Naţional şi supranaţional – încotro ne îndreptăm?

 

Secolul al XIX-lea a fost leagănul formării unor conştiinţe de sine ale neamurilor. Li s-a spus „sentiment naţional”. Acest sentiment a condus, în chip natural, către voinţa unificării într-un singur stat a celor ce se simţeau a fi de un singur neam. Voinţă ce era naturaliter destrămătoare de echilibre imperiale.

Bismarck a simţit potenţialul acestei destrămări de echilibre când a spus că ordinea politică stabilizată la finele secolului putea fi pusă în pericol doar de vreo „prostie” ce ar porni din Balcani.

O astfel de „prostie” a pornit după asasinarea prinţului moştenitor al tronului Imperiului Habsburgic. După patru ani de război, nu mai exista nici imperiul Vienei, nici imperiul Berlinului, iar imperiul ţărilor era căzut pe mâna sovietelor aşa-zis proletare, care execrau ideea de naţiune în beneficiul unui internaţionalism socialist. Imperiul Otoman, destrămat, lăsa loc naţionalismelor balcanice.

Ceea ce avea să urmeze avea să fie polarizat după polul naţionalist şi polul internaţionalist. Și astăzi, încă, aceşti poli distribuie liniile piliturii de fier care sunt viaţa statelor. Un nou imperialism îşi caută configuraţiile sub chipul internaţionalismului. Câţiva mari bancheri din Vest au pariat pe acest internaţionalism. Nu conta că avea un conţinut antiburghez. Conta doar că avea potenţialul unor unificări globalizante (supranaţionale). Naţionalismele treceau, fără voia lor, pe partea reacţionar-conservatoare a evoluţiei istorice. La o sută de ani după ce şi-au atins apogeul (unificarea Italiei, unificarea Germaniei), naţionalismele au intrat în criza unor configurări supranaţionale.

În 2016, am avut reacţia neaşteptat reacţionară a electoratului din SUA, care a ales un preşedinte antiglobalizant. Multilateralismele ce fuseseră configurate erau, acum, ameninţate de o nouă privilegiere a bilateralismelor.

Noua conjunctură era, din nou, una de război mondial, dar „prostia” nu mai venea din Balcanii care pot produce mai multă istorie decât pot consuma, ci din inima celui mai globalizant stat – SUA.

Acest mers aproape natural, dar forţat, totuşi, al unificărilor către nivelul lor globalitar (un totalitarism global) este, acum, contestat de aşa-zişii suveranişti. Partea lor de dreptate constată că s-au acumulat prea multe elemente de ideologie fals umanistă, pe alocuri antiumană, în graba totalitarilor de a-şi impune noul imperiu.

Pandemia? Face ea parte din jocurile acestei nerăbdări?

Citiți și:

În timp ce SUA nu mai propagă globalismul, ci naționalismul, politicienii români au rămas blocați într-un discurs dictat parcă de multinaționale

Globaliști vicleni și patrioți

Criza globalismului?

 

yogaesoteric
12 septembrie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More