Mi-am dorit să ştiu cine sunt şi am trăit o stare spontană de regresie în timp

Retrăirea profundă şi spontană a unei alte vieţi m-a ajutat să îmi recapăt liniştea, verticalitatea, încrederea în sine şi detaşarea de care aveam nevoie acum…

Întinsă în pat, dar complet trează, am trăit o stare spontană de regresie în timp. 
 
Simţeam o metamorfozare într-un bărbat, proces similar videoclipurilor în care dintr-un chip uman apare un alt chip uman. De data aceasta se trecea însă de la o femeie tânără, fascinantă şi foarte sensibilă (eu cea de acum) la un bărbat în vârstă cu o constituţie încă robustă, foarte stăpân pe sine şi înţelept (eu în altă viaţă). Metamorfozarea a avut loc iniţial din interior: am început să mă simt foarte bătrână, nu ca ceva negativ sau obosit ci ca ceva care exista de mii şi mii de ani…îmi simţeam sufletul bătrân şi trecut prin foarte multe, o stare profundă şi completă de antic şi de demult, atât de vechi încât originile parcă se pierdeau în negura timpului, asemeni munţilor sau civilizaţiilor dispărute – despre care se ştie doar că sunt foarte vechi, nu şi cât de vechi, căci oricum scara de timp la care se face referinţă este mult prea mare…Din acea stare vastă de atemporal şi îndepărtat am început să mă reconturez pe mine ca bărbat. Iniţial ca o prezenţă vagă, sentimentul de vechi se transforma în înţelepciune, nuanţele se conturau din ce în ce mai clar, până când am văzut. M-am văzut pe mine, din nou din interior, cu aceeaşi claritate ca şi până acum: acest bărbat înţelept la care se adunau mulţimi de oameni pentru sfaturi şi care era continuu un izvor nesecat de înţelepciune, acest bărbat acum vârstnic, dar puternic şi semeţ ca un stejar neclintit, eram eu…
 
Eu cea de acum, atât de des nesigură pe ea, cea care îi solicită pe alţii pentru un sfat, fiinţa exteriorizată, mereu în căutarea unei alte opinii şi a confirmărilor exterioare, dispăruse complet. Imaginea ei era aproape copilăresc ridicolă în comparaţie cu bărbatul tăcut şi înţelept care eram acum.
 
Trăiam profund o stare de detaşare completă faţă de lumea aceasta, stare pe care probabil o stabilizasem; o trăiam continuu ca fiind starea mea firească, naturală. Mă caracteriza o pace, o bunătate şi o răbdare eternă răspunzând iar şi iar întrebărilor şi frământărilor zilnice cu care oamenii veneau la mine, iar şi iar, ca într-un carusel de circ – demnitari, învăţaţi, femei, bărbaţi. Îi primeam la fel şi fără nici o diferenţă îi ascultam. Stăteau la rând sau în jurul meu aşteptând să le răspund, să îi ajut, să îi îndrum.
 
Veneau zbuciumaţi şi prinşi în vălul mayei. Înţelepciunea ţâşnea prin mine proaspătă, continuu, dintr-o detaşare completă şi o înălţare deasupra lucrurilor mărunte ale vieţii, deasupra zbuciumului efemer…Interior mă întrebasem de câteva ori “oare cât va mai dura aceasta, iluzia umană, ignoranţa, neştiinţa”, dar altfel eram plonjat în mine foarte adânc, vioi interior şi plin de seva autentică a esenţei vieţii trăite conştient…Trăiam singur, nefiind singuratic. Aveam un toiag şi simţeam cum viaţa exista şi în acest toiag noduros care mă însoţea adesea ca unic tovarăş exterior. La un moment dat, amuzat, mi-am spus tăcut că deja toiagul meu a ajuns la bătrâneţe. Total absorbit în realitatea fiinţei mele, eu nu făcusem acest comentariu despre mine însumi. Mă simţeam independent de corpul care îmi servea atât de bine. Trecuse mult, foarte mult, de când nu mai eram prins în jocul identificărilor deşarte, dar cu ceilalţi eram răbdător şi, zilnic, făceam acelaşi lucru, din nou şi din nou şi din nou…Eram asemeni izvoarelor de munte, ce curg mereu, le găseşti mereu în acelaşi loc, te împrospătează de fiecare dată, reci şi tăioase în realitatea lor, dar uluitor de regenerante pentru trup şi suflet şi mereu curgânde…
 

Am trăit apoi stări de autocontrol, forţă, încredere în sine, verticalitate clară şi stăpânire de sine exemplare, o stare de stabilitate emoţională şi mentală caracteristică unui bărbat echilibrat şi foarte armonios şi de care mă bucuram deplin. Eram matur, învăţasem de la viaţă, şi eram îmbogăţit sufleteşte, echilibrat, modest în purtare şi plin de bunăvoinţă şi răbdare constantă, egală şi nediferenţiată…Nu aveam răbdare cu răutatea sau prostia şi le admonestam aprig şi fără şovăială. Îmi simţeam profund sufletul şi natura mea de bărbat şi la un moment dat am conştientizat cum, acum întins în pat, mă simţeam în mod egal fericit şi fericită în oricare din aceste ipostaze de femeie sau bărbat, dar, identificându-mă înapoi cu mine bărbat, eram fericit să mă retrăiesc şi îmi îngăduiam să savurez acest sentiment de bărbat matur, împlinit, armonios, înţelept, răbdator şi plin de copleşitoare iubire şi tandreţe, de forţă transcedentală, putere, vitalitate şi voinţă…Zăbovit în mine însumi îmi aduceam aminte cu plăcere tinereţea mea, nu fusesem mereu înţelept, dar fusesem armonios, poate şi năbădăios cândva, viaţa mă sculptase bine, dar cel mai clar realizam acum faptul că această muncă de îndrumare a celorlalţi (datorită discernământului şi înţelepciunii de care mă bucuram atunci) prin cuvinte de încurajare, de dojană, de îndreptare, de iubire, această activitate fusese continuă şi neschimbată de ani de zile…Poate două treimi din viaţa de atunci eu tot asta făceam…Trecuseră câteva generaţii şi cam toţi cei care acum mă vizitau nu mă cunoscuseră decât aşa, sub forma asta: bătrânul înţelept.
 
Îmi simţeam şi corpul de bărbat, dimensiunile sale, aveam sentimentul că mâinile îmi sunt puternice şi ar putea contracara cu o forţă nebănuită pe oricine s-ar încumeta să o încerce. Tot ceea ce eram, de la structura fizică la suflet, apariţia mea, mersul meu, dădea un aer de simplitate, linişte, stabilitate, armonie, împăcare şi forţă colosală verticală ce vine de undeva de dincolo de formă.
 
Din nou am conştientizat complexa diferenţă dintre femeia jucăuşă, candidă, senzuală, sensibilă, dar câtodată atât de superficială, şi bărbatul matur, înţelept, răbdător, vizionar şi atât de stăpân pe sine…ambele faţete în esenţă fiind tot eu. Această experienţă m-a făcut să realizez cu bucurie copleşitoare jocul măreţ şi grandios care este creaţia lui Dumnezeu, acest joc suprem în care pe rând noi ne asumăm diferite roluri…şi cu care adesea ne identificăm uitând de eternitatea din noi.
 
Înţeleptul din mine îmi vorbea mie (cea de acum) aşa cum le spunea celorlalţi ceea ce aveau nevoie să ştie pentru a merge mai departe…Din adâncurile fiinţei mele veneau sfaturi calde şi ce îmi amintesc acum sunt cuvintele:
 
“Fii în pace. În tine vei găsi tot ceea îţi este necesar pentru a duce la bun sfârşit ceea ce ai de realizat acum…”
 
Făcusem, înainte să mă aşez în pat, o meditaţie de 7 minute cu Grieg, în care îl rugam frumos să mă ajute să mă cunosc complet, să îmi revelez complet Sinele Suprem ATMAN, să ştiu cine sunt, să nu mai şovăi…
 
Îţi mulţumesc Grieg…căci ceea ce am trăit atât de frumos a fost un cadou de la tine. Retrăirea profundă şi spontană a unei alte vieţi m-a ajutat astfel să îmi recapăt liniştea, verticalitatea, încrederea în sine şi detaşarea de care aveam nevoie acum…
 
Îţi mulţumesc pentru modul inefabil în care mi-ai reamintit că TOTUL ESTE DEJA ÎN MINE.
 

Irina

 
*****

Trimite-ne şi tu relatări despre trăirile tale spirituale pe adresa

. Cele mai frumoase scrisori de la cititori vor fi publicate pe site-ul nostru, iar relatările spirituale extraordinare vor fi premiate.

 
 
 

yogaesoteric

3 iulie 2007

Also available in: Français