Se mai poate vorbi de disciplină financiară atunci când banii sunt tipăriţi în mod iresponsabil şi sunt «free» într-o economie?


Pe fondul indisciplinei financiare, poate exista disciplină economică? Dar o disciplină socială?


Trăim într-un sistem indisciplinat. Cum reacţionăm?

De cele mai multe ori, când disciplina în cadrul unui sistem dispare, marea majoritate a deciziilor luate sunt dezastruoase şi greu de controlat, dar de cele mai multe ori în defavoarea maselor şi în avantajul celor ce pot specula indisciplina…
Singura destinaţie spre care se îndreaptă un sistem în care nu există disciplină este distrugerea proprie, implozia, colapsul lui final.

Este foarte clar că tot ceea ce este „free” (gratis) şi vine fără să merităm, este cheltuit sau administrat cu mult mai puţină atenţie şi vedem aceasta chiar la copiii noştri, care dau o altă valoare bunurilor din gospodărie, acumulate de noi în ani de zile. Vedem ce se petrece când chiriile apartamentelor includ consumul de apă şi gaze iar chiriaşii lasă apa să curgă la robinete în mod iresponsabil, lasă aparatele de aer condiţionat să funcționeze excesiv şi la fel și în cazul căldurii, tind să o lase să fie mult prea mare. Mergem în concediu în paradisurile caraibiene şi vedem cum mănâncă şi cât mănâncă oamenii la sistemele all inclusive, plecând cu multe kilograme în plus în mod inutil, şi aşa mai departe. Vedem zilnic aspecte ale ceea ce înseamnă „free” şi cum ne distrag atenția și ne afectează existenţa.

Acelaşi principiu poate fi observat şi în ceea ce privește banii. Dacă ei sunt eliberaţi de cei care îi tipăresc în mod „free” pe piaţa financiară, nu va exista niciodată o motivaţie ca ei să fie investiţi într-un mod gândit până la ultimul detaliu, nu se vor lua niciodată în considerare costurile fluctuante şi oportunităţile de cost în investiţii sau nu se vor considera economiile individuale sau instituţionalizate ca fiind ceva necesar. Deci, în final ceea ce rezultă este o indisciplină generală.

Banii eliberaţi de băncile centrale capitaliste fără dobândă sau cu dobândă modică, sau chiar negativă, sunt priviţi în mod practic ca fiind „free cost”.
Banii care pot fi „închiriaţi” şi mai puţini dintre ei împrumutaţi, în cantităţi astronomice, sunt de asemenea „free”, iar orice fonduri investite ineficient sau orice cheltuieli fără rost pot fi imediat înlocuite… cu bani fără număr, „închiriaţi”…

Realitatea ne-a arătat de multe ori că nimic nu poate dura, că nimic nu poate fi eficient şi nu putem crea nimic care să ne susţină existenţa pe fondul indisciplinei şi fără să fim concentraţi asupra costurilor de producţie sau individuale, veniturilor şi altor oportunităţi care s-au dorit a fi elementele favorabile ale capitalismului, dar care acum sunt doar retorici ale liderilor economici şi politici capitalişti.

O întrebare inevitabilă: Ce putem face şi care este relaţia dintre capital şi muncă, forţa de muncă, în aceste vremuri pe care le trăim?

Această indisciplină generată şi controlată de sistemul bancar şi dinamica ei o putem sesiza reflectată în fiecare gospodărie şi în bugetul fiecăruia dintre noi, în instituţii şi la nivelul statului. Vedem un stat capitalist ai cărui funcţionari sunt bine plătiţi din bani „free”, care curg lunar din bănci, iar cei ce lucrează în sectorul privat capitalist o duc din ce în ce mai rău. Ne întrebăm pe bună dreptate care este traseul banilor, dacă cei care nu au rezultate şi în activitatea cărora nu se pune problema competitivităţii câştigă bine, iar cei ce muncesc greu şi generează valoare trăiesc în mizerie?

Observăm aceeaşi situaţie paradoxală şi distrugătoare pentru o economie în domeniul fondurilor fiduciare, ale căror venituri sunt „free”, curgând lunar, indiferent dacă o persoană a fost productivă sau nu. La fel se petrece şi cu guvernele naţionale, care pot foarte simplu împrumuta, şi chiar o fac, în mod iresponsabil, alte miliarde sau mii de miliarde de dolari, după ce şi-au bătut joc şi au cheltuit fără nicio judecată economică fondurile contribuabililor.

Instinctiv şi intuitiv, din timp în timp, readucem atenţia asupra necesităţii disciplinei. Este ca şi cum am mânca ciocolată sau alte dulciuri care ne satisfac poftele, dar pe termen lung, consecinţele consumului exagerat este de natură să ne distrugă sănătatea.

Mulţi americani au ajuns să se întrebe, pe bună dreptate, în situaţia de criză devastatoare în care se află SUA: ce am realizat noi împrumutând peste 9.000 de miliarde de dolari în ultimii 8 ani şi ducând datoria naţională la peste 20.000 de miliarde de dolari?
Cu dobândă zero sau aproape de zero şi cu o linie de credit a naţiunii americane nelimitată, este suficient să reamintim doar faptul că Rezervele Federale au creat peste 3.500 de miliarde de dolari în aceşti opt ani, din care în final au cumpărat bonduri guvernamentale, oferind Administraţiei Americane bani uşori şi oricând a dorit, fără nicio dificultate. Deci putem spune pe bună dreptate că zona disciplinei financiare s-a încheiat demult. Este evident imposibil ca sistemul să poată trăi fără disciplină şi să se poată reface renunţând la disciplină.

Când o companie farmaceutică creşte preţul unui medicament de la 10 dolari la 500 de dolari, în situaţia în care banii împrumutaţi sunt nelimitaţi şi fără dobândă, nu mai este cazul să discutăm de disciplină financiară ci de haos, mecanisme de fraudă şi în ultimă instanţă fraudă legalizată, în interesul unui grup financiar internaţional infracţional.

Atâta timp cât tipărirea banilor şi aruncarea lor pe piaţa este „free”, nu avem de ce să ne minunăm de ce un avion de vânătoare de tipul F-35 este de patru ori mai scump decât unul pe care l-a înlocuit şi de aici şi cerinţele din ce în ce mai mari ale complexului industrial militar pentru achiziţionarea unui asemenea aparat de zbor militar.

Atâta timp cât tipărirea banilor este într-un mod iresponsabil „free”, nu există nicio motivaţie politică pentru a limita bugetul alocat CIA sau pentru a le spune celor de la agenţiile de intelligence că este necesar să restrângă cheltuielile.

Micşorând dobânda la Banca Naţională, în speţă Rezervele Federale, şi chiar ducând-o aproape de zero, a fost redusă total necesitatea unei discipline financiare. Politicienii de toate culorile se simt ca peştele în apă în faţa potenţialelor cheltuieli după placul lor, ei fiind „free” să se angajeze în orice cheltuieli şi să împrumute zeci de mii de miliarde de dolari de la generaţiile care vin, că tot nu mai contează. Politicienii nu văd de ce să nu imprime bani în orice moment pentru a-şi salva pielea şi pentru a fi realeşi de cei ce nu înţeleg mecanismul financiar şi cărora le spun că vor scădea volumul datoriei pe care contribuabilii ar fi necesar să o suporte şi aceşti contribuabilii nu vor fi afectaţi.

Oamenii discută zilnic despre aceste datorii şi de faptul că o ţară sau alta deţine datorii fabuloase, că o municipalitate sau alta a împrumutat şi va înrobi contribuabilii din zonă cu taxele. În realitate, acestor politicieni locali sau de nivel naţional, care conduc destinele obştilor, nu le pasă de datorii, ci ei sunt conştienţi că banii se tipăresc continuu, că au acces la ei şi doar ameninţă permanent populaţia cu potenţiale datorii, pentru a ţine sub control ceea ce consumă amărâţii care merg de dimineaţă la lucru cu sacoşa şi nu ceea ce consumă şi cum consumă clasa politică şi acoliţii lor.

Deci taxele şi creşterea lor devin un instrument de represiune de care politicienilor nu are cum să le fie teamă, atâta timp cât banii se tipăresc oricum şi nu mai au nicio legătură cu economia reală. Iar pe de altă parte, omul de rând merge la magazine şi acolo vede realitatea care nu mai poate fi ascunsă, şi anume inflaţia galopantă şi faptul că acolo, la magazine, i se extrag banii din buzunar ca rezultat al tipăririi iresponsabile de sume astronomice şi al dobânzilor infime la creditele acordate de bănci în zona speculativă.

Dar omul de rând nu primeşte mai mult şi este mereu ameninţat cu recesiunea, cu depresiunea economică şi aşa mai departe şi el este înmărmurit să vadă că este chemat la muncă zi şi noapte, că munceşte din ce în ce mai mult, iar la finalul lunii este… dator la bănci. Şi aşa se închide circuitul, pornit de la bănci şi revenind tot în bănci, al unor bani de hârtie care produc valoare tot pentru cei ce i-au tipărit şi îi duc în sclavagism pe cei ce îi consumă şi nu au niciodată suficienţi pentru un trai decent… Ce frumos circuit al banilor în „natură” realizează acest capitalism „prosper”!

O dobândă mare a fost singurul mecanism de disciplină financiară potenţial a fi impus pe termen scurt, care ar fi putut pune în reală dificultate clasa politică, practic în pericol existenţial în cazul măririi dobânzilor cu un cuantum real. Deci, odată ce costul dobânzii a fost redus doar la un semnal „sonor”, politicienii se simt „free” de o eventuală povară a disciplinei financiare. Pe ei nu îi interesează oportunităţile de cost cu care se confruntă micile afaceri, investiţiile şi eficienţa lor şi, mai mult, se aventurează în a promite populaţiei dezvoltarea de proiecte de infrastructură, cele mai multe dintre ele total inutile pentru popor dar foarte utile pentru politicieni şi gaşca lor de contractori privaţi, care pot cere orice sume pentru realizarea acestor proiecte şi pentru bănci. În realitate, marea majoritate a acestor proiecte de infrastructură inutile nu pot prin „eficienţa” lor să returneze nici măcar fondurile necesare întreţinerii acestora, fără a mai discuta de cheltuiala principală, care ar fi necesar să fie acoperită şi de care nu mai pasă deocamdată nimănui.

Aşa arată disciplina financiară capitalista actuală, care ar face ca Adam Smith, Friedman, Hayek şi alţi părinţi ai capitalismului modern să se răsucească în mormânt, văzând faza la care a ajuns această bătaie de joc de sistem capitalist.

Nimic nu mai contează, fiecare dintre noi având mentalitatea că avem nevoie acum şi că alte generaţii vor plăti pentru noi prin taxele pe care le vor oferi statului capitalist. Dar realitatea este că aceste generaţii de la care se așteaptă să plătească sunt din ce în ce mai puţin dispuse să plătească. Rata de participare a tinerilor în cadrul forţei de muncă a ajuns la cote minime istorice, de avarie și este practic imposibil ca ei să mai achite măcar dobânda minoră, lunară la aceste împrumuturi.

Acesta este punctul critic de colaps al capitalismului sau crony capitalismului „modern”, un sistem artificial otrăvit în toate detaliile lui. Mulţi dintre noi gândim că nu are rost să ne oprim din acest joc periculos, dacă tot vor plăti alţii, astfel că bancherii ne crează mental imaginea unei prosperităţi asigurată de alţii. Este ca şi cum ai cheltui pe credit card cumpărând tot ce doreşti şi plătind minimul datorat, fără să te gândeşti că la un moment dat nu vei mai avea acces la nicio sumă, pentru că nu poţi plăti nici minimul de dobândă necesară pentru ca banca să îţi deblocheze fonduri mici suplimentare, dar fiind convins că cineva îţi va plăti datoria.

Este aceasta o disciplină financiară de care se poate spune că este constructivă şi face posibilă o refacere economică? Evident că nu și este o minciună care curând ne va duce în stradă pe toţi şi ne vom întreba de ce ni se petrece așa ceva.

Odată cu eliminarea disciplinei financiare nu există nicio motivaţie de a elimina jocul nebunesc de a finanţa cererile unui grup de interese legat de clasa politică şi de a da şpagă ori de câte ori este necesar, oricărui oligarh sau acolit. Acest fenomen arată cum „free money” ne poate duce la decizii dezastruoase.

În felul acesta o naţiune capitalistă se îndreaptă cu pași siguri către autodistruge, iar implozia ei este amplificată de acceptul contribuabililor, care în final vor fi cei care vor suferi. Deci să ne aşteptăm la ce poate aduce mai rău o totală indisciplină financiară, chiar la un eventual război, pe care mulţi îl văd ca fiind al religiilor, al petrolului, al resurselor şi aşa mai departe şi foarte puţini îl văd ca un război declanşat de infractorii de talie mondială din finanţe.

Elita financiară, Rokefeller, Rothschild & co, cei care deţin banii şi jonglează cu dobânzile bancare, creează populaţiei infantile imaginea unei prosperităţi perene. Dar această iluzie va exploda curând, iar ei vor avea banii în paradisurile financiare, iar noi vom rămâne cu sărăcia, urmând să ne atacăm unii pe alţii pentru a supraviețui… Să ne trăieşti, dragă sistem financiar bancar capitalist al indisciplinei financiare!!!

Citiţi şi:

Dedesubturile trecutului financiar al Statelor Unite

Moare acum dolarul? Rusia și alte țări BRICS părăsesc sistemul bancar global pentru unul bazat pe aur

Dezvăluirile incendiare ale unui bancher elveţian despre acţiunile criminale pe care le realizează grupul Bilderberg


 

yogaesoteric
6 iulie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More