O ideologie derutantă: alternaționalismul

Strategia geopolitică a președintelui Trump nu încetează să uimească lumea. Unii chiar se întreabă: dar oare există o asemenea strategie? Dacă da, răspund alții, ea e mai degrabă o lipsă de strategie. Ceea ce ar putea să fie un mod de operare și mai redutabil. Oricum, e clar că se merge mai degrabă pas cu pas și nu se știe parcursul, ci doar obiectivul, dar și el enunțat la modul general: America First.

Ca europeni, ne interesează în mod deosebit ce gânduri are Washingtonul cu Lumea veche si, în primul rând, ce planuri are cu Noua Europă. Se mai dezinteresează de ea administrația? Și cum? O abandonează, are alte formule concrete de acțiune? Îi va aplica oare o nouă politică? Oricum, Steve Bannon, șeful campaniei electorale victorioase a lui Trump iar apoi consilierul său strategic a părăsit Casă Albă pentru a se prezenta drept trimisul american pe pământul european. Dar este el sau nu investit, fie și tacit, ca reprezentant al Americii oficiale? Ori este doar aliatul (și protectorul) forțelor suveraniste care se opun UE, multiculturalismului și imigrației extraeuropene?

Răspunsuri în materie le poate da (sau nu) doar prestația fostului consilier prezidențial. El se recomandă cumva ca un fel de succesor al doamnelor Margaret Albright, Condolezza Rice, Victoria Nuland și al domnilor John Biden sau Wess Mitchell (acesta din urmă în exercițiul funcțiunii). Ar urma așadar să gestioneze „pe teren” relațiile Americii cu Europa. Spre deosebire de cei enumerați, Bannon nu mai are nicio calitate oficială și – tot o noutate – anunță că își va împărți timpul între America și Europa (de fapt, se va ocupa și de mai tot restul lumii și vom vedea cum). 

„După mai mult de 70 de ani de integrare europeană, el apreciază că ordinea politică ieșită din al Doilea Război Mondial pierde teren în fața mișcărilor naționaliste” – crede a ști Khatya Chhor, ziaristă la France 24. Drept care a instalat la Bruxelles sediul central al unei organizații / mișcări / formațiuni politice / fundații (cum ii spun diverși analiști), de fapt al unei agenții „prestatoare de servicii intelectuale pentru partidele naționaliste xenofobe europene”, cum o numește abraziv un alt ziarist francez, Jean-Yves Camus. 

Bannon își propune unirea partidelor naționaliste și populiste de dreapta din Europa pentru a produce o demonstrație de forță electorală în alegerile europarlamentare din mai 2019. Agenda sa de întrevederi este foarte încărcată, căci numai în câteva săptămâni s-a întâlnit cu liderii unor partide ultraconservatoare din Franța, Germania, Marea Britanie, Belgia, Ungaria etc. În general partide care de ceva vreme sunt pe val. Au intrat în Bundestagul german, sunt al doilea partid în Franța, au guvern în Italia, vor avea probabil succes la apropiatele alegeri din Suedia, fac presiuni pentru un „Brexit dur” în Marea Britanie, sunt la putere în Polonia și Ungaria etc. 

Cvasihegemonia Grupului Partidului Popular European (Creștin-Democrat) în Parlamentul European este amenințată, iar alegerile o pot avaria serios (de altfel, asta se și urmărește).

Dar planurile lui Steve Bannon sunt mult mai ambițioase. „Naționaliști din toate țările, uniți-vă!” pare să fie sloganul său. „Cred că vedem astăzi o reacție mondială împotriva guvernelor centralizate, fie ele de la Beijing, Washington sau Bruxelles” (cam derutantă declarație!). Elementul central care unește această contestație este o mișcare de centru dreapta a adevăratei clase mijlocii, acești bărbați și aceste femei care muncesc și care s-au săturat de dictatura a ceea ce poate fi numit partidul „Davos” (al actualelor elite politice și de afaceri ale lumii) – explică el. 

Bannon anunță deschis că își propune să contrabalanseze impactul fundației Open Society a lui Soros, care în ultimii ani a injectat 18 miliarde de dolari „pentru promovarea democrației în Europa”.

Propensiunea ideologică și organizatorică a lui Bannon este însă planetară. Presa vest-europeană a și categorisit-o în rândul -ismelor secolului XXI. Îi spune „alternaționalism”, ceea ce înseamnă „a gândi global și a acționa național”, pentru a distruge mondializarea, prin înlocuirea ideologiei liberale și a liberului schimb fără frontiere cu o societate tot capitalistă, dar într-un cadru reglementat de state-națiuni autoritare politic și conservatoare pe planul valorilor. 

În această vastă campanie, Bannon are în vedere „statele cu o puternică verticalitate a puterii – chiar dacă unele sunt considerate inamici ai Statelor Unite – dar și inamici ai civilizației creștine” al cărei promotor înfocat se declară. 

Portdrapelul alternaționalismului nu ezită să-i alăture, într-o enumerare, pe acești (vremelnici) „tovarăși de drum”, cum le-ar fi zis Lenin, aliaților cât se poate de onorabili. În iulie 2017, el susținea că naționalismul este la putere în Egipt, India, Filipine, Coreea de Sud, Japonia, Rusia lui Putin, China lui Xi Jinping și Statele Unite ale lui Trump. Așadar, nu toate aceste state sunt aliați ai Americii, poate chiar dimpotrivă. El denunță, de pildă, „voința hegemonică a Chinei și nouă axă Beijing-Teheran-Ankara împotriva Occidentului creștin”. Iar șirul nedumeririlor continuă: este interesat de eurasianismul politologului rus Aleksandr Dughin, dar și de valorile tradiționale musulmane și hinduse promovate de islamologul francez Rene Guenon în secolul trecut. Apoi: dacă e antisemit sau nu, iarăși, păreri împărțite.

Deocamdată însă, Steve Bannon își propune o mare victorie a mișcării sale la viitorul scrutin europarlamentar, unde speră să obțină o treime din mandatele noului Parlament European. „Va fi prima confruntare la scara unui continent între populism și partidul Davos. Un moment capital pentru Europa”, prezice el triumfalist. 

Viziunea lui Steve Bannon este însă pe cât de temerară, pe atât de consternantă, iar comentatorii europeni, vădit stupefiați, se întreabă dacă gândirea americană poate fi compatibilă cu realitățile europene și nu numai. Unii exegeți, pentru a încerca să înțeleagă ceva, recurg la filozoful german Carl Schmitt, care vorbea de un „nomos al Pământului”, adică „o organizare a lumii care, pentru a garanta o ordine stabilă, delimitează spații politice și civilizaționale în loc de a urmări o unificare ai cărei apărători cei mai ardenți vor un guvern mondial și se simt ceea ce se cheamă cetățeni ai lumii”.

Dacă proiectele lui Bannon vor prinde consistență, relațiile internaționale se vor ideologiza din nou. Deocamdată însă, constructul său pare mai degrabă o variantă originală (ca să nu-i spunem altfel) pentru Europa, dar cu extensii, a arhitecturii mondiale pe care ne străduim să o deducem din demersul global al președintelui Americii. Cât de realistă și de viabilă ar putea fi mișcarea lui Steve Bannon de înființare și afirmare a unei Internaționale alternaționaliste o vor arăta europarlamentarele din mai 2019. În marea lor majoritate, politologii europeni sunt sceptici. Dar dacă?

Citiți și:

Naționalismul și Imperiul Liberal (I)

Davos, bătălii care nu se opresc. George Soros: Trump este un «pericol pentru lume». Cum sună agenda miliardarului de stânga

Le Pen îi cere lui Macron «răspunsuri puternice» la «suferinţa socială»; Bannon îi compară pe protestatari cu votanţii pentru Trump şi Brexit



yogaesoteric

7 februarie 2019

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More