România și vremurile care vin

Mă apucă un sentiment de frustrare în momentul în care îmi dau seama că noi, de-a lungul istoriei, ne-am aflat întotdeauna în corabia nepotrivită. Mereu ne-am aliat cu cei cu care nu era bine, cu cei care au pierdut meciul. Iar dacă, ca din întâmplare, ne-am nimerit în tabăra câștigătoare, urmările n-au fost grozave nici atunci.

Mă gândesc doar la cum am fost lăsați de izbeliște în Primul Război Mondial. Aliați cu tabăra învingătoare, am fost efectiv lăsați în fundul gol în momentul în care Rusia s-a bolșevizat. Mai mult, în ciuda situației explozive de acolo, „aliații” noștri cereau imperativ conducerii României să părăsească teritoriul național pentru a se refugia … în Rusia. Pasămite, planurile progresiste ne vedeau parte a URSS încă de pe atunci. Și, ca pedeapsă pentru că n-am ascultat „indicațiile”, la Conferința de Pace de la Paris am fost lăsați să admirăm ușile. Ei bine, ne-am ales cu reîntregirea teritoriului național, dar asta în urma unor lupte intense în care, practic, s-au renegociat în jos pentru noi termenii tratatului din 4-17 august 1916.

În cel de-al Doilea Război Mondial a fost nevoie să alegem între anglo-americani – care ne lăsau la fel ca-n 1916 singuri în fața furtunii germane, împingându-ne spre Rusia bolșevică și, mai mult, având pretenția să ne autodistrugem industria petrolieră – și nemți în fața cărora ori capitulam, ori jucam rolul de parteneri; în fapt era cam la fel. Am ales-o pe-a doua, dar ne-am situat așa cum știm noi, cu fundu-n două luntre. Clasa politică „patrioată” turna tot anglo-americanilor, în timp ce cei de la butoane trăgeau cu Germania pe principiul „Mircea, fă-te că lucrezi”. Iar asta ne-a costat patruzeci și cinci de ani de comunism. Unde, în mod cât se poate de evident, ne-am aflat din nou de partea greșită a istoriei. „Avântul muncitoresc” s-a fâsâit de îndată ce Vestul a izolat URSS. Economiile experimentale ale socialism-comunismului au căzut precum porcul aruncat de la balcon. Și, culmea, imediat după aceea, am sărit cu disperare în „tabăra câștigătoare”. Care tabără oricum era și ea sleită, doar că avea un PR mai bun și a dat impresia de putere întrucât s-a hrănit din cadavrul comunismului muribund.

Ceea ce vedem acum este o descompunere totală a lumii post Război Rece prin decesul beligerantului supraviețuitor. SUA și UE sunt un soi de cadavre similare URSS. Aceeași descompunere, aceeași atmosferă sufocată de propagandă. Cu economii nefuncționale, hrănite de idealuri artificiale și făcând eforturi disperate pentru a-și auto-justifica măsurile prostești, cele două entități sunt din ce în ce mai puțin relevante în contextul lumii actuale.

Întâlnirea americano-chineză din Alaska, în fapt, a fost una chinezo-chineză întrucât din orice punct de vedere am privi, China este stăpâna Americii. Așa cum întâlnirea de la Malta a fost nu una ruso-americană ci, în esență, una anglo-americană, respectiva întâlnire este similară uneia în care jupânul vine în casa argatului ca să-i traseze sarcini.

Vi se pare că n-am dreptate? Atunci spuneți-mi care anume dintre „idealurile” democraților – cocoțați pe toate palierele puterii americane – sunt opuse idealurilor Chinei actuale? Dacă reușiți să identificați vreunul, vă rog să mă anunțați. Altfel, restul declarațiilor sforăitoare fac parte strict din spectacol, adică din ceea ce e cel mai irelevant momentului actual.

În fapt singurul joc pe care-l face SUA este acela de a cere concesii Chinei. Știu că sună absolut pe dos față de ceea ce vă spune propaganda, dar, credeți-mă că așa este situația. SUA nu mai este relevantă în niciun domeniu. Conform unui articol pe care președintele Xi urmează să-l publice în Qiushi – o publicație a Partidului Comunist Chinez – știința fundamentală va fi baza dezvoltării viitoare a Chinei. La ora actuală China este în fruntea clasamentului în ceea ce privește educația. Iar când spun educație nu mă refer la mizeriile marxiste care au invadat instituțiile noastre de învățământ, ci la școala pe bune, de unde ar fi necesar să iasă oameni pregătiți, nu carcase inepte cu diplomă și fără nimic în cap. Universitățile chineze domină topurile mondiale, iar „producția” de oameni de știință de top este una record. Practic, investiția Chinei în știință își va face văzute efectele spre sfârșitul actualului cincinal. Deja, în domeniul tehnologic, încep să ridice standardele. S-a văzut limpede cum, cu ocazia inaugurării tehnologiei 5G, accesul chinezilor s-a blocat prin mijloace care n-au de-a face cu piața liberă. Și, în ciuda poziției de forță a lui Trump, tehnologia chineză tot și-a făcut loc deoarece efectiv nu se mai poate fără ea. Culmea e că acum chinezii lucrează la 6G, având deja primii sateliți 6G experimentali pe orbită. Sunteți surprinși?

Dar să lăsăm speculațiile teoretice de-o parte și să urmărim să vedem latura concretă. În noiembrie anul trecut făcea vâlvă un discurs al lui Di Dongsheng, prodecanul Școlii de Relații Internaționale a Universității Renmin, care spune cu subiect și predicat că „avem vechii noștri prieteni care se află în vârful cercului interior de putere și influență al Americii” sau că „în ultimii 30-40 de ani, ne-am folosit de puterea din miezul aparatului SUA”. Iar, pentru ca totul să capete accente explozive, acesta continuă într-un stil de-a dreptul halucinant pentru un spălat pe creier de-al mediului occidental: „În timpul războiului comercial SUA-China, Wall Street-ul a încercat să ajute și știu asta deoarece prietenii mei americani mi-au spus că au încercat să ajute, dar nu au putut face mai nimic. Însă acum vedem că Biden a fost ales și elita tradițională, elita politică și instituțională își reiau puterea. Și ei sunt foarte aproape de Wall Street, așa că vedeți asta, nu?”

Cred că aveți suficiente detalii pentru a înțelege că SUA este un cadavru care începe să miroasă. În ceea ce privește UE, nu-i nevoie decât să faci ochii roată și înțelegi. Imaginați-vă că la vârful structurii de putere a Uniunii Europene au ajuns indivizi jenanți intelectual precum Cioloș, Corina Crețu sau Adina Vălean. Dacă-i iei la scuturat, vei vedea că toți sunt la fel, indiferent din țara de unde vin. I-ați văzut cât îi duce capul. Ce să le ceri? Iar la nivel de state membre, să fim serioși. Papagali precum Sarkozy sau Macron, circari ca Băsescu sau prostovani precum Plăvanul. Ce să te aștepți de la o menajerie de imbecili?

Deschideți ochii și înțelegeți că, din nou, ne aflăm în zona greșită, în tabăra pierzătoare. Nu încercați să-mi dați exemplul armatei americane că nu ține. Aia e compusă din tarabe vechi de cincizeci de ani și n-a mai fost capabilă să inoveze nimic. E de-a dreptul hilar să inaugurezi un dispozitiv de transport al rachetelor hipersonice care poate fi instalat pe nu știu ce avioane, în condițiile în care tu n-ai rachete hipersonice. Frumos nu?

Dacă veți avea curaj să înțelegeți lumea așa cum e, nu cum vă este ea descrisă de filtrele propagandei, veți vedea limpede mizeria în care ne scufundăm. Suntem remorcați din nou de un tren care mai are puțin și intră în prăpastie. Și, la fel ca de fiecare dată în istoria noastră, în loc să urmărim să desfacem legăturile garniturii în care ne aflăm, mărim cantitatea de alcool pe care o îngurgităm în speranța că vom vedea limpede. Știți însă bine care e reversul: degeaba ai fost îngeraș și-ai prins aripi în noaptea de dinainte dacă dimineața și ziua care urmează ești răpus de mahmureală. Ne mai drogăm mult sau vedem ce-i de făcut?

Autor: Dan Diaconu

Citiţi şi:
Dan Puric: „Când venea dușmanul în România și vedea atâtea cozi de topor, lăsa toporul jos, că el era obișnuit cu o rezistență. Altfel, am fi dispărut demult”
Ce ne așteaptă

yogaesoteric
12 decembrie 2021