Sex și rasă, în lupta din clasă!

Promotorii progresismului modern, ai luptei pentru justiție socială (social justice warrior), ai rescrierii istoriei și ai culturii de anulare (cancel culture) iau în derâdere eticheta de „sexo-marxism” care li se aplică.

Desigur, niciunei personalități publice, mai ales din țările fost comuniste, nu îi pică bine să fie asociată cu o ideologia criminală care a produs direct și indirect peste 100 de milioane de victime. (Ce-i drept, în Occident, acolo unde armata americană și planul Marshall i-a ținut departe de dezastrul dictaturii colectiviste, lumea e mai „deschisă”, acolo învățăturile lui Marx sunt încă privite cu simpatie, ca fiind niște idei frumoase cărora ar merită să li se dea o șansă.)

Interviul dintre Bill Maher și Megan Kelly, două personalități media din Statele Unite cu vederi liberale, oameni favorabili partidului democrat, confirmă ceea ce mulți dintre cei ce urmăresc evoluția societății occidentale o știau deja – că asistăm la o impunere tot mai agresivă a unei agende social-politice periculoase – cu scopul ultim de a obține controlul complet al populației.

Insistența cu care stânga progresistă dorește introducerea orelor de educație sexuală în școli de la vârste foarte fragede nu are de-a face, așa cum se pretinde, cu evitarea sarcinilor nedorite, nici măcar cu practica toleranței față de minoritățile sexuale, ci urmărește de-a dreptul generarea confuziei în rândul tinerilor cu privire la orientarea lor sexuală și la identitatea de gen. De altfel, în țările unde educația sexuală a fost introdusă de la vârste fragede, numărul celor ce se declară aparținând minorităților sexuale și identitare a crescut exploziv.

Un alt efect (posibil urmărit intenționat sau secundar) al impunerii educației sexuale este că mulți copii devin de-a dreptul dezgustați de sexualitate, materiale prezentate în orele din clasa fiind foarte explicite și șocante pentru vârsta lor.

În paralel cu educația sexuală din școli, stânga progresistă acționează și în plan legislativ, exercitând presiuni pentru încurajarea operațiilor de schimbare de sex subvenționate public, banalizarea avortului, relativizarea noțiunii de căsătorie prin încurajarea modelelor de familie alternative, sinuciderea voluntară asistată, liberalizarea consumului de droguri, prioritatea statului asupra părinților în creșterea copiilor, și bineînțeles restrângerea până la eliminare a dreptului de a critica aceste măsuri.

Toate acestea au ca rezultat evident limitarea creșterii populației, iar ținta lor politică este impunerea unui regim autoritar, în care cetățeanul trebuie să accepte tot ce i se prescrie de la centru fără să crâcnească.

Tot în interviul menționat, se mai pomenește de presiunea pe care ideologii anti-rasismului sistemic o exercită în școli asupra elevilor: copiii albi sunt îndemnați să se considere apriori vinovați pentru culoarea pielii, cei de altă culoare să vadă în colegii lor albi un viitor opresor. Iată încă un element de incitare la ură în numele toleranței, încă o dovadă că războinicii justiției sociale de tip Black Lives Matter nu au în vedere o societate de pace și armonie, după cum își dorea Martin Luther King, ci un nou rasism ideologic alimentat de ură și resentimente.

Paralela dintre metodele stângii progresiste de azi și cele ale mișcărilor comuniste de pe vremuri este izbitoare: se reia tema luptei de clasă (de data asta în clasă!), a conflictului între oprimați și opresori, iar activiștii își arogă rolul de salvatori, cu scopul dezbinării populației și preluării puterii. De aceea acestor neo-revoluționari le este atât dragă politica identitară – pentru ei omul nu contează decât în măsura în care poate fi băgat într-un sertar, ca membru al unei colectivități, fie ea opresoare (bărbat, alb, heterosexual, creștin), sau opresată (femeia, minorități rasiale, sexuale sau religioase). Talentele, eforturile și capacitățile personale nu au pentru ei niciun fel de importanță practică.

Termenul de sexo-marxist atribuit acestora este așadar cât se poate de potrivit. Atenție sporită așadar la partidele, politicienii, ziariștii și activiștii, de la noi sau de aiurea, care promovează sexualizarea timpurie a copiilor, egalitatea prin privilegii și armonia socială prin ură și revanșă: sunt exponenții unei alte utopii, care poate nu poate duce decât la un alt dezastru.

P.S. Interviul menționat lasă totuși și un motiv de optimism. Tot mai mulți americani, cetățeni sau personalități publice, chiar dacă sunt suporteri ai partidului democrat, încep să se opună acestor învățături, numeroși părinți retrăgându-și copiii din sistemul public pentru a-i educa acasă. Asta arată că soluția pentru a opri nebunia se află încă la îndemână noastră, chiar dacă presupune ieșirea din zona de confort: pur și simplu să spunem NU, clar și răspicat, acestor aberații și promotorilor lor. Pentru că „ei” nu se vor opri singuri.

Citiți și:
Suprarealista ideologie a ‘genului fluid’ este radical și pervertitor opusă celei mai înalte viziuni despre om, descrisă de antropologia creștină
Forumul Morții de la Paris: Raportul Matic a fost doar începutul. Se schimbă fața civilizației umane, așa cum o știam

 

yogaesoteric
15 decembrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More