Novak Djokovici, secretul longevității și succesului: „Mă bazez pe Dumnezeu și pe îngerii păzitori. În momentele grele, când nu mai am putere, apelez la intervenția dumnezeiască
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovici, sportivul cu cele mai multe titluri de Mare Șlem din istoria acestui sport (24), a declarat că în momentele grele de pe teren apelează la Dumnezeu și la îngeri, relevă Eurosport.
În momentele grele, sârbul apelează la credință pentru a trece mai departe.
„Mă bazez pe Dumnezeu și pe îngerii păzitori. În momentele în care nu-mi mai simt picioarele, când nu mai am putere, când mingea este neclară……. În acele momente, apelez la intervenția dumnezeiască.
Poate nu o să mă credeți, dar mi s-a petrecut de multe ori de-a lungul carierei mele, în măsura în care chiar m-am surprins pe mine însumi cum am reușit să suport anumite situații.
Cred că așa a fost și acum. Când lovești mingea peste fileu de 30 de ori, nu mai vezi mingea clar, este pură intuiție. Este greu de descris cuiva care nu este în locul meu, pentru că acesta este ultimul stadiu al epuizării. Al doilea set a fost poate cel mai greu din viața mea”, a declarat Novak Djokovici, citat de Tennis Majors.
Sârbul a câștigat recent, la New York, competiția US Open, al 24 titlu de Mare Șlem din carieră, record în tenisul masculin.
Djokovici s-a închinat pe teren după victoria din fața lui Medvedev și este cunoscut pentru faptul că de multe ori petrece timpul liber în pelerinaje la mănăstiri.
Citiți și:
Novak Djokovic, declarații interesante referitoare la propaganda vaccinării: Nu mai există jurnalism liber
Liderul tenisului mondial, sârbul Novak Djokovic, se opune vaccinării obligatorii și pașaportului de vaccinare: „Am fost întotdeauna un susținător al libertății de a alege”
yogaesoteric
5 noiembrie 2023
Also available in: Français