Obiectivul rusesc, între înfrângerea Ucrainei sau înfrângerea Occidentului

Un comentariu scris de generalul francez Dominique Delawarde, pe 8 octombrie 2022. Delawarde este unul dintre cei 20 de generali semnatari ai unui articol publicat în Valeurs Actuelles la jumătatea lunii aprilie, care evocă „dezintegrarea” Franței.

Ca orice observator interesat de operațiunea specială din Ucraina, m-am întrebat în repetate rânduri despre comportamentul general al armatei ruse, despre reținerea, despre acțiunile sau uneori inacțiunea sa, despre platitudinea și calmul afișate de guvernarea rusă în fața isteriei guvernelor și a presei din țările membre NATO.

Prin urmare, am căutat noi chei pentru a urmări să înțeleg evenimentele și să le dau un sens. Un text al unui blogger rus mi-a atras atenția, deoarece corespundea destul de bine gândurilor mele. O să vi-l prezint așa cum este, mai jos, înainte de a adăuga un scurt comentariu. Sursa: https://t.me/actualiteFR/18411

*******

„O altă încercare de a înțelege operațiunea rusă în Ucraina, care readuce în centrul strategiei obiectivul principal: nu doar schimbarea Ucrainei, ci și a NATO, pentru a o forța să-și respecte angajamentele din 1991 (sau 1997) și a o readuce în linia întâi a vremii. Explicasem toate acestea între decembrie și februarie 2021-2022: https://telegra.ph/Ukraine-%C3%A0-J3-27-f%C3%A9vrier-2022-04-12

Încă de la începutul operațiunii din Ucraina, am început să-mi pun multe întrebări cu privire la scopurile, obiectivele și rezultatul final al acesteia. Acțiunile armatei și ale autorităților noastre au arătat clar că Rusia nu a încercat să finalizeze rapid operațiunea.

Vedeți cât de ciudate sunt următoarele acțiuni:

– Retragerea voluntară a trupelor din apropierea Kievului;
– Refuzul de a prelua inițiativa;
– Oprirea operațiunilor ofensive și trecerea în defensivă;
– Negocieri deliberat lipsite de sens;
– Schimburi ciudate de prizonieri;
– Lovituri aproape exclusiv împotriva unor obiective militare;
– Refuzul categoric de a deteriora infrastructura strategică „civilă”;
– Referendumuri organizate în grabă;
– Refuzul de a ataca cartierele generale și centrele de decizie ale inamicului.

Și mai sunt multe alte ciudățenii, atipice pentru acțiunile unei armate care intenționează să obțină o victorie rapidă și decisivă [inclusiv: niciun atac asupra apărării antiaeriene, a liniilor de aprovizionare etc.].

Desigur, cea mai ușoară opțiune este să presupunem că autoritățile noastre sunt proaste. Bineînțeles, sunt capabili să ducă un război normal. De ce nu o fac? O reflecție îndelungată m-a condus la următoarea concluzie:

Dacă luăm în considerare faptul că operațiunea este doar unul dintre pașii în lupta împotriva Occidentului, se pare că Rusia nu are nevoie de o victorie rapidă și decisivă în Ucraina. Armata este inutilă prea departe. O înfrângere rapidă și completă a Ucrainei nu va schimba nimic pentru noi din punct de vedere geopolitic. Vom avea noi teritorii și noi populații, dar alinierea geopolitică globală va rămâne aceeași. Și vom fi în continuare forțați să jucăm după regulile altcuiva, iar sancțiunile unilaterale ne vor fi impuse cu impunitate.

Obiectivul pare să fie complet diferit: să forțeze Occidentul să arunce în infern cât mai multe resurse financiare și militare. În jocul de șah, o piesă este sacrificată pentru a atrage un adversar într-o capcană din care nu poate scăpa. Și dacă ținem cont de acest obiectiv, devine clar de ce SUA au aruncat în aer conductele noastre: fără ele, importanța conductelor ucrainene crește considerabil. Aceasta este o încercare de a-i implica și mai mult pe europeni în conflict.

Singura întrebare este când va considera Rusia că Occidentul a fost suficient de ruinat în privința proiectului său ucrainean pentru ca Moscova să pună rapid capăt conflictului și să reia discuțiile cu un adversar slăbit din punct de vedere economic. Scopul nu este de a învinge Ucraina (reprezintă doar o sarcină secundară), ci de a învinge Occidentul, care a luat prea mult din suveranitatea noastră (dacă sancțiunile ne sunt impuse cu impunitate, atunci nu avem suficientă suveranitate).

În acest caz, Ucraina este doar o victimă a propriului său regim politic, care s-a lăsat antrenată într-o confruntare între mari actori geopolitici. Nu este nici măcar o piesă în jocul de șah, ci doar tabla pe care se joacă jocul.

Atâta timp cât Rusia reușește să profite de mobilizările care nu au făcut parte din marketingul acestui conflict în februarie, reușește să recâștige inițiativa din când în când (suficient pentru a menține cea mai mare parte a conflictului în interiorul granițelor fostei Ucraine) și menține un raport de victime clar în favoarea sa, totul va fi bine.”

*******

Comentariu gen. Delawarde:

În 1990, fosta URSS s-a prăbușit din motive economice. Prăbușirea a fost rapidă, iar consecințele sale au schimbat echilibrul geopolitic al planetei pentru o lungă perioadă de timp. A fost nevoie de mai mult de treizeci de ani pentru ca Rusia să-și revină datorită determinării unui om providențial, care a reușit să pună economia Rusiei pe picioare, să-i restabilească mândria și coeziunea și să redea forțelor sale armate capacitățile pe care le pierduseră.

În ceea ce privește partea occidentală, treizeci de ani de dezinvestiții în domeniul apărării pentru țările UE și de campanii militare costisitoare și contraproductive pentru SUA au deteriorat considerabil capacitățile NATO, atât în ceea ce privește personalul activ și de rezervă, cât și în ceea ce privește pregătirea pentru războiul de mare intensitate. Sau în ceea ce privește echipamentele majore, întreținerea și disponibilitatea tehnică operațională a acestora.

Pe frontul economic, datoria cronică și nelimitată de pe ambele maluri ale Atlanticului de Nord, împreună cu costurile a aproape trei ani de gestionare dezastruoasă a crizei din domeniul sănătății, au slăbit considerabil fundamentele marilor economii occidentale într-o asemenea măsură încât semnele unei iminente crize economice, financiare și sociale majore se înmulțesc. În plus, de ambele părți ale Atlanticului de Nord, populațiile statelor membre ale Alianței par din ce în ce mai divizate și mai reticente în a-și sacrifica puterea de cumpărare, confortul și nivelul de trai pentru a se îmbarca în aventuri războinice inițiate de o mică elită neo-conservatoare și globalistă a SUA.

În lupta dintre NATO și Rusia care are loc în teatrul ucrainean va exista un învingător și un învins la sfârșitul jocului. Iar gradul de rezistență economică și socială al fiecăreia dintre părțile aflate în conflict va determina învingătorul.

În opinia mea, timpul este acum de partea Rusiei, care nu are niciun interes să precipite evenimentele și nu ia nicio măsură în acest sens. Mai ales că gestionarea sinucigașă a acestui conflict de către Europa și SUA, prin sancțiuni de tip bumerang, riscă să provoace, pe termen scurt, un colaps economic occidental de durată, comparabil ca amploare și consecințe cu cel pe care l-a cunoscut fosta URSS în 1990. Dacă operațiunea specială rusă s-ar fi desfășurat în mod decisiv și rapid, cu semnarea unui tratat de pace oficial cu Ucraina, ar fi existat doar câteva modificări de frontieră și lumea ar fi trăit ca înainte, fără nicio modificare de reguli. Lumea hegemonică SUA-UE-NATO și-ar fi recăpătat rapid ascendentul și obiceiurile proaste de a dori să conducă întreaga planetă prin amenințări și sancțiuni. Dacă, dimpotrivă, după o iarnă dureroasă, după o inflație cu două cifre care duce la o scădere semnificativă a puterii de cumpărare și a nivelului de trai în Occident, după falimente în afaceri și tulburări sociale care nu pot decât să se înmulțească, după un colaps parțial sau total al economiei lor, guvernele țărilor membre NATO își dau seama că nu au altă opțiune decât să accepte noile reguli (cele ale lumii multipolare așa cum se conturează astăzi), atunci doar Rusia va fi câștigat jocul. Miza războiului dintre NATO și Rusia depășește cu mult granițele Ucrainei. Pentru Rusia și pentru statele care o susțin, este vorba de neutralizarea definitivă a hegemoniei „SUA-NATO-dolar” și de revizuirea funcționării organizațiilor care îi sunt mai mult sau mai puțin asociate și/sau supuse acesteia (FMI, OMC și chiar ONU).

Pentru a realiza acest deziderat, este necesar să se reușească provocarea unui colaps parțial sau total al economiilor occidentale, cu consecințe de durată, de natură să forțeze guvernele țărilor membre NATO să se recompună.

Durabilitatea operațiunii din Ucraina ar putea fi condiția necesară și suficientă pentru a provoca un colaps economic occidental. Am înțelege astfel mai bine atitudinea de expectativă a Rusiei, care pare să nu se grăbească.

Dar aceasta este, desigur, doar o ipoteză printre altele.

Citiți și:
NATO a recunoscut că este în război cu Rusia
Scrisoarea generalului francez Dominique Delawarde către prietenii săi
Americanii este necesar să-și dea seama că rușii sunt cu adevărat supărați

 

yogaesoteric
15 decembrie 2022