Despre Albă ca Zăpada și rostul frumuseții
În zilele noastre, asistăm la o adevărată inflație de narațiuni, care mai de care mai originale și mai nemaiauzite, prinse adesea însă într-un program de (re)educare culturală, mai ales a tinerilor. Ei bine, în pofida acestui curent, Jonathan Pageau a purces la readucerea în atenția contemporanilor săi a basmelor clasice, care au forța de a le (re)organiza viața într-un mod fericit și valabil.
Redăm în continuare interviul pe care el l-a oferit publicației Familia Ortodoxă:
Reporter: Pornind de la basmul „Albă ca Zăpada”, pe care l-ați rescris într-o versiune care îi potențează simbolistica inițială, vă invit să ne împărtășiți de ce v-ați angajat în acest demers de reimaginare a basmelor clasice.
Jonathan Pageau: Pentru mine, ideea de a reexamina basmele are de-a face cu acest moment cultural în care trăim, și anume faptul că, în ultimele decenii, poate din anii ’60 încoace sau poate după cel de-al Doilea Război Mondial, ne-am confruntat cu o atitudine cinică față de tradițiile noastre, un fel de subversiune a poveștilor, o deconstrucție a lor. Astfel, în America de Nord, aproape toate versiunile noi ale basmelor din ultimele câteva decenii sunt cinice; sunt variante postmoderne, inversate, preschimbate în instrumente ideologice pentru agende globaliste și progresiste. Iar în ultimii ani, situația a devenit atât de gravă, încât studiourile Disney au ajuns aproape de colaps. Toate proiectele lor eșuează. Foarte puține filme mai au succes.
Am aflat acum mulți ani că vor să realizeze o versiune live-action a lui „Albă ca Zăpada” și știam că nu vor avea succes. Au fost atât de captivi ideologiei lor, încât nu au putut spune povestea. Acesta a fost unul dintre faptele care m-au făcut să realizez că acum este momentul să repovestesc aceste povești într-o manieră frumoasă, cu respectul cuvenit față de poveste, cu atenție la detalii, și într-un stil festiv, în ansamblu.
Povestea este reluată într-un mod care urmărește să fie relevant pentru zilele noastre, însă nu prin distorsionarea ei, astfel încât să corespundă unui program ideologic, ci mai degrabă prin scoaterea în evidență a diferitelor imagini la care se poate conecta un cititor de azi. Este o cale de a le arăta oamenilor că ele constituie fundalul gândirii noastre, sunt piatra pe care se sprijină civilizațiile noastre. Narațiunile evangheliilor, basmele, poveștile populare – acestea sunt aspectele care ne țin împreună.
„Frumusețea nu este o monedă de schimb”
Rep.: Cum definiți frumusețea, în contextul basmului amintit? Trăim într-o cultură în care frumusețea a devenit o industrie și, încă din copilărie, fetele învață să-și instrumentalizeze frumusețea în diferite scopuri.
J.P.: Vedeți, povestea „Albă ca Zăpada” vorbește despre cum o fată devine femeie și despre pericolele și amenințările care se ivesc în acest proces, despre tentațiile de a-ți folosi frumusețea în alte scopuri decât cele pentru care este menită. Soluția este înfățișată chiar în basm, anume că frumusețea unei femei este ceva cu adevărat minunat care ni se oferă, dar ea are o menire, iar aceasta este unirea în dragoste cu un bărbat și întemeierea unei familii. De fapt, cel mai bun mod de a onora frumusețea este căsătoria, și e important să îi ajutăm pe oameni să vadă cum aceasta este cea mai prețioasă, cea mai frumoasă direcție înspre care poate tinde frumusețea, și că nu e necesar să ne ferim de ea. E bine să sărbătorim frumusețea, dar să o sărbătorim în contextul potrivit.
Există un secret despre frumusețe, pe care cred că fetele tinere se străduiesc să îl înțeleagă, anume că frumusețea este o mare putere. Atracția pe care o produce asupra bărbaților este ceva foarte, foarte puternic. Însă frumusețea corect direcționată, adevărata frumusețe cheamă la curăție, la virtute. Acesta este aspectul pe care oamenii nu-l înțeleg, că o femeie tânără are puterea de a induce direcție și castitate în viața unui tânăr, pentru că ea poate transmite mesajul: „Ei bine, dacă mă găsești frumoasă, atunci asta aștept de la tine, acesta este tipul de comportament pe care îl aștept de la tine”. Așa a fost din vechime în ce privește frumusețea. Dar acum am devalorizat-o, vedem frumusețea ca pe o monedă de schimb. Nu pentru virtuți, ci mai degrabă pentru a face schimb de avere sau de statut social sau de plăceri sau de putere politică. Dar nu putem nega cât de puternică și cât de minunată este frumusețea. Nu e cazul să ne ferim de frumusețe, este necesar să înțelegem cât de puternică este și ce poate genera.
Rep.: Ați scris o carte întreagă despre simbolismul din „Albă ca Zăpada”. Ce ne puteți spune despre oglinda fermecată?
J.P.: Ei bine, oglinda reprezintă conștientizarea puterii pe care o exercită propria-ți frumusețe. Există pericolul de a fi conștientă de propria frumusețe și apoi de a deveni sclava acestei conștientizări. Regina din poveste se privește constant pe ea însăși în oglindă și este judecată de oglindă, de această dorință de a-și evalua permanent propria frumusețe. În timp ce Albă ca Zăpada este frumoasă, dar nu știe că este frumoasă și, prin urmare, frumusețea ei este pură, nu este ceva calculat, prin care să îi controleze pe ceilalți.
Ceea ce se petrece cu regina este că, în cele din urmă, dorința de a fi frumoasă o controlează pe ea însăși și nu numai atât, dar, de fapt, o distruge, astfel încât este dispusă să-și sacrifice frumusețea reală pentru una iluzorie. Este dispusă să se distrugă pentru a deveni frumoasă. Și ceea ce vedem astăzi este o caricatură a frumuseții – femei cu fețe botoxate, care și-au făcut o mulțime de operații estetice, atât de înrobite de ideea de frumusețe și atât de controlate și obsedate de ea, încât nu văd că se preschimbă în monștri pentru a fi, chipurile, frumoase. Nu mai au simțul frumuseții, criteriile frumuseții. Una dintre ipostazele pe care vreau să le evidențiez este femeia vârstnică frumoasă. O femeie vârstnică nu are același tip de frumusețe ca o fată de 19 ani, dar are ceva foarte puternic, pentru că o persoană în vârstă, împăcată cu sine, care își cunoaște locul în lume, strălucește, are un fel de strălucire care este foarte diferită de frumusețea protetică a chirurgiei, de părul vopsit și de straturile de machiaj pe care uneori oamenii, pe măsură ce îmbătrânesc, și le adaugă.
Citim descrierile sfinților în viețile lor, și am avut, de asemenea, șansa de a întâlni unii călugări mai în vârstă. Este greu de descris, caracteristicile lor sunt exact cele la care te aștepți de la o persoană în vârstă, pielea lor este ridată, trupul lor se stinge, dar există o strălucire în ochii lor și în statura lor care se poate trăi, se poate vedea. Este frumusețea chipului lui Dumnezeu.
„Dacă mă iubești, așteaptă-mă!”
Rep.: Dar mărul otrăvit ce simbolizează?
J.P.: M-am străduit mult timp să înțeleg acest aspect. În povestea tradițională a fraților Grimm, regina merge să o vadă pe Albă ca Zăpada de trei ori. Și de fiecare dată îi aduce diferite obiecte. Întâi un pieptene frumos, apoi un corset frumos. Și când te gândești, acest gest este foarte ciudat. Oglinda i-a spus reginei că Albă ca Zăpada este cea mai frumoasă dintre toate. Deci, de ce îi aduce ea lucruri care să o facă mai frumoasă? Motivul este că regina încearcă să o facă pe Albă ca Zăpada asemenea ei. Încearcă să o facă să-și dorească frumusețea, să o facă să-și dorească să folosească frumusețea ca pe o armă, să o facă conștientă de propria ei frumusețe într-un mod în care să simtă că e necesar să muncească pentru frumusețea ei, că e nevoie să se transforme pentru a fi mai frumoasă. Și tocmai acest demers este cel care o conduce la moarte. Astfel, mărul otrăvit devine o imagine a acestei științe de a instrumentaliza frumusețea. Este într-adevăr o imagine a fructului cunoașterii binelui și răului. Dar, în acest caz, este un fruct al cunoașterii frumuseții și urâțeniei. În basm, eu spun că acest măr a declanșat cândva un mare război și am făcut mărul un măr de aur, astfel încât să fie o referință la judecata lui Paris, când i s-a cerut să decidă care dintre zeițe este cea mai frumoasă și să o premieze cu un măr din grădina Hesperidelor. Am vrut să-i ajut pe oameni să vadă că există o legătură între aceste povești, între Iliada, „Cartea Facerii” și „Albă ca Zăpada”.
Și „Cântarea Cântărilor” a fost o sursă bogată de inspirație pentru repovestirea mea. Așa că există o scenă în care Albă ca Zăpada citează din „Cântarea Cântărilor” și are legătură cu ceea ce am spus despre felul cum frumusețea poate conduce către virtute. Îl întâlnește pe prinț mai devreme, înainte de momentul final, și prințul vrea să o sărute, iar ea îi spune: „Dacă mă iubești, așteaptă!”. Și prințul este de acord, se retrage. Ei bine, aici este evidențiată puterea frumuseții și, de asemenea, a momentului potrivit. Dacă ar fi furat-o pe Albă ca Zăpada în acel moment, prințul ar fi fost doar un hoț și nu ar fi lăsat dragostei șansa să crească până la momentul potrivit. Cei doi era necesar să devină pregătiți pentru această dragoste și pentru statutul de rege și regină.
Am urmărit, de asemenea, să-i ajut pe oameni să înțeleagă și de ce prințul o sărută la final pe Albă ca Zăpada. Este un mister în poveste. De ce un prinț, care merge prin pădure și găsește o fată moartă, o sărută? Așa că în basmul meu, Albă ca Zăpada spune un verset din „Cântarea Cântărilor”: „Nu trezi dragostea înainte de vreme” (cf. „Cântarea Cântărilor” 8:4). După ce Albă ca Zăpada a adormit sau a murit, el a recunoscut că acum este momentul potrivit să relaționeze cu ea. Iar aici sunt multe nivele de interpretare. Este sugerată așteptarea momentului potrivit în ceea ce-i privește pe doi tineri care sunt prea tineri pentru a avea o relație și care e bine să aștepte până la momentul când sunt pregătiți. Chiar și într-o relație dintre un bărbat și o femeie există, de asemenea, momentul potrivit, și acest aspect rămâne valabil și în ceea ce privește copiii și familia. Și astfel, toate acestea sunt încorporate în această idee de trezire din somn. Din păcate, cultura noastră nu îi învață pe tineri să aibă această răbdare, să aștepte să crească, până când sunt pregătiți pentru marea iubire. Și au multe iubiri și multe morți succesive între timp, până când au șansa de a avea o mare iubire într-o zi. Dacă o vor mai avea vreodată.
Ceea ce se petrece cu regina este că ea își folosește frumusețea ca armă, ca instrument, pentru a obține ceea ce dorește de la viață, dar în cele din urmă tocmai asta o distruge. Și aceasta este o problemă cu dragostea în ziua de azi, oamenii nu sunt atenți. Dacă folosești frumusețea doar ca pe un instrument pentru a obține plăcere sau pentru a obține ceea ce vrei, acele experiențe, repetate ciclic în viața ta, te vor distruge. Cu cât te dedai mai mult la asta ca tânăr, cu atât ai mai puține șanse să găsești marea iubire, pentru că ceva se strică încet, înlăuntrul tău.
Sunt oameni care amână căsătoria, spunând: „Ei bine, vreau să aștept până găsesc persoana potrivită și mă căsătoresc”, și așteaptă până ajung la treizeci de ani și apoi este foarte dificil pentru ei să se căsătorească, nu mai pot avea copii și există toate aceste consecințe. Și între timp se luptă să își reconcilieze trecutul și își aduc tot bagajul emoțional în relație.
Există motive întemeiate pentru care în vechime ne bazam pe această viziune că, în cele din urmă, idealul este întâlnirea a doi tineri feciorelnici în căsătorie. Desigur, înțelegem că acum suntem răniți sufletește și că nimeni nu este perfect, dar cred că încă putem să menținem acest ideal. Și apoi, bineînțeles, să fim iertători și înțelegători, dar idealul ar fi bine să rămână.
Cea mai bună alegere
Rep.: Cum îi putem călăuzi pe tineri către o iubire curată și reală?
J.P.: Cred că există aspecte care sunt adevărate despre lume și altele care sunt false. Modul în care înțelegem relațiile și erotismul în epoca modernă este fals, nu dă roade. Generează conflicte. Produce suferință și multe divorțuri. Produce familii destrămate. Ceea ce putem face în primul rând ca părinți este să exemplificăm în familiile noastre frumusețea unei familii și frumusețea unei relații. E necesar să lucrăm la propria noastră familie, pentru că toată lumea poate vedea când o familie este puternică și frumoasă și toată lumea este atrasă de asta. Știu că ar putea fi dezamăgitor, pentru că nu este o soluție rapidă. Nu le poți spune copiilor tăi nimic mai convingător decât să înveți să îți iubești soțul sau soția. Astfel, oamenii vor vedea că o familie este mult mai bună decât toate prostiile la modă prezentate în cultura populară.
Este trist să constatăm că se petrece asta, dar am văzut cum tinerii, la un moment dat, își dau seama că nu vor să aibă copii. Nu vor să aibă ei înșiși relațiile disfuncționale pe care le-au văzut în jurul lor. I-am văzut pe copiii mei, de exemplu, influențați de anturajul lor. Însă apoi își dau seama repede că viața de familie pe care au avut-o în copilărie a fost foarte prețioasă și foarte puternică. Și că, în cele din urmă, asta e ceea ce își doresc.
Apoi, dincolo de exemplul personal, chiar cred că basmele clasice bune ar putea fi un instrument adecvat în această direcție. Basmele sunt minunate, pentru că sunt destinate copiilor foarte mici. Câteva decenii bune s-a articulat un cinism față de ideea de a-ți găsi „prințul” sau „prințesa” cu care vei călători în viața de familie. Haideți să nu mai fim cinici! Chiar așa funcționează! Și, desigur, această viziune e bine să fie completată de realism, pe măsură ce tinerii devin adulți. Ei este necesar să fie capabili să ajusteze această imagine la realitate. Nu-i poți lăsa să trăiască în fantezii, dar un tânăr va ști că există cineva cu care se va uni și care îi va oferi împlinire, într-o anumită măsură. De aceea, poveștile ca „Albă ca Zăpada” sau ca „Cenușăreasa” sunt iubite de copii, pentru că sunt mai aproape de ceea ce ei își doresc cu adevărat și de ceea ce ei văd ca fiind adevărat. Au nostalgia Paradisului în ele.
Rep.: Așadar, este posibilă întâlnirea cu „prințul” sau „prințesa”?
J.P.: Și da, și nu, iar aici vorbim despre două realități care e bine să fie transmise copiilor. Prima este că există ceva puternic și adevărat în dragostea și relația pe care le poți forma în viața ta. Și este ceva la care copilul e bine să aspire de la o vârstă fragedă. Acest aspect este foarte important, dar este, de asemenea, important să fii capabil să înveți, pe măsură ce crești, că această relație de dragoste nu te va satisface niciodată pe deplin. Acesta este motivul pentru care suntem creștini. Acesta este motivul pentru care nu suntem păgâni. E necesar să știm că împlinirea noastră nu poate fi găsită decât în Dumnezeu. Nu te poți împlini desăvârșit prin soț sau soție. Însă dacă vă angajați în mod corect în relație și Îl iubiți pe Dumnezeu, atunci acesta este cea mai bună alegere pentru a găsi bucurie în relațiile voastre. Este cea mai bună alegere pentru a găsi bucuria în viața ta, a soțului tău, a copiilor tăi.
În viața mea, am sesizat următorul aspect: momentele în care renunț la așteptările pe care le am de la relația cu soția mea sunt cele mai bune momente. Așadar, aceste două aspecte e bine să rămână în intenție, când ai de-a face cu copiii. Ai nevoie de un ideal, dar e necesar și să realizezi că acel ideal este o imagine a altceva. De aceea, interpretând „Cântarea Cântărilor”, Părinții Bisericii spun că, deși poemul redă dragostea dintre bărbat și o femeie, în cele din urmă ea ne pune înainte o imagine a întâlnirii sufletului cu Dumnezeu. Despre asta vorbește, de fapt, „Cântarea Cântărilor”, despre această imagine a Miresei și a Mirelui care întruchipează Biserica lui Hristos și sufletul omului sau întreaga umanitate.
Împărați ai propriei vieți
Rep.: Credeți că, prin crearea de povești bune, am putea transforma concepția, perspectiva tinerilor asupra dragostei și familiei?
J.P.: Da! Ceea ce s-a petrecut în America de Nord este că am cam abandonat sentimentul de poveste, chiar și creștinii și oamenii mai conservatori le-au abandonat și le-au lăsat în grija dușmanului lor. Au uitat de ele, s-au implicat în economie și politică și au trecut cu vederea poveștile. Însă copiilor nu le pasă de politică și economie, lor le plac poveștile. Așa că, dacă nu le spui povești, poate crezi că ai câștigat, dar, de fapt, pierzi generația următoare. E necesar să învățăm să spunem din nou povești frumoase. Și există multe exemple pe care le putem observa, chiar în ultimii ani. De exemplu, trilogia Stăpânul Inelelor a avut un impact imens asupra culturii. A devenit un simbol esențial, o structură fundamentală.
Cred că este ceva ce putem face și că, de fapt, acum este momentul potrivit, deoarece Hollywood-ul se destramă. Ei nu mai pot spune povești, pentru că sunt atât de captivi în ideologia lor, sunt atât de preocupați de dorințele lor idiosincrasice, încât oamenii nu se mai regăsesc în ele. Poveștile pe care le spun nu mai sunt relevante. Așadar, avem acum o fereastră de oportunitate pentru a veni și a respune poveștile puternice. Una dintre modalitățile de a face aceasta este să nu fim noi înșine ideologici, să nu fim simpli moraliști, pentru că basmele nu sunt povești morale.
Mulți cred că basmele au rostul de a le preda copiilor învățături morale. Însă ele sunt mult mai profunde și mai subtile decât atât. Ele oferă un întreg univers în care un copil poate trăi, o rețea întreagă de imagini cu care un copil se poate identifica. Și aceasta este mult mai valoroasă decât o poveste despre cum să nu atingi aragazul încins. Poveștile sunt extrem de frumoase și, prin această frumusețe, cred eu, ele atrag sufletele.
Rep.: Și o ultimă întrebare: Ce relevanță poate avea „Albă ca Zăpada” pentru lumea de azi?
J.P.: Albă ca Zăpada s-a transformat dintr-o tânără prințesă într-o femeie înțeleaptă și o adevărată regină. Relevanța acestei povești, a acestui basm inițiatic, este legată tocmai de acest proces al maturizării unei adolescente. Este o poveste despre cum o fată devine femeie, iar fiecare element din narațiune este menit să arate această transformare. Ne putem imagina o adolescentă care trece brusc printr-o transformare pe care încă nu o înțelege pe deplin. Nu știe ce presupune această etapă. De aici pornesc primele conflicte – competiția cu alte fete, apariția băieților în peisaj, în special a unor băieți tineri care par mai mici, neinteresanți și lipsiți de atracție: piticii din poveste.
Și ea se întreabă: „Atunci, pentru ce este această transformare? Care este rostul ei?” Povestea transformării Albei ca Zăpada este, de fapt, povestea tuturor transformărilor. Este o poveste despre ceea ce trăim atunci când ceva se modifică. Cum trecem de la o etapă a vieții la alta, cum învățăm ceva nou? Cum ne mutăm în locuri noi și cum reușim să ne adaptăm, atunci când suntem în mijlocul unei transformări? Astfel, putem privi povestea Albei ca Zăpada ca pe experiența cuiva care își pierde casa și e necesar să se mute și să-și găsească un alt cămin. Povestea Albei ca Zăpada poate fi privită ca experiența cuiva care își schimbă locul de muncă sau, în general, trece printr-o situație în care e necesar să renunțe la o lume cunoscută și să intre într-o stare de haos. Ești nevoit să dai sens acelui haos și să găsești o direcție clară pe care să o urmezi. În cele din urmă, ajungi la un fel de echilibru. A deveni regină, rege sau prinț înseamnă, într-un fel, recâștigarea controlului asupra propriei lumi. Ajungi într-un punct în care nu mai ești robul pădurii necunoscute, nu mai trăiești alături de o mulțime de bătrâni care te pun la muncă, ajungi într-un loc în care ai redobândit controlul asupra situației.
La sfârșitul cărții Apocalipsei, este înfățișat Ierusalimul ceresc, unde regii națiunilor vin și își oferă coroanele Fiului Omului, Mielului. Și cred că aceasta este, de fapt, o imagine a ceea ce suntem cu toții chemați să facem. Dacă oferim slava noastră lui Dumnezeu, atunci suntem în poziția corectă în stăpânirea pe care o exercităm fiecare. Suntem regi care se supun unui bine superior. Așadar, fiecare dintre noi are un regat al său. Fiecare are un anumit domeniu asupra căruia are stăpânire și pe care Dumnezeu i l-a dat, fie că este vorba despre dormitorul lui, familia lui, angajații sau orice altceva. Așadar, e necesar să devenim buni administratori și buni regi ai oricărei împărății pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o.
Citiți și:
Noul film „Albă ca Zăpada” stârneşte numeroase controverse. „De ce nu au creat o poveste complet diferită?”
Activiști de basm – Prințul este acuzat că o sărută pe Alba ca Zăpada fără permisiunea ei. Criticii solicită înlocuirea scenei
yogaesoteric
14 mai 2025