Primul teoretician al dezinformării și arta dezinformării în masă

Teoreticienii dezinformării sunt de acord în a-l considera pe Sun Tzu, un general chinez care a trăit în secolul 5 î.Hr. şi a scris tratatul intitulat Arta războiului, un fel de „părinte” al dezinformării, şi aceasta în ciuda faptului că istoria abundă de exemple anterioare (la o analiză atentă, chiar şi mitologicul cal troian a fost o operaţiune reuşită de dezinformare). În fapt, însă, primul document în care este descrisă o astfel de strategie este Arta războiului de Sun Tzu.

Oricum, cert este că în tratatul lui Sun Tzu apare scris explicit că „războiul este înşelăciune” şi, prin urmare, „arta” războiului se referă de fapt la abilitatea de a înşela (remarcaţi folosirea de-a dreptul improprie a cuvântului „artă”).

În cartea sa Sun Tzu a postulat următorul paradox: „Raționamentul suprem al artei războiului este acela de a învinge rezistența inamicului încă înainte de a începe lupta”. El sublinia că „nu este nevoie să distrugi fizic inamicul, ci este suficient să îi distrugi voința de a lupta”.

Alte postulate ale acestuia erau următoarele:
˗ arta supremă a războiului constă în a învinge duşmanul fără luptă;
˗ toată arta războiului se întemeiază pe înşelătorie;
˗ un stat inamic trebuie să fie ocupat intact; ruinarea acestuia este o politică inferioară.

Pentru aceasta:
˗ va fi discreditat tot ceea ce merge bine în ţara adversă;
˗ reprezentanţii claselor conducătoare ale ţării adverse vor fi determinaţi să întreprindă acţiuni ilegale. Reputaţia lor va fi subminată prin orice mijloace şi, la momentul oportun, aceştia vor fi supuşi oprobriului public;
˗ vor fi răspândite discordia şi gâlceava între cetăţenii ţării adverse;
˗ tinerii vor fi întărâtaţi împotriva bătrânilor;
˗ tradiţiile adversarilor vor fi ridiculizate.

Un general abil, în viziunea lui Sun Tzu, este acela care poate să câştige cele mai importante victorii fără luptă şi cucereşte ţara adversă intactă (fără ca ceva să fie distrus), fără să fi fost aplicată „tactica pârjolirii” în fața invadatorului.

Şi atunci cum va proceda acest general? Va folosi în loc de lupta efectivă o luptă mult mai mârşavă, bazată pe înşelătorie, spionaj, diversiune, subversiune etc. Sun Tzu enunţă, printre altele, necesitatea de a avea spioni şi face o veritabilă teorie a spionajului. O modalitate foarte eficientă propusă de el este intoxicarea inamicului cu informaţii false. Altfel spus, dezinformare în toată regula.

Arta războiului nu aduce deloc în discuţie vitejia, curajul sau eroismul, decât poate în treacăt. Cam atât, despre eroi.

Dezinformarea a devenit de-a lungul timpurilor o metodă de luptă „acreditată” care dispune de teoreticieni, metode, experţi şi, mai ales, resurse. Ea nu este însă folosită numai pentru a distruge o ţară sau o naţiune: inamicul acestei metode de luptă poate fi identificat într-un grup sau într-o singură persoană. Eficienţa dezinformării este dincolo de dubiu sau îndoială, iar nenumărate exemple istorice o atestă din plin. Ea este folosită astăzi în diferite forme şi scopuri, inclusiv ca diversiune.

Dezinformarea strategică este cea mai veche, mai secretă, mai perversă, dar, totodată, cea mai puțin cunoscută armă din istorie. Ea a contribuit însă la făurirea multor imperii, a constituit baza unor uriașe lovituri financiare, a realizat jocuri diplomatice intrate în istorie și este hrana de fiecare zi a mass-media.

Americanii numesc această tehnică de „inducere în eroare” a adversarului politic ori militar „disinformation” („dezinformare”), uneori „deception”.

Francezii îi spun, gastronomic, „intoxication” („intoxicare”).

Iar rușii „maskirovka” („dezinformare”, „farsă în masă”), termen împrumutat din arta circului. Armata Imperială Rusă avea și o școală militară pentru pregătirea în arta diversiunii, din 1904. Directiva sovietică din 1924 pentru comandamentele superioare ale armatei spunea că diversiunea/camuflarea operațională este necesar să fie „bazată pe naturalețe, diversitate și continuitate, incluzând secretul, imitația, acțiunile demonstrative și dezinformarea”. Enciclopedia militară sovietică (1944) definește „maskirovka” ca mijloc de asigurare a operațiunilor de luptă și activităților zilnice, înșelând inamicul cu privire la prezența și dispunerea forțelor, a obiectivelor, a pregătirii și planurilor de luptă, contribuind la obținerea surprizei, pregătirii de luptă și îndeplinirii obiectivelor.

Probabil că cel mai bun exemplu de manipulare prin dezinformare a fost războiul din Vietnam. Rezoluţia Golfului Tonkin, din august 1964, cea mai apropiată de o declaraţie de război, prevedea că preşedintele SUA este autorizat să folosească orice mijloace pentru a stopa atacurile viitoare ale Vietnamului de Nord asupra vaselor americane. Preşedintele Johnson a ordonat represalii ca urmare a unor noi atacuri ale nord-vietnamezilor, deşi, în realitate, nu existase un al doilea atac. Adevărul a ieşit la iveală mult timp după finalul conflictului. Tot în războiul din Vietnam, o cercetare ulterioară a dovedit că majoritatea reportajelor de luptă erau furnizate de serviciile de relaţii publice ale armatei, care numai în 1971 au cheltuit peste 200 de milioane de dolari ca să construiască imaginea dorită asupra conflictului. Spre exemplu, serviciile de relaţii publice ale armatei americane au înscenat manevre ale armatei sud-vietnameze, acestea fiind filmate de operatori militari şi difuzate în SUA.

Citiți și:
Minciuni care au ucis milioane de nevinovaţi
Agentul Oranj – arma chimică letală împrăștiată peste Vietnam: 26 fotografii cutremurătoare ale unor crime de război ale SUA trecute sub tăcere
Operaţiunea Northwood: dovada cutremurătoare că SUA a pus la cale acţiuni teroriste împotriva cetăţenilor americani

yogaesoteric
17 iulie 2021