Povestea unei farse care a răscolit lumea. Și câte ceva despre roboții din politica mioritică

O poveste cu tâlc. Care ne arată că, în zilele noastre, realitatea se poate falsifica total, în moduri altă dată inimaginabile. Cazul unui tânăr care a creat cel mai căutat și apreciat restaurant din Londra fără ca acesta să fi existat vreodată ar putea lesne ridica o întrebare. Dacă asta s-a putut face într-o țară puternică și educată precum Marea Britanie, și cu mijloace foarte limitate, cum să nu crezi că într-o țară ca România se poate crea o întreagă scenă politică fake, cu banii și resursele serviciilor?

În 2017, în presa internațională țâșnea o poveste de tot hazul: un tânăr ziarist, Oobah Butler, a pus pe picioare o farsă de proporții, cu un buget inițial de 10 lire, prin care a creat un restaurant exclusivist pentru care lumea ajunsese să se calce pe picioare.

Cu un site fals, cu fotografii photoshopate cu bucate exotice și, mai ales, cu recenzii false în media și pe net, restaurantul a ajuns să fie cotat la vârful gastronomiei londoneze, printre cele mai pretențioase din lume. A căzut în plasă inclusiv site-ul american TripAdvisor, care, în noiembrie 2017, l-a plasat pe locul unu în topul restaurantelor.

„Patronul” primea încontinuu telefoane de la potențiali clienți, inclusiv de la celebrități, unele din afara orașului. Unii critici prestigioși din domeniul culinar scriseseră recenzii favorabile doar pe baza mâncărurilor văzute în pozele de pe site.

Oamenii începuseră să aplice pentru locuri de muncă la restaurant, agențiile de PR sunau întruna, consiliul orășenesc încerca să mute restaurantul într-un alt loc, pe care îl dezvolta în Bromley” relata, stricându-se de râs, Butler.

Farsa s-a încheiat când restaurantul – de fapt o improvizație într-o magazie făcută strict pentru acel moment – și-a deschis porțile clienților doar pentru o noapte.

A rămas în urmă distracția întreprinzătorului, deliciul presei, dar și o concluzie sumbră.

Realitatea e din ce în ce mai greu de separat de imaginar.

Și întrebări complicate.

Dacă la Londra un singur om, fără resurse, a convins zeci sau sute de mii de oameni că cel mai bun restaurant e unul fake, cum o fi într-o țară ca România, în care imensele resurse ale serviciilor dau semne nu de ieri, de azi, că pot crea false partide, cu false mesaje, cu falsă priză la public, cu false programe șamd?

Partide fără membri, fără sedii, fără organizații, fără doctrine și programe, cu lideri fără CV-uri la vedere, cu diplome false, dar foarte influenți în medii virtuale și de presă și care ajung să dețină puteri reale, convingând românii că există și sunt de cea mai bună calitate.

Și din acele poziții să decidă soarta a milioane de cetățeni.

Avem deja, în opinia noastră, asemenea partide.

În măsură în care tehnologia avansează, curând vom avea și politicieni făcuți pe calculator.

Câteodată, actualul președinte chiar pune pe gânduri sub acest aspect…

Citiți și:
Acum partidele sunt PROPRIETATEA serviciilor secrete
Cine e în spatele campaniei făcute de cei care vă spun zi de zi că „vă scapă de fake news”? Ați ghicit. Soros se ocupă cu cenzura
Deepfakes. Manipularea din 1938 în 2019

 

yogaesoteric
10 aprilie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More