Cura anticancer. Paralelă între cura naturală și cura chimioterapică
Dr. Călin Mărginean:
Doresc să scot în evidenţă, printr-o paralelă, datele comparative dintre cele două cure: cura naturală (prescurtată prin CN) şi cura radio/chimioterapică (prescurtată prin CRCT). Sunt convins că în urma examinării comparative a paralelei de mai jos, veţi vedea de ce am motive temeinice pentru care să recomand în exclusivitate cura naturală şi de ce am motive cel puţin la fel de temeinice pentru care să nu recomand orice cură radio/chimioterapică.
Însă alegerea între cele două cure o va face pacientul, în perfectă cunoştinţă de cauză, după ce a fost informat în prealabil asupra riscurilor și efectelor adverse sau asupra beneficiilor uneia sau celeilalte metode de tratament a bolii canceroase.
Dacă pacientul doreşte să facă radio/chimioterapie (terapia „convenţională”) este libertatea lui, eu nu stau în calea nimănui; dar această cură convenţională este strict incompatibilă cu o eventuală cură naturală! Doar pacientul va alege ce va urma să facă şi personal îi voi respecta alegerea! Dar nu se poate şi chiar contraindic categoric amestecul dintre cura naturală (care crește puternic imunitatea şi capacitatea organismului de a lupta împotriva cancerului) şi cura radio/chimioterapică (care scade drastic imunitatea şi capacitatea organismului de a lupta împotriva cancerului). Pentru a fi mai bine înţeles, ar fi ceva de genul: „Vreau să mă căsătoresc, dar îi spun viitoarei soţii că vreau să-mi păstrez şi amanta. Care femeie sănătoasă la minte ar accepta aşa ceva?” Ar fi păcat să ne… jucăm cu/de-a cancerul şi să ne îmbătăm cu apă rece! De aceea, de îndată ce v-aţi hotărât şi aţi achiziţionat acest protocol natural anticancer, suspendaţi imediat orice cură „convenţională”, adică radio sau chimioterapia!
Personal, recomand fără rezerve cura naturală, din motivele enumerate mai jos. Astfel, să urmărim împreună paralela dintre cura naturală (CN) şi cura radio-chimioterapică (CRCT):
1. CN – Distruge numai tumora, nu şi celulele normale ale corpului. Celulelor normale ale corpului le crește nivelul de antioxidanți (AO), starea de vigoare şi de tinereţe, dar le şi protejează împotriva degenerării maligne. Celulele tumorale sunt distruse selectiv, prin concentrarea AO în tumoră, ruperea mantiei de fibrină din jurul acesteia şi distrugerea vaselor care o alimentează. CN acţionează distructiv selectiv asupra tumorii.
1*. CRCT – Distruge atât tumora, cât şi celulele normale ale corpului, învecinate sau nu cu tumora, nu face nicio distincţie între celulele normale şi cele canceroase. Este indusă o stare pro-oxidantă în întregul organism, fapt ce poate determina adesea ca şi celule normale, non-canceroase să degenereze malign. Îmbătrâneşte celulele normale ale corpului şi le diminuează capacitatea de luptă anti-cancer.
2. CN – Nu are niciun efect advers.
2*. CRCT – Are numeroase efecte adverse: greţuri, vărsături, căderea părului, astenie, dureri de cap, complicaţii infecţioase, diaree, febră, erupţii cutanate, supresia măduvei hematogene, stomatită, gastrită, ulcer gastro-duodenal etc.
Altele: tulburări neurologice, psihice, fibroză pulmonară, afectare cardiacă, pancreatică, hepatică, renală, reacţii alergice mergând până la fenomene anafilactice (şoc anafilactic) şi nu în ultimul rând, prezintă chiar riscul de a induce o leucemie.
3. CN – Crește rapid apărarea imună şi numărul de LTK (limfocite T killer).
3*. CRCT – Scade drastic apărarea imună şi numărul de LTK. După o cură RCT, imunitatea specifică anti-cancer se prăbuşeşte pentru minimum 2 săptămâni, dar această perioadă poate să se prelungească pe luni de zile sau chiar ani! După mai multe CRCT, imunitatea specifică anti-cancer este sever şi persistent compromisă cu riscul major de a nu mai fi retrezită printr-o cură naturală ulterioară.
4. CN – Eficienţa şi randamentul sunt foarte mari, chiar şi în stadiile avansate. Cuvântul de ordine rămâne: curativ.
4*. CRCT – Eficienţă redusă sau minimă în stadiile intermediare şi avansate. Cuvântul de ordine în stadiile avansate rămâne: paliativ.
5. CN – Determină menţinerea sau creșterea în greutate.
5*. CRCT – Determină aproape întotdeauna o scădere (uneori brutală) şi continuă în greutate.
6. CN – Dacă există şi alte boli concomitente, prin intermediul curei acestea vor fi rezolvate (în special bolile aparatului cardiovascular); protejează împotriva apariţiei şi a altor boli pe parcursul curei.
6*. CRCT – Dacă există şi alte boli concomitente, cel mai adesea cura radio/chimioterapică le va agrava şi pe ele, de multe ori mergând până la risc vital. Pe parcursul curei, există şanse foarte mari să fie contractate şi alte boli (unele deosebit de grave), fie din cauza depresiei imune induse, fie din cauza efectelor adverse ale medicamentelor / izotopilor radioactivi / razelor X utilizate.
7. CN – Este accesibilă tuturor, având costuri moderate.
7*. CRCT – Are costuri enorme, care, dacă nu ar fi finanţate prin programe ale Ministerului Sănătăţii, ar fi inaccesibile pentru pacient; chiar şi aşa, aceste costuri atârnă greu pentru bugetele sănătăţii din multe state.
8. CN – E o metodă excepţională de combatere a formării de radicali liberi şi de tamponare a celor existenţi.
8*. CRCT – Reprezintă o metodă sigură de generare de radicali liberi, cu răsunet nefast asupra întregului organism. Există situaţii (şi nu puţine!), când tocmai chimioterapia induce formarea de AO (antioxidanți) de către tumoră (SOD – superoxid-dismutaza de pildă), care devine astfel rezistentă la orice fel de terapie şi nu mai poate fi distrusă.
9. CN – Analizarea principalelor constante biologice sanguine în timpul curei naturale arată fie o tendinţă spre normalizare a unor parametri afectaţi anterior, fie o îmbunătăţire netă a celor existenţi.
9*. CRCT – Analizele de sânge relevă alterări din ce în ce mai serioase ale constantelor sanguine, pe măsură ce au loc tot mai multe şedinţe; uneori, acestea sunt atât de pronunţate, încât impun oprirea de urgenţă a curei radio/chimioterapice şi intervenţia hotărâtă şi promptă pentru a atenua/neutraliza dezordinile produse şi pentru a restabili echilibrul în sistem.
10. CN – Este o metodă sigură, care vindecă de cancer, sau, în cel mai rău caz, nu aduce alte daune organismului.
10*.CRCT – Reprezintă metode nesigure, care, culmea! pot chiar induce (genera) cancerul.
11. CN – Nu induce/produce rezistenţă pe parcurs la componentele curei naturale, de orice fel ar fi ele, acestea fiind sigure permanent şi cu efect anticancer persistent, în funcţie de doză.
11*. CRCT – În timp (săptămâni-luni) poate apărea rezistenţa la tratament sau chiar încrucişată la alte chimioterapice, ceea ce impune schimbări de protocoale. Produce efecte adverse, cu atât mai pronunţate, cu cât dozele sunt mai mari.
12. CN – Pacientul trebuie să-şi schimbe obligatoriu şi radical modul de viaţă şi să adopte un stil de viaţă care i se va părea la început (relativ) restrictiv. Vor fi excluse cu desăvârşire viciile şi „micile plăceri culinare” pe tot parcursul curei. Cuvintele de ordine care-l vor călăuzi pe pacient pe întreaga durată a curei vor fi: seriozitate, consecvenţă, încredere şi niciun compromis cu „plăcerile” sau/şi cu viciile.
Tocmai la acest punct clachează majoritatea pacienţilor eligibili pentru cura naturală, preferând radio/chimioterapia, pentru simplul motiv că aceasta nu le cere să facă niciun fel de schimbări în modul de viaţă, în ciuda riscurilor enorme pe care le presupune.
12*. CRCT – Deşi ar fi o absolută nevoie ca pacientul să-şi schimbe, măcar acum, în ceasul al 12-lea, modul de viaţă, rar dacă există un medic care să-i indice să facă acest lucru. De cele mai multe ori, pacientul este lăsat să consume ce alimente doreşte, iar în dreptul consumului de alcool sau cafea nu se atrage deloc atenţia printr-o prohibiţie fermă; „oricum zilele-i sunt numărate!”, aşa se consideră.
13. CN – Pacientul şi aparţinătorii acestuia sunt informaţi corect despre boala pe care o are pacientul, iar acesta din urmă va fi invitat să colaboreze şi să facă şi el ceva pentru reuşita propriei cure.
13*. CRCT – Sunt state în care pacientului nu i se comunică deschis faptul că are cancer. Eventual, aparţinătorii cunosc aceasta, dar sunt sfătuiţi să păstreze o taină totală. Chiar dacă este informat, pacientul este transformat într-un factor pasiv şi suportiv, el netrebuind decât să „îndure” cura, neavând nimic altceva de făcut.
14. CN – Este regimul lui Dumnezeu: ajută enorm şi fără efecte adverse (eventual apare o stare discretă de balonare pe care orice erbivor/vegetarian total o are).
14*. CRCT – Este regimul omului: ajută uneori (mai ales în formele incipiente de boală), dar cu riscuri enorme, datorate în primul rând multiplelor efecte adverse amintite.
15. CN – După vindecarea prin această cură, riscurile de reapariţie ale cancerului cu aceeaşi sau altă localizare sunt practic nule (mai ales dacă anterior nu s-a apelat şi la CRCT), pacientul fiind informat corect referitor la ceea ce a dus la apariţia maladiei canceroase în cazul său, plus că i se explică exact cum poate preveni reapariţia bolii.
15*. CRCT – După vindecarea prin această cură, şansele de reapariţie ale maladiei canceroase sunt mari, reale, pe parcursul întregii vieţi, din cauza faptului că imunitatea pacientului a fost mai mult sau mai puţin sever compromisă prin cure repetate, dar şi pentru că pacientul nu este îndemnat să-şi schimbe stilul de viaţă care l-a condus la boală şi nici nu i se aduc la cunoştinţă metodele sigure de prevenire a reapariţiei bolii.
16. CN – Detoxifică organismul, susţine ficatul (laboratorul întregului organism și organul-cheie care contribuie la purificarea corpului) şi-l ajută să producă substanţe cu efect antitumoral.
16*. CRCT – Chimioterapicele sunt substanţe toxice pentru întregul organism, dar mai ales pentru ficat. Capacitatea acestuia de a apăra corpul poate fi sever alterată.
– Vindecarea în cancer utilizând CRCT este de cel mult 1 din 4-7 persoane pentru formele inaparente/incipiente ale bolii şi de 1 din 20 de persoane pentru formele avansate. Asta spun statisticile oficiale! Realizaţi, sper, că procentele prezentate sunt total nesatisfăcătoare!
– După una sau mai multe CRCT se poate trece pe cura naturală, dar eficienţa acesteia va fi cu atât mai redusă, cu cât mai multe CRCT au fost făcute. CN creşte oricând imunitatea, firește, dacă aceasta nu a fost iremediabil compromisă prin CRCT.
– CRCT poate determina tumorile să înceapă să producă chiar antioxidanți (AO) de tipul superoxid-dismutazei (SOD), special pentru a se apăra de „atacul” radio/chimioterapic, devenind astfel extrem de rezistente sau tot mai rezistente în faţa unei noi CRCT sau, din păcate, în faţa curei naturale.
Întrebările la care trebuie să răspundă o cură naturală corect condusă sunt următoarele:
1. Componentele minime obligatorii care vor fi prescrise în anumite doze conferă acesteia un nivel antioxidant suficient de înalt, de 30.000-50.000 (sau chiar 100.000) unităţi ORAC? Aceasta este o întrebare de bază, în lipsa căreia orice încercare de a trata cancerul devine un pur amatorism!
2. Am printre componentele minime obligatorii măcar una care să-mi distrugă mantia de fibrină a tumorii şi să-mi concentreze antioxidanții în tumoră?
3. Există componente care să determine distrugerea tumorală directă?
4. Există componente care să distrugă selectiv vasele care alimentează tumora?
5. Cura naturală respectivă are capacitatea de a retrezi acel tip de globule albe LTK (limfocitele T killer) care să se apuce să „mănânce” (fagociteze) tumora?
6. Este ficatul pacientului susţinut/stimulat eficient, atât pentru a anihila toxicitatea substanţelor emise de tumoră, cât şi pentru a produce antioxidanţi endogeni?
7. Este evitat orice factor ce ar da chiar şi o mică picătură de „speranţă” maladiei canceroase?
8. Are cura naturală o toleranţă digestivă bună şi este compliantă (adică are şanse să fie respectată de pacienţi) pe parcursul a luni de zile?
9. Cura naturală este lipsită de efecte adverse?
Care este modul de acţiune al curei naturale anticancer?
a) Atacul direct, care presupune:
– distrugerea mantiei de fibrină a tumorii;
– distrugerea/bombardarea acesteia cu un nivel AO (de antioxidanți) cât mai înalt;
– utilizarea unor componente exogene +/– potenţatoare de efect, sau endogene, care să distrugă direct tumora;
– distrugerea vaselor care alimentează tumora.
Atacul direct nu depinde de imunitatea organismului, poate fi manevrat şi coordonat din exterior, e controlabil, dar eficienţa lui e de cel mult 35-40% în învingerea maladiei canceroase. Se poate învinge cancerul şi exclusiv prin atac direct, dar şansele de recădere ale pacientului odată vindecat sunt mari, iar perioada de vindecare utilizând numai această cale este semnificativ crescută.
b) Atacul indirect presupune retrezirea limfocitelor T killer, care să reînceapă să mănânce tumora. Realizarea acestui deziderat se face prin:
– atingerea unui nivel cât mai înalt de AO, care să stimuleze diferenţierea şi maturarea limfocitelor T killer;
– mobilizarea unor factori endogeni, ce determină la rându-le retrezirea limfocitelor T killer.
Atacul indirect, deşi mult mai eficient, reprezintă o variabilă dependentă strict de organismul persoanei cu cancer, incontrolabilă; cura naturală se străduieşte să stimuleze organismul, dar poate să reuşească sau nu.
Astfel:
– dacă pacientul a urmat numeroase cure radio/chimioterapice înainte de a intra în cura naturală, imunitatea acestuia poate fi serios afectată şi chiar compromisă. Măduva hemato-formatoare poate fi efectiv „prăjită” şi incapabilă să mai producă un număr suficient şi eficient de limfocite T killer;
– dacă pacientul are o tumoră mare sau/şi metastaze cu sau fără complicaţii multiple ale acestora, aceste metastaze generează în organism o cantitate importantă de substanţe toxice, care inhibă acţiunea limfocitelor T killer;
– dacă însă pacientului cu cancer i s-a reuşit retrezirea limfocitelor T killer, cazul e ca şi rezolvat, pacientul merge clar şi constant spre vindecare şi se va vindeca relativ repede, iar şansele de recădere vor fi minime.
Eficienţa acestuia atac indirect este cuprinsă între 60 și 65%, fiind definitorie!
Citiți și:
Acizii graşi esenţiali, oxigenarea şi prevenirea cancerului
Jumătate dintre bolnavii de cancer sunt omorâţi apoi chiar de chimioterapie, nu de cancer!
Medicamentul cel necunoscut care vindecă orice boală: Enzimele
yogaesoteric
8 noiembrie 2017