o cu forţa la IML.]

La IML, după ce am intrat noi au blocat uşile, nu mai intra nimeni, nu mai ieşea nimeni. Tot voiam să ies, am refuzat să îmi facă acel control. Atunci ne-au lasat să ieşim, când au venit yoghinii, când au facut mitingul spontan de la IML.
Doctorii erau stupefiati. Jandarmii si procurorii trageau efectiv de noi. Un politist efectiv mă ciupea, mă învinetise, era atât de nervos…
Când am ieşit afară, ne-au băgat într-o maşină mare, cu jandarmi mascaţi, ne-au scos prin spate. Cred că erau 30 care alergau pe lângă noi. Ne-au dus la Poliţia Capitalei, că mă aşteapta acolo familia. Pe Adina [Solomon] şi Remus [logodnicul] i-au oprit să vină, că n-ar avea dreptul.  […]

M-au dus într-o maşină de deţinuţi, m-au băgat în spate. M-au dus la sora mea. M-au dus cu Poliţia. Şapte zile am fost sechestrată la sora mea, până am fost încredinţată prin Autoritatea Tutelară. Nu am avut voie să ies din casă, că le fac lor probleme, am vrut să merg să iau nişte absorbante, am trimis-o pe nepoţica mea. Am vrut să îl sun pe Remus, nu au vrut să-mi dea voie, că e urmărit telefonul şi le fac lor probleme. Luaseră telefonul la ei în cameră. Cumnatul şi-a luat concediu ca să poată sta cu mine. I s-a spus surorii că dacă vor coopera cu ei i se va da un post de secretară la Poliţia din Constanţa. Nu i s-a mai dat.

Au venit trei persoane de la Autoritatea Tutelară. Una a spus că vrea să fie cea mai bună prietenă a mea, că vrea să mă ajute, să îi spun tot ce am pe sufleţel. Am crezut-o, speram să mă ajute. Era în cele şapte zile, până am fost plasată în familia surorii. Nu voiam să locuiesc la sora mea. M-au dus de două ori la sediul Direcţiei pentru Protecţia Copilului, s-au purtat foarte frumos cu mine atunci. […]
Pe Remus nu m-au lăsat să îl văd decât 5 minute. Am început să plâng, să tremur, am făcut o criză. Mi-au spus că trebuie să stau la familia mea pâna fac 18 ani, să mă mut cu şcoala. Am refuzat. Au spus că pot să îmi ofere un însoţitor permanent în Bucureşti. Sora mea s-a opus, a vrut să locuiesc la ei. […]
Ar fi trebuit să îmi dau şi eu acceptul pentru transferul la un liceu din Constanţa. Am spus că nu vreau. „Dacă nu vrea, rămâne fără”, a zis directoarea acelui liceu.

Viaţa la ai mei a devenit tot mai grea. Eram în baie la sora mea. Uşa era puţin crăpată. Nu m-am gândit că poate intra cineva peste mine. „Ce faci, abuzato?, mi-a strigat Marian, cumnatul meu, intrând în baie. „Ce, nu îţi place să te privesc?” I-am spus surorii, nu m-a crezut. De atunci au început tot felul de discuţii între ei. Au început să se ciondănească. Într-o dimineaţă sora mea a venit la mine, după o ceartă cu Marian. M-a făcut în toate felurile: târfă, etc.
Era în perioada Paştelui. Au adus un miel. „Hai să mă ajuţi să fac friptura”, mi-a zis sora mea. „Nu pot, nu-mi vine”, i-am spus. „Ce, te-a învăţat Bivolaru, eşti tot timpul cu nasul pe sus?” Îmi aducea sandvişuri cu friptură, dar eu nu mâncam. Doar pâine şi lapte am mâncat trei săptămâni, nu voiau să îmi ia altceva. Mă înjurau, vorbeau foarte urât cu mine. […]
La un moment dat am ieşit pe poartă, am ajuns la colţul străzii, erau nişte poliţişti. Într-o maşină. Erau doi.  M-au dus la un McDonald. Mi-am comandat de mâncare. Mi-au plătit poliţiştii. Zona s-a împânzit de alţi supraveghetori. Dacă ocupau o masă, în jurul lor erau alte trei ocupate.

Am fost bătută de sora mea şi de Marian. Plecasem cu Remus în oraş. Am întârziat cam 15 minute. I-au dat telefon lui Remus, l-au ameninţat că îl bagă în închisoare. Mă aşteptau la poartă. M-au smuls din poartă, sora mea m-a lovit peste faţă, avea un inel cu o piatră proeminentă. M-a urmărit pâna în cameră, m-a tras de păr.
Mă ţineau într-un corp de casă dărăpănat. Am fugit. Cu o zi în urmă veniseră la mine de la Direcţia de Protecţie a Copilului. Le-am spus cum se poartă cu mine ai mei. Ei veneau cam la doua-trei zile. Psiholoaga care spunea că vrea să fie prietena mea după ce a ieşit de la mine a dat o declaraţie televiziunii, că mă simt bine, încep să mă adaptez. M-au ameninţat că dacă încerc să fug mă vor duce la Poliţie şi mă vor ţine acolo.

Am fugit. Am fost pe străzi. Era ca un coşmar din care voiam să mă trezesc şi nu mai găseam ieşirea. Am nimerit într-o junglă. Mi-a fost frică să nu expun pe nimeni. Am trimis o scrisoare mamei mele. Auzisem de la Pavel că dacă voi fugi şi voi lua legatura cu cineva din M.I.S.A. imediat acea persoană intră în puşcărie.
Am fost prin toate oraşele din ţară. Numai cu hainele pe care le aveam pe mine. Eram dată în urmărire generală. Aveam şi interdicţie de ieşire din ţară. 
 
3.2. Încadrarea juridică a faptelor

Prezentăm  mai jos cele zece INFRACŢIUNI săvârşite de anchetatori şi pedepsite de Codul Penal, multe dintre ele în forma continuată şi în concurs, infracţiuni săvârşite  împotriva unei minore:
 
Art.189 alin 2: sechestrarea de persoane
Minora a suferit un veritabil arest aproape toata perioada 01–22 aprilie,  la domiciliul familiei Iordache prin complicitatea dintre aceştia şi autorităţi.

Art. 193 : ameninţarea
Minora, parte vătămată, a fost ameninţată cu arma, lucru care reiese chiar din imaginile video difuzate de televiziuni precum şi celelalte ameninţări verbale la care a fost supusă în mod repetat la diverse date.

Art.196: divulgarea secretului profesional
Divulgarea fără drept a filmărilor efectuate, de către organele de anchetă, la domiciliul Mădălinei, reprezentând-o pe aceasta în ţinută sumară, difuzarea fragmentelor din corespondenţă sau caietele personale ale fetei, aspecte producătoare de prejudicii evidente, incalculabile pentru imaginea, demnitatea şi dezvoltarea armonioasă a unei minore.

Art.246: abuz în serviciu contra intereselor persoanei
Încălcarea a mai multe articole din procedura penală privitoare la efectuarea percheziţiei arată modul intentionat defectuos şi abuziv în care organul de anchetă a efectuat percheziţia.

Art. 247: abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi
Interzicerea contactării avocatului atât în timpul percheziţiei cât şi la audiere, iar ulterior, după data de 1 aprilie contactul cu avocata i-a fost interzis cu desăvârşire.
Minorei, sub diverse pretexte, nu i s-a luat suplimentul de declaraţie solicitat de aceasta de a fi consemnat în mod expres. Toate aceste abuzuri au fost făcute de Parchet împotriva propriei „părţi vătămate” numai pentru că este cursantă yoga.

Art.250: purtare abuzivă raportat Art.267 ind.1: tortura
Modul jignitor în care i s-a vorbit, violenţele la care a fost supusă atât la percheziţie, la audiere (18 martie 2004), la I.M.L (1 aprilie) cât şi ulterior, suferinţele intense atât fizice cât şi psihice, modul în care a fost tratată, ca şi cum ar fi o infractoare care trebuie pedepsită, presiunile şi intimidările la care a fost supusă acoperă absolut toate elementele materiale ale acestor infracţiuni în mod cumulativ şi nu doar în mod alternativ, cum ar fi fost necesar.

Art. 266 aliniatul 1: arestarea, reţinerea nelegală
Reţinută prima dată pe data de 18 martie 2004, peste 14 ore, minora este reţinută  apoi peste 4 ore în interiorul I.M.L. pe data de 1 aprilie 2004, după care împotriva voinţei ei este urcată de autorităţi în maşină şi transportată cu forţa probabil la Constanţa, unde după o altă perioadă de timp a fost predată familiei.

Art.261 alin 1: încercarea de a determina marturia mincinoasă alternativ cu art. 260: instigare la mărturie mincinoasă
Procurorii au folosit constrângerea, violenţa şi ameninţările pentru a obţine de la minoră o declaraţie incriminatoare la adresa domnului Gregorian Bivolaru. Având în vedere circumstanţele în care a fost dată declaraţia, aceasta este lovită de nulitate absolută şi minora exonerată de orice răspundere.
Totuşi faptele procurorului care prin presiuni a obţinut această declaraţie se circumscriu unuia din cele două articole. Practica judiciară înclină, când mărturia mincinoasă la care s-a îndemnat a fost săvârşită, spre încadrarea faptei ca instigare la mărturie mincinoasă (art. 260 C.P.) ale cărui minim şi maxim special sunt mai mari decât pentru infracţiunea prevăzută de art.261 C.P. (încercarea de a determina  marturia mincinoasă).

Art.266 alin 3: cercetare abuzivă
Tratamentul cinic şi degradant la care o minora lipsită de apărare a fost supusă prin ameninţări şi violenţe pentru a declara lucruri neadevărate în scopul josnic de fi incriminată o persoană nevinovată.
Aducerea minorei în această  stare de spaimă a fost urmarită cu abilitate de către organele Parchetului încă din faza percheziţiei timp în care 10 ore minora a fost torturată, ameninţată, tocmai pentru ca astfel, odată dusă cu forţa la Parchet, uşura misiunea procurorului anchetator în a o determina, prin continuarea utilizarii metodelor de mai sus, la care s-au adăugat alte violenţe (tragerea de păr), să cedeze psihic, şi să declare ceea ce Parchetul dorea. Pentru asigurarea succesului acestei acţiuni s-a luat şi măsura să nu fie asistată de nici un avocat deşi este minoră şi a solicitat în mod expres prezenţa unuia.

În fapt s-a acţionat de la început în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale care pentru data de 18 martie a avut ca scop şi punct central obţinerea prin orice mijloace şi cu orice preţ a unei declaraţii acuzatoare la adresa domnului Gregorian Bivolaru pentru ca acesta să poată fi arestat. În fapt cei care au participat la această infracţiune complexă au calitatea de coautori.
Ne aflăm de asemenea pentru aceştia în prezenţa infracţiunii prevăzută şi pedepsită de:
Art.323: asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni

4. Abuzuri ulterioare celor din data de 18-19 martie 2004 săvârşite de autorităţi asupra cursanţilor Şcolii de Yoga M.I.S.A.

4.1 Tehnici “moderne” de anchetă

În ciuda faptului că acuzaţii foarte grave vehiculate de autorităţi în primele zile ale anchetei nu au putut fi susţinute prin probe concrete, persecuţiile şi agresiunile împotriva practicanţilor yoga în cadrul M.I.S.A. continuă şi în perioada următoare.
lată doar câteva exemple:

La data de 20.05.2004 a fost ridicată din autobuz E.T., profesor universitar, fostă practicantă yoga în cadrul M.I.SA. Aceasta a fost ridicată de către două persoane care s-au legitimat ca fiind procurori ai Curţii de Apel Bucureşti, a fost dusă la sediul acestui Parchet şi audiată de către domnul inspector Rotaru lonuţ în condiţii de presiune psihică. Deoarece i-a fost interzis dreptul de a lua legatura cu orice persoană, inclusiv avocatul, martora a refuzat să dea vreo declaraţie, solicitând cu fermitate să fie lăsată să plece. A fost lăsată să plece numai după ce a semnat un proces verbal prin care se angaja să vină să dea declaraţie în calitate de martor.

La data de 8.06.2004, doamna I.C.D. a fost adusă din Mangalia de către organele de Poliţie în baza unui mandat de aducere la Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Bucureşti pentru a fi audiată ca martor deşi starea sănătăţii ei era precară (în urma descinderilor din data de 18.03.2004 aceasta a pierdut sarcina).
Deşi doamna D. a refuzat să dea curs mandatului de aducere motivându-şi refuzul prin faptul că se simte foarte rău, poliţistul însărcinat cu ducerea la îndeplinire a mandatului de aducere a refuzat să ia în considerare acest lucru. La Parchetul de pe lânga Curtea de Apel procurorii Cerbu Viorel împreună cu domnul inspector Enache Cristian au fost nevoiţi să anuleze audierea dar numai cu condiţia ca martora să accepte sub semnatură să fie audiată 3 zile mai târziu. Martora a fost ţinută la „discuţii” singură, deşi venise însoţită de doamna avocat Solomon Adina, care a fost efectiv luată pe sus şi îmbrâncită afară. În absenţa avocatului ales, asupra martorei D.I.C. au fost exercitate presiuni, fiind când ameninţată cu schimbarea calităţii din martor în învinuit pentru mărturie mincinoasă, când ademenită cu promisiuni chiar de natură materială.

Până la urmă, presiunile asupra acestui martor îşi arată roadele. Astfel după ce iniţial doamna D. face o plângere penală împotriva procurorilor anchetatori, fiind martor al apărării în dosarul lui Gregorian Bivolaru, aceasta este inculpată în acelaşi  dosar sub acuzaţia de complicitate la traficul de minori şi i se pune sechestru pe casă, ulterior devenind martor al acuzării. Astfel, prin „grija” Parchetului, d-na D., în fapt victima procurorilor, ajunge să aibă aproape toate calităţile procesuale într-o speţă: de la martor al apărării la inculpat şi martor principal al acuzării.  

O altă tehnică utilizată de anchetatori la îndemnul serviciilor secrete a fost aceea de instigare a populaţiei la delaţiune. Enumerăm aici doar 2 cazuri, al domnului doctor C.B., cursant yoga, medic renumit cu multiple specializari în tratamentul fitoterapeutic, multe dintre ele efectuate în străinătate, corespondent al revistei Formula AS şi al doamnei doctor O.C., medic de familie, specialistă în homeopatie. Vecinii acestora au fost interogaţi de persoane în civil dacă : ”n-aveţi nimic de reclamat în legătură cu domnul(a) doctor, nu se fac orgii sexuale în cabinet…taie chitanţă pentru consultaţie… dar chiar nu vreţi să depuneţi nici o plângere?” Acelaşi set de întrebări/insinuări a fost folosit şi pentru alte persoane în acelaşi scop de a determina obţinerea de mărturii incriminatoare cu orice preţ.

4.2. Drame relatate de victime

M.C.şi N.C. au titlul de profesor doctor universitar şi predau de peste 20 de ani la Facultatea de Electrotehnică şi Telecomunicaţii din Iaşi. Apartamentul lor a fost percheziţionat fără să le spună nimeni ce se caută. „Stiţi voi ce!” – le-a aruncat cu subînţeles procurorul Idriceanu. Le-au fost confiscate toate cărţile,  cursurile şi revistele de yoga, fotografiile personale, CD-urile, casetele video şi audio, iar calculatoarele lor au fost ridicate cu totul, fără nici un fel de explicaţii. Ziarele au umplut Iaşiul cu istorii despre  faptele lor „scandaloase” şi din intelectuali respectaţi, M.C. şi N.C. s-au pomenit un soi de paria.

Cităm dintr-un interviu acordat de victimele procurorilor ieşeni: “Un profesor, şi el doctor universitar, a atras atenţia tuturor colegilor de catedră asupra activităţilor „obscure” cu care se îndeletniceşte M.C. Ce anume? Yoga. Pentru că practică yoga, M. reprezintă un pericol social, susţine colegul. De aceeaşi părere este şi prodecanul facultăţii, profesor doctor inginer T. E. Aşa că 1-a avertizat pe conducătorul ştiinţific al comisiei de doctorat din care M.C. făcea parte că legătura ei cu M.I.S.A. îl poate compromite şi ar fi mai bine s-o excludă din comisie. […]”.

N.C. este foarte marcat de cele petrecute. A stat închis două zile în casă, pentru a scăpa de hăiţuiala ziariştilor. „Nu am crezut până acum în absurdul la comandă. Mi-e greu să accept că fac parte dintr-o lume în care aşa ceva este cu putinţă. Mă simt ca un prizonier, ca şi cum nu mi s-ar permite să am decât părerea pe care o au ceilalţi şi să apreciez doar ce îmi spun alţii. Asta e realitatea? Vieţile sunt manipulate după bunul plac al unora care arată cu degetul într-o direcţie sau alta? Mă simt un străin la mine în ţară.” … „Nu am fost acuzat de nimic, cu toate acestea, relaţia cu rudele mele este foarte dificilă. La facultate, colegii părăsesc sala când intru, sunt evitat cu tact şi privit cu suspiciune. Cine are de câştigat de pe urma discreditării mele? Nu înţeleg ce vor de la mine. Îi simt peste tot. Sunt urmărit, telefoanele îmi sunt ascultate. Este inuman să fii agresat de cei care ar trebui să te apere. S-au zis despre mine câte şi mai câte, chiar că aş face trafic cu minore din Basarabia. Mă simt agresat psihic. Singura speranţă pentru reabilitarea mea e la Curtea Europeană….”.

4.3.   Martie 2005 – Abuzuri recente

Martie 2005: peste 50 de cetăţeni paşnici, majori, liberi, care nu au încălcat legile, sunt chemaţi de procurori, obligaţi sub ameninţări şi şantaj să spună că Bivolaru şi unii instructori de yoga, cu care acesta ar fi fost în complicitate, îi exploatează, îi forţează să muncească în slujba lor.

Astfel, o practică de yoga milenară, Karma Yoga, pe care însuşi Mircea Eliade a afirmat că a practicat-o toată viaţa, este prezentată în mod aberant de către anchetatori ca fiind o formă de exploatare umană. Având în vedere corespondenţa dintre Gregorian Bivolaru şi Mircea Eliade pe teme yoga, am putea afirma că Eliade a scăpat ca prin urechile acului de inculparea în acest dosar, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la Karma Yoga, iar dacă procurorii totuşi îl vor cita, ar trebui anunţaţi că decesul făptuitorului înlătură răspunderea penală.

Yoghinii citaţi interpretează acest gest penibil ca o modalitate de acoperire a abuzurilor săvârşite asupra lor şi că o răzbunare pentru manifestaţiile şi protestele lor din faţa Parchetului.

Folosirea de către autorităţi a noţiunii aberante a traficului de fiinţe umane, în scopul nedeclarat al oprimării ideologice, al distrugerii Şcolii de Yoga şi a conducătorilor acesteia, este extrem de periculoasă, întrucât poate conduce oricând la extinderea practicilor staliniste asupra altor mişcări spirituale, chiar şi asupra mănăstirilor, locaşuri unde este de notorietate efectuarea muncilor specifice necesare traiului călugărilor în comun.

Aspectele hilare considerate de procurori ca reprezentând trafic de fiinţe umane adulte (de fapt activităţi de preparare a hranei, autogospodărire, repararea locuinţelor unor yoghini) dovedesc încă o dată represiunea făţişă şi injustă la care suntem supuşi, precum şi refuzul procurorilor de a recunoaşte eşecurile repurtate până în prezent, în contextul în care preşedintele României a acordat un ultimatum de 6 luni tuturor instituţiilor care nu respectă legile în vigoare.
Trebuie subliniată aici similitudinea dintre comportamentul Parchetului faţă de aşa-zisa parte vătămată Mădălina Dumitru (din primul dosar instrumentat privind presupusul act sexual cu o minoră) şi celelalte aşa-zise părţi vătămate (din acest nou dosar privind traficul de persoane). În ambele cazuri, imaginile filmate vorbesc de la sine: ameninţaţi cu armele, bătuţi, umiliţi, aşa se poartă Parchetul cu cei pe care ar trebui să îi protejeze. Aceste persoane pe care Parchetul încearcă cu disperare şi împotriva voinţei lor să le ipostazieze în victime ale M.I.S.A., sunt de fapt doar victime ale Parchetului.

Procurorii au fost reclamaţi de Mădălina Dumitru, „victima” lui Gregorian Bivolaru, prin  2 plângeri penale cuprinzând 14 infracţiuni comise de aceştia. Yoghinii implicaţi în dosarul vizând traficul de persoane, „victime” ale aceluiaşi Gregorian Bivolaru, au depus 55 de plângeri penale reclamând 15 infracţiuni comise de procurori împotriva lor .

Cum este posibil să se emită mandate de arestare şi să fie inculpaţi oameni în dosare în care presupusele victime nu se recunosc a fi părţi vătămate?

Cu mult efort, Parchetul a reuşit să convingă alte două persoane din dosarul Mădălinei Dumitru să reclame (dupa 2 şi respectiv 5 ani) că domnul Bivolaru ar fi întreţinut, abuzând de autoritatea pe care ar fi avut-o asupra lor!!!, relaţii sexuale cu ele atunci când erau minore. Acestor două persoane li s-au  adăugat rudele lor (în acest al doilea dosar privitor la traficul de persoane), şi au reclamat cu toţii că au locuit în aşezăminte yoghine şi au fost exploataţi. Cum de abia acum, după declanşarea persecuţiilor şi abuzurilor din 18 martie 2004, au observat aceştia că sunt exploataţi? De ce nu au făcut plângere până la acea dată, de ce n-au părăsit aceste asezăminte în care au locuit ani de zile?

Declanşarea acestei noi anchete aberante dovedeşte, încă o dată, abuzurile fără precedent care au început la noi în ţară împotriva unei mişcări ideologice, o “vânătoare de vrăjitoare” ce aminteşte de decizia lui Ceauşescu de a interzice complet practica yoga în România, hotărâre fără precedent pe întreaga planetă.

Trebuie avut în vedere că în România nu a mai existat nici un caz de trafic de persoane cu excepţia cazului proxeneţilor – ceea ce arată că procurorii, pentru a-şi masca abuzurile şi nedreptăţile, precum şi această reprimare nedreaptă ce a fost declanşată la 18 martie anul trecut, urmăresc acum într-un mod silnic să găsească fel şi fel de chichiţe şi capete de acuzare, care mai de care mai abracadabrante şi mai stranii, pentru a dovedi în felul acesta că acţiunea lor de atunci a fost justificată.
Aşadar modul în care se acţionează în acest caz intens mediatizat arată că procurorii nu au găsit capete de acuzare, iar acum le inventează răstălmăcind legile într-un mod absurd.

Abuzurile săvârşite împotriva noastră trebuie identificate şi pedepsite, pentru ca altfel operaţiunea CHRIST va rămâne dovada că principiile şi valorile justiţiei şi democraţiei sunt doar vorbe fără acoperire. 

aprilie 2005
yogaesoteric

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More