Piticii la putere

În România nu există pitici. Decât la putere. Oricât de haidamaci ar fi ei, eu îi văd ca pe niște pitici care se zvârcolesc și se bat să ajungă la putere. Și să n-o mai lase din mână. Ba visează să rămână în istorie cu portrete, așa cum îi pictează pe pitici Rone (de la Cicerone, pe el chemându-l Cicerone Florin Cojocaru), în lucrările expuse la Galeria „Kulterra”, în expoziția numită „Forest Dwarfs”.

Ne-am dat pe romgleză cu totul, ați mai văzut vreo expoziție în România cu denumire românească? Cui se adresează ea, românilor, turcilor, celor care vorbesc romgleza sau piticilor de la putere? Fiindcă americanilor, în niciun caz, mai ales acum, după ce ne-au retras Visa Waiver! Au ei piticii lor, cu soții supersexy, precum faimosul Peter Dinklage, din Games of Thrones (Urzeala tronurilor). Ce să mai spun de petrecărețul Verne Troyer, care a devenit celebru în comedia Austin Powers şi măsoară doar 81 cm. Cum este foarte bogat, Troyer sparge averea pe soţia playboy Genevieve, înaltă şi frumoasă, pe petreceri sălbatice şi pe procese în care este acuzat de tot felul de răutăţi pe care le-a făcut la beţie. El are o figură de copil, precum Napoleon-ul lui Rone, un pitic milităros, foarte colorat, cu chipiu ca al lui Napoleon, care a spus: „În politică, prostia nu este un handicap”. Da, un bun titlu pentru tablou, cum ar spune și Jack Black, regele piticilor de la Hollywood, fiindcă este cel mai înalt și cel mai talentat. Eu nu l-aș plasa printre pitici, are 1,68 m, după cum joacă în filmul The Holiday, unde se îndrăgostește de Kate Winslet și Cameron Diaz.

Dar ce, pe Al Pacino îl plasăm printre pitici? Și are tot 1,68 m, cu 3 cm mai sus decât Napoleon. Napoleon a fost pitic? Avea 1,65 m înălțime. Piticii suferă de o boală numită nanism, care îi împiedică să crească în înălțime.

„Forest Dwarfs”, adică Pitici de pădure. O pădure a piticilor găsim și în „Alba ca Zăpada și cei șapte pitici”. Cred că numai Frații Grimm și Walt Disney i-au făcut celebri pe pitici! Noi știm de Pădurea spânzuraților, dar cine mai vorbește azi de Liviu Rebreanu și Liviu Ciulei? I-am arătat curatorului galeriei cartea cu Gopo. NU auzise de Gopo, de cel care încă din 1957, când a luat Palme d’Or la Cannes pentru filmul „Scurtă istorie”, a făcut cunoscută România în lume. Omulețul lui a cucerit cu floarea toată planeta, în afară de România, fiindcă aici piticii sunt la putere și își bat joc de toate valorile. Cum poți să faci o Românie demnă de respect, să-i redai independența și identitatea, fără cultură, fără să existe un dialog între generații?! Să nu auzi de Gopo, e ca și cum nu ai auzi de Picasso sau de Andy Warhol. Gopo desena la fel de bine și ingenios ca Picasso. L-a dovedit, prin originalitate, și pe Walt Disney, cu care a fost bun prieten și i-a făcut un portret antologic. Sunt foarte supărat pe incultura care s-a instaurat în România pe toate potecile și la toate etajele!

Dar să revin la Rone. Cine e Rone? Un pictor îndrăgostit de pitici. El ne explică faptul că în 1990, în Franța, a fost martor când piticii de grădină au fost expulzați într-o pădure, să li se dea „libertate”, iar apoi a început să-i picteze, să rămână fascinat de personalitatea piticilor, care nu este cazul să fie reduși doar la calitatea de bufon de circ. Sigur, este ceva total crazy să te ocupi de o categorie atât de defavorizată a naturii și a societății. Cunoști mai bine Omul vitruvian dacă îi studiezi pe pitici? Mă îndoiesc. Nici Leonardo, nici Michelangelo, nici Dürer nu s-au ocupat de acest subiect. Pe cine a interesat din Renaștere? Pe nimeni. E ceva neserios, speculativ în artă, fiindcă subiectul te îndeamnă la experiment.

Rone a cam chelit, fiindcă expoziția lui nu ne spune niciun cuvânt (fiindcă nu știe!) despre miracolul care a cuprins Parisul în 1974, când Lucian Pintilie (dacă o fi auzit și de el) a adunat toți piticii din Paris pe care i-a folosit în spectacolul său după piesa Turandot de Carlo Gozzi.

Și la „Bulandra” exista un pitic, nelipsit din spectacolele cu oameni mari. După apariția cinematografului, piticii au început să fie folosiți ca personaje exotice. Și piticii nu sunt chiar pitici atât de mici, să facă baie într-un ibric, cum spune cântecul de grădiniță. Duceți-vă la „Kulterra”, să vedeți expoziția lui Rone, și-i veți vedea pe pitici în tablouri uriașe, de doi metri, cu rame princiare, pictați în culori vii, în acrilic. Rone a vrut să ne arate regalitatea piticească.

Păcat că el nu a avut niciun simț politic, efortul de a ilustra piticimea toată, cu eroii ei, precum Pierrot le Fou, Little Big Man (lipsește Dustin Hoffman), Smile, Joker, Black Dwarf și White Dwarft sau Arlekino, nu se ridică la niciun concept, dimpotrivă coboară totul la materie și la sex. Filmul lui Jean-Luc Godard, Pierrot le Fou, îl are protagonist pe Belmondo, care nu-i pitic. Ce credeți că au în comun toate aceste portrete cu pitici mai mari și mai mici, proiectați în stil videoclip pe un ecran? Falus și testicule. Toate se termină cu aceste podoabe naturale, ceea ce minimalizează orice plăcere estetică; dacă nu ai umor, nu înțelegi de ce piticii sunt atât de mici, fiindcă au sexul mare și femeile sexy se omoară după ei, ce exotism vulgar!, de aceea Rone i-a văzut monumentali.

Păcat că în cursa pentru alegerile prezidențiale nu există și un pitic. I-ar bate pe toți cu obrăznicia lui. Un pitic colorat, desigur, și potent, ca Napoleonul lui Rone. Însă din biografia împăratului aflăm că „dragostea este o prostie săvârșită în doi, care face mai mult rău decât bine și cred că ar fi o binefacere dacă o divinitate protectoare ne-ar descotorosi de ea și i-ar elibera pe bărbați”.

Interesant ar fi fost să vedem și hobiți, care sunt strămoșii pitici ai omului, așa cum i-a descris Tolkien și din care a rezultat fantasticul serial cinematografic The Lord of the Rings (Stăpânul inelelor) al lui Peter Jackson. Însă hobiții sunt inocenți, de o moralitate desăvârșită. La Londra, la Tate Museum, am văzut piticii lui Turner, cu care seamănă izbitor piticii lui Rone. Însă spectacolul cel mai original de pe lume al piticimii este la Bergen, la Muzeul Trolilor. Ce fantastic contrast între troli și vikingi! Însă geniul principal al piticilor este Diego Velázquez. Mergeți la Prado și veți vedea minunea, regi și pitici alături, începând cu Las Meninas. Nu-i exclus ca și Yorick, pe care îl elogiază Hamlet, să fi fost pitic. Piticii au o istețime scăpărătoare. Nu e ușor să fii bufon la curtea unui rege. Dacă aș fi întrebat ce aș vrea să fiu într-o nouă viață, rege sau pitic?, aș spune că aș vrea să fiu pitic. E esențial să privești lumea de jos în sus, decât de sus în jos. Dar în America? La New York am văzut pitici negri și de acolo am aflat că falusul mare îl au nu piticii, ci cocoșații. Așadar, pe când o expoziție cu cocoșați, dle Cicerone? E timpul ca și cocoșații să vină la putere!

Autor: Grid Modorcea, dr. în arte

Citiți și:
Patrick André de Hillerin: „Sunteți victima propriilor aplauze”
Dan Diaconu: Cum identifici nebunia?

yogaesoteric
14 aprilie 2025