Noua politică a UE: Copii confiscați de stat, pe motiv de atașament „excesiv” față de mame

A-ți iubi părinții a devenit deja o crimă în țările Uniunii Europene. Astfel, s-a ajuns ca statul să smulgă copiii din sânul familiilor și să-i închidă în centre sociale, pe motiv de atașament excesiv față de mame.

Acțiunile de confiscare a copiilor s-au înmulțit și s-au extins în tot mai multe state din UE, aceasta fiind noua politică a Uniunii Europene, la care, iată, va adera și România, prin controversatul Observator al copilului, prevăzut ca jalon în PNRR.

Comisia de Petiții a Parlamentului European a fost implicată, în luna aprilie, într-un scandal uriaș, după ce eurodeputații au respins un raport împotriva politicii abuzive a Germaniei de confiscare a copiilor din sânul familiilor. Raportul ar fi putut avea o putere semnificativă asupra statului german, care ar fi fost obligat să returneze copiii familiilor, ne spune Marius Tudor, consilier în Parlamentul European. Unul dintre motivele pentru care copiii au fost luați din familie a fost „un atașament excesiv față de mamă”, pentru că în Germania acest aspect ar fi împotriva siguranței copilului.

La școală copilul spunea că-și iubește mama, că îi este dor de mama, că vrea să stea cu mama și atunci Protecția Copilului a intervenit. Este și cazul unei românce din Germania, căreia i-au luat fetița și au instituționalizat-o pentru că fetița și-a exprimat iubirea față de mamă în mediul școlar. De doi ani fetița a fost luată de la mamă și de la tată, iar patru luni de zile mama, săraca, nu a avut drept nici să-și viziteze copilul în centrul ăla social. Acum o poate vizita doar periodic, dar statul german nu are de gând să-i dea copilul înapoi. În Germania este prevăzut în legislație că și statul are drepturi asupra copilului, pentru că îi oferă acces gratuit la educație și la alte servicii publice”, a declarat Marius Tudor, consilier în Parlamentul European.

România se aliniază

Ceea ce s-a petrecut în Parlamentul European cu acest vot este uluitor, pentru că majoritatea eurodeputaților sunt părinți, mai spune consilierul Marius Tudor. Acesta arată că politica de abuzuri ale statelor împotriva părinților există deja în Austria, în Germania, în statele nordice și acum se pare că, prin acest Observator al copilului din România, care este jalon în PNRR, se încearcă abordarea asta și la noi în țară.

Sub pretextul prevenției, majoritatea copiilor din România sunt expuși riscului de separare de familie, pentru că mulți români sunt săraci, mulți sunt plecați în străinătate, cu sau fără copii. Există un articol în proiectul de lege al Observatorului copilului conform căruia, dacă copilul a emigrat pe o perioadă mai mare de un an, poate fi separat de familie. Păi dacă tu, stat, nu ai fost în stare să scoți din sărăcie copiii României, vii acum să dai o lege prin care să mi-i iei? Păi de ce? Te-ai chinuit tu cu ei? I-ai îmbrăcat tu, i-ai încălțat tu? Sau ai tu resurse financiare îndeajuns de multe să ai grijă de ei, când zeci de ani nu ai putut s-o faci? Ei, de fapt, urmează doar niște ordine. La inițiativa unui eurodeputat de la USR, acum Reper, anul trecut a fost adoptată la nivelul UE garanția pentru copii. În această garanție se regăsește și abordarea asta a Observatorului copiilor, în care toți copiii aflați în diferite situații dificile sunt băgați într-o bază de date”, a precizat consilierul Marius Tudor.

Fecioara Maria, reprezentată de un bărbat

Direcția dată din 2019 în Parlamentul European este de uniformizare pentru toate aspectele, fără să mai conteze valoarea familiei și valoarea credinței, susține consilierul Marius Tudor. „Reprezentantul comunității LGBT din Parlamentul European s-a pozat în Fecioara Maria, care era reprezentată, astfel, de un bărbat cu părul lung și cu barbă – atât de departe s-a ajuns. Este o jignire, o ofensă imensă. Și pe domnul nostru Iisus Hristos l-au pus în fașă copil de culoare. Eu înțeleg că este necesar să existe egalitate, dar asta nu înseamnă ca, prin anumite acțiuni, să-mi subminezi mie credința”, a mai afirmat Marius Tudor, consilier în Parlamentul European.

Citiți și:
Categoria „Copiii voștri sunt ai noștri”. Judecător Ioana Tripon: Separarea copilului de familie devine norma
Lăsați copiii în pace! (I)

 

yogaesoteric
26 mai 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More