Promotorul bărbaților gravizi ne face „toxici și periculoși pentru societate”!

Este tot mai clar că asistăm la un spectacol cu demenți în funcții publice, plătiți cu sute de mii de euro anual pentru a servi societății, dar care nu fac decât să distrugă și să anuleze tradiții și valori, pentru a instaura o nouă ordine și o nouă cultură: a minorităților!

Dacian Cioloș, acest „al francezilor” în absolut tot ceea ce face de când a fost plantat în funcții publice de Traian Băsescu-Petrov, a reacționat la valul de critici stârnit de „Raportul Matici”, în care în marea grijă pentru situația femeilor s-a derapat sinucigaș până la grija pentru „bărbații gravizi”!

Cu o atitudine inacceptabilă pentru o funcție reprezentativă, Cioloș îi cataloghează pe toți politicienii care critică această realitate ca fiind „toxici și periculoși pentru societate”.

În fond, Cioloș ne face „toxici și periculoși pentru societate” pe toți cei care nu înțelegem cum Parlamentul European a putut adopta o rezoluție în care au fost strecurate două articole în care se deviază de la problemele reale ale femeilor, la problemele bărbaților care se cred femei și ale femeilor care se cred bărbați.

Redăm mai jos cele două articole/litere incluse în Rezoluția P9_TA (2021)0314, cunoscută sub numele „Raportul Matici”:
N. întrucât, în anumite circumstanțe, bărbații transgen și persoanele non-binare pot, de asemenea, să rămână însărcinate și ar trebui, în astfel de cazuri, să beneficieze de măsuri în ceea ce privește sarcina și serviciile de îngrijire legate de naștere fără discriminare pe criterii de identitate de gen;
O. întrucât nimeni nu ar trebui să moară la naștere, iar accesul la îngrijiri legate de maternitate, sarcină și naștere bazate pe dovezi, de calitate și accesibile este un drept al omului și trebuie asigurat fără nicio discriminare;” (vezi textul integral aici).

De altfel, documentul se intitulează „Rezoluția Parlamentului European din 24 iunie 2021 referitoare la situația sănătății sexuale și reproductive și a drepturilor aferente în UE, în contextul sănătății femeilor”! Prin urmare subiectul sunt femeile și drepturile acestora, însă prin cele două articole de mai sus a fost ascunsă abominațiunea confuziei de gen și a fost stabilit (!?) că bărbații pot rămâne însărcinați și pot naște!

La aceste probleme, Dacian Cioloș, nu răspunde! Nu o face pentru că este preocupat să își îndeplinească agenda primită de la superiorii săi, care nu sunt nici românii, nici din România.

Cine credeți că l-a plantat și de ce tocmai pe Cioloș în fruntea grupului Renew Europe din Parlamentul European? În niciun caz românii și interesele României, pe care nu îi reprezintă și nu le promovează.

Și totuși, Cioloș, într-un mesaj lansat pe pagina personală de Facebook (vezi foto), insistă să ne transmită că suntem cu toții proști, incapabili să înțelegem că nu el și colegii lui ar „fi susținut o lege prin care bărbații să rămână însărcinați”, că această realitate demonstrată de votul dat de el și colegii de la USR-PLUS este „un discurs politic mizerabil”.

Mai mult, modestului și onestului Cioloș îi este „rușine de astfel de oameni”, niște „extremiștii care mint de ani în șir că se prăbușește cerul și că vine sfârșitul lumii”.

În cearta lui cu PSD și PNL care „au ajuns să promoveze astfel de închipuiri tenebroase și mincinoase”, Cioloș este este incapabil să înțeleagă că problema nu este doar a celor două partide! Este o problemă a societății românești și europene, împinse spre degradare și demolarea valorilor care se află la baza țărilor europene: creștinismul, familia bazată pe uniunea dintre bărbat și femeie, moralitate! Asta din urmă, domnule Cioloș înseamnă inclusiv: să nu minți… nici măcar prin omisiune.

Și un ultim citat din debusolatul Cioloș, care vorbește despre noi, românii, exact cu aceste cuvinte:
Susținători ai unui tradiționalism pe care îl modelează după cum le pică lor bine, leșină când aud de ciclu menstrual, sarcină în adolescență, educație sexuală. Puri ca niște îngeri asexuați, pretind că apără copiii de perversiunile educației sexuale în școli când, de fapt, condamnă noi generații de femei la supunere și umilință. Posibil să își pună și mâna la ochi atunci când trec prin magazine pe lângă rafturile de tampoane, că doar pe vremea bunicilor noastre nu exista așa ceva și dacă ele s-au descurcat atunci de ce nu s-ar chinui femeile și astăzi.

Prin urmare, dacă nu dorim promovarea confuziei de gen, dacă nu acceptăm că Cioloș evită să răspundă la problema „bărbaților gravizi” inserați într-o rezoluție a Parlamentului European, cu toții suntem tradiționaliști!

Ei bine, domnule Cioloș, da! Suntem tradiționaliști, iar tu nu ai niciun drept să ne crezi pe toți proști, cum nu ai niciun drept să distrugi valorile unui continent, nici măcar ale unei țări cu numele România!

Să îți fie rușine, ție și colegilor tăi din PE care ați votat o asemenea abominațiune! Femeile este necesar să fie protejate, promovate, dar nu confundate așa cum vă place să faceți, dar nu și să recunoașteți ceea ce faceți!

Autor: Dan Tomozei

Citiți și:
Deputatul Daniel Gheorghe își demantelează colegii de coaliție de la USR-PLUS după votul pe Raportul Matic: Au de gând să pună în aplicare în România acele năzdrăvănii sinistre?
Analiză despre „Europa post-mortem”: Raportul Matic și triumful culturii morții

yogaesoteric
18 noiembrie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More