Sf. Ignatie Briancianinov: „Celui care săvârşeşte această mare faptă, Dumnezeu îi dă un mare dar”

Cu totul sunt prins de grijile omeneşti, puţin îmi pasă de nevoia sufletului meu!

Osândesc cele mai mici greşeli ale aproapelui, fiind eu însumi plin de păcat, orbit de el, prefăcut în stâlp de sare, asemenea femeii lui Lot, neînstare de nicio mişcare duhovnicească.

Nu am moştenit pocăinţa, pentru că încă nu îmi văd păcatul meu. Păcatul nu pot să mi-l văd atâta vreme cât mă îndulcesc de păcat şi îmi îngădui gustarea lui – fie şi numai cu gândurile şi cu încuviinţarea inimii.

Păcatul poate să şi-l vadă numai acela care, cu voinţă hotărâtă, s-a desfăcut de orice prietenie cu păcatul, care s-a sculat priveghind şi păzind porţile sale cu sabia scoasă din teacă – cu cuvântul lui Dumnezeu; cel care goneşte şi taie cu această sabie păcatul, în orice chip s-ar apropia de el.

Celui care săvârşeşte această mare faptă, învrăjbindu-se cu păcatul, smulgând de la el cu sila conștiința, inima şi trupul – aceluia Dumnezeu îi dă un mare dar: VEDEREA PĂCATULUI SĂU.

Fericit sufletul ce a văzut păcatul încuibat în sine! Fericit sufletul care a văzut în sine căderea protopărinţilor, învechirea vechiului Adam! Această vedere a păcatului său este o vedere duhovnicească, vedere a conștiinței vindecate de orbire prin dumnezeiescul har.

Sfânta Biserică de Răsărit ne învaţă să cerem de la Dumnezeu cu post şi cu metanii vederea păcatelor noastre.

Sf. Ignatie Briancianinov

*
Născut într-o familie foarte înstărită, Dimitri Alexandrovici Briancianinov face Şcoala Militară din St. Petersburg. Deşi este atras către o viaţă de rugăciune, îşi continuă studiile până în anul 1827, an în care se îmbolnăveşte foarte grav. Părăseşte şcoala şi se dedică vieţii monahale, în 1831 primind numele de Ignatie. Este ridicat la rangul de arhimandrit şi la vârsta de 26 de ani îl aflăm în fruntea mănăstirii Sf. Serghie din St. Petersburg. În anul 1857 devine Episcop al Caucazului și Mării Negre, dar după patru ani se retrage pentru a se dărui scrisului. Devine un scriitor prolific, ale cărui lucrări au fost traduse în multe limbi. Deşi în lucrările sale vorbeşte despre trăirea duhovnicească şi rugăciune, adresându-se în special călugărilor, îndemnurile şi poveţele sale sunt citite şi simţite de toţi cei care sunt în căutarea lui Dumnezeu, de toţi cei care sunt pe drumul spre propria lor fiinţă.

Citiţi şi:
„Și ne iartă nouă greșelile noastre.” Dar dacă ele persistă?
Fiecare sfânt are un trecut şi fiecare păcătos are un viitor…

 

yogaesoteric
31 mai 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More