Reîncarnarea, „un adevăr ţinut sub cheie” chiar de biserică (III)

Citiţi a doua parte a articolului

Pentru a face şi mai multă lumină, vom interpreta câteva pasaje din Biblie, care arată că însuşi Iisus cunoştea şi accepta reîncarnarea.

În religia creştină se spune că omul nu trăieşte decât o viaţă. Citind Evangheliile nu veţi găsi nicăieri cuvântul „reîncarnare”. Însă aceasta se datorează faptului că în anul 553, cel de-al cincilea conciliu ecumenic de la Niceea a hotărât eliminarea din Biblie a tuturor menţiunilor referitoare la reîncarnare. Cu toate acestea, există încă unele pasaje care nu pot fi înţelese altfel decât dacă admitem reîncarnarea.

Într-o zi, Iisus îşi întreabă discipolii: „Da’ voi cine credeţi că sunt?” Iată ce răspund ei: „Unii spun că tu eşti Ioan Botezătorul, alţii că tu eşti Ilie, ceilalţi că tu eşti Ieremia sau unul dintre prooroci”. Prin răspunsul dat, în care se afirmă că cineva este unul sau altul care este mort de mult, se subînţelege ideea reîncarnării.

Altă dată, când Iisus şi discipolii săi întâlnesc un orb din naştere, discipolii întreabă: „Învăţătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” Cum ar putea fi pusă această întrebare dacă nu s-ar crede în reîncarnare? Când ar fi putut păcătui acel orb, în pântecul mamei sale? Deci, această întrebare presupune credinţa în existenţa unei vieţi anterioare. Discipolii au întrebat pentru că ştiau că un om nu se poate naşte orb fără motiv sau numai pentru că lui Dumnezeu i-ar place să-l facă orb, cum îşi închipuie unii. Iisus le-a dat următorul răspuns: “…. nu pentru că el sau părinţii lui au păcătuit, ci pentru ca opera lui Dumnezeu să se manifeste în el, adică pentru ca, trecând pe aici, să-l vindec şi poporul să creadă în mine”. Aşa cum unii iniţiaţi explică textele biblice, oamenii primesc suferinţe pentru două motive: ori pentru că au păcătuit şi suportă consecinţele greşelilor lor, sau, fără să fi săvârşit ei înşişi greşeli, iau asupra lor karma altora, sacrificându-se pentru a putea evolua mai rapid. Dar există şi o a treia categorie, a fiinţelor care s-au desăvârşit din punct de vedere spiritual, care sunt complet libere şi nu mai au nicio obligaţie de a reveni pe Pământ. Aceste fiinţe eliberate de şirul încarnărilor succesive, coboară în lumea fizică prin propria lor voinţă, adesea acceptând să suporte orice boală, suferinţă sau infirmitate şi chiar să fie martirizate pentru a-i ajuta pe oameni.

Iată un alt pasaj semnificativ. „După ce Iisus află că Ioan a fost predat, s-a retras în Galileea.” După câtva timp, Ioan a fost decapitat din ordinul lui Irod. Discipolii l-au întrebat pe Iisus: „Pentru ce zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?” Iar Iisus le-a răspuns: „Ilie într-adevăr va veni şi va aşeza la loc toate. Eu însă vă spun vouă ca Ilie a venit, dar ei nu l-au recunoscut şi au făcut cu el ce au voit”. Atunci au înţeles ucenicii că Iisus le-a vorbit de Ioan Botezătorul. Deci, este limpede că Ioan Botezătorul era reîncarnarea lui Ilie. De altfel, Evanghelia menţionează şi că atunci când un înger s-a arătat lui Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, pentru a-l anunţa că soţia lui, Elisabeta, va da naştere unui fiu, el i-a spus: „Va merge înaintea lui Dumnezeu cu spiritul şi puterea lui Ilie”.

Să căutăm acum în viaţa lui Ilie şi să vedem ce a făcut el pentru a fi decapitat când s-a reîncarnat mai târziu, în persoana lui Ioan Botezătorul. Povestea este foarte interesantă. Ilie trăia în timpul regelui Ahab – rege care se căsătorise cu Izabela, fiica regelui Sidonului şi din cauza ei, se închina lui Baal. Ilie s-a dus în faţa regelui Ahab pentru a-i reproşa infidelitatea faţă de Dumnezeul Israelului spunându-i: „Nu va cădea în aceşti ani nici rouă, nici ploaie, decât numai când voi zice eu”. Apoi el pleacă, şi din ordinul lui Dumnezeu se ascunde în munţi pentru a scăpa de regele care îl căuta. După 3 ani, seceta făcuse mari ravagii în toată ţara, poporul suferea de foame şi Dumnezeu l-a trimis pe Ilie să se prezinte din nou în faţa lui Ahab. De îndată ce-l văzu, regele îi reproşă cu violenţă că el ar fi cauza acestei secete. „Nu, zise profetul, tu eşti cauza pentru că ai părăsit poruncile Domnului şi mergeţi după baali. Acum vom vedea cine este adevăratul Dumnezeu. Adună-i pe toţi proorocii lui Baal pe muntele Carmel…”

Toţi proorocii fură adunaţi şi începură să facă invocaţii către Baal, practicând chiar magia pentru a face să cadă focul pe altar. Dar nimic nu se produse. Acum era rândul lui Ilie să-l invoce pe Dumnezeu: „Doamne Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui Israel, să cunoască astăzi poporul acesta că tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sunt robul tău şi că am făcut toate acestea prin cuvântul Tău”. Şi s-a pogorât puternic focul din cer. Tot poporul fu înfricoşat şi recunoscu că adevăratul Dumnezeu era Dumnezeul lui Ilie. În acest moment, Ilie, mândru de biruinţa sa a dat ordin ca cei 400 de profeţi ai lui Baal să fie conduşi în preajma unui pârâu şi să fie decapitaţi.

Iată de ce era de aşteptat ca, la rândul lui, să i se taie capul. Una din legile enunţate de Iisus sună astfel: „….cei ce vor scoate sabia, de sabie vor pieri”. Iată cum Ilie şi-a primit pedeapsa când a revenit pe Pământ în persoana lui Ioan Botezătorul. Iisus ştia cine este el şi ce-l aştepta, nu a făcut nimic pentru a-l salva pentru ca justiţia dumnezeiască era necesar să-şi urmeze cursul.

Multe nu au sens în religie şi nici în viaţă fără reîncarnare. Dacă veţi întreba preoţii: De ce unii sunt bogaţi, frumoşi, puternici şi alţii sunt bolnavi, urâţi, săraci?, ei vă vor răspunde că aceasta este voia Domnului. Uneori vă vor vorbi despre predestinare şi graţie, dar aceasta nu vă va lămuri cu nimic în plus. Însă Dumnezeu nu are capricii. El nu dă la unii totul şi la alţii nimic. Este cazul să înţelegem, acceptând reîncarnarea, că dacă suntem săraci, proști, nefericiţi este din vina noastră pentru că nu am ştiut să utilizăm tot ceea ce Dumnezeu ne-a dat la origine. Vom suferi numeroase reîncarnări pentru a ne îndrepta şi vom ajunge din nou să primim dragostea şi bogăţiile lui Dumnezeu. Biserica a aruncat toată responsabilitatea destinului nostru asupra lui Dumnezeu prin suprimarea credinţei în reîncarnare.

Până în secolul V, creştinii credeau în reîncarnare ca şi evreii, egiptenii, hinduşii, tibetanii ș.a. Părinţii Bisericii şi-au spus că această credinţă îi face pe oameni să tărăgăneze evoluţia spirituală, iar ei voiau să-i împingă să se perfecţioneze într-o singură viaţă, astfel că au suprimat credinţa în reîncarnare. De altfel, încetul cu încetul Biserica a inventat aspecte atât de oribile pentru a-i înspăimânta pe oameni, încât în Evul Mediu nu se mai credea decât în diavol, în infern şi în suferinţa veşnică. Biserica a suprimat deci credinţa în reîncarnare crezând că astfel îi va putea obliga pe oameni să evolueze spiritual mai repede, dar unii, nu numai că nu şi-au înteţit eforturile de a respecta legile dumnezeieşti şi a-l descoperi pe Dumnezeu, ci dimpotrivă, au devenit şi mai răi şi, pe deasupra, şi ignoranţi.

Pentru a crede în reîncarnare, unii aşteaptă ca Biserica să se pronunţe oficial. Dar când oare o va face? Sunt mulţi membri ai clerului care cred în reîncarnare, dar nu îndrăznesc să o spună. Dacă nu acceptaţi reîncarnarea, nu veţi avea niciodată o înţelegere a situaţiei voastre, a evenimentelor existenţei voastre şi nu veţi şti cum este bine să acţionaţi în vederea unei vieţi viitoare mult mai bune. Este necesar să cunoşti adevărul pentru a ajunge undeva. Credinţa în reîncarnare este unul dintre fundamentele moralei. Atât timp cât oamenii nu cunosc legea cauzei şi a efectului, nu înţeleg că faptele lor generează consecinţe care continuă să acţioneze de la o existenţă la alta.

Îndată ce se admite legea reîncarnării, oamenii încep să înţeleagă că fiecare eveniment din viaţă are raţiunea sa de a fi, fiindcă totul are o cauză mai mult sau mai puţin îndepărtată. Oamenii nu se vor mai revolta şi nu vor mai dori să-şi rezolve problemele prin ură şi violenţă. Când vom şti că tot ceea ce avem de îndurat este rezultatul unor greşeli trecute, vom accepta şi nu vom mai acuza pe alţii de nenorocirile noastre. Vom evita să comitem acte regretabile pentru că ştim că vom avea de suferit, şi ne vom strădui să ne construim un viitor luminos. În momentul în care cunoaştem legea reîncarnării, se clarifică foarte multe aspecte, înţelegem mult mai bine viaţa. Avem căldură sufletească şi suntem fericiţi la gândul că vom reuşi mai devreme sau mai târziu să atingem perfecţiunea la care aspirăm.

Aşadar, reîncarnarea reprezintă actul prin care un spirit omenesc revine din lumea astrală într-un nou trup, în circumstanţe corelate perfect cu stadiului său de dezvoltare. Spiritul îşi urmează astfel calea de evoluţie, servindu-se de respectiva formă fizică pentru a câştiga experienţă. Cu cât spiritul este mai evoluat, cu atât perioada de la moartea fizică şi până la următoarea reîncarnare este mai lungă, însă există şi cazuri de reîncarnări imediate. Dacă un spirit vrea să evolueze mai repede, atunci el se poate reîncarna mai repede. Marele scop al reîncarnării este evoluţia spiritului.

Reîncarnarea poate să se facă în trupuri de sex diferit, într-o viaţă fiind bărbat, într-o alta fiind femeie. În general, după 6-7 reîncarnări, trecem în trupuri fizice de sex opus. Locul unde ne naştem este determinat de legăturile karma-ice pe care le avem cu fiinţele care sunt acolo. Părinţii, familia, copiii ne sunt aleşi de spiritele superioare sau ni-i alegem singuri dacă avem nivelul de evoluţie necesar.

Putem clasa fiinţele în trei categorii din punct de vedere al reîncarnării:

  • Prima categorie cuprinde creaturile pe care lipsa de lumină, de ştiinţă, de conştiinţă, de moralitate le împing spre comportamente rele şi deseori chiar spre crime. Ele încalcă legile dumnezeiești, prin urmare se încarcă cu datorii karma-ice grele, iar când se reîncarnează vin pe Pământ în condiţii care îi obligă să sufere pentru a plăti şi a repara ceea ce au făcut rău în trecut; de aceea, viaţa lor nu este deloc fericită.
  • A doua categorie cuprinde fiinţe mai evoluate care urmăresc să dezvolte anumite calităţi şi virtuţi pentru a putea să se transforme în bine şi să se elibereze de ciclul renaşterilor succesive. Dar, prin eforturile unei singure încarnări, nu vor reuşi aceasta, de aceea ele vor fi nevoite să revină pentru a se desăvârşi. Ele vor fi plasate în condiţii din ce în ce mai bune, care le vor permite să aibă activităţi mai utile şi mai elevate. Deci, aceste fiinţe va fi necesar să revină în repetate rânduri până când vor reuşi să atingă eliberarea lor totală.
  • În a treia categorie se găsesc fiinţe şi mai evoluate, care au revenit pe Pământ pentru a îndeplini anumite misiuni. Ele mai au foarte puţine aspecte de transformat, distingându-se în această viaţă prin virtuţi mari, o conştiinţă mult expansionată şi consacrându-şi timpul facerii de bine. Când aceste fiinţe părăsesc definitiv lumea fizică, ele şi-au încheiat misiunea şi nu sunt obligate să mai revină. Totuşi, unele dintre ele, în loc să rămână în această stare de beatitudine, de libertate infinită de care se bucură în sânul lui Dumnezeu, având o imensă compasiune pentru oameni, revin cu bună ştiinţă ca să-i ajute, acceptând chiar să fie martirizaţi.

Citiţi continuarea acestui articol

Citiţi şi:
Miracolul vieţii şi viziunea omului asupra reîntrupării
Noi existăm înainte de a ne naşte?

 

yogaesoteric
26 aprilie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More