Passiflora – floarea patimilor Mântuitorului

Passiflora (Passiflora incarnata), numită şi floarea patimilor, este o plantă medicinală din familia Passifloraceae, originară din zonele tropicale ale Americii, Asiei şi Australiei. În mod greşit este cunoscută ca „Floarea pasiunii”, aceasta fiind de fapt o traducere greşită a expresiei „flos passionis”, numele pe care i l-au dat plantei preoții spanioli misionari ajunși în America de Sud în secolul al XVII-lea.

Mai mult decât orice altă plantă, passiflora a fost asociată de credincioşi cu patimile lui Hristos. Cele cinci petale ale florii şi cele cinci sepale, asemănătoare ca formă şi culoare, care le înconjoară, îi reprezintă pe cei 10 apostoli fideli (fără Iuda trădătorul și fără Petru) care au rămas alături de Hristos în timpul suferinţelor sale. Filamentele, în număr de 72, ar corespunde coroanei cu spini purtate de Hristos (se spune că erau tot 72 de spini). Frunzele ascuțite amintesc de lancea cu care a fost străpuns Iisus.

Passiflora este o plantă cățărătoare care își susține greutatea cu ajutorul unor cârcei. Acești cârcei sunt echivalenţi vegetali ai degetelor: sunt subțiri, dar extrem de puternici și au un simț tactil dezvoltat. Când planta crește, din tulpina ei răsar cârcei care se întind, căutând un suport solid. Celulele dinspre exterior cresc mai repede decât cele dinspre interior, iar astfel vârful cârcelului se răsucește. Ulterior, mijlocul cârcelului începe să se încolăcească precum un arc, trăgând floarea mai aproape de ancorajul său. Când planta ajunge la maturitate, este fixată pe loc de mii de cârcei.

Tulpina cațărătoare, lemnoasă, poate ajunge de la 3 până la 10 m. Frunzele sunt trilobate, zimțate, dispuse de o parte și de alta a ramurilor și au un pețiol lung de formă trilobată.

Florile frumoase cresc individual și au petale albe, acoperite de o corolă de filamente violet sau roz și de stamine mari cu săculeți portocalii. Floarea patimilor este o floare de dimensiuni mari iar diametrul ei poate ajunge la 4-5 cm. Are o corolă specifică, formată din petale de culoarea albă, dublate de filamente vișinii, mai lungi decât petalele, iar staminele sunt de culoare portocalie. Fructele sunt și ele mari și conțin multe semințe în interior.

Passiflora înflorește vara, iar ținuta cea mai sănătoasă și mai spectaculoasă a acestei plante agățătoare se obține prin expunerea la soare sau într-un loc semi-umbrit, în sol cu umiditate medie, bogat în humus și cu aciditate neutră. Această plantă medicinală este diferită de varietatea cultivată care produce fructul pasiunii.

Componenții principali

Planta conține flavonoizi, glicozide, alcaloizi, compuși fenolici și ulei volatil.

Proprietăți

Principalele proprietăți medicinale ale plantei sunt legate de acțiunea inhibitoare asupra sistemului nervos central. Planta are proprietăți sedative, anxiolitice, hipotensoare si antispastice. Din passiflora sunt utile frunzele și tulpinile. Frunzele se recoltează la sfârșitul verii. După uscare, passiflora este folosită la prepararea de ceaiuri sub formă de macerat la rece, tincturi, extract de lichid și pulberi.

Indicații

Passiflora se folosește pentru tratarea insomniei, anxietății, spasmelor musculare, mai ales dacă sunt însoțite și de încordare musculară, palpitațiilor, stărilor de iritabilitate nervoasă, stări emotive, precum și în tratarea gastritelor, a colitelor și a nevralgiilor. Se poate folosi ca adjuvant în convulsii de diferite etiologii, migrene. Este un remediu blând, de aceea este foarte adecvat administrării la copii. O serie de studii efectuate în 1974 au relevat faptul că maltolul și etil-maltolul sunt responsabile pentru efectele sedative ale passiflorei. În plus, flavonoidele au de asemenea acțiune sedativă.

Absentă din numeroase tratate medicale tradiționale, passiflora a rămas destul de puțin cunoscută, în pofida certelor sale calități sedative și calmante, cât și a adaptabilității foarte bune la tratamentele personalizate, pentru majoritatea oamenilor. Din acest punct de vedere, mult mai cunoscute sunt hameiul și valeriana, pe care totuși passiflora le însoțește în formulele fitoterapeutice ale unor preparate.

Utilă împotriva insomniei, a stărilor nervoase (angoase, isterii, palpitații) a neurasteniei, a excitației cerebrale (epilepsie), ea servește totodată la tratarea tulburărilor de menopauză. Antispasmodică și lipsită de pericol, passiflora are efect benefic în cazul nevralgiilor și al astmului spasmodic.

Cunoscută drept remediu de mult timp, această plantă a făcut obiectul unor studii recente, care confirmă proprietățile sale anxiolitice. Datorită lor, se remarcă în mod special utilitatea în tratarea anxietății extreme cazate de sevrajul apărut în urma consumului de canabis, de opiacee sau de alcool. Se pare, de asemenea, că poate trata azoospermia (absența spermatozoizilor și deci infertilitatea masculină), cât și scăderea libidoului, de care suferă în mod frecvent marii consumatori de alcool sau de țigări.

În fine, passiflora și-a demonstrat de curând și proprietățile antitusive, care confirmă utilizarea sa tradițională împotriva astmului.

Preparare

În general, ca remediu se folosește ceaiul sub formă de macerat la rece din frunze – o linguriță de produs vegetal se adaugă la 200 ml de apă plată, se lasă la macerat în vas acoperit timp de 4-6 ore, se strecoară, se îndulcește cu puțină miere. Se consumă două-trei căni pe zi, între mesele principale, dintre care ultima înainte de culcare. Și florile sunt la fel de eficace, însă în general se preferă frunzele.

De asemenea, frunzele uscate se pot folosi sub formă de pulbere, administrată sublingual o dată la 6 ore.

Contraindicații

Nu se administrează la copiii sub 5 ani, în sarcină și perioada de alăptare.

Citiți și:
Cinci ierburi miraculoase ce te ajută să te vindeci când ai gripă
Trei fraţi pătaţi. Una dintre cele mai puternice plante detoxifiante
Revitalizează-ţi sănătatea prin optimizarea funcţionării celor trei sisteme ale trupului

yogaesoteric
15 iunie 2021