Semne ale rătăcirii noastre în întuneric. Dacă vrei libertate, nu te supune trupului!

Una dintre cele mai cunoscute ziceri ale lui Richard Dawkins, celebrul ateu din Marea Britanie, care încearcă să-i convingă pe toţi să îşi piardă şi ultima urmă de credinţă, dacă o mai au, este următoarea: „Suntem cu toţii la cheremul ADN-ului nostru”.

Cu alte cuvinte, trupul este cel care ne determină să facem o alegere ori alta. Sau: nu avem libertate de alegere, ci suntem simple maşini programate să funcţioneze într-un anumit fel.

Cei care îl combat încearcă să-i demonstreze că nu spune adevărul. Însă el şi cei ca el „spun adevărul”. Au simţit aceasta pe propria lor piele, de nenumărate ori. Cum poţi să le zici că nu au dreptate şi să-i convingi de asta, când ei de fapt „au dreptate”!…

Iată care este dreptatea lui Dawkins:

Omul are trup şi suflet. Psihicul poate fi considerat puntea de legătură între cele două – instanţa care arbitrează, decide între ele. Rupându-se de Dumnezeu, Dawkins s-a rupt de suflet, aşa că psihicul lui admiră, contemplă şi se bucură de ceea ce i-a rămas, adică de trup. Se supune trupului, legilor lui şi condiţionărilor lui. Cu alte cuvinte, Dawkins şi cei asemenea lui se supun propriului lor ADN.

Deci raportat la el însuşi şi la cei asemenea lui, Dawkins are dreptate. El cu adevărat este sclavul exclusiv al trupului în care se află. Trupul îi ia aşadar libertatea de a alege. Iar acest aspect reflectă un mare adevăr spiritual, pe care sfinţii l-au afirmat mereu şi mereu, şi pe care acum Dawkins însuşi îl scoate la iveală: omul care este robul trupului este lipsit de libertate.

În concepţia lui Dawkins nu există libertate. Dar dacă el a avut libertatea să spună aceste inepții şi o are în continuare neîngrădit, înseamnă că totuşi, libertatea lui există, dar ea izvorăşte din afara ADN-ului lui, ADN despre care el afirmă că ar fi singura sursă posibilă a libertăţii.

Aşadar, în ciuda a ceea ce afirmă Dawkins, libertatea totuşi există. Care ar putea fi sursa sau canalul de manifestare a acestei libertăţi? Un exemplu ar fi oamenii care îi îngăduie lui să scrie asemenea idei şi să le promoveze agresiv, chiar dacă ei înşişi nu sunt de acord cu cele spuse de el – oameni care nu se consideră sclavii ADN-ului, adică ai trupului, pentru că ştiu că pot să lupte şi să-l învingă, ştiu că nu sunt numai trup, instincte, condiţionări, răni etc, ci mai sunt sau pot fi, dacă aleg aceasta, libertate, adevăr, speranţă, iubire, jertfă, lumină ş.a.m.d.

Deci, atâta vreme cât Dawkins are libertatea de a spune ceea ce spune, înseamnă că afirmaţia lui potrivit căreia omul nu are niciun fel de libertate, ci este total condiţionat de ADN, este falsă la nivel global (sau absolut), şi este adevărată doar la nivelul lui şi al celor asemenea lui. Dar nici acolo nu este cu totul adevărată, atâta vreme cât el are încă libertatea să spună asemenea inepții. În momentul în care sufletul i se va despărţi de preţiosul lui trup, căruia îi atribuie valoare absolută, o să-şi piardă şi această urmă de libertate, tocmai pentru că e o libertate exterioară de care pur şi simplu profită, nu una care izvorăşte din fiinţa lui.

Dawkins şi hoardele de atei ne amintesc de soarta cârtiţei. Cârtiţa este condiţionată strict de ADN-ul ei. Nu are libertatea de a ieşi din condiţia în care se află. Nu va putea niciodată să iubească lumina şi să se bucure de ea. La fel e şi soarta porcului. Acesta niciodată nu va avea libertatea de a se abţine de la râmat sau de la a iubi cu ardoare lăturile.

Să ne imaginăm acum cârtiţa spunând: „Sunt la cheremul ADN-ului meu. Nu voi putea niciodată iubi lumina”. Sau pe porc: „Sunt la cheremul ADN-ului meu. Nu voi renunţa niciodată la râmat. Iar lăturile vor fi mereu preferatele mele.” 

Putem spune că porcul sau cârtiţa sau Dawkins nu au dreptate? În niciun caz. Ei vor fi mereu aşa cum le spune ADN-ul lor să fie: fără putere de alegere şi fără libertate. Dawkins, din păcate, nu sesizează, însă, că este măcar cu puţin deasupra fraţilor lui de suferinţă, din care tot susţine că se trage. Asta cu toate că nici porcul şi nici cârtiţa şi nici urmaşii lor din neam în neam nu vor fi în stare vreodată, spre deosebire de el, să scrie o carte despre faptul că nu au libertate.

Dawkins şi ateii lui ne mai amintesc şi de soarta oii. Ea ştie să facă „meeee” şi să asculte tot ce se spune la televizor, fără a gândi, fără discernământ. Dar ce nevoie au oile de discernământ, atâta vreme cât berbecul şef Richard Dawkins le asigură plin de „înţelepciune” că nu există libertate? Sau poate Dawkins o fi de fapt lup?…

Citiţi şi:

Despre adevărata Libertate

Nu cereţi libertate – trăiţi-o!

Era conştiinţei globale (I)



yogaesoteric

30 martie 2018

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More