Radiografia unui trădător

Am auzit de trădători de ţară, dar este pentru prima dată când văd un militar român care mai este şi medic, capabil să-şi asasineze fără remuşcări propriul popor.

Proteinele spike și nanoparticulele de grafen prezente în vaccinurile anticovid afectează grav trupul uman

Este de o josnicie mai infamă decât chiar a satanei – satana cel puţin îşi menţine condiţia de entitate a răului prin definiţie, dar colonelul Gheorghiţă (Valeriu – n.n.) om fiind, fără niciun temei legal obligă populaţia să se injecteze cu nişte zemuri despre care habar nu are ce conţin, nu a ordonat să se facă nicio analiză a lor, nu există niciun protocol de recepţie cu analize, ia de bune doar minciunile furnizorilor de seruri letale.

Un asemenea criminal merită să fie judecat și pedepsit conform legii. În plus, dezonorează pe vecie armata română. Dar ce-i pasă lui, dacă i se umplu conturile secrete cu gologanii proveniţi din moartea semenilor? Nu am cuvinte să caracterizez abjecţia acestui fals medic militar, unealtă a satanei.

Una este să mori de boală pentru că ai avut ghinion să te îmbolnăveşti şi să nu întâlneşti medici capabili, şi alta este să fii sănătos tun şi să fii ucis la ordin cu o injecţie letală care îşi poate face efectul după luni de zile, și până la doi-trei ani. Aceasta este crimă, este genocid.

Mesaj care circulă pe e-mail, publicat ulterior de Eufrosin pe blog-ul personal

Citiți și:
„Ce conține vaccinul?“. Claudiu Târziu (AUR) răspunde provocării lansate de colonelul Gheorghiță: Vaccinul conține anormalitate, discriminare și frică. Asta conține pentru cei mai mulți dintre noi!
Bărbatul mort în Gorj a fost vaccinat cu lotul AstraZeneca retras de 9 țări. Gheorghiță spune că nu e nicio problemă

yogaesoteric
15 noiembrie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More